Speta drept civil. Decizia 822/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 822/CM
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în Port C, județul C și MINISTERUL TRANSPORTURILOR, cu sediul în-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 507 din 23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,- Bis, județul C, având ca obiect litigiu muncă (anulare act, reintegrare în muncă).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă Autoritatea Navală Română, consilier juridic, în baza delegației nr. 11345/28.10.2008, depusă la dosar, pentru recurentul pârât Ministerul Transporturilor B, consilier juridic, în baza delegației nr. 20/546/24.10.2008, depusă la dosar și pentru intimatul reclamant, se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 27.10.2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentului pârât Ministerul Transporturilor depune la dosar un set de precizări, prin care arată că Ordinul nr. 57/2007 este act administrativ cu caracter individual și nu normativ, care este aplicabil unor subiecte de drept și nu se publică în Monitorul Oficial. Totodată, subliniază că intimatul reclamant nu a înțeles să conteste Ordinul nr. 57/2007.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte Autoritatea Navală Română, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor, astfel cum au fost formulate, casarea cu reținere a sentinței recurate, în sensul respingerii și a capătului de cerere constând în acordarea premiului anual în valoare de 12 salarii de bază aferent anului 2006.
Reprezentantul recurentului pârât Ministerul Transporturilor, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor, reformarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea premiului anual, cu cheltuieli de judecată. Arată că prin dispozițiile nr. 1113/2002 s-a instituit prerogativa ministrului transporturilor de a acorda premii anuale conducătorilor unităților aflate în subordine, iar nu existența dreptului la premiul anual pentru respectivii conducători. Mai arată că acest premiu anual se acorda la propunerea unității, cu aprobarea ministrului, condiționat de încadrarea în cheltuielile prevăzute în aprobat și trebuia evidențiat în execuție în fondul de salarii al anului următor. Se mai arată că în cauză au fost îndeplinite doar condițiile referitoare la aprobarea situației financiare pentru anul 2006, existența propunerii unității de acordare a premiului anual, încadrarea în cheltuielile prevăzute în, respectiv aprobarea Precizează că în conformitate cu Ordinul nr. 1113/2002, rezultă faptul că în condițiile în care acest act administrativ cu caracter normativ nu ar fi fost abrogat, realizarea pretențiilor reclamantului era condiționată, în prealabil, de aprobarea sau nu a cuantumului premiului anual, plata sumei astfel aprobate fiind în sarcina Autorității Navale Române, în bugetul căreia trebuia să se evidențieze suma. Apreciază că la momentul la care reclamantul a formulat acțiunea prin care a solicitat obligarea pârâților la plata premiului anual, dispozițiile nr. 1113/2002, de care se prevalează în susținerea pretențiilor sale, își încetaseră aplicabilitatea potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 57/2007; sub acest aspect, consideră că instanța de fond a pronunțat o soluție în temeiul unor dispoziții abrogate, care a fost dată cu încălcarea principiului aplicării imediate a legii noi. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar ordinele de deplasare, în vederea acordării cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, în principal, iar în subsidiar, admiterea numai a recursului declarat de Ministerul Transporturilor. Arată că pentru acordarea premiului anual trebuiau îndeplinite două condiții și anume aprobarea situației financiare anuale și propunerea unității, condiționat de încadrarea cheltuielilor cu salarii prevăzute în aprobat. Se mai arată că întreaga procedură a fost urmată, dar acordarea premiului anual nu s-a mai efectuat, datorită birocrației excesive. Precizează că aprobarea pe care ministrul trebuia să o dea nu poate viza decât îndeplinirea celor două condiții mai sus enunțate. În ceea ce privește cuantumul premiului anual, arată că în condițiile în care indicatorii financiari sunt realizați, el poate fi acordat în cuantum de 12 salarii anuale.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Navală Română și Ministerul Transporturilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 50/2.05.2007 prin care reclamantul a fost eliberat din funcție;
- anularea actului juridic,notificare" prin care s-a schimbat felul muncii și salariul;
- obligarea pârâților la reintegrarea în funcție;
- obligarea pârâților la daune materiale echivalente cu salariul majorat, indexat și reactualizat precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat;
- obligarea pârâților la plata de daune morale în cuantum de 5.000 lei.
Reclamantul a solicitat, de asemenea, ca pârâta Autoritatea Națională Română să fie obligată la acordarea premiului anual în valoare de 12 salarii de bază aferent anului 2006, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Reclamantul a arătat că potrivit art. 12 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie - ca regulă - pe durată nedeterminată, iar excepția prevăzută de art. 80 este de strictă interpretare și nu are incidență în cauză.
S-a mai menționat că eliberarea din funcție este o noțiune străină de dispozițiile Codului muncii, ea fiind consacrată prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public.
Reclamantul a mai arătat că potrivit art. 1 din Ordinul nr. 1133/2002 al Ministrului Transporturilor, conducătorii unităților care funcționează sub această autoritate beneficiază, în afara drepturilor salariale lunare, de un premiu anual de până la 12 salarii de bază lunare; actul normativ a stabilit că premiul se va acorda după aprobarea situațiilor financiare anuale, la propunerea unității și cu aprobarea ministrului, condiționat de încadrarea în cheltuielile cu salariile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, urmând a se reflecta în execuție în fondul de salarii al anului următor.
S-a susținut că întreaga procedură a fost realizată, însă premiul anual nu s-a mai acordat pe considerentul abrogării Ordinului nr. 1133 prin Ordinul nr. 57. În aceste condiții, reclamantul a invocat faptul că abrogarea actului normativ nu poate produce efecte asupra unor situații juridice create sub imperiul actului anterior.
Reclamantul a considerat că premiul anual se cuvine pentru activitatea pe anul 2006.
Sub aspectul daunelor morale, reclamantul a arătat că această concediere arbitrară i-a produs suferințe psihice, modificarea nelegală a raporturilor de muncă fiind mediatizată în presă, acest fapt augmentându-i această suferință și prejudiciul moral.
Prin precizările și completările aduse petitului acțiunii la termenul din 13.06.2007, reclamantul a arătat că înțelege să invoce și nulitatea clauzelor cuprinse în contractul individual de muncă la pct. C - durata contractului și lit. "d" - încetarea contractului. S-a susținut că acest moment ce marchează finalul raporturilor de muncă nu poate fi legat de voința unilaterală a unui terț față de contract, clauzele fiind nule în măsura în care se opun unor norme imperative de dreptul muncii.
Prin sentința civilă nr. 1287/3.08.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă a fost admisă excepția ridicată de pârâți, vizând necompetența materială a instanței sesizate cu soluționarea cauzei, competența fiind declinată în favoarea Curții de APEL CONSTANȚA - secția contencios-administrativ.
Prin decizia civilă nr. 606CA/17.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL CONSTANȚA - secția comercială, maritimă și fluvială, contencios, administrativ și fiscal a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1287/3.08.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă, a casat hotărârea de primă instanță și a trimis dosarul pentru continuarea judecății.
S-a stabilit, în această modalitate, că Ordinul nr. 50/02.05.2007 al Ministrului Transporturilor, prin care s-a dispus eliberarea din funcție a reclamantului - deși este emis de către o autoritate administrativă - nu este dat în realizarea puterii publice pentru a fi considerat un act administrativ unilateral care cade sub incidența Legii nr. 554/2004; actul a fost așadar calificat ca fiind supus Codului muncii, întrucât a dispus încetarea raportului de muncă al salariatului.
Cauza a fost reînregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța - secția civilă.
Cu ocazia reluării judecății a fost invocată de către Ministerul Transporturilor lipsa calității sale procesuale pasive în capătul de cerere referitor la anularea notificării nr. 6277/04.05.2007, iar Autoritatea Navală Română a invocat aceeași calitate, pentru capătul privind anularea Ordinului nr. 50 din 2.05.2007.
Prin sentința civilă nr. 507/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor în capetele de cerere privind anularea notificării nr. 6277/4.05.2007 și respectiv nulitatea clauzelor contractuale și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea față de acest pârât, pentru aceste capete de cerere.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Navală Română.
S-a admis în parte acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Navală Română și Ministerul Transporturilor B, astfel cum a fost completată.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei reprezentând 12 salarii de bază corespunzătoare anului 2006, cu titlu de premiu anual.
S-au respins ca nefondate celelalte capete de cerere și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Excepțiile au fost unite cu fondul cauzei, iar în raport de probele administrate și de susținerile părților, precum și de dispozițiile legale aplicabile, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin contractul individual de muncă nr. 6322/20.05.2006 înscris în registrul general de evidență a salariaților, reclamantul a fost încadrat de către Autoritatea Navală Română pe funcția de director general al acestei autorități.
S-a consemnat că durata contractului se raportează la perioada numirii în funcție prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, atribuțiile postului fiind prevăzute în fișa anexă la contract.
La cap. N -,Încetarea contractului" s-a menționat deopotrivă că raporturile de muncă se încheie la data eliberării din funcție prin ordin al ministrului.
Prin Ordinul nr. 50/02.05.2007 emis de Ministrul Transporturilor s-a dispus eliberarea din funcția de director general și respectiv, de președinte al Consiliului de Administrație al Autorității Navale Române.
Actul decizional a fost fundamentat pe prevederile art. 4 alin. 2 din nr.HG 1133/2002 și art. 13 alin. 4 din nr.HG 367/2007.
Prin notificarea nr. 6277/04.05.2007 emisă de către Autoritatea Navală Română s-a conferit reclamantului postul de inspector de specialitate gr. IA în cadrul Serviciului Certificare Tehnică, solicitându-se contestatorului opțiunea scrisă în acest sens.
Conform art. 4 alin. 2 din nr.HG 1133/2002, Președintele consiliului de conducere este directorul general al Autorității Navale Române,numit prin ordin al ministruluilucrărilor publice, transporturilor și locuinței, iar potrivit alin. 4,membrii consiliului de conducere sunt numițipe o perioadă de 4 ani șisunt revocați prin ordin al ministruluilucrărilor publice, transporturilor și locuinței.
Textul alin. 5 dispune în sensul că alariul și celelalte drepturi salariale ale directorului general, precum și indemnizația membrilor consiliului de conducere se stabilesc, în condițiile legii, prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.
Interpretarea sistematică a acestor norme legale reflectă incontestabil natura raporturilor juridice statuate în cazul directorului general al acestei autorități; prin modul de desemnare în funcție - anume, numirea și remunerarea pe baza unui salariu - precum și în raport de art. 9 alin. 7 din HG nr. 1133/2002, directorul general al nu poate fi asimilat unei funcții publice reglementate de Legea nr. 188/1999.
Așadar, raporturile stabilite între și reclamant sunt cele specifice dreptului muncii, acest fapt fiind fundamentat nu doar pe existența unui contract individual de muncă, ci îndeosebi pe absența caracterelor specifice atribuțiilor acordate în scopul realizării prerogativelor de putere public
Încheierea raporturilor de muncă pe o perioadă determinată pentru această funcție nu poate fi apreciată ca fiind nelegală, după cum încetarea acestui contract nu poate fi privită în toate cazurile ca o expresie a caracterului discreționar și abuziv al angajatorului, câtă vreme la data numirii reclamantului a operat mandatarea sa, prin efectul aceluiași act de învestire, în dubla calitate: de director general al autorității publice și de președinte al consiliului de administrație.
Natura funcției ocupate de reclamant în cadrul autorității publice și cadrul de reglementare a acesteia prin raportare la ordinul prealabil al ministrului se încadrează astfel în sfera de cuprindere a art. 12 alin. 2 Codul muncii.
În speță, raporturile de muncă au încetat, potrivit acordului de voință al părților exprimat la data încheierii contractului individual de muncă șiîn contextul dat de art. 55 lit.""Codul muncii, pe data emiterii ordinului ministrului de eliberare din funcție, operand pe deplin principiul simetriei în evoluția actelor juridice.
S-au reținut, în acest context, în soluționarea capătului de cerere privitor la constatarea nulității clauzelor cuprinse în contractul individual de muncă la pct. C(,Durata contractului")și N lit. " " (,Încetarea contractului ) dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. " " Codul muncii, care prevăd că un conflict de muncă referitor la constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia poate fi inițiatpe toată durata existenței contractului.a contrario, câtă vreme nulitatea nu a fost invocată pe perioada de valabilitate a contractului individual de muncă, ea nu mai poate fi afirmată după încetarea lui. Se va avea în vedere și prevederea cuprinsă în art. 57 alin. 2 Codul muncii, care reflectă voința legiuitorului de a institui o excepție de la regula efectului retroactiv al sancțiunii nulității, în scopul salvării intereselor salariatului, prin statuarea faptului că în acest caz, constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte doar pentru viitor.
al drepturilor și obligațiilor angajatorului este, în acest caz, Autoritatea Navală Română, organ de specialitate din cadrul ministerului tutelar, având deplină personalitate juridică și organizare funcțională proprie.
Ministerul Transporturilor nu are atributul amendării clauzelor contractului individual de muncă, astfel că, în ambele situații, pentru acest pârât nu va putea fi justificată calitatea procesuală pasivă într-un eventual conflict de muncă.
Acțiunea reclamantului a fost admisă sub aspectul dreptului patrimonial invocat, anume, plata celor 12 salarii de bază cu titlu de premiu anual.
Astfel, conform Ordinului nr. 1113/06.08.2002 al, începând cu anul 2002, în afara drepturilor salariale lunare stabilite prin ordin, conducătorilor unităților care funcționează în subordinea și sub autoritatea ministerului li se poate acorda un premiu anual de până la 12 salarii de bază lunare. Premiul se va acorda, după aprobarea situațiilor financiare anuale, la propunerea unității, cu aprobarea ministrului, condiționat de încadrarea în cheltuielile cu salarii prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat și se va reflecta în execuție în fondul de salarii al anului următor.
Apărările pârâților, în sensul că actul intern menționat a fost abrogat expres prin Ordinul nr. 734/03.04.2007 al, iar dreptul reclamantului nu mai subzistă, nu pot fi reținute ca întemeiate.
Contractul individual de muncă al reclamantului a încetat, în condițiile prevăzute de art. N lit. " ", pe data eliberării din funcție conform ordinului Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, respectiv la data de 02.05.2007.
Întrucât raporturile de muncă nu au încetat din culpa salariatului, ci pe aspectul pierderii mandatului prealabil, reclamantul a dobândit în virtutea actului normativ menționat o vocație la plata unui asemenea premiu, în condițiile în care s-a probat că acesta a beneficiat de un premiu similar și în anul precedent de activitate.
Prin urmare, deși textul Ordinului nr. 1113/2002 definește dreptul la premiul anual ca fiind o opțiune a angajatorului, neacordarea lui în condiții similare îndeplinite în anul următor nu se justifică din punct de vedere obiectiv, putând avea valoarea unei manifestări discreționare și abuzive în relațiile de muncă, astfel cum de altfel s-a pronunțat într-o speță și instanța supremă (decizia nr. 617/1.02.2007 a ÎCCJ - secția contencios administrativ și fiscal).
În speță, pârâții nu au făcut dovada că acordarea acestui drept nu s-ar justifica în mod obiectiv prin prisma rezultatelor obținute în activitate de către contestator pentru anul 2007 și al situației financiare a anului menționat, după cum abrogarea actului normativ care a conferit dreptul, ulterior încetării raporturilor de muncă și al încheierii exercițiului bugetar pe 2007 nu poate avea nici o semnificație juridică în sensul stingerii acestei vocații. Cum noul act normativ cu caracter intern nu poate avea eficiență pentru situațiile juridice născute anterior intrării sale în vigoare, efectele sale operând exclusiv pentru viitor, se va avea în vedere că reclamantul este pe deplin îndreptățit la acordarea premiului anual solicitat, în cuantumul corespunzător drepturilor salariale stabilite prin contractul de muncă.
În fine, sub aspectul acordării de daune morale, instanța a reținut că în speță nu s-a probat existența unui prejudiciu adus prestigiului, onoarei sau imaginii contestatorului ca efect direct și imediat al actului decizional de eliberare din funcție. Împrejurarea că raporturile sale de muncă au încetat în modalitatea arătată (reglementată de altfel prin contract), ca și faptul că funcția deținută implica o poziție ierarhică superioară în cadrul instituției, nu sunt argumente suficiente pentru a justifica o asemenea pretenție, cu atât mai mult cu cât din acest punct de vedere nu au fost administrate probe relevante. Constatând că, din această perspectivă, reflectarea în mass-media a oricărei modificări intervenite în conducerea autorităților publice descentralizate (ca manifestare firească a interesului public) nu poate constitui prin ea însăși un temei al invocării prejudiciului de imagine, acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, au declarat recurs Autoritatea Navală Română și Ministerul Transporturilor
În motivarea recursului său Autoritatea Navală Română arată următoarele:
Critică hotărârea instanței de fond care a reținut greșit faptul că eliberarea din funcție a intimatului a fost anterioară intrării în vigoare a Ordinului nr. 57 din 2.05.2007.
Faptul că intimatul a beneficiar o dată de un premiu anual nu-l îndreptățea, așa cum greșit a reținut instanța de fond, la acordarea unui premiu similar întrucât împrejurările juridice au fost altele, iar mutatis mutandis premiul anual nu mai avea suport legal, fiind lipsit de importanță pe acest considerent aspectul potrivit căruia raporturile de muncă au încetat sau nu din culpa salariatului.
În motivarea recursului său Ministerul Transporturilor arată următoarele:
Instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin dispozițiile nr. 1113/2002 s-a instituit prerogativa ministrului transporturilor de a acorda premii anuale conducătorilor unităților aflate în subordinea, coordonarea, respectiv sub autoritatea, iar nu existența ope legis a dreptului la premiul anual pentru respectivii conducători.
Realitatea juridică reglementată prin dispozițiile Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 1113/2002 instituia acordarea premiului anual la propunerea unității, cu aprobarea ministrului, condiționat de încadrarea în cheltuielile prevăzute în aprobat și trebuia evidențiat în execuție în fondul de salarii al anului următor.
Așadar, dreptul reclamantului, în ceea ce privește plata premiului anual, nu s-a născut, prin aprobarea situației financiare pentru anul în care reclamantul a desfășurat activitatea de conducere a Conform art. 1 și 2 din Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 1113/2002 reclamantului i se putea acorda un premiu anual de până la 12 salarii de bază lunare (0 lei - contravaloarea a 12 salarii lunare), cu aprobarea ministrului. Așadar, în temeiul actului care stabilea cadrul juridic în care reclamantul putea beneficia de plata premiului anual, condițiile în care acest drept lua naștere, respectiv prerogativele stabilirii cuantumului acestui drept au fost clar stabilite.
Sub acest aspect, reiterează instanței de recurs faptul că prin prisma dispozițiilor anterior menționate, premiul anual putea fi acordat în condițiile astfel reglementate, cu aprobarea, sine qua non, a Ministrului Transporturilor, conform dispozițiilor ce constituiau fundamentul dreptului pretins prin prezenta acțiune, pentru o sumă a cărei limită maximă era clar determinată, până la 12 salarii de bază lunare.
Din economia textului de lege prevăzut de Ordinul nr. 1113/2002, rezultă faptul că în condițiile în care acest act administrativ cu caracter normativ nu ar fi fost abrogat, realizarea pretențiilor reclamantului era condiționată, în prealabil, de aprobarea sau nu a cuantumului premiului anual, plata sumei astfel aprobate fiind în sarcina Autorității Navale Române, în bugetul căreia trebuia să se evidențieze suma. Concret, față de dispozițiile nr. 1113/2002, ministrul are prerogativa aprobării acordării premiului anual, ocazie cu care se pronunță și asupra cuantumului acestui premiu, iar Autorității Navale Române îi revine obligația de plată a acestui premiu.
Un alt aspect pe care înțelege să îl aducă în atenția instanței de recurs în susținerea reformării soluției Tribunalului Constanța este faptul că la momentul la care reclamantul a formulat acțiunea prin care a solicitat instanței de judecată obligarea la plata premiului anual, dispozițiile nr. 1113/2002 de care acesta se prevalează în susținerea pretențiilor astfel formulate își încetaseră aplicabilitatea potrivit dispozițiilor Ordinului ministrului transporturilor nr. 57 din 2007, aflat la dosarul cauzei.
Sub acest aspect apreciază că soluția instanței de fond pronunțată în temeiul unor dispoziții abrogate a fost dată cu încălcarea principiului aplicării imediate a legii noi. Cu privire la acest aspect, doctrina a statuat faptul că retroactivitatea legii noi sau ultraactivitatea legii vechi reprezintă excepții de strictă interpretare ce trebuie consacrate expres de legea nouă.
Totodată, înțelege să sublinieze faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, întrucât acest act normativ se aplică doar regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar, iar Autoritatea Navală Română, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1113/2002 privind organizarea și funcționarea Autorității Navale Române, este instituție publică.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursurile formulate ca fondate pentru următoarele considerente:
Conform Ordinului nr. 1113/6.08.2002 al începând cu anul 2002, în afara drepturilor salariale lunare stabilite prin ordin, conducătorilor unităților care funcționează în subordinea și sub autoritatea ministerului li se poate acorda un premiu anual de până la 12 salarii de bază lunare.
Premiul se va acorda, după aprobarea situațiilor financiare anuale, la propunerea unității, cu aprobarea ministrului, condiționat de încadrarea în cheltuielile cu salarii prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat și se va reflecta în execuție în fondul de salarii al anului următor.
Prin prevederile ordinului menționat mai sus, s-a instituit prerogativa ministrului transporturilor de a acorda premii anuale conducătorilor unităților aflate în subordinea, coordonarea respectiv sub autoritatea, iar nu existența "ope legis" a dreptului la premiul anual.
În concluzie, premiul anual poate fi acordat cu aprobarea "sine qua non" a Ministrului Transporturilor, plata sumei astfel aprobate fiind în sarcina Autorității Navale Române, în bugetul căreia trebuia să se evidențieze suma.
Reclamantul nu a înțeles să conteste dispozițiile ordinului în virtutea căruia pretinde acordarea premiului anual.
În speță, au fost îndeplinite doar condițiile referitoare la aprobarea situației financiare pentru anul 2006 la propunerea unității de acordare a premiului anual și încadrarea în cheltuielile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, mai puțin aprobarea acordării premiului de către ministru, care era o condiție necesară pentru solicitarea acestui premiu.
Totodată, din prevederile ordinului nu rezultă care este cuantumul premiului anual de care puteau beneficia conducătorii unităților aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
Ministrul este cel care apreciază atât cu privire la oportunitatea acordării premiului anual, cât și cu privire la cuantumul acestui premiu, cuantum care poate fi stabilit în limita a 12 salarii lunare.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursurile formulate și a modificat în parte sentința recurată în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect premiul anual ca nefondat, cu menținerea restului dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile civile declarate de recurenții pârâți AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în Port C, județul C și MINISTERUL TRANSPORTURILOR, cu sediul în-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 507 din 23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,- Bis, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect premiu anual, ca nefondat.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu | JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.jud. /18.12.2008
Tehnoredact.gref.
4 ex./19.12.2008.
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Maria Apostol Jelena Zalman
