Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 10124/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10124
Ședința publică de la 21 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Marin Covei
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului S și Primăria Municipiului S - Instituția Primarului împotriva sentinței civile nr. 1403/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C, precum și cu intimata-pârâtă Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-reclamantă avocat ales, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal.
Reprezentanta convențională a intimatei-reclamante depune la dosar împuternicire și chitanța nr. 27/20.11.2008.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat pentru intimata-reclamantă pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală, întrucât instituțiile recurente au calitate procesual pasivă fiind ordonatori principali de credite, plata drepturilor salariale către cadrele didactice efectuându-se prin acestea. cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului O l t, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 S, județul O, Consiliul Local S, județul O, Primăria Municipiului S - Instituția Primarului, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la calculul și plata drepturilor salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii 220/2007 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și drepturile salariale cuvenite - cadre didactice cu gradul didactic I - prin aplicarea corectă a dispozițiilor legii menționate, pentru perioada 0l.2007 - 20.07.2007, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ pe perioada iulie 2005- 31 august 2007 actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății conform dispozițiilor art. 50 alin l și 2 din Legea 128/l997.
Reclamanta a funcționat ca educatoare la Grădinița cu Program Prelungit nr.2 S până la data de 31.08.2007, iar la data de 1.09.2007 s-a pensionat, având o vechime de 36 de ani de activitate în învățământ.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 31.01.2007, Guvernul României a adoptat Ordonanța nr. 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ,salarizat potrivit Legii nr.128/1997.Această ordonanță a prevăzut că în cursul anului 2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ se majorează prin modificarea coeficientului de multiplicare în trei etape,respectiv 01.01.-31.03.2007,valoarea coeficientului este de 221,307 lei, 01.04.-30.09.2007 valoarea este de 225,733 lei și 01.10.-31.12.2007 -259,593 lei.
La art.9 s-a prevăzut că aceasta se aplică începând cu luna ianuarie 2007.
Ulterior, această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr.220/2007,act normativ care a modificat anexele privind coeficienții de multiplicare, însă a menținut aceleași etape de acordare.
A precizat reclamanta că prin noua modificare legislativă pentru cadrele didactice cu gradul didactic I s-a prevăzut o majorare cu 10% a coeficienților de ierarhizare, fără să se precizeze în mod expres data la care se acordă aceste majorări.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că salarizarea personalului didactic este reglementată de prevederile Legii 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic cu modificările și completările ulterioare și potrivit art. 50 alin. 1, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.
Potrivit alin.2 pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Precizează reclamanta că aceste tranșe suplimentare la salariu nu au fost acordate niciodată datorită numeroaselor modificări și abrogări a unor articole sau aliniate din Legea nr.128/1997 - art.50 alin.1 și 2 nefiind niciodată modificat, ceea ce a determinat ca toate drepturile salariale care se stabilesc conform Legii nr.128/1997 să fie greșit calculate, astfel încât,beneficiarii lor au fost prejudiciați în drepturile salariale care li se cuveneau.
De asemenea, reclamanta arătat că o consecință a neacordării acestei creșteri a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime,a fost efectuarea de înscrieri eronate în carnetele de muncă,ceea ce va conduce la calcularea greșită a pensiilor.
În susținerea cererii sale, reclamanta depus la dosar, în copie, carte de identitate, adeverințele nr.294 din 24.05.2008, nr. 295 din 24.05.2008 emise de unitatea de învățământ, decizia de pensionare nr. - din 10.09.2007.
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că prevederile Legii 220/2007 se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial și nu retroactivează.
Prin sentința nr.1403/23 09 2008, Tribunalul Olta admis acțiunea formulată de reclamanta C domiciliată în S- județul O în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 S, cu sediul în S,-, județul O, Consiliul Local S, cu sediul în S str.- nr. 1, județul O și Primăria Municipiului S - Instituția Primarului, cu sediul în S, str.- nr. 1 județul O, și obligat pârâții la plata drepturilor bănești neacordate reclamantei, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele ce i s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii 220/2007 pe perioada 0l.0l.2007-20.07.2007, actualizate la data plății efective.
A obligat pârâții la plata drepturile salariale neacordate reclamantei, ce decurg din aplicarea art. 50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de
acordare, respectând termenul de prescripție de 3 ani, respectiv 09.07.2005 - 31.08. 2007, drepturi ce vor fi reactualizate
Analizând actele de la dosar instanța a apreciat acțiunea ca întemeiată din următoarele considerente:
Astfel, art. 48 din Legea 128/1997 prevede că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
De asemenea, art. 49 alin.1 prevede că salarizarea personalului didactic se stabilește diferențiat în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.
Conform art.50 alin 1 și 2 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de două categorii distincte de tranșe de vechime,respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare și vizează două componente pentru stabilirea corectă a salariului, respectiv coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială.
De asemenea, instanța reține că, în cauză, coeficientul de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta,deoarece acesta crește progresiv.
Se apreciază că legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime" în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30,35 și 40 de ani de activitate în învățământ.
Prin Ordonanța nr.11/2007 s-au stabilit creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ. Astfel, ordonanța a prevăzut că în cursul anului 2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ se majorează prin modificarea coeficientului de multiplicare în trei etape,respectiv pentru perioada 01.01.-31.03.2007, valoarea coeficientului este de 221,307 lei, pentru 01.04.-30.09.2007 valoarea este de 225,733 lei și pentru 01.10.-31.12.2007 - 259,593 lei. La art.9 s-a prevăzut că această ordonanță se aplică începând cu luna ianuarie 2007,iar ulterior aceasta a fost aprobată prin Legea nr.220/2007,act normativ care a modificat anexele privind coeficienții de multiplicare cu menținerea acelorași etape de acordare.
Față de aceste modificări legislative pârâții au procedat la calcularea și acordarea acestor creșteri salariale, respectiv 10% începând cu 20.07.2007, apreciind că Legea nr.220/2007 nu poate opera retroactiv.
Văzând prevederile art.9 din această ordonanță instanța reține că termenul de aplicare a creșterilor salariale nu a fost modificat și potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se apreciază că prevederile acestui act normativ, așa cum a fost modificat, trebuie aplicate la data stabilită în cuprinsul său, respectiv 01.01.2007.
Mai mult decât atât, prin art. 2 din Ordinul Ministerului Economiei și Cercetării nr.1350/2007 pentru aprobarea metodologiilor de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la OG nr.11/2007 s-a menționat că prevederile acestuia se aplică începând cu ianuarie 2007,chiar dacă acesta a fost publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 509 din 30.07. 2007, respectiv ulterior Legii nr.220/2007 care a fost publicată în data de 17.07.2007. De asemenea instanța a reținut că, coeficientul de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta deoarece acesta crește progresiv.
În speță, se reține că unitățile de învățământ nu au aplicat dispozițiile Legii nr.220/2007 care prevăd modificări ale coeficientului de multiplicare pentru perioada ianuarie - 20 iulie 2007, motivat de faptul că legea nu retroactivează.
Raportat la dispozițiile art. 16 pct.2 din Constituție, acțiunea formulată de reclamantă privind aplicarea dispozițiilor Legii 220/2007, este întemeiată și urmează să fie obligați pârâții să acorde plata drepturilor salariale reprezentând diferența drepturilor bănești ce i s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 220/2007, pe perioada 01.01.2007 - 20.07.2007 și drepturile bănești efectiv încasate reactualizate la data plății efective.
Față de această situație și având în vedere actele normative în vigoare invocate, privind salarizarea cadrelor didactice,instanța va admite acțiunea și va obliga pârâții la calcularea și plata în favoarea reclamantei a drepturilor salariale ce decurg din aplicarea art.50 alin 1 și 2 din Legea nr.128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare până la data pronunțării hotărârii, pe perioada 09.07.2005- 31.08. 2007, reactualizate la data plății efective.
Împotriva sentinței au declarat recurs în termen pârâții Consiliul Local al municipiului S și Primăria municipiului S - Instituția Primarului, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
În motivele de recurs se invocă lipsa calității procesuale pasive, în sensul că, așa cum rezultă din art. 167 Legea 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale.
Susțin că finanțarea sistemului de învățământ revine bugetului de stat, drept consecință în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008 nu sunt prevăzute fonduri.
Că, nu au calitatea de finanțatori, ci doar calitatea de ordonatori principali de credite prin Direcția Generală Venituri și Cheltuieli, care procedează doar la deschideri de credite bugetare în urma solicitării centrelor bugetare din subordine și nu la plăți efective a bunurilor și serviciilor de care beneficiază acestea.
Recurenții au mai susținut că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțare de bază și finanțare complementară. Finanțarea de bază se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ,din sumele defalcate ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale și cuprinde cheltuieli de personal.
Finanțarea complementară ce se suportă de la bugetul local cuprinde mai multe categorii de cheltuieli respectiv consolidare,reparați și investiții,subvenții pentru internate și cantine școlare etc.
Conform legii bugetului de stat,Ministerul Finanțelor alocă și repartizează cote defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor de personal din unitățile de învățământ din unitățile de învățământ preuniversitare de stat.
Fundamentarea bugetului de stat în care sunt prevăzute sumele ce reprezintă drepturile bănești aferente personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, este realizată de către Ministerul d e Finanțe,
În drept au invocat art.299-316 Cod procedură civilă.
Intimata,deși legal citată,nu a depus întâmpinare în cauză.
Recursurile sunt nefondate.
Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, instanța reține că potrivit art. 167 din Legea 84/1995, unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe căror rază își desfășoară activitatea.
Rezultă astfel că ordonator de credite este Consiliul Local în a cărui rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ.
Este adevărat că,drepturile salariale pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt calculate de către ordonatorii terțiari de credite respectiv unitățile școlare,iar calcularea și acordarea efectivă a acestora este obligația angajatorului propriu dar conform art.40 alin.2 din HG.nr.2192/30 11 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, consiliul local aprobă bugetul unității de învățământ iar potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale,în cadrul prerogativelor conferite de art.36 are obligația de a face toate demersurile pentru a asigura repartizarea sumelor necesare salarizării personalului didactic.
În același context,urmează să se preocupe să-i fie puse la dispoziție sumele respective chiar dacă nu le calculează și nu le plătește efectiv.
Conform art.19 alin.1 lit.a pct.1 din HG.nr.2192/30 11 2004 fondurile unității de învățământ, indiferent de sursele de proveniență (buget de stat, buget local sau surse proprii), se alocă pentru finanțarea de bază, proporțională cu numărul de preșcolari/elevi, pentru cheltuielile de personal iar potrivit art.21 fondurile aferente acestei finanțări de bază sunt aprobate de ordonatorul principal de credite care în cauză este consiliul local.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art. 312 alin.2 Cod pr.civilă se vor respinge recursurile.
Văzând dispozițiile art.274 cod procedură civilă,va obliga recurenții la plata sumei de 200 lei,cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului S și Primăria Municipiului S - Instituția Primarului împotriva sentinței civile nr. 1403/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C, precum și cu intimata-pârâtă Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 S, având ca obiect drepturi bănești.
Obligă recurenții către intimata-reclamantă la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
2ex/10 12 2008
Jud.fond.
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei