Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 741/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 741
Ședința publică din data de 6 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 799 pronunțată la data de 18.06.208 de către Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, -, -, -, -, a, M, OG, scu, (), (fostă ), a, (fostă ), -, (), u, -, -, -, G, De -, și cu pârâta Curtea de APEL TIMIȘOARA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 799 din 18.06.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis acțiunea precizată formulată de către reclamanții, -, -, -, -, M, (fostă ), (fostă ), (fostă ), -, (fostă ), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei Și Finanțelor, Curtea de APEL TIMIȘOARA și în consecință a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu luna noiembrie 2000 până la zi și în continuare, funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant.
A admis cererile de intervenție în nume propriu formulate de intervenienții, De -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei Și Finanțelor, și Curtea de APEL TIMIȘOARA și în consecință a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu luna noiembrie 2000 până la zi, funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare intervenient.
A obligat pârâta Curtea de APEL TIMIȘOARA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților și intervenienților.
A act de renunțarea la judecată a cererilor de intervenție formulate de intervenienții și.
A respins acțiunea formulată de către reclamanții, u, -, -, - formulată împotriva acelorași pârâți.
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de Ministerul Justiției.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința ca nelegală invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile pretinse aferente perioadei noiembrie 2000-octombrie 2004. susținut că s-au încălcat prevederile art. 1, 3, 7 și 8 din decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 Codul muncii.
A mai fost criticată sentința ca nelegală pentru faptul că s-a admis acțiunea reclamanților care îndeplinesc funcțiile de agent procedural și aprod, invocându-se faptul că începând cu anul 2005, prin Legea nr. 567/2004, această categorie nu mai intră în cea a personalului auxiliar de specialitate, ci fac parte din categoria personalului conex și fiind salarizați conform Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, acest act normativ nu prevede sporul pretins.
S-a mai susținut că Decizia nr. 21/2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere magistrații și personalul auxiliar nu și personalul conex.
Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a criticat sentința ca nelegală susținând că în mod greșit și cu încălcarea prevederilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul Ministerul Justiției este nefondat.
Criticile referitoare la greșita respingere a excepției prescripției extinctive sunt neîntemeiate.
Instituția prescripției extinctive poate fi privită ca un adevărat instrument de sancțiune împotriva titularului de drept care nu își exercită drepturile într-un anumit termen stabilit imperativ de lege.
Termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens procesual.
La rândul său dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual, presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
În cazul din speță, dreptul subiectiv consacrat în favoarea reclamanților prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se află într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decretul nr. 167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
În condițiile în care prin lege (G 83/2000) se abrogă expres un drept, nu se poate susține rezonabil că reclamanta a fost neglijentă în valorificarea dreptului său. Ar fi în același timp o cerință excesivă și nefirească a statului ca prin intermediul legilor să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogat prin act normativ.
A accepta ideea că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 și de art. 283 lit. c Codul muncii, ar curge de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, ar însemna în același timp a impune și ideea că reclamanții erau obligați să intenteze o acțiune împotriva actului normativ, fapt inadmisibil.
Reclamanților nu li se poate impune mai mult decât o diligență rezonabilă, neputând fi previzibil că actul normativ (G 83/2000) încalcă dispozițiile din legea de abilitare a Guvernului de legiferare, iar cetățeanul nu poate fi sancționat pentru o culpă care nu îi aparține, conform jurisprudenței O (cazul Rotaru contra României, 2000 și cazul Sunday Times contra Regatului Unit 1979).
Decizia nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a recursului în interesul legii declarat de Procurorul General în raport de o jurisprudență neunitară, în legătură cu interpretarea și aplicarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 a constatat că prin art. 1 pct. 42 din Ordonanța Guvernului 83/2000 care abrogă art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și doar de la data pronunțării acesteia începe să curgă termenul de prescripție.
Termenul scurs între momentul suprimării dreptului subiectiv și data constatării neconstituționalității normei de abrogare nu are relevanță și nu se poate reține prescripția decât cu încălcarea și a actelor normative de drept internațional, avute în vedere de instanța de fond.
În același timp, caracterizate ca fiind o valoare economică drepturile salariale se subscriu noțiuni de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană și proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri conferă dreptul de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.
Abrogarea neconstituțională a acestui drept reprezintă o deposedare abuzivă, și în această situație nu poate opera prescripția.
Nu sunt fondate nici criticile privind personalul conex.
La momentul în care Legea nr. 50/1996 era în vigoare, agenții procedurali și aprozii făceau parte din categoria personalului auxiliar și beneficiau de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Întrucât Decizia Înalta Curte de Casație și Justiție se referă la drepturile prevăzute de acest text legal nu se poate reține că prin trecerea acestei categorii de personal în cea de "personal conex", reclamanții din această categorie nu ar mai beneficia de dreptul de spor și suprasolicitare neuropsihică fără a se aduce atingere unui drept consacrat de art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenție, neexistând nici o cauză de utilitate publică.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul pârâtului Ministerul Justiției va fi respins ca nefondat.
Recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este fondat și va fi admis în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii față de acesta.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite la fel cum este Ministerul Justiției și între acesta și reclamanți nu există nici raporturi de muncă și nici obligații privind plata de drepturi salariale, iar potrivit dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 creditele bugetare nu pot fi virate și nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Cum reclamanți nu au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea resurselor bugetare necesare plății drepturilor salariale în considerarea atribuțiilor pe care acesta la are în baza art. 18-30 din Legea nr. 500/2002 ci plata drepturilor în solidar cu Ministerul Justiției, în mod nelegal a fost admisă acțiunea față de acest pârât care nu are calitate procesuală pasivă.
Pentru aceste considerente, recursul său va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile 799/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea reclamanților față de acest pârât.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
aflată în concediu de odihnă Cu opinie separată în sensul admiterii
pt. care semnează președinte secție și a recursului Ministerului Justiției,
Judecător admiterii excepției prescripției dreptului
material la acțiune pe perioada
1.11.2000-15.10.2004 și, pe cale de
consecință, respingerii acțiunii pe perioada
1.11.2000-15.10.2004 și menținerii hotărârii
în rest.
Grefier,
- -
Red. J:/10.07.2009
Tehnored.: /2 ex./14.07.2009
Prim inst.: Trib. C-S -,
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Opinia separată este în sensul admiterii și a recursului Ministerului Justiției, admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 1.11.2000-15.10.2004 și, pe cale de consecință, respingerii acțiunii pe perioada 1.11.2000-15.10.2004 și menținerii hotărârii în rest, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Apreciez că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de către pârâtul Ministerul Justiției, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Conform art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, cum este în speță.
Decizia nr. XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale din materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. În dispozitivul hotărârii și în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Anterior pronunțării deciziei în interesul legii, un număr M de magistrați și grefieri de la diferite instanțe de judecată, precum și de la diferite parchete de pe lângă instanțele de judecată au promovat acțiuni în justiție pentru acordarea sporului în litigiu.
Recursul în interesul legii, soluționat prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost promovat ca urmare a constatării existenței unei practici neunitare cu privire la aplicarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, în raport cu prevederile de abrogare a acestor dispoziții prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.
Astfel, s-a reținut, în considerentele deciziei în interesul legii, că unele instanțe de judecată au respins cererile formulate de magistrați și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor pentru acordarea acestui spor, apreciind că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, care reglementau sporul, au fost abrogate, iar alte instanțe s-au pronunțat în sensul admiterii unor asemenea acțiuni, întrucât abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, a contravenit normelor constituționale și Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, neputând să-și producă efectele.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate da naștere dreptului la acțiune, decât dacă are în sine acest obiect. Totodată, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr. 167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
Prin urmare, nu se poate susține că reclamanții au fost împiedicați să exercite dreptul la acțiune până la apariția deciziei în interesul legii, pentru a se putea aprecia că ei nu au avut o conduită neglijentă, respectiv o stare de pasivitate în ceea ce privește neexercitarea dreptului la acțiune în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de lege.
Dreptul reclamanților la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reprezintă, conform art. 155 din Codul muncii, o componentă a salariului și are drept izvor raportul juridic de muncă.
Pe cale de consecință, el este supus prescripției dreptului la acțiune reglementată de dispozițiile legale cu privire la drepturile de creanță, respectiv de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii coroborat cu art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Calificarea lui ca "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu înlătură aplicabilitatea prevederilor legale referitoare la prescripția extinctivă a dreptului la acțiune, menționată mai sus, astfel încât admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, în speță, nu este de natură a încălca dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere cele expuse mai sus și dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, consideră că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtul recurent Ministerul Justiției este întemeiată.
Pe cale de consecință, apreciez că, în temeiul art. 312 alin. 1 - alin. 4 Cod procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se impunea admiterea recursului declarat de Ministerul Justiției, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 1.11.2000-15.10.2004 și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii pe perioada 1.11.2000-15.10.2004 și menținerea hotărârii în rest.
Judecător,
Dr. - -
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
