Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 6105/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6105
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.503/30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimații reclamanți, -a, -a, Mari, -a, Constanta, -a, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Olt prin sentința nr.503 de la 30 martie 2009 constatat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
A admis acțiunea formulată de reclamanții, -a, -a, Mari, -, -a, -, C, -a, prin reprezentantul legal -a, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, B, Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova și obligat pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 1.03. 2008, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
În baza art. 137 cod procedură civilă, analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat ca fiind întemeiată, întrucât între reclamanți și aceștia nu există raporturi juridice de muncă.
Potrivit art.13 din OG57/2000, privind salarizarea salariaților pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul consiliului primește spor de confidențialitate de până la 20 % calculat din salariul de bază brut.
OG137/2000,în art. 30 alin. 3 prevede că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul primește lunar un spor de confidențialitate de 15 % calculat la salariul de bază brut, iar art. 13 din OG123/2003, stipulează că sporul de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15 %, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
În același sens sunt și prevederile art. 13 din OG10/2007.
Față de reglementările legale menționate și de obligația de confidențialitate impusă prin lege și reclamanților de față, în calitate de personal auxiliar, această obligație legală trebuie să fie însoțită și de dreptul la sporul de confidențialitate.
Potrivit art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 4 alin. 1din Legea 302/2004, raportat la art. 78 din Legea 567/2004, reclamanților li se impune obligația profesională imperativă de confidențialitate.
Reclamanții fac parte din categoria personalului bugetar ca toate celelalte categorii socioprofesionale enumerate anterior, cărora li s-a stabilit prin lege obligația de confidențialitate dar și dreptul corelativ constând în acordarea sporului de confidențialitate.
Pentru a nu exista o diferențiere cu caracter discriminator este necesară acordarea sporului de confidențialitate generată de obligația de confidențialitate.
Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât este interzisă orice discriminare, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 3 Codul muncii, potrivit cărora pentru muncă egală există și dreptul la un salariu egal iar, potrivit art. 6 și16 din Constituția României,se reglementează egalitatea între cetăți prin excluderea discriminării, principii ce guvernează materia drepturilor omului conform
În același sens există și dispozițiile Directivei Consiliului Europei 2000/78/CE/21.11.2000 pentru crearea unui grad general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, interzicând orice fel de discriminare inclusiv în materia salarizării.
Atâta timp cât există obligația de confidențialitate, reclamanții sunt afectați de tratamentul mai puțin favorabil și discriminatoriu în condițiile în care acestora nu li se acordă dreptul ce însoțește obligația principală.
Față de considerentele de mai sus, s-a admis acțiunea reclamanților și au fost obligați pârâții Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu1.03.2008, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâții au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 64/15.12.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat Ministerul Justiției și Libertăților întemeiat pe dispoz. art. 304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă arătând în esență că a fost admisă acțiunea reclamanților în baza unor texte care nu se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar, astfel că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate.
În cazul neacordării sporului de confidențialitate nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG 137/2000, a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale întrucât nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate ca drept recunoscut și protejat de lege pentru personalul auxiliar de specialitate.
Situația grefierilor nu poate fi considerată cu cea a funcționarilor publici sau cu cea a personalului din aparatul CNCD.
Legal citat Ministerul Finanțelor Publice a depus în întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către. Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ. Curtea a reținut următoarele:
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate recurenților, se constată că, față de obligația de confidențialitate pe care trebuie să o respecte (" să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistratsă păstreze lucrurile cu caracter confidențial în incinta instanțeisă nu permită consultarea lor"-art.15 alin.1 și 2 din Hot. Nr.328/2005 a: să" păstreze secretul profesional"-art.91 alin.1 din. Nr.303/2004) aceasta fiind o clauză legală a raportului de muncă al acestuia, o clauză obligatorie ( iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii), însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională ( de muncă ) de confidențialitate în sarcina reclamantului, implicit și de drept instituit și o obligație de plată ( o contraprestație salarială), pe cale de analogie legii ( deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu pentru munca prestată ( potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul Muncii ).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă al funcției deținute.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea lor de judecători, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu i recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest în spor salarial și pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale ( deci, indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Potrivit art.2 pct. (1) din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere,sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
În conformitate cu prevederile art.14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, purtând titlul " Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, " lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare " protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art.16, " Egalitatea în drepturi ", din Constituția României, potrivit cu care: " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuia ca și magistrații să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Curtea reține că acordarea acestui spor de confidențialitate doar pentru anumite categorii de personal ținute de obligația de confidențialitate s-a realizat fără arătarea scopului urmărit și a rațiunii legii, conducând la crearea unui tratament diferențiat ce nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie justificat rațional, cu respectarea principiului egalității cetățenilor.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situație asemănătoare sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Nici o discriminare nu poate fi acceptată prin faptul că magistrații sunt retribuiți printr-o lege specială, o asemenea excludere a acestora realizându-se fără justificarea unui interes public și necesar.
Conform Directivei 2000/EC/78 - legislație comunitară în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă specială și specifică, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale - unele chiar clasificate sau secrete de serviciu - constând de exemplu, în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor, secretul bancar, secretul economic.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate maia sus Curtea reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.503/30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimații reclamanți, MARI, C, .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
18.11.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Ioana Bodri, Doina Vișan
