Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Sentința 11/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA NR.11
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTOR 2: Marilena Panait Gabriel
Asistenți judiciari: -
: - -
Grefier: -
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții și, -a, toți reprezentați de, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, cu sediul în V de M,-, jud. P, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B, Bulevardul -, nr. 14, sector 5 și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 141 B, sector 6, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P,- jud.P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B, nr. 1-3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reprezentat de consilier juridic, lipsind reclamanții, -a, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și prin P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii au depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinări, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, depunând și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, acestea fiind depuse și pentru termenul anterior.
Curtea constată că întâmpinările și cererea de chemare în garanție ce au fost depuse la dosar pentru termenul de astăzi au același conținut cu cele depuse pentru termenul anterior, acestea fiind comunicate reclamanților. Față de actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și pune în discuție excepțiile invocate.
Consilier juridic pentru pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești solicită respingerea ca nefondată a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât acesta este cel care alocă fondurile necesare plății drepturilor salariale. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii, lasă la aprecierea instanței, iar în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară termenului de 3 ani introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, urmând a fi respinse și solicitările subsecvente acțiunii. Depune la dosar practică judiciară în materie, respectiv copia sentinței civile nr.50/10.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. În situația în care acțiunea va fi admisă, solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
CURTEA:
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul acestei instanțe, reclamanții, -a, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cerând și citarea în cauză Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata diferențelor de salariu calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, pentru perioada 1.05.2005 - 31.12.2007, în raport de cea efectiv lucrată, astfel: pentru perioada 1.05.2005 - 30.09.2005 la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr.9/2005; pentru perioada 01.02.2006 - 31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr.3/2006; pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei; conform OG nr.3/2006, pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr.10/2007; pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr.10/2007 și pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG nr. 10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele indicate.
S-a mai solicitat ca la sumele cuvenite să se acorde dobânda legală conform art.3 alin.3 din OG nr.9/2000 aprobată prin Legea nr.356/2003, suma rezultată fiind actualizată cu indicele de inflație la data efectuării plății efective, cerându-se obligarea pârâților și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă ale reclamanților și a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plăților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt procurori, respectiv personal auxiliar de specialitate și personal conex la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, iar potrivit art.1 din Legea nr.50/1996, salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească.
De asemenea, reclamanții au invocat disp.art.2, 3 și 9 din Legea nr.154/1998, la care s-a făcut referire, precum și cele ale art.1 alin.1 din OG nr.134/1999, prin care s-a stabilit că începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementate de Legea nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală, această valoare corectându-se periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
S-a mai învederat că potrivit art.11din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive, iar această valoare, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit acestei legi.
Totodată, s-a susținut că prin OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților s-a prevăzut că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive, iar această valoare, actualizată periodic potrivit prevederilor legale, se aplică de drept și magistraților, invocându-se în continuare disp.art.2 alin.3 din OG nr.9/2005 privind creșterile salariale care s-au acordat în anul 2005 personalului salarizat potrivit OUG nr.24/2000 și celui salarizat potrivit anexelor nr.2 și 3 la Legea nr.154/1998.
Au mai învederat reclamanții că potrivit OUG nr.27/2006, ce a intrat în vigoare la 01.04.2006, s-a prevăzut că indemnizația de salarizare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanță, indicându-se la anexa 1 și care este valoarea de referință sectorială, și anume de 257 lei.
Această prevedere, au susținut reclamanții, încalcă principiile Constituției, ale Legii nr.303/2004, privind statutul magistratului, ale Codului muncii și ale legii privind combaterea discriminării, întrucât valoarea de referință sectorială aplicată la salarizarea magistraților diferă față de cea aplicată pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive, acestea din urmă având stabilită valoarea de referință sectorială de 312,3 lei prin OG nr.3/2006.
În același sens, se susține că și în art.3 alin.1 din OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG nr.10/2007.
Se mai arată că OUG nr.27/2006 este discriminatorie încălcându-se disp.art.3 alin.4 din Constituție, la care s-a făcut trimitere, iar prevederile legislative din ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007 sunt în contradicție și cu art.74 din Legea nr.303/2004 care statuează că drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de lege, iar stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr.303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și spiritului de echilibru al puterilor statului.
De asemenea, se susține că drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cazul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, iar Ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, întrucât valoarea de referință sectorială trebuie să fie aceeași pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești, conform legilor indicate de reclamanți.
Reclamanții au invocat în susținerea acțiunii și practică judiciară, arătând totodată că în ședința din 04.10.2007, plenul Consiliului Superior al Magistraturii și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, indicându-se și argumentele aduse în sprijinul acestei opinii, învederându-se de către reclamanți că discrepanța în actuala reglementare dintre salarizarea magistraților și cea a organelor puterii legislative și executive privitoare la valoarea de referință sectorială este evidentă, inechitabilă, încălcând dispozițiile constituționale.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților.
Astfel, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.05.2005 - 1.10.2005, motivat de faptul că a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani, prev. de art.3 din Decretul nr.167/1958 pentru această perioadă.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat care au fost actele normative în baza cărora a fost acordată valoarea de referință sectorială pentru reclamanți, susținându-se că aceștia nu pot solicita creșteri salariale prevăzute în textele de lege invocate în condițiile în care nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, expres enumerate în anexa nr.II pct.11, 12 și 13 din Legea nr.154/1998.
Pârâtul a arătat că prin decizia nr.821/3.07.2008 s-a admis excepția invocată de Ministerul Justiției, constatându-se că disp.art.2 alin.1, art.11 și art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
De asemenea, s-a susținut că nu sunt aplicabile în cauză disp.art.2 alin.2 din OG nr.137/2000 neputându-se reține existența unei discriminări întrucât sistemele de salarizare între diferitele categorii de personal nu pot fi echivalate, principiul egalității în fața legii neînsemnând uniformitate, astfel că la situații diferite și tratamentul nu poate fi decât diferit, iar instanța nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și nu să adauge la lege, acordarea valorilor cerute de reclamanți fiind de competența exclusivă a puterii legislative.
Același pârât a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând, pentru situația în care se va admite cererea acestora, a se dispune prin aceeași hotărâre ca Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În susținerea cererii de chemare în garanție au fost invocate dispozițiile nr.HG736/2003, ale art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, precum și ale art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, arătându-se că cererea de chemare în garanție, formulată conform art.60 - 63 din Cod pr.civilă, are interes.
Și pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților, invocând pentru perioada 1.05.2005 - 24.10.2005 prescripția dreptului la acțiune, raportat la disp.art.3 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că reclamanții solicita ca instanța să le acorde o valoare de referință sectorială egală cu cea a funcțiilor de demnitate publică precizate, iar admiterea acțiunii ar constitui o adăugare la lege și o depășire a atribuțiilor instanțelor judecătorești.
Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat, la rândul său, întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesule pasive în raport cu disp.art.58, 59, 62 și 63 din legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, susținând că reclamanții nu figurează în aparatul propriu al, care nu are niciun fel de atribuții privind stabilirea drepturilor salariale ale persoanelor angajate în cadrul parchetelor, Parchetul de pe lângă ÎCCJ fiind cel care gestionează bugetul Ministerului Public, conform art.70 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Paf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că acțiunea de față constituie un litigiu de muncă în care pot figura ca părți, potrivit art.282 din Codul Muncii, numai salariații, angajatorii, sindicatele și patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă, pârâtul fiind un terț, care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, cu care nu are raporturi de muncă.
S-a mai susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite, cum este Ministerul Justiției, pârâtul neputând fi obligat să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
De asemenea, s-a arătat că atât Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea excepției și respingerea acțiunii față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cerându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat un punct de vedere cu privire la acțiunea formulată, despre care a arătat că are caracter consultativ, invocând disp.art.1 alin.2, art.2 alin.1, 3 și 4 și art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, susținând că deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prev. de art.2 alin.1, la care s-a făcut trimitere, dar trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în acest articol de lege.
De asemenea, subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii a vieții publice.
Analizând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod pr.civilă, excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin P, a lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și prescripției dreptului la acțiune pentru o anumită perioadă, invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Curtea constată că acestea sunt întemeiate.
Astfel, privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, se reține că raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanții învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul Muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți, care nu îi sunt salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Economiei și Finanțelor și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
De asemenea, potrivit art.60 Cod pr.civilă,partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Ministerul Economiei și Finanțelor-este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție, întemeiată pe disp.art. 60 Cod pr.civilă, astfel încât cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu poate fi primită într-un proces ca cel de față.
În consecință, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin P și va respinge acțiunea față de acesta și cererea de chemare în garanție a acestuia, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii se reține că în raport de disp.art.58, 59 din Legea nr.317/2004 cu modificările și completările ulterioare privind Consiliul Superior al Magistraturii, această instituție dispune de un aparat tehnic administrativ propriu, finanțarea cheltuielilor curente și a celor de capital se face de la bugetul de stat, iar președintele este ordonator principal de credite.
Cum reclamanții nu figurează în aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, nici prin acțiune nesusținându-se această împrejurare și având în vedere că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu are atribuțiuni privind stabilirea și plata drepturilor salariale ale procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul parchetelor, bugetul Ministerului Public fiind gestionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art.70 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulteriore, Curtea privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Superior al Magistraturii ca întemeiată, motiv pentru care o va admite și va respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În fine, referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, se reține că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art.7 din același act normativ, termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
De asemenea, potrivit art.12 din Decretul nr. 167/1958, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Totodată, potrivit art.283 alin.1 lit. Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă - așa cum este prezenta cauză, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Acțiunea de față a înregistrată pe rolul instanței la data de 23.10.2008 și având în vedere obiectul acțiunii, Curtea constată că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată pentru perioada 1.05.2005 - 22.10.2005 și, în consecință, va respinge acțiunea reclamanților ca prescrisă pentru această perioadă.
Pe fondul cauzei, în rest, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamanții, și sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, reclamanții -a, și sunt personal auxiliar de specialitate în cadrul aceluiași parchet, iar face parte din categoria personalului conex al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte.
Salarizarea judecătorilor, a procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției se realizează în prezent conform OUG nr. 27/2006, cu modificările și completările ulterioare, iar anterior acestei reglementări, salarizarea acestora se realiza în baza dispozițiilor OUG nr. 177/2002, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, salarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției este în prezent reglementată de OG nr.8/2007, iar anterior acestei ordonanțe, salarizarea acestui personal se realiza în baza dispozițiilor Legii nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru perioada pentru care nu este prescris dreptul la acțiune în prezenta cauză, respectiv de la data de 23.10.2005 și până la 31.12.2007, reclamanții solicită, practic, achitarea unor diferențe salariale, actualizate, rezultând din aplicarea unor alte valori de referință sectorială decât cele cuvenite și acordate efectiv judecătorilor și procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și a celui conex, conform reglementărilor legale ce îi vizează pe această perioadă, valori de referință prevăzute de anumite dispoziții legale pentru alte subiecte de drept.
Prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În același sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin deciziile nr.818/3.07.2008 și nr.820/3.07.2008, decizii care sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere obiectul acțiunii reclamanților, motivarea în fapt și temeiul de drept invocat de aceștia în susținerea acțiunii, precum și considerentele mai sus-reținute, Curtea privește acțiunea reclamanților în rest, ca neîntemeiată, urmând în consecință aor espinge.
În raport de considerentele mai sus arătate, opinia plenului Consiliului Superior la Magistraturii din ședința din 4.10.2007, la care fac trimitere reclamanții, nu poate constitui un argument suficient pentru admiterea acțiunii în sensul celor solicitate de aceștia.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, județ P și de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în B, Calea, nr.141 B, sector 6 și în consecință:
Respinge acțiunea față de aceștia, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casația și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,- A, județ P, pentru perioada 01.05.2005 - 22.10.2005 și respinge ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă, față de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Respinge în rest, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții și, -a, toți reprezentați de, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, cu sediul în V de M,-, jud. P, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B, Bulevardul -, nr. 14, sector 5 și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P,-, jud. P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B, nr. 1-3, sector 1, față de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2009.
Președinte Judecător
--- - - -
Asistenți judiciari
- - -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
/FA
2009-01-30
10 ex.
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Gabriel
