Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 824/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 824/CM
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN T, cu sediul în--4, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1575 din 4.07.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL T, cu sediul în str. - nr. 20, județul T și intimatele pârâte ȘCOALA CU CLASELE 1-8, cu sediul în comuna, județul T și ȘCOALA CU CLASELE 1-8, cu sediul în comuna, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, că intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare și că părțile au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, Curtea constată următoarele:
Reclamantul Sindicatul T, în numele membrei sale de sindicat, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean T, Școala cu clasele I-VIII și Școala cu clasele I-VIII, să se dispună obligarea acestora la plata drepturilor salariale corespunzătoare muncii prestate în plus, de 2 ore săptămânal față de norma didactică, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii prezentei acțiuni, actualizată cu rata inflației, astfel:
- Școala pentru perioada 19.05.2005-31.08.2005;
- Școala pentru perioada 01.09.2005 - până în prezent.
Reclamanta a arătat că a activat în cadrul unităților pârâte în calitate de cadru didactic îndeplinind condițiile de vechime și grad ca și alți colegi, dar nu a beneficiat de reducerea normei didactice așa cum dispune Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte acte normative sau administrative specifice învățământului.
Au fost invocate dispozițiile art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin. 3 și art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 republicată, ultimul text dispunând în sensul că personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3343 din 11 martie 2002 și respectiv Ordinul nr. 4209/2004 al Ministerului Educației și Cercetării prevăd, în esență, aceleași dispoziții referitoare la modalitatea de aplicare a reducerii normei didactice.
Arată reclamanta, ca nici până în prezent, prevederile art. 45 nu se aplică educatorilor/institutorilor/învățătorilor, ci numai profesorilor și maiștrilor instructori, creându-se o situație de inferioritate pentru o categorie mare de cadre didactice.
Inspectoratul Școlar Județean, nu a respectat aceste dispoziții legale astfel că, reclamantul se consideră păgubit în condițiile în care nu a beneficiat nici de reducerea normei didactice și nici nu a primit drepturile salariale cuvenite pentru cele două ore prestate săptămânal peste norma didactică.
Prin sentința civilă nr. 1575/4.07.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a admis cererea formulată de reclamantul Sindicatul T, împotriva pârâților Inspectoratul Școlar Județean T, Școala cu clasele I-VIII și Școala cu clasele I-VIII.
Au fost obligate pârâtele Inspectoratul Școlar Județean T și Școala cu clasele I-VIII la reducerea normei didactice de predare a reclamantei cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Au fost obligați pârâții Inspectoratul Școlar Județean T și Școala cu clasele I-VIII să-i plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus față de norma didactică redusă, respectiv 2 ore săptămânal, față de norma didactică avută în perioada 19.05.2005- 31.08.2005, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Inspectoratul Școlar Județean T și Școala cu clasele I-VIII să-i plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus față de norma didactică redusă, respectiv 2 ore săptămânal, față de norma didactică avută în perioada 1.09.2005- 4.07.2008, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
S-a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 care prevăd că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Art. 43 alin. 1 definește conținutul normei didactice de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă, ca fiind numărul de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art. 42 alin. 1 lit. a și se stabilește - pentru învățământul preșcolar și primar - după cum urmează:
un post de educatoare (institutoare) pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădinițele cu program prelungit și la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture;
un post de învățător (institutor) pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate.
Aceste dispoziții legale prevăd, că de incidența dispozițiilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 beneficiază și personalul didactic de predare din învățământul preșcolar și din învățământul primar, care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ de peste 25 de ani și respectiv, cu gradul didactic
În raport de aceste dispoziții legale, prima instanță a obligat pârâții la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru activitatea depusă în plus față de norma didactică, respectiv 2 ore/săptămână, în perioada 19.05.2005- 31.08.2005 și 1.09.2005- 4.07.2008, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Inspectoratul Școlar Județean, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1575/4.07.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, formulând următoarele critici:
Dispoziția instanței privind plata drepturilor salariale aferente celor două ore prestate săptămânal de către reclamantă, este nelegală, deoarece nu s-a încheiat nicio convenție prin care să se prevadă această plată iar pentru a se reduce norma didactică era necesar ca aceasta să fie stabilită prin lege.
Ori norma didactică în cadrul reclamantului este stabilită pe posturi și nu se cunoaște câte ore cuprinde.
Mai arata recurentul că deși obligația există pentru viitor, instanța a dispus plata retroactivă fără să existe un suport legal pentru această măsură.
Pentru aceste motive, recurentul solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii ca nefondată.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este nefondat.
Articolul 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 dispune: Personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Această dispoziție legală prevede în mod clar faptul că toate categoriile de personal didactic și de predare, indiferent că este vorba de educatori, învățători, institutori, profesori sau maiștri instructori, beneficiază de reducerea cu 2 ore săptămânal a normei didactice, cu condiția să aibă o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
În considerarea acestui temei legal a fost adoptată Hotărârea nr. 2/2006 a Comisiei Paritare, prin care s-a stabilit că este necesară aplicarea corectă și echitabilă a art. 45 din Legea nr. 128/1997 tuturor categoriilor de personal didactic, deci, inclusiv învățătorilor, institutorilor și educatorilor.
Întrucât pârâtele intimate unitatea școlară și inspectoratele școlare nu au transpus în practică această Hotărâre, nu se poate vorbi de rămânerea fără obiect a pretenției.
Norma juridică cuprinsă în art. 45 din Legea nr. 128/1997 are un caracter imperativ, ea nu lasă la latitudinea unității școlare reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului ci obligă la luarea acestor măsuri.
Pentru a fi incidente dispozițiile art. 45 alin. 1 legiuitorul a prevăzut îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru fiecare institutor, învățător și educator, respectiv gradul didactic I și vechimea de 25 de ani.
Nici celelalte critici ale recurentei nu pot fi reținute deoarece, reducerea normei didactice este prevăzută de lege și în acest caz, nu este necesară încheierea unei convenții pentru plata orelor prestate peste norma didactică.
Astfel, art. 45 din Legea nr. 128/1997 prevede "reducerea normei didactice" iar printre cadrele didactice care beneficiază de această normă didactică redusă, se numără și categoria învățătorilor/educatorilor/institutorilor.
Legiuitorul nu condiționează plata celor două ore suplimentare, de determinarea numărului exact de ore al unei norme didactice, cu atât mai mult cu cât, art. 43 din Legea nr. 128/1997 modificată și completată prin OG nr. 103/1998 și Legea nr. 109/1999, stabilește că norma didactică de predare, instruire practică și evaluare a preșcolarilor și a elevilor, reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților didactice de predare, fără a stabili în acest sens, numărul de ore cuprins într-o normă didactică.
Întrucât pârâtele nu au făcut dovezi în legătură cu aplicarea corectă și întocmai a dispozițiilor legale, în mod corect instanța de fond a reținut culpa acestora și le-a obligat la plata drepturilor salariale pentru trei ani anterior chemării în judecată, cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de lege.
Fiind un drept salarial la care reclamanta era îndreptățită încă din 1997 conform art. 45 din Legea nr. 128/1997, în mod corect prima instanță a dispus plata retroactivă a acestuia, pe o perioada de 3 ani, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 283 litera "d" Codul muncii.
Pe cale de consecință, respingând recursul ca nefondat, Curtea își însușește în totalitate motivarea instanței de fond, pe care o apreciază ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN T, cu sediul în--4, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1575 din 4.07.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL T, cu sediul în str. - nr. 20, județul T și intimatele pârâte ȘCOALA CU CLASELE 1-8, cu sediul în comuna, județul T și ȘCOALA CU CLASELE 1-8, cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu | JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
jud.
16.12.2008/ 2 ex.
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Maria Apostol Jelena Zalman