Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Sentința 106/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
SENTINȚA CIVILĂ nr. 106/P/2008
Ședința publică din 08 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Lazăr Ioan | - - | - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel |
- - | - JUDECĂTOR 3: Bălănean Lidia | |
- - | - asistent judiciar | |
- | - asistent judiciar | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile introdusă de reclamanții, G, toți cu domiciliul procedural ales în Carei- județul S M, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL SATU MARE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, precum și faptul că pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au depus la dosar întâmpinare, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că, prin acțiunea formulată, înregistrată la Tribunalul Satu Mare la data de 7 aprilie 2008, reclamanții, G, au solicitat în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL ORADEA, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, TRIBUNALUL SATU MARE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT, ținând seama de funcțiile deținute de unii dintre reclamanți, echivalente cu cele similare din cadrul DIICOT și DNA începând cu luna aprilie 2006 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, actualizată la data plății efective cu înlăturarea și pe viitor a discriminării; cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților; pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii se arată, în esență, că art.87 din Legea nr.304/2004 prevede ca,Parchetul Național Anticorupție (actualul Departament Național Anticorupție) se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii, iar pentru a fi numiți în cadrul Parchetului Național Anticorupție, procurorii trebuie sa aibă o buna pregătire profesionala, o conduita morala ireproșabila, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecitor și sa fi fost declarați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituita în acest scop.
Modul de selecție al procurorilor In cadrul DIICOT și DNA, pe baza unui interviu, la care poate participa orice procuror cu o vechime de doar 6 ani în funcția de procuror - în timp ce pentru a fi promovat în mod obișnuit la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vechimea minima necesara este de 8 ani - ridica aspecte de discriminare fata de ceilalți procurori, din cadrul parchetelor obișnuite, care pentru a fi promovați la gradul de procuror la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casatie și Justitie trebuie sa parcurgă toate treptele ierarhice, de la nivel de procuror la parchet de pe lângă judecătorie, apoi de pe lângă tribunal și curte de apel, respectând condițional de vechime și de promovare a unor examene complexe, pe când în cadrul DIICOT sau DNA pot fi și au fost promovați direct și procurori aflați la nivelul unui parchet de pe lângă judecătorie.
De asemenea acest mod de selecție este discriminatoriu în raport cu judecătorii de la curțile de apel și celelalte instanțe inferioare, care pentru a fi promovați la înalta Curte de Casatie și Justitie și pentru a beneficia de o indemnizație stabilita pornind de la coeficient de multiplicare 19, trebuie sa parcurgă de asemenea toate treptele ierarhice, de la nivel de judecător de judecătorie, apoi de tribunal și curte de apel, cu respectarea condițiilor de vechime și de promovare a unor examene complexe.
Mai mult decât atât, un procuror odată selectat la DIICOT sau DNA și salarizat la nivelul unui procuror de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casatie și Justitie, păstrează aceeași indemnizație după revenirea la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa funcționeze potrivit legii, aplicându-i-se cunoscutul principiu din dreptul muncii potrivit căruia drepturile câștigate se păstrează, considerându-se ca indemnizația de procuror cu grad corespunzător celui de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casatie și Justiție este un drept câștigat, care nu mai poate fi diminuat.
Astfel, prin rotație la DIICOT și DNA, toti procurori pot ajunge la nivelul de salarizare al unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justitie, pe baza unui simplu interviu, eludând prevederile legale ce reglementează promovarea la acest nivel și trecând peste ierarhii care nu ar putea fi parcurse decât după ani buni de experiența la nivelul parchetelor de pe lângă fiecare nivel de instanța, respectiv parchete de pe lângă judecătorie, tribunal și curte de apel.
In realitate modul de salarizare mai sus indicat nu reprezintă altceva decât acordarea în continuare în mod mascat a sporului de 30%, respectiv 40% pentru procurorii din cadrul DIICOT și DNA, spor acordat anterior intrării în vigoare a OUG nr.27/2006 numai unor categorii de magistrate printre care și procurorii ararăți, și care s-a stabilit a fi discriminatoriu, pentru eliminarea discriminării trebuind acordat tuturor magistraților, conform Deciziei nr. VI/2007 a înaltei Curti de Casatie și Justitie.
Acest mod de salarizare creează o inegalitate vădita între nivelul indemnizațiilor acordate judecătorilor și procurorilor de la instanțele și parchetele obișnuite, care pentru a ajunge la un nivel de salarizare mai M trebuie sa parcurgă prin examene trepte ierarhice, modul de salarizare arătat fiind in contradicție cu principiul egalitarii cetățenilor în fata legii, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constitutia României, republicata, cu cel al egalității de tratament salarial pentru munca egala, instituit prin art. 23 alin. 2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut în art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietarii.
Luarea în considerare doar a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori sunt desemnați sa le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, fara a tine seama ca toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești în întregul lor, procurori, judecători și magistrați-asistenți la înalta Curte de Casatie și Justitie necesita aceeași pregătire de specialitate și experiența, responsabilitate profesionala specifica echivalenta, precum și rise identic în exercitarea sarcinilor de serviciu, constituie un criteriu subiectiv și discriminatoriu.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială 3 actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competenta și performanta pentru toate categoriile de magistrate nu ar putea fi asigurata in condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferita a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție.
Nu este justificata folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul ca domeniile in care ar activa ar reclama o specializare particularizata și un risc deosebit, deoarece situațiile de interferenta cu legea ivite in practica și tipurile de reacție necesara pentru asigurarea ordinii de drept presupun eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate in multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Distincția care s-a făcut, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați in soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizata și de terorism ori doar includerea lor in anumite structuri pe scara ierarhica este lipsita de justificare obiectiva și rezonabila, fiind astfel discriminatorie in sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 < n Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental, deoarece nu se poate demonstra existenta unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași munca, în condiții de responsabilitate identica, implica obligația fireasca a autoritarii care a generat acordarea discriminatorie a coeficienților de salarizare mai sus indicați pentru procurorii din cadrul DIICOT și DNA de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsita de echivalentul acestor drepturi salariale începând cu luna aprilie 2006.
În drept sunt invocate: OG nr. 137/2000, Protocolul 12 la Convenție Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României.
Prin întâmpinare, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat respingerea acțiunii.
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, cu următoarea motivare:
- față de temeiul juridic reținut și anume existența unei situații discriminatorii, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, acesta făcând trimitere la dispozițiile art. 1 alin 4 și art. 61 alin 1 din Constituția României, la HG nr. 83/2005 și OG nr. 137/2000, precum și art. 1 par III pct 4 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe;
- referitor la primul capăt de cerere, pârâtul arată că acțiunea are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, fiind inadmisibilă acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative, în considerarea principiului separației puterilor în stat;
- cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător, ori unui salariat din sistemul justiției, iar stimulentele nu pot intra în categoria salarizării ori a premiului anual stabilit prin lege, astfel cum în mod eronat a apreciat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, de asemenea repartizarea stimulentelor s-a făcut în conformitate cu Normele Interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din țară;
- acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 procurorilor menționați în acțiune s-a făcut avându-se în vedere nu criteriul cauzelor instrumentate, ci existența gradului instanței sau parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din OUG nr. 27/2006 și ale art. 74 alin 1 din Legea nr. 303/2004.
Prin încheierea dată în ședința publică din 4 septembrie 2008, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel Oradea, în baza dispozițiilor art. 1 raportat la art. 2 alin 2 din OUG nr. 75 din 11 iunie 2008.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art. 131 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare fără alocarea fondurilor necesare de către Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor salariale acordate prin hotărârea pendinte nu s-ar putea executa, or neexecutarea hotărârii nu ar asigura finalitatea procesului civil, iar reclamanții ar fi lipsiți de un bun, respectiv dreptul de creanță recunoscut prin hotărâre, o asemenea situație constituind o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, astfel că se va admite acțiunea față de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Neîntemeiată se dovedește a fi și excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției în condițiile în care, acestuia îi aparține culpa pentru neinițierea măsurilor care să aibă ca finalitate eliminarea discriminărilor invocate de reclamanți, aspecte care urmează a fi detaliate odată cu analizarea pe fond a drepturilor bănești pretinse prin acțiune.
Sub aspectul fondului cauzei, cu privire la primul capăt de cerere, este de reținut apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție ( unități bugetare, finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin 2 din acest cod, ei aflându-se în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar, sub aspectul dreptului la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și a dreptului la un tratament egal în materie de salarizare, potrivit art. 5,6,8, 39 alin 1 lit a, art. 40 alin 2 lit c și lit f, art. 154 alin 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003.
Printr-o serie de acte normative, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor. de motive ale respectivelor acte normative au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007, față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferite categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, rezultă că ei nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul adaosului salarial pe anul 2007.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, prin urmare, toate persoanele care se află în aceeași situație - a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației - trebuie să li se recunoască, dreptul la indexările salariale anuale.
Prin neacordarea acestora, reclamanții sunt în mod evident discriminați, prin tratarea în manieră diferită, fără justificare obiectivă și rezonabilă față de alte persoane aflate în situații comparabile, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu pentru că nu ar fi îndeplinit condiția normativă de acordare a acestora, ci sub pretextul că ei aparțin la o anumită categorie socio-profesională, existența discriminării rezultând și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție și nu în ultimul rând, art. 16 alin 1 și 2 din Constituția României.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației, iar potrivit principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare, una în monedă devalorizată, alta în monedă ajustată în raport cu inflația, perspectivă din care capătul de cerere aflat în discuție apare ca fiind întrutotul justificat, inclusiv cu privire la actualizarea prejudiciului, având în vedere dispozițiile art. 1082 din Codul civil, respectiv art. 161 alin 4 din Codul muncii, cunoscut fiind că principiul indexării este un principiu al sistemului de salarizare; el are ca scop prevenirea eroziunii puterii de cumpărare și atenuarea efectelor inflației.
Instanța găsește ca fiind întemeiat și capătul de cerere având ca obiect plata sumei de1700 lei, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective, având în vedere că stimulentele financiare acordate judecătorilor din fondul constituit în temeiul art. 25 alin 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru reprezintă un drept conferit de lege, care este destinat stimulării personalului din sistemul justiției, fără distincție.
Instituirea, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, a criteriului vechimii între 0-3 ani pentru acordarea acestor stimulente judecătorilor, reprezintă o discriminare indirectă în sensul dispozițiilor art. 2 alin 2 din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Fără îndoială că un astfel de criteriu dezavantajează judecătorii cu o vechime în funcție mai M de 3 ani, care au înregistrat performanțe profesionale și îndeplinesc criteriile de repartizare individuală, instituite prin art. 4 din Normele Interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004. Acest ordin nu prevede limitativ criteriile pe baza cărora se acordă stimulentele, însă vechimea în funcție nu poate constitui un criteriu în sensul dispozițiilor art. 4 alin 1 din ordinul aflat în discuție sau ale art. 21 alin 3 din OUG nr. 177/2002.
De altfel, Ordinul nr. 1921/C/2005 nu motivează introducerea criteriului de vechime, criteriul stabilit de Ministerul Justiției excluzând, în mod evident, o categorie a judecătorilor - cei cu o vechime mai M de 3 ani - de la primirea stimulentelor și, raportat la dispozițiile art. 2 și art. 6 lit c din OUG nr. 137/2000, aduce atingere folosinței drepturilor economice ale acestora.
De asemenea, apare ca fiind fondată și cererea privind actualizarea creanței de câte 1700 lei acordată fiecărui reclamant, actualizarea ei cu data inflației exprimând acoperirea prejudiciului produs prin erodarea acesteia.
Cât privește capătul de cerere vizând despăgubirile echivalente diferențelor din drepturile salariale cuvenite reclamanților calculate în funcție de coeficienții de multiplicare primite de procurorii DNA și DICOT și drepturile salariale primite efectiv de reclamanți, este de reținut în primul rând că acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire inclusiv pentru discriminările în muncă, în speță fiind incidente dispozițiile art. 27 alin 1 din OG nr. 137/2000 coroborate cu textul de lege anterior menționat, dispoziții legale în baza cărora acțiunea apare ca fiind întemeiată.
Astfel, prin art. 11 alin 1 din OUG nr. 27/2006 prin care a fost reglementată salarizarea judecătorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției și art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul DNA și a celor din Cadrul DICOT li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ( nr. crt. 6-13 de la lit A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia prin alte acte normative.
Deși vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de OUG nr. 27/2006, totuși în cazul procurorilor din DNA și DICOT a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, aceștia fiind salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă necesară de 8 ani corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani. Ca atare, nu au mai fost respectate criteriile de tratament egal în salarizare câtă vreme procurorilor din cadrul DNA și DICOT li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesară acestui nivel, iar restul personalului, salarizat prin OUG nr. 27/2006, este pus în mod discriminatoriu, în imposibilitatea de a beneficia de această salarizare, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp pentru procurorii din cadrul DNA și DICOT li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
Așadar, apare ca fiind discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul DNA și DICOT cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr. 27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurorilor din categoria menționată.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie recunoscută prin art. 329 alin 3 cod procedură civilă, că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură, or tocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul DNA și DICOT. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu - care revine întregului personal salarizat în baza OUG nr. 27/2006- produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională și de locul de muncă.
Prin urmare este evident că existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, și nu în ultimul rând articolele 5,6,8,39 alin 1 lit a, art. 40 alin 2 lit c și lit f, art. 154 alin 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 și respectiv art. 16 alin 1,20,41 și 53 din Constituția României.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților reclamă aplicarea prin analogie, a dispozițiilor art. 11 alin 1 din OUG nr. 27/2006, astfel putându-se realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, cunoscut fiind totodată că art. 3 din Codul civil interzice invocarea lacunei legislative.
Cât privește cererea privind actualizarea prejudiciului conform indicelui de inflație, aceasta este găsită de instanță ca fiind admisibilă, având în vedere prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin 1 din Codul muncii, iar în cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea discriminărilor menționate.
Se va dispune totodată efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, având în vedere prevederile art. 1 din Decretul nr. 92/1976.
Față de ansamblul considerentelor ce preced, instanța apreciază ca întemeiată acțiunea în întregul ei, urmând a se proceda la admiterea acesteia sub aspectul tuturor capetelor de cerere, cu consecința obligării pârâților la calcularea și la plata drepturilor reprezentând creșterile salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, art. 1, actualizate conform indicelor de inflație, a obligării pârâților la plata a câte 1700 lei pentru fiecare reclamant, actualizată conform indicelui de inflație, potrivit tabelului de la fila 26, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și a obligării pârâților la calcularea și plata drepturilor reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor DNA și DICOT, începând cu luna aprilie 2006 până la înlăturarea discriminării, actualizate conform indicilor de inflație la data plății.
În ce privește acțiunea reclamanților împotriva CONSILIULUI NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII, aceasta va fi respinsă deoarece acest pârât nu are calitate procesuală pasivă.
Se va constata totodată că nu s-a solicitat a se face aplicarea prevederilor art. 274 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea reclamanților, G, împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și Curții de Apel Oradea, aceștia neavând calitate procesuală pasivă.
ADMITE acțiunea reclamanților, G, împotriva MINISTERULUI JUSTIȚIEI, Tribunalului Satu Mare și MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință obligă pe pârâții 1-2 să plătească reclamanților diferențele de indemnizații dintre cele încasate de aceștia și cele pe care le ridică lunar procurorii din cadrul DIICOT și DNA. Aceste diferențe privesc perioada aprilie 2006 și până la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, reactualizată cu indicele de inflație la data plății. De asemenea aceste diferențe se vor achita și pe viitor până la încetarea stării de discriminare.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pentru aceste diferențe în carnetele de muncă ale reclamanților.
Obligă pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare plății sumelor de mai sus.
Fără cheltuieli de judecată.
DFINITIVĂ.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER
- - - - - -
-
sentință: LI/12.01.2009
în 14 ex.: ID/13.01.2009.
12 comunicări cu: | |
reclamant: | 1. , 2. , 3. G, 4. , 5. , 6. , 7., toți cu domiciliul procedural ales în Carei- județul S M, |
pârât: | 8. Ministerul Justiției 9. Ministerul Economiei și Finanțelor 10. Curtea de Apel Oradea 11. Tri bunalul Satu Mare 12. CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII |
Judecători:Lazăr Ioan, Pantea Viorel, Bălănean Lidia
