Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 59/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 59/2008

Ședința publică din 20.10.2008

PREȘEDINTE: Lazăr Ioan

JUDECĂTOR 2: Galeș Maria Bălănean Lidia

Asistenți judiciari:- -

- -

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, G, A, A, G,

, -, intervenienta, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Satu Mare,-, județul S M, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,-, județul S M, CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, P-cul, nr. 10, județul B, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, ambii cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, P-ța -, nr. 1 - 3, sector 1, județul I, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare a părților este completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezenta acțiune este scutită de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:

Instanța, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Constată că, prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Satu Mare la data 07.05.2008, scutită de taxă de timbru, reclamanții, G, A, A, G, -, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL SATU MARE, CURTEA DE APEL ORADEA, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- obligarea pârâților în solidar la plata în favoarea fiecărui reclamant a despăgubirilor bănești echivalente sporului de confidențialitate în cuantum de 15 % pentru perioada mai 2005 - mai 2008, precum și pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație, calculate de la scadența fiecărei sume și până la plata efectivă a acestor drepturi;

- obligarea pârâtului Tribunalul Satu Mare la înscrierea în carnetele lor de muncă a sporului de confidențialitate aferent perioadei menționate;

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că își desfășoară activitatea la Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Carei, Judecătoria Negrești, O în calitate de magistrați, respectiv asistenți judiciari, iar pârâții au obligația legală de a asigura fondurile bănești necesare plății drepturilor lor salariale. Legat de calitatea asistenților judiciari, precizează că aceștia aparțin aceleași categorii de personal ca și reclamanții, asimilați din punct de vedere al salarizării cu magistrații prin actele de salarizare.

Arată că, în scopul asigurării mai eficientă a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați, militari și civili, ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații, sens în care invocă dispozițiile art. 3 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, dispoziții legale prin care s-a prevăzut că acești salariați beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază. De asemenea, arată că, prin dispozițiile art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007 s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv, celor din aparatul de lucru al guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, consiliul Național pentru studierea arhivelor securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, iar prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002evenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002 s-a acordat același spor de confidențialitate de până la 15 % și membrilor plenului precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Apreciază că este evident că, cel puțin în raport de dispozițiile OG nr. 19/2006 rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute în Legea nr. 444/2006 și însăși prin OG nr. 137/2000 s-a prevăzut la art. 30 alin. 3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din această instituție, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate, sens în care reclamanții invocă și dispozițiile art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări.

Precizează că, deși judecătorii gestionează informații clasificate, respectiv secrete de serviciu, așa cum sunt definite acestea de Legea nr. 182/2002, aceștia nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru celelalte categorii de personal bugetar, cu toate că la art. 91 alin. 1 și 2 din Legea nr. 303/2004 se prevede în mod expres obligativitatea judecătorilor de a respecta secretul profesional și de a păstra secretul deliberărilor și al voturilor la care au participat, inclusiv după încetare exercitării funcției.

Mai mult, aspecte legate de gestionarea informațiilor clasificate specifice activității magistraților sunt definite în mod concret și în cuprinsul art. 15 alin. 1 și 2 din Codul Deontologic al Judecătorilor și Procurorilor, astfel că, prin neacordarea sporului de confidențialitate, consideră că sunt discriminați în sensul prevăzut de OG nr. 137/2000.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 30 alin. 3 din OG nr. 137/2000, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 3 din OG nr. 19/2006, art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000, art. 16 din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin cererea de intervenție în interes propriu înregistrată la aceeași instanță, la data de 21.05.2008, intervenienta a solicitat în contradictoriu cu aceiași pârâți, aceleași drepturi ca și reclamanții respectiv acordarea sporului de confidențialitate de 15 % pentru perioada mai 2005 - 31 decembrie 2006, actualizate cu indicele de inflație, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, arătând în motivare că, în perioada indicată în petitul cererii, respectiv, mai 2005 - 31 decembrie 2006 avut calitatea de judecător în cadrul Tribunalul Satu Mare.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia arătând că, Ministerul Justiției este organul de specialitate a Administrației Publice Centrale cu personalitate juridică în subordinea Guvernului care asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept, iar discriminarea la care fac referire reclamanții rezultă din lege și nu din modul de interpretare și aplicare a acesteia, ori, Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare ci doar de aplicare a legilor în vigoare, singura autoritate legislativă fiind Parlamentul României.

Pe fond, consideră acțiunea neîntemeiată și solicită respingerea acesteia deoarece în cazul neacordării sporului de confidențialitate nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG nr. 137/2000, a dispozițiilor Constituției și a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege pentru magistrați, care au un statut specific reglementat de Legea nr. 303/2004, drepturile salariale fiindu-le reglementate de OUG nr. 27/2006, iar situația acestora nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel personalului militar și funcționarilor publici cu statut special reglementat de Legea nr. 360/2002, sau a funcționarilor publici a căror statut este reglementat prin Legea nr. 188/1999, cu drepturile salariale stabilite prin OG nr. 6/2007.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și-a exprimat poziția cu privire la starea de discriminare invocată de reclamanți arătând că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că " dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenție este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite necomparabile".

Prin încheierea dată în camera de consiliu din data de 19.06.2008 Curtea de Apel Oradeaa admis cererea de abținere formulată de petenții reclamanți din prezenta cauză, dispunând trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru soluționare, având în vedere prevederile art. 27 pct. 1 cod procedură civilă.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu din data de 10.09.2008, Tribunalul Bihora dispus trimiterea cauzei pentru soluționare la Curtea de Apel Oradea în baza dispozițiilor art. II alin. 2 din OG nr. 75 din 11.06.2008.

Curtea de Apel astfel investită cu soluționarea cauzei la data de 15.09.2008, procedând la examinarea acțiunii formulate și a cererii de intervenție constată că acestea sunt întemeiate și urmează să le admită pentru următoarele considerente:

În primul rând este de subliniat că reclamanții au calitatea de judecători la Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Carei și Judecătoria Negrești O, aceeași calitate de judecător la Tribunalul Satu Mare având și intervenienta până la data de 31 decembrie 2006, iar prin acțiunea lor au solicitat instanței acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15% pentru trei ani anterior promovării acțiunii, precum și pentru viitor, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 30 alin. 3 din OG nr. 137/2000, Legea nr. 656/2002 și OG nr. 19/2006.

Reclamanții se includ în categoria personalului unei unități finanțate de la bugetul de stat, iar raporturile juridice ale acestora sunt guvernate de Codul muncii, conform prevederilor art. 295 alin. 2 din acest cod și prin lege le-a fost impusă obligație profesională imperativă, de confidențialitate care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.

Trebuie menționat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați, militari și civili, ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.

Astfel, prin dispozițiile art. 3 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, s-a prevăzut că acești salariați beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază. De asemenea, prin dispozițiile art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007 s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv, celor din aparatul de lucru al guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, iar prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002 s-a acordat același spor de confidențialitate de până la 15 % și membrilor plenului precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Este evident că, în raport de dispozițiile OG nr. 19/2006 rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute în Legea nr. 444/2006, iar prin OG nr. 137/2000 s-a prevăzut la art. 30 alin. 3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% și personalului din această instituție, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate. Conform dispozițiilor art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări iar conform art. 29 pct. 2 în exercițiul drepturilor și libertăților sale fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți în vederea satisfacerii cerințelor juste și morale, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Ori, deși judecătorii gestionează informații clasificate, respectiv secrete de serviciu, așa cum sunt definite acestea de Legea nr. 182/2002, aceștia nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru celelalte categorii de personal bugetar, cu toate că la art. 91 alin. 1 și 2 din Legea nr. 303/2004 se prevede în mod expres obligativitatea judecătorilor de a respecta secretul profesional și de a păstra secretul deliberărilor și al voturilor la care au participat, inclusiv după încetare exercitării funcției.

Mai mult, aspecte legate de gestionarea informațiilor clasificate specifice activității magistraților sunt definite în mod concret și în cuprinsul art. 15 alin. 1 și 2 din Codul Deontologic al Judecătorilor și Procurorilor, astfel că, prin neacordarea sporului de confidențialitate, este evident că reclamanții sunt discriminați în sensul prevăzut de OG nr. 137/2000 și art. 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece îndeplinind o funcție de demnitate publică, se află în aceeași situație ca și a personalului din unitățile bugetare, acestuia din urmă însă recunoscându-i-se dreptul corelativ salarial pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate.

La fel ca și personalul din unitățile bugetare, reclamanții sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de codul muncii, ei se supun obligației de confidențialitate, o atare obligație găsindu-și reglementarea în Codul muncii în textul art. 26 și art. 295 alin. 2 din acest cod.

În situația în care în sarcina reclamanților a fost instituită obligația de confidențialitate, dreptul corelativ acesteia rezidă în contraprestația salarială, iar în ipoteza nerecunoașterii unui atare drept ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală și respectiv dreptul la salariu pentru munca prestată, reglementate de art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituția României.

Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, iar în speță nu există nici justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamanților de la acordarea beneficiului pecuniar solicitat, câtă vreme criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același, el reprezentând efectul obligației de confidențialitate impuse de lege pentru toate persoanele, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.

Prin urmare, acțiunea reclamanților și a intervenientei este întemeiată, și va fi admisă ca atare, aceștia fiind îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariu, inclusiv la actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, având în vedere prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. De asemenea, și potrivit practicii judiciare în materie cererea reclamanților de actualizare a creanței conform indicelui de inflație apare ca fiind admisibilă.

Va fi admisă ca întemeiată și cererea de înscriere în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenientei, în baza Decretului nr. 92/1976, a cuvenitelor mențiuni în aport de drepturile salariale mai sus menționate.

Cât privește cererea îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta este găsită de instanță ca fiind întemeiată dat fiind că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 208/2005, și proiectului legii de rectificare bugetară, în lipsa rectificării bugetului sumele necesare Ministerul Justiției aflându-se în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor pretinse de reclamanți și intervenientă.

Trebuie precizat faptul că suma pe care reclamanții și intervenienta ar fi trebuit să o încaseze ca parte a veniturilor lunare reprezintă "un bun" în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, interpretarea dată de Tribunalul Bihor potrivit căreia reclamanții nu sunt îndreptățiți la acest spor, fiind greșită.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, discriminarea constă în tratarea în manieră diferită, fără justificări obiective și rezonabile, a persoanelor aflate în situații comparabile astfel încât respingerea acțiunii reclamanților în condițiile în care drepturile au fost recunoscute deja altor persoane aflate în situații similare, prin hotărâri irevocabile, reprezintă o încălcare a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 ( cauza Driha României - 21 februarie 2008 ).

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare deoarece obiectul acțiunii vizează drepturi salariale rezultând din raporturile de muncă dintre reclamanți și pârât.

Față de cele reținute în contextul considerentelor ce preced, instanța va admite ca întemeiată acțiunea formulată de reclamanți precum și cererea de intervenție în interes propriu împotriva pârâților, exceptând Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a cărui citare în proces s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 alin. 3 din OG nr. 137/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții reclamanții, A, A, G, G,

, -, precum și cererea de intervenție formulată de intervenienta, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Satu Mare,-, județul S M, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,-, județul S M, CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, P-cul, nr. 10, județul B, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, ambii cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, P-ța -, nr. 1 - 3, sector 1, județul I și în consecință:

Obligă pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna mai 2005 până la data de 20 octombrie 2008 și pe viitor și în favoarea intervenientei pe perioada mai 2005 - 31 decembrie 2006, actualizate cu indicii de inflație la data plății.

Obligă pârâtul Tribunalul Satu Mare la înscrierea în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenientei sporului de confidențialitate aferent perioadei menționate.

Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare efectuării plății sumelor stabilite în sarcina pârâților de rândul 1 - 2.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20.10.2008.

Președinte Judecător Asistenți judiciari Grefier

- - - - - -

- -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 03.11.2008

- dact. gref. - 62 ex. - 03.11.2008

- emis la - 03.11.2008 cu 60 comunicări cu -, A, A, G, G, -, TRIBUNALUL SATU MARE, CURTEA DE APEL ORADEA, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII

Președinte:Lazăr Ioan
Judecători:Lazăr Ioan, Galeș Maria Bălănean Lidia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 59/2008. Curtea de Apel Oradea