Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 814/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 814/CM

Ședința publică de la 17 2008

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenții:, primarul comunei, județul T și, viceprimar al comunei, județul T, împotriva sentinței civile nr.1936/09 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Tulcea, în contradictoriu cu intimații - pârâți: CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI, având ca obiect drepturi bănești.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 11 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.11.2008 și la data de 17.11.2008, când a dat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Reclamanții și au chemat în judecată Consiliul Local al comunei și Primăria comunei, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata îndemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada ultimilor 3 ani, calculați de la data înregistrării cererii, precum și pentru viitor pe perioada valabilității contractului de muncă.

În motivare s-a arătat că în urma alegerilor locale din 20 iunie 2004 au fost aleși primar și respectiv viceprimar ai comunei, județul

În această calitate, reclamanții apreciază că în baza prevederilor art. 9.2 din Ordinul Ministrului Administrației Publice și Internelor nr. 275/2002 modificat prin Ordinul aceluiași minister nr. 496 din 28.07.2003 sunt îndreptățiți să solicite să le fie plătită îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, pe perioada ultimilor trei ani, calculată de la data înregistrării cererii, indexată cu rata inflației.

Prin sentința civilă nr. 1936/9.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a respins cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei și Primăria comunei.

Pentru a dispune de această manieră, prima instanță a reținut următoarele aspecte:

Reclamantul este viceprimar al comunei, iar reclamantul îndeplinește funcția de primar al comunei.

Ordinul Ministerului d e Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne a fost modificat și completat prin Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/2003, după constituirea noului minister.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 138/1999 "dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, și Ministerului Justiției".

Conform prevederilor art. 47 și 49 din această lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și îndemnizațiile acordate acestora.

Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr. 275 din 5.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 care a introdus punctul 9.2, în conformitate cu care, "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".

De asemenea, punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".

Din aceste dispoziții legale instanța a reținut că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 131/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.

Întrucât reclamanții nu fac parte din cadrul Ministerului d e Interne și nu există nicio legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, Ordinul nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în speța de față, astfel că instanța a respins cererea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții care au formulat următoarele critici:

- S-a reținut greșit de către instanța de fond că Ordinul nr. 496/2003 se referă doar la personalul civil din cadrul aparatului propriu al și din unitățile de profil, deoarece acest ordin se referă de fapt la toate unitățile care fac parte din "administrația publică" fără să le nominalizeze.

In conformitate cu Legea nr. 215/2001, Consiliile locale fac parte din Administrația publică și sunt subordonate Ministerului Internelor și Administrației Publice iar în condițiile în care legea nu face distincție între personalul civil din organele administrației publice centrale și cele locale, o restrângere numai la organele centrale este greșită și crează o discriminare între personalul civil din celelalte unități ce fac parte din administrația publică.

- Întrucât în preambulul ordinului se face referire nu numai la Legea nr. 138/1999 ci și la alte legi, recurenții apreciază că de fapt prin acest ordin s-a urmărit extinderea acordării indemnizației de dispozitiv tuturor categoriilor de funcționari publici și contractuali din întreaga administrație și nu numai la cele ce au aparținut Ministerului d e Interne.

Pentru aceste considerente, recurenții solicită admiterea recursului cu consecința modificării sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimații nu și-au precizat poziția procesuală cu ocazia soluționării recursului.

Analizând sentința recurată în raport de materialul probator administrat și de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Indemnizația de dispozitiv este un drept salarial prevăzut de art. 13 din Legea nr. 138/1999 care se referă la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003, s-a modificat și completat Ordinul Ministrului de interne nr. 275/2002 dar se referă numai la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne.

Nu se poate reține critica recurenților referitoare la gresita restricționare a sferei de aplicare a acestui ordin deoarece insusi emitentul actului a definit la pct. 31.1 noțiunea de "personal civil" astfel: "Prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor".

În raport de această dispoziție, instanța de fond în mod corect a apreciat că indemnizația de dispozitiv se acordă numai personalului din Ministerul Administrației și Internelor, nu și celor din administrația publică deoarece această categorie nu au fost avută în vedere de legiuitor.

Mai mult decât atât și art. 47 din Legea nr. 138/1999 stabilește că "Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 (Ministerul Apărării Naționale, Ministerul d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de telecomunicații speciale și Ministerului Justiției), beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.

Întrucât Primăriile nu figurează printre instituțiile indicate de legiuitor în art. 1 din Legea nr. 138/1999 rezultă că nici reclamanții, în calitatea acestora de Primar, respectiv, Viceprimar, nu pot beneficia de sporul de dispozitiv solicitat.

Trebuie de asemenea avut în vedere că prin Legea nr. 215/2001, s-a stabilit forma de remunerare a primarului, stabilindu-se că pe durata mandatului acesta primește o indemnizație lunară, care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

Din moment ce Primarul și viceprimarul nu beneficiază de alte sporuri prevăzute de lege, aceștia nu pot beneficia nici de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 și de pct. 9.2. din Ordinul nr. 496/28.07.2003 invocat de reclamanți.

Instanța nu poate extinde aplicarea acestor dispoziții ce reglementează salarizarea unei anumite categorii profesionale, la alte categorii de persoane ce nu au fost avute în vedere prin adoptarea Legii nr. 138/1999 deoarece în acest fel s-ar ajunge la depășirea atribuțiilor cu care este investită de legiuitor.

Constatând că instanța de fond a dat o interpretare corectă actului juridic dedus judecății, aplicând corect legea în materie, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1936/2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenții, primarul comunei, județul T și, viceprimar al comunei, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1936/9.09.2008 pronunțată în dosarul civil nr- al Tribunalului Tulcea, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Conform art. 261 alin. 2 Cod procedură civilă, semnează,

GREFIER,

Jud.fond. /

Red. Jud.

16.12.2008/ 2 ex.

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Jelena Zalman, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 814/2008. Curtea de Apel Constanta