Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 995/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR- drepturi salariale

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 995

Ședința publică de la 10 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure

JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 3: Elena Stan

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanții, -, a, -, și, împotriva sentinței civile nr.2265/04.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata pârâtă, avocat a, lipsind recurenții reclamanți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că recurenții au depus la dosar prin serviciul registratură concluzii scrise, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părții prezente.

Avocat a pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.2265/04.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții Curcă, -, a, -, și, în contradictoriu cu pârâta SC SA.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții sunt angajați ai societății pârâte și susțin că nu au beneficiat de prima de toamnă prevăzută de art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și de cota de gaze prevăzută de art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.

În art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aplicabil în anii 2005 - 2008 s-a prevăzut că "salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă" în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă.

Totodată, prin 187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură s-a statuat că " salariații agenților economici nominalizați în anexa 1 punctul B vor primi, anual, un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale".

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă instanța o respinge ca neîntemeiată apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. e din codul muncii ci dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din codul muncii potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani în cazul în care obiectul cererilor de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială.

Ori potrivit art. 22 din OG nr. 7/2001 sunt considerate venituri din salarii denumite în continuare salarii toate veniturile în bani și / sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă și indiferent de denumirea veniturilor sau sub forma care ele se acordă.

În teoria de specialitate unii autori au susținut același lucru, respectiv că sunt venituri de natură salarială toate sumele cuvenite în baza unui raport de muncă, în executarea unui contract individual de muncă.

In speță nu are relevanță că suma primită este adaos, ajutor material sau indemnizație de concediere, pentru că denumirile date nu exclud calificarea dată de legiuitor ca fiind venituri din salarii conform art. 22 din OG nr. 7/2001 astfel că incidente cu privire la prescripție sunt prevederile art. 283 alin 1 lit. c din codul muncii, în raport de care acțiunea este formulată în termenul de 3 ani.

În plus se observă că pentru aprovizionarea de toamnă iarnă părțile au folosit în redactarea articolului din CCM sintagma de "suplimentare a drepturilor salariale", ceea ce nu mai lasă loc la nici o îndoială privind natura acestui drept, care este de natură salarială.

Un alt argument că atât aprovizionarea de toamnă iarnă, cât și cota de gaze sunt drepturi de natură salarială este acela că sumele respective au fost incluse în salarii așa cum a susținut pârâta în întâmpinare și cum rezultă și din interpretarea prevederilor contractelor colective de muncă.

În ce privește fondul cauzei instanța a reținut următoarele:

Prima pentru aprovizionare toamnă-iarnă, din luna octombrie ce este reglementată în art. 176 din CCM la nivel de ramură se acordă conform art. 176 alin. 6 din același CCM "în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea sa în salariul de bază".

Ori în art. 168 alin3 din CCM la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut expres că"începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă va fi introdusă în salariul de bază"

Ca urmare a acestei prevederi în anii următori, în contractele colective la nivel de unitate, nu s-a mai reglementat acest drept pentru salariați, nu a mai fost menționat deloc.

Din interpretarea acestor clauze contractuale instanța reține că cererea reclamanților este neîntemeiată, dreptul solicitat fiind acordat de angajator prin includerea sumei respective în salariul de bază, începând cu 01.06.1997 și menținerea acestei includeri și în anii următori, inclusiv în 2005, 2006, 2007, 2008. Toate măririle de salariu ce au avut loc ulterior datei de 01.06.1997 s-au aplicat salariului de bază ce includea și prima de toamnă - iarnă, fără ca salariile să se mai diminueze vreodată cu contravaloarea acestei prime.

Faptul că prima de toamnă iarnă a fost inclusă în salariu în 1997 la nivel de a rezultat și din concluziile suplimentului de expertiză prin care s-a răspuns la obiecțiunile formulate de instanță, concluzii în care se arată că la nivel de Sucursală PEROM C s-a acordat acest drept, precum și din expertizele judiciare întocmite în alte dosare cu obiect asemănător, confirmând astfel apărarea pârâtei.

Reclamanții din prezentul dosar au fost salariați ai, unitate ce a fost preluată de în 01.10.1999, dată ulterioară includerii drepturilor solicitate în salarii conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Din momentul preluării acestora li s-au aplicat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Ori la 01.10.1999, la data preluării nu mai era prevăzut distinct dreptul la prima de toamnă iarnă și ca urmare reclamanții nu mai pot invoca faptul că au acest drept și că nu le-a fost acordat. Reclamanții preluați la o dată ulterioară beneficiază de drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă de la acea dată. Nu pot pretinde drepturi ce nu mai sunt reglementate la data la care ei au devenit salariați ai unității pârâte. Nu pot pretinde nici drepturi egale cu ale salariaților proprii ai câtă vreme în actul de preluare nu s-a prevăzut obligația (unitatea care i-a preluat) de a le acorda toate drepturile de care au beneficiat până la acel moment salariații proprii.

Pentru aceste considerente instanța nu va ține seama de concluziile expertizei în sensul că acestora li s-ar cuveni prima de toamnă deoarece dispoziția de includere în salariu a primei de toamnă nu s-a aplicat la nivelul, această unitate nefăcând parte din

Instanța nu va reține nici concluziile expertizei în sensul că includerea dreptului solicitat nu s-a menținut în anii următori, salariile fiind incorect calculate prin aplicarea greșită a art. 128 - 129 din contractul colectiv de muncă. Expertiza a stabilit că salariile au fost calculate incorect prin aplicarea greșită a art. 128 - 129 din contractul colectiv de muncă, ceea ce face obiectul altor litigii. Nu s-a stabilit că salariile au fost diminuate, reduse, micșorate cu contravaloarea primei de toamnă iarnă.

Cota de gaze reglementată de art. 187 din CCM la nivel de ramură se acordă potrivit aceluiași articol alin.2 "în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază", cuantumul și condițiile de acordare fiind stabilite prin CCM la nivel de unitate.

În CCM la nivel de unitate din anul 1997 la art. 176 alin 1 s-a prevăzut că "începând cu 01.06.1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază."

În anii următori, inclusiv în anul 2005, 2006, 2007, 2008 s-a menționat expres în CCM la nivel de unitate că "ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe 1997"

Din interpretarea acestor clauze contractuale instanța reține că cererea reclamanților și sub acest aspect este neîntemeiată, dreptul solicitat fiindu-i acordat de angajator prin includerea sumei respective în salariul de bază, începând cu 01.06.1997 și menținerea acestei includeri și în anii următori, inclusiv în 2005, 2006,2007,2008. Toate măririle de salariu ce au avut loc ulterior datei de 01.06.1997 s-au aplicat salariului de bază ce includea și contravaloarea cotei de gaze naturale, fără ca salariile să se mai diminueze vreodată cu contravaloarea acestei prime, așa cum a rezultat de altfel și din expertizele întocmite în alte dosare cu obiect asemănător.

Faptul că reclamanții salariați la au fost preluați de pârâtă la 01.10.1999 nu schimbă cu nimic interpretarea clauzelor contractuale menționate mai sus, și era normal ca la preluare să beneficieze de drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă la momentul preluării. Ar fi beneficiat și de drepturile ce nu mai erau reglementate doar dacă s-ar fi convenit expres în acest sens.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Aceștia au motivat faptul că au fost preluați de B în anul 1999 astfel încât, înainte de preluare, făcând parte din altă ramură industrială -chimică-nu au avut introdus aceste drepturi în salariu.

După data preluării de către societatea pârâtă, personalul nu a avut evidențiat în carnetul de muncă introducerea acestui drept în salariu de bază, singura probă care ar fi putut evidenția acest drept este expertiza contabilă.

Această expertiză, nelegal înlăturată de instanță a concluzionat în sensul confirmării cererii reclamanților, iar instanța a înlăturat aceste concluzii, deși din mențiunile din carnetul de muncă nu rezultă a fi evidențiată o astfel de modificare a salariului, singura concluzie care se impune fiind aceea că drepturile reprezentând cota de gaze respectiv aprovizionarea toamnă-iarnă n-au fost acordate și acestei categorii de personal din care fac parte și reclamanții din cauza de față.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 8 din l130/1996 privind contractul colectiv de muncă impun obligativitatea contractului de muncă încheiat la nivel de ramură pentru toate unitățile ce fac parte din ramura respectivă.

Curtea, analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs dar și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În anul 1999 SNP a preluat Combinatul Chimic de la C, salariații devenind prin transfer, salariați ai unei Sucursale Sucursala.

Prin decizia 11/03.09.1999 s-a dispus ca din luna următoare să li se asigure tuturor salariaților o creștere de 5% a salariului iar prin decizia nr. 35 din 29.11. 1999 o altă creștewre salaială cu 19%.

Prin asigurarea acestor creșteri salariale tot personalul preluat de a ajuns la același nivel cu salariații din țară, cărora, după cum am arătat le fuseseră introdus în salariul de bază atât contravaloarea cotei de gaze cât și contravaloarea aprovizionării toamnă -iarnă, încă din anul 1997, respectiv 1998 conform adreselor IP. 1721 din 18.07.1997.-cota de gaze 2412/29.09. 1998 aprovizionarea toamnă-iarnă.

Critica privind modul de soluționare al cererii prin care reclamanții au solicitat acordarea drepturilor bănești aferente aprovizionării toamnă - iarnă este neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Potrivit art.168 alin.1 din CCM/1997 încheiat între -RA și salariați,reprezentați de, recurenta s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, o suplimentare a drepturilor salariale. Angajatorul a stabilit că fiecare din suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe -RA.

La alin.2 a aceluiași articol s-a menționat că prin negociere cu se vor stabili, condițiile și criteriile de acordare a acestora.

La alin 3 al art.168 din contract s-a stipulat că începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.

În contractul colectiv de muncă la nivel /1998 s-a menționat la art.168 alin 3 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.

Curtea constată astfel că aceste suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă au fost incluse în salariul de bază, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar respectiv- adresa 2328/8.10.1997 prin care recurenta comunică tuturor sucursalelor că în conformitate cu art. 168 alin.1 din CCM pentru aprovizionarea de toamnă salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de - lei de persoană și în raport cu alin.3 al acestui articol includerea în salariul de bază a acestui drept se va face începând din 1.01.1998; adresa nr.2412/29.05.1998 prin care s-a stabilit că pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM/1997, începând cu data de 1.03.1998 salariile de bază brute ale salariaților se vor majora cu anumite procente în raport de cuantumul acestora.

În CCM la nivel de ramură Energie Electrică,Petrol,Gaze/2004,2005,2006,2007 această suplimentare salarială a fost menționată la art.176,iar la alin.6 s-a precizat că fiecare din adaosuri se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.

Aceasta nu înseamnă că angajatorul a revenit asupra celor convenite prin CCM/1997și 1998, în condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă așa cum s-a arătat mai sus a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, începând cu luna martie 1998.

Pentru a concluziona că această suplimentare nu a mai fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a acestuia, care să fie evidențiată în cartea de muncă. Verificarea cărții de muncă depusă în dosarul de fond nu confirmă o astfel de ipoteză, ceea ce înseamnă că această suplimentare a rămas inclusă în salariul de bază și pe perioada solicitată în acțiune.

Este nefondată și critica privind modul de soluționare al cererii prin care reclamanții au solicitat drepturile bănești aferente cotei de gaze pentru următoarele argumente:

În anul 1997 la nivel s-a stabilit, potrivit art.176 din CCM/1997că ajutorul material reprezentând /valoarea a 4000. gaze naturale ce se acorda fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.

Această obligație a fost îndeplinită, dovadă fiind în acest sens înscrisurile depuse la dosar de recurentă, din care rezultă că aceasta, în luna august 1997 făcut cunoscut tuturor sucursalelor, că fondul de salarii aprobat pentru anul 1997 cuprinde toate drepturile salariale prevăzute în CCM, iar la calcularea acestui fond de salarii s-au avut în vedere prevederile art.176 din CCM.

Este motivul pentru care, în CCM la nivel /1998, la art.176 al.1 s-a făcut mențiunea că ajutorul material reprezentând /valoarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997.

Este adevărat că,la art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică, petrol și gaze /2006 s-a prevăzut că salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Acordarea acestor drepturi se regăsește și la art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.

Curtea constată astfel, că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale nu a fost încălcat ci a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997.

Este îndeplinită, astfel și condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură referitoare la împrejurarea că acest ajutor material va fi acordat salariaților din industria în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispoz. art.312 Pr. Civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții, -, a, -, și, împotriva sentinței civile nr.2265/04.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10.02.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud.CT / 22 feb.2010

Tehn.red. 2 ex /

/ și

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Elena Stan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 995/2010. Curtea de Apel Craiova