Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 10/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.10

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTOR 2: Marilena Panait Gabriel

Asistenți judiciari: -

: - -

Grefier: -

Pe rol judecarea acțiunii formulată de reclamantul, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B, Bulevardul -, nr. 14, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și prin D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantul, moștenitoarea defunctului reclamant, avocat din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale nr.-/2009, lipsind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

Avocat pentru reclamant depune la dosar acte de stare civilă, respectiv copia certificatului de căsătorie seria - nr.-/08.11.2008, copia certificatului de naștere seria r nr.- pe numele - și copia cărții de identitate privind pe -. Învederează că actele de stare civilă privesc pe fiica defunctului și precizează că nu a fost dezbătură succesiunea. Arată că soția defunctului, respectiv a fost introdusă în cauză de la termenul trecut, și-a însușit acțiunea și solicită introducerea în cauză și a fiicei - care înțelege să-și însușească acțiunea promovată de autorul său. Alte cereri nu mai are de formulat.

Curtea, introduce în cauză în calitate moștenitoare a defunctului pe numita - și ia act că aceasta își însușește acțiunea autorului său și apreciază că procedura este legal îndeplinită, întrucât apărătoarea acesteia este prezentă în instanță. Pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Avocat pentru reclamante solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiuni, apreciind că termenul a început să curgă de la data pronunțării recursului în interesul legii, respectiv 23.10.2007. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, apreciază că acesta are calitate procesuală pasivă, întrucât el este cel care alocă fondurile necesare plății drepturilor salariale.

Pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâților la plata sporului de vechime pentru perioada 1 octombrie 2000 - 1 iulie 2003. Solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sporului de vechime pentru vechimea în muncă calculată la salariul de bază brut lunar corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru și pentru perioada 1 octombrie 2000 - 1 iulie 2003.

Arată reclamantul că până la data 1.07.2003 a funcționat ca magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și a fost pensionat de invaliditate, situație în care se află și în prezent.

A precizat că prin art. 33 alin. 1 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut,acest articol fiind abrogat prin art. 1 pct. 32 din OG 83/2000,considerent pentru care prin recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că magistrații procurori și judecători beneficiază și după data de 1 octombrie 2000 de spor de vechime.

Reclamantul a arătat că pentru perio da cuprinsă între 1 octombrie 2000 - 1 iulie 2003 nu s-a împlinit termenul de prescripție, pentru că acest termen nu a început să curgă decât de la momentul pronunțării deciziei date în recurs în interesul legii.

Totodată,potrivit art. 83 alin.1 lit.c din Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi promovate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariate neacordate. Prescripția, în dreptul ei material la acțiune este conținută de prevederile Decretului 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Decret 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar potrivit art. 1886.pr.civ. nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere.

A menționat că,în speță dreptul magistraților privind acordarea acestui spor nu a fost niciodată nici negat, nici contestat,ci pur și simplu a fost abrogat printr-un act normativ care ulterior a fost constatat prin decizia nr. 36/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii ca fiind emis de către Guvern cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare.

In consecință, a susținut că termenul prescripției nu poate să curgă de la data intrării în vigoare a OG 83/2000, emisă în mod nelegal, ci de la data când se constată faptul că acest act normativ a fost adoptat cu nerespectarea legii.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând introducerea în
cauză Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești - ordonator secundar de
credite, și a Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița - ordonator terțiar de credite,
în calitate de pârâți.

De asemenea,ață de data formulării acțiunii și în temeiul dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, a invocat excepția prescripției dreptului material la
acțiune al reclamantului pentru perioada01 octombrie 2000- 01 iulie 2003,motivat de faptul că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege respectiv în termen de 3 ani.

A solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii reclamantului ca prescrisă.

Același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamantului, să se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei.

A arătat că în speță sunt întrunite cerințele dispozițiilor art.60-63 din Codul d e procedură civilă, în scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate în prezenta cauză față de Ministerul Economiei și Finanțelor,pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe anul 2008.

Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamant și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.

În ședințele publice din 16.12.2008 și 15.01.2009 s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de moștenitori ai reclamantului,decedat la data de 10.10.2008,a numitelor,soție supraviețuitoare, și -, fiică a defunctului, conform actelor de stare civilă depuse la dosar.

Curtea,examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului,de dispozițiile legale incidente în materie,văzând și disp.art.137 proc.civ. conform cărora instanța va cerceta mai întâi excepțiile de fond și de procedură ce fac de prisos examinarea în fond a cauzei.

Curtea urmează a admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamant și acest minister nu au existat niciun fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale. În consecință,va respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,este adevărat că potrivit art. 83 alin.1 lit.c din Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi promovate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariate neacordate,termen ce începe a curge,conform art. 7 alin. 1 din Decret 167/1958 de la data când se naște dreptul la acțiune

Cum în speță dreptul la acțiune s-a născut la momentul când a încetat plata sporului de vechime ca urmare a intrării în vigoare a OG nr.83/2000,ce a abrogat dispozițiile din Legea nr. 50/1996 ce-l prevedeau, reiese că termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la data introducerii acțiunii - 14.10.2008. Din acest considerent Curtea va dmite excepția prescripție dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și respinge ca prescrisă acțiunea față de acest pârât.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor cu sediul în municipiul B,-, sector 5 invocată de acesta și respinge acțiunea formulată de reclamantul - decedat, însușită de moștenitorii săi legali și, cu domiciliul în municipiul B, Bulevardul, nr. 38, -. 1, etaj 1,. 8, sector 3, și cererea de chemare în garanție formulate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în municipiul B, Bulevardul -, nr. 14, sector 5 ca fiind introduse față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,cu sediul în B,B-dul -,nr.14,sector 5 și respinge ca prescrisă acțiunea față de acest pârât.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2009.

Președinte Judecător

- - - - -

Asistenți Judiciari

- - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Tehnored MP

7 ex/04.02.2009

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Gabriel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 10/2009. Curtea de Apel Ploiesti