Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 835/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 835
Ședința publică din 19 mai 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de reclamantul Sindicatul Democratic Învățământ A în numele membrilor de sindicat, -, G, împotriva sentinței civile nr. 278/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul intimat Grupul Școlar, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta recurenților depune la dosar împuternicire avocațială nr-, copia chitanței nr. 125/248/13.05.2009, copiile certificate pentru conformitate cu originalul ale contractului individual de muncă nr. 28/01.11.2004 și ale anexei nr. 1 la contractul individual de muncă nr. 52/01.09.2002, practică judiciară, un extras din OUG nr. 146/2007, precum și concluzii scrise.
Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția parțială a prescripției dreptului material la acțiune.
Reprezentanta recurenților solicită respingerea excepției, arătând că acordarea primei de vacanță a fost suspendată iar, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamanții recurenți, prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii Tribunalului Arad și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, pentru motivele arătate în scris.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Arad în data de 17.12.2008, reclamanții, -, -, IA, -, -, - -, -, - -, -, -, - -, -, IA, -, -, G, -, -, -, - A, -, -, reprezentați prin Sindicatul Democratic Învățământ A au chemat în judecată pârâtul GRUPUL ȘCOLAR solicitând obligarea acestuia la calcularea și plata primelor de vacanță aferente concediilor de odihnă pentru perioada 2004 - 2008; obligarea pârâtei la actualizarea drepturilor salariale respective la data plății efective a acestora; obligarea pârâtei de a consemna în carnetele de muncă și în celelalte evidențe salariale și de muncă a modificărilor salariale solicitate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în perioada 2004 - 2008 le-au fost acordate numai indemnizațiile de concediu, nu și primele de vacanță prevăzute la art. 35 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la Nivelul Județului A, deși art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 prevede că personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de Contractul Colectiv de Muncă. De asemenea, au invocat dispozițiile art. 2 alin. 1 din OUG nr. 146/2007 care prevăd acordarea primelor de concediu de odihnă personalului bugetar pentru perioada 2001 - 2006; art. 241 alin. 1 din Codul muncii coroborat cu art. 8 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, care stabilesc aplicarea normelor legale mai favorabile în favoarea salariatului, indiferent dacă sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă sau în alte reglementări legale.
Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță, prin reprezentant, și nici nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 278 din 12.02.2009, Tribunalul Arada respins acțiunea reclamanților reținând următoarele:
Art. 35 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Județului A pentru anul 2004, în vigoare și astăzi, semnat de 3 sindicate din învățământul arădean, inclusiv de către Sindicatul Democratic Învățământ, și Inspectoratul Școlar, prevede acordarea unei prime de vacanță persoanlului din învățământ, o dată cu indemnizația din concediu, cu precizarea că aceste prime se acordă din veniturile proprii, în condițiile legii.
Salarizarea personalului didactic este prevăzută de Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, dare la art. 48 alin. 1 prevede compunerea salariului personalului didactic (salariul de bază, stabilit conform legii, la care se adaugă o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare), iar la alin. 2 stabilește că "Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii".
Această ultimă prevedere legală se coroborează cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, reluate de art. 3 alin. 2 al Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la inisterul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/21/ 29.12.2006, ce exclud posibilitatea negocierii, în cadrul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul instituțiilor bugetare, a clauzelor referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Prin urmare, în cazul drepturilor salariale ale personalului didactic stabilite prin lege cu determinarea unor limite minime și maxime, iar nu a unor cuantumuri fixe, legiuitorul a permis negocierea de către angajatori și sindicate a acestor cuantumuri, iar nu și a drepturilor în sine, nepermițând partenerilor sociali să convină asupra unor drepturi a căror plată urmează a fie făcută din bugetul de stat și cel local, în condițiile în care acestea sunt stabilite pentru fiecare an având în vedere drepturile prevăzute de lege, iar nu și de contracte, iar autoritățile ce elaborează bugetele nu participă la încheierea contractelor colective de muncă, astfel că respectivele convenții nu le pot fi opozabile. Or, este de necontestat faptul că salariile personalului din învățământ se suportă din fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal și de la bugetul local.
În consecință, dispozițiile legale în materia salarizării acestui personal sunt dispoziții speciale cu caracter imperativ care derogă de la dispozițiile generale, sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot face obiectul negocierilor la încheierea contractelor colective de muncă, decât în măsura în care nu contravin legilor speciale de salarizare ale acestui personal, în contextul în care Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar, precum și celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut.
În aceste condiții, dispozițiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 ce stabilesc că personalul didactic beneficiază și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, se interpretează în sensul concluziei de mai sus, și anume că alte drepturi decât cele stabilite de Legea nr. 128/1997 pot fi convenite de către angajatori și personalul din învățământ prin contractele colective de muncă doar în măsura în care veniturile necesare acordării acestor drepturi convenționale sunt suportate de angajator, sens în care a fost, de altfel, reglementată prima de vacanță de art. 35 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivelul județului
Or, prevederea contractuală invocată de reclamanți (ce se regăsește identic și la art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003 - 2004, înregistrat la inisterul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 5521/01/9.01.2004) stabilește fără nici un echivoc că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, cu alte cuvinte aceasta poate fi plătită în măsura în care fiecare angajator în parte identifică și dispune de atare resurse fără ca în acest scop, să poată fi grevate fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal, și de la bugetul local destinate pentru plata salariilor și altor drepturi bănești ale personalului din învățământ care sunt prevăzute de lege.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că angajatorul reclamanților ar dispune de atare venituri proprii care să poată acoperi plata primelor de vacanță și nici pârâtul angajator nu a susținut că are alocate fonduri proprii pentru acordarea acestor prime, astfel încât se impune cu necesitate concluzia că pretențiile reclamanților sunt nefondate atât în ceea ce privește solicitarea principală, cât și, ca o consecință, petitele subsidiare ale acțiunii.
Împotriva sentinței susmenționate au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 2004 - 16.12.2005 și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că dreptul la prima de vacanță este prevăzut atât în Contractul colectiv de muncă atât la nivelul Județului A în art. 35 lit. G, cât și în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat la inisterul Muncii Solidarității Sociale și familiei cu nr. 5521/01/09.01.2004, și publicat în Monitorul Oficial al României partea a V - a, nr. 11/28.VII.2004 art. 37 lit. G, de asemenea și în Contractul colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2007/2008, înregistrat la inisterul Muncii, Familiei și Egalității de șanse cu nr. 596/15/12.11.2007, art. 37 lit. G, care produc efecte obligatorii asupra tuturor salariaților potrivit art. 241 al. 1 lit. D din Codul Muncii, iar în conformitate cu art. 11 alin. 1 lit. D din legea 130/1996, clauzele contractelor colective la nivel național produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din țară, lipsa unor negocieri cu guvernul nu poate duce la concluzia că acest drept nu există, iar potrivit art. 30 din Legea 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Prin contractul colectiv de muncă atât la nivelul Județului A pe anul 2004, în art. 35 lit. G se prevede ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii ce se acordă odată cu indemnizația de concediu. Conform art. 9 alin. 2 din acest contract, deoarece nici una din părți nu a denunțat acest contract, valabilitatea acestuia a fost prelungită. Aceeași dispoziție o constituie și art. 37 lit. G, din Contractul colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2007/2008, înregistrat la inisterul Muncii, Familiei și Egalității de șanse cu nr. 596/15/12.11.2007.
Curtea nu poate reține argumentul instanței de fond de respingere a acțiunii reclamanților, cu privire la faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă că angajatorul reclamanților ar dispune de venituri proprii care să poată acoperi plata primelor de vacanță și nici pârâtul angajator nu a susținut că are alocate fonduri proprii pentru acordarea acestor prime, astfel încât se impune cu necesitate concluzia că pretențiile reclamanților sunt nefondate, întrucât obligația de plată a primei de vacanță din venituri proprii există, actul normativ stabilind obligativitatea plății acesteia, iar daca s-ar accepta argumentul instanței de fond, ar însemna ca angajatorul să poată modifica unilateral contractul colectiv de muncă, eliminând prima de vacanță, prin simpla neincludere în buget a sumelor pentru polata acesteia. Obligația angajatorului de plată a primei de vacanță, există și în cazul în care nu a inclus în buget sumele necesare, fiind dublată de obligația de a obține fonduri proprii din care să-și execute obligația legală.
Curtea mai reține faptul că pentru anul 2004, dreptul material la acțiune al reclamanților s-a prescris conform art. 283 din Codul muncii, neputându-se reține apărarea reclamanților conform căreia, prin OUG 146/2007 s-a întrerupt termenul de prescripție și a început să curgă un nou termen, deoarece dreptul la prima de vacanță solicitat de reclamanți nu a fost suspendat prin legile bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare, doar primele de concediu suspendate prin aceste legi făcând obiectul OUG 146/2007.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct 9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamanților, și va modifica în parte sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea și obligă pârâtul la plata către reclamanți a primelor de concediu pe anii 2005-2008.
De asemenea va menține sentința în ceea ce privește primele de concediu pe anul 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul Sindicatul Democratic Învățământ A în numele membrilor de sindicat, -, G, împotriva sentinței civile nr. 278/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul intimat Grupul Școlar.
Modifică în parte sentința, în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâtul la plata către reclamanți a primelor de concediu pe anii 2005-2008.
Menține sentința în ceea ce privește primele de concediu pe anul 2004.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, p, JUDECĂTOR,
- - - - - -
în concediu de odihnă
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER,
- -
Red. /29.06. 2009
Tehnored /29.06. 2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Arad
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu
