Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 991/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 991
Ședința publică de la 10 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Elena Stan
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr. 3495/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata pârâtă, avocat, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că recurenții au depus la dosar prin serviciul registratură concluzii scrise, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 3495/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
1.Cererea având ca obiect drepturi salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă din luna octombrie a anilor 2005-2007 va fi respinsă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, aplicabil în perioada 2005-2007
- "cu ocazia unor evenimente anuale si în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă iarnă ) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă"-alin 1;
- "condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă la nivele inferioare"-alin. 3;
Se constată că dispozițiile art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură creau doar premisele acordării unui drept la suplimentarea salarială denumită " aprovizionare de toamnă iarnă" si nu un drept individual al fiecărui salariat la încasarea unei sume de bani cu acest titlu.
Drepturile invocate de reclamanți nu izvorăsc direct din contractele colective de muncă în forma prezentată anterior ci, pe calea negocierilor dintre patronat si sindicat ar fi trebuit să se stabilească condițiile de diferențiere între salariați si implicit nominalizarea celor care au beneficiul acestor drepturi, cuantumul si modalitatea concretă de acordare.
Prin contractele colective de muncă la nivel de nu s-au stabilit, în mod concret, condițiile si criteriile de acordare a acestor drepturi, sindicatul reprezentativ al dând dovadă de pasivitate, în sensul că nu a inițiat procedura legală a negocierii care le-ar fi facilitat salariaților nașterea dreptului de a încasa o sumă de bani cu titlu de aprovizionarea de toamnă iarnă.
Aceste negocieri nu au avut loc pe durata existenței contractelor colective de muncă enunțate, iar în prezent, față de înțelesul clar al dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999, în sensul că, modificarea, completarea clauzelor contractului colectiv de muncă poate interveni pe parcursul executării, inițierea unei proceduri de negociere cu privire la aprovizionarea de toamnă iarnă este fără finalitate.
Prin urmare, în lipsa acestor negocieri, nu putem vorbi de un drept individual al reclamanților la obținerea aprovizionării de toamnă iarnă și, prin urmare aceste cereri vor fi respinse.
2.Cererea având ca obiect contravaloarea cotei de gaze naturale pentru perioada 2005-2007 este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Cota de gaze reglementată de art. 187 din CCM la nivel de ramură se acordă potrivit aceluiași articol alin.2 "în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază", cuantumul și condițiile de acordare fiind stabilite prin CCM la nivel de unitate.
În CCM la nivel de unitate din anul 1997 la art. 176 alin 1 s-a prevăzut că "începând cu 01.06.1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază."
În contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2005-2006, la art.176 alin. 1 s-a menționat expres că "ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/ 1997".
Din interpretarea acestor clauze contractuale instanța reține că cererea reclamanților sub acest aspect este neîntemeiată, dreptul solicitat fiindu-le acordat de angajator prin includerea sumei respective în salariul de bază.
La nivelul societății pârâte, toate măririle de salariu ce au avut loc ulterior datei de 01.06.1997 s-au aplicat salariului de bază ce includea și contravaloarea cotei de gaze naturale, fără ca salariile să se mai diminueze vreodată cu contravaloarea acestei prime.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,apreciind că instanța nu a analizat temeinic motivele acțiunii și toate actele dosarului, că nu s-a făcut dovada introducerii acestor drepturi în salariul de bază sau că ar fi fost compensate pentru perioada pentru care sau solicitat aceste drepturi, instanța de fond a respingând proba cu expertiză contabilă solicitată.
Conform clauzelor contractului colectiv de muncă, intimata este obligată la plata acestor drepturi.
Critica recurentei privind modul de soluționare al cererii prin care reclamanta a solicitat acordarea drepturilor bănești aferente aprovizionării de toamnă este neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Potrivit art.168 alin.1 din CCM/1997 încheiat între -RA și salariați,reprezentați de, recurenta s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, o suplimentare a drepturilor salariale. Angajatorul a stabilit că fiecare din suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe -RA.
La alin.2 a aceluiași articol s-a menționat că prin negociere cu se vor stabili, condițiile și criteriile de acordare a acestora.
La alin 3 al art.168 din contract s-a stipulat că începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
În contractul colectiv de muncă la nivel /1998 s-a menționat la art.168 alin 3 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Curtea constată astfel că aceste suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă au fost incluse în salariul de bază, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar respectiv- adresa 2328/8.10.1997 prin care recurenta comunică tuturor sucursalelor că în conformitate cu art. 168 alin.1 din CCM pentru aprovizionarea de toamnă salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de - lei de persoană și în raport cu alin.3 al acestui articol includerea în salariul de bază a acestui drept se va face începând din 1.01.1998; adresa nr.2412/29.05.1998 prin care s-a stabilit că pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM/1997, începând cu data de 1.03.1998 salariile de bază brute ale salariaților se vor majora cu anumite procente în raport de cuantumul acestora.
În CCM la nivel de ramură Energie Electrică,Petrol,Gaze/2004,2005,2006,2007 această suplimentare salarială a fost menționată la art.176,iar la alin.6 s-a precizat că fiecare din adaosuri se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.
Aceasta nu înseamnă că angajatorul a revenit asupra celor convenite prin CCM/1997și 1998, în condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă așa cum s-a arătat mai sus a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, începând cu luna martie 1998.
Pentru a concluziona că această suplimentare nu a mai fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a acestuia, care să fie evidențiată în cartea de muncă. Verificarea cărții de muncă depusă în dosarul de fond nu confirmă o astfel de ipoteză, ceea ce înseamnă că această suplimentare a rămas inclusă în salariul de bază și pe perioada solicitată în acțiune.
Este nefondată și critica privind modul de soluționare al cererii prin care reclamanta a solicitat drepturile bănești aferente cotei de gaze pentru următoarele argumente:
În anul 1997 la nivel s-a stabilit, potrivit art.176 din CCM/1997că ajutorul material reprezentând /valoarea a 4000. gaze naturale ce se acorda fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Această obligație a fost îndeplinită, dovadă fiind în acest sens înscrisurile depuse la dosar de recurentă, din care rezultă că aceasta, în luna august 1997 făcut cunoscut tuturor sucursalelor, că fondul de salarii aprobat pentru anul 1997 cuprinde toate drepturile salariale prevăzute în CCM, iar la calcularea acestui fond de salarii s-au avut în vedere prevederile art.176 din CCM.
Este motivul pentru care, în CCM la nivel /1998, la art.176 al.1 s-a făcut mențiunea că ajutorul material reprezentând /valoarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997.
Este adevărat că,la art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică, petrol și gaze /2006 s-a prevăzut că salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și la art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Curtea constată astfel, că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale nu a fost încălcat ci a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997.
Este îndeplinită, astfel și condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură referitoare la împrejurarea că acest ajutor material va fi acordat salariaților din industria în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Pe cale de consecință, în conformitate cu dispoz. art.312 Pr. Civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr. 3495/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.LE / 2 ex./23. 02. 2010
Tehn.red. /2 ex /
/,
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Elena Stan