Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1138/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1138
Ședința publică din 16 iulie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Aurelia
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 550/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta Școala Generală, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă, avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta recurentă, prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 550/26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ȘCOALA GENERALĂ și s-a respins acțiunea civilă exercitată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele ȘCOALA GENERALĂ, și ȘCOALA GENERALĂ.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajată la Școala Generală în anul școlar 2006 - 2007, când această pârâtă avea deja personalitate juridică, iar directorul său era ordonator terțiar de credite. Având în vedere că se presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul dedus judecății pentru existența calității procesual pasivă, instanța a constatat că raportul de muncă pe care își întemeiază reclamanta pretențiile a existat doar între aceasta și Școala Generală, iar nu și pârâta Școala Generală, astfel că, în temeiul art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă raportat la art. 161 din Codul muncii și art. 48 din Legea nr. 128/1997, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Școala Generală.
S-a arătat că dispozițiile legale în materia salarizării acestui personal sunt dispoziții speciale cu caracter imperativ, care derogă de la dispozițiile generale și nu pot face obiectul negocierilor la încheierea contractelor colective de muncă, decât în măsura în care nu contravin legilor speciale de salarizare ale acestui personal, în contextul în care Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar, precum și celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut.
Tribunalul a arătat că pentru personalul din învățământ există o lege de salarizare, astfel încât nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, deoarece art. 3 alin. 2 din contractul amintit și art. 12 din Legea nr. 130/1996 republicată și modificată interzic negocierea unor clauze de salarizare referitoare la drepturile acordate salariaților bugetari. Art. 9 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 prevede obligația sindicatelor și a ministerelor de a purta negocieri cu Guvernul pentru stabilirea fondurilor și identificarea surselor de finanțare aferente salarizării și acordării altor drepturi salariale, în speța de față, a primei de concediu pentru personalul finanțat de la bugetul de stat, cu scopul de a include aceste sume în cheltuielile de salarizare.
S-a mai reținut că prima de vacanță nu contravine dispozițiilor speciale în materia salarizării personalului din învățământ, dar, în lipsa unor stipulații exprese ale acestor dispoziții, aceasta poate fi acordată numai în condițiile precis determinate de art. 35 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Județean și art. art. 37 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ, iar prevederea contractuală invocată de reclamantă stabilește că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, însă reclamanta nu a invocat și nici nu a dovedit că pârâta ar dispune de atare venituri proprii care să poată acoperi plata primei de vacanță, în condițiile în care pârâta a negat existența unor astfel de fonduri.
În ceea ce privește cea de-a doua cerere, prima instanță a constatat că prevederile art. 241 alin. 1 lit. d din Codul Muncii nu pot produce față de reclamantă efectele preconizate prin demersul judiciar inițiat, întrucât potrivit dispozițiilor imperative ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, și nu pot fi incidente în cauza de față prevederile art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național referitoare la coeficienții minimi de ierarhizare stipulați în acesta, câtă vreme acestea au caracter general și nu pot înfrânge dispozițiile speciale deja enunțate ce se circumscriu art. 48 - 49 din Legea nr. 128/1997.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei Școala Generală la plata drepturilor salariale și a primei de vacanță.
În motivele de recurs hotărârea este criticată pentru nelegalitate în sensul următoarelor:
1.acordarea primei de vacanță se impune în temeiul art. 50 alin. 2 din legea nr. 128/1997, dispoziții care nu au fost aplicate corect de către prima instanță pronunțând soluția de respingere a unei astfel de cereri.
În contractul colectiv de muncă din anul 2004, încheiat la nivelul ramurii de învățământ din județul A se prevede în art. 35 lit. g în favoarea salariaților indemnizația de concediu și prima de vacanță, aceste drepturi fiind menținute în art. 37 lit. g din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ 2007-2008.
2.calcularea și plata drepturilor salariale prevăzute în Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 revine angajatorului, iar personalul didactic și didactic auxiliar este retribuit conform Legii nr. 128/1997, începând cu data de 01.01.2007 salariul de bază minim negociat este de 440 lei și aplicând astfel coeficienții de multiplicare prevăzuți de actul normativ antemenționat rezultă salariul de bază se situează sub salariul minim negociat.
Recurenta invocă prevederile art. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care instituie principiul apărării oricărei persoane împotriva discriminărilor de orice fel, precum și prevederile art. 7 coroborat cu art. 23 pct. 2 din același document referitoare la nediscriminarea salariaților din punct de vedere al protecției sociale în cadrul aceluiași sector de activitate.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat, pentru considerentele ce se vor expune:
Obiectul litigiului pendinte îl reprezintă obligarea pârâților la plata către salariată a primelor de concediu de odihnă pentru perioada 2006-2007, sume actualizate în funcție de rata inflației, calculate de la data nașterii dreptului și până la data efectivă a plății.
Contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006 și respectiv pe anii 2007 - 2010 prevăd, la art. 59 alin. 3 că se poate, stabilirea, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu să se plătească și o primă de vacanță.
Potrivit art. 30 alin. 1, raportat la art. 11 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996, dar și la art. 241 și art. 243 alin.1 din Codul muncii, aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ, și pentru toți salariații din învățământ este obligatoriu.
Într-adevăr Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, însă potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, atât cel la nivel național dar și cel la nivel de ramură învățământ.
De asemenea, art. 241 alin. 1 din Codul muncii stipulează că, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați, iar art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007-2010 prevede că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat indiferent dacă acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în prevederile legale.
Prin urmare, motivele vizând lipsa fondurilor sau faptul că acestea nu au fost prevăzute în proiectul de buget, sarcină ce revine de altfel angajatorului, nu pot fi reținute, dimpotrivă instanța constatând legalitatea acestor drepturi, potrivit cadrului legislativ invocat.
Văzând și prevederile art. 30 alin. 1, 2 Cap. V din Legea nr. nr. 130/1996 a contractului colectiv de muncă în care se arată că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, Curtea constată că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Referitor la petitul privind aplicarea dispozițiilor art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, în sensul acordării coeficientului de multiplicare prevăzut în Legea nr. 128/1997 la salariul de bază minim negociat de 440 lei, cu toate că opinia unuia dintre membrii completului de judecată a fost în sensul aplicării dispozițiilor contractuale, astfel cum a solicitat reclamanta, opinie de altfel exprimată în hotărârile pronunțate anterior, pentru unificarea practicii care la nivelul Curții de Apel Timișoara în prezent a devenit majoritar punctul de vedere ce urmează a fi exprimat în continuare, soluția majoritară în cauza de față a fost de respingere a unui astfel de petit și anume:
Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, "contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prinaceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
În mod similar, art. 3 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 28895/29.12.2006, de care se prevalează reclamanții, prevede că, "contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice. Prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
Or, din adeverințele depuse la dosar, rezultă că reclamanta este angajata unității școlare pârâte -Scoala Generală, unitate de învățământ preuniversitar de stat, bugetară, de vreme ce, potrivit art. 16, coroborat cu art. 1 alin.1 din HG nr. 2192/2004, "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii".
Astfel fiind, se poate constata că dispozițiile din art. 40 al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu se aplică reclamantei, de vreme ce salarizarea acesteia este reglementată prin dispozițiile legale la care face referire pârâtul (personalul contractual didactic și didactic auxiliar din unitățile bugetare de învățământ este salariat potrivit Legii nr. 128/1997 și OG nr. 11/2007, iar salariile personalului nedidactic sunt stabilite conform criteriilor incluse în OG nr.24/2000 și OG nr. 10/2007). În concret, conținutul art. 48 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, in varianta sa modificată,prevede stabilirea valorii salariului de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar pe baza unor coeficienți de multiplicare cuantificați in anexele I și II ale actului normativ in discuție.
Urmează că negocierea unor clauze în contractele colective de muncă (inclusiv în cel de la nivel național) referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite legal este exclusă prin art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996. Acesta este, de altfel, motivul pentru care nivelul minim de salarizare nu este stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ, cum, de altfel, recunosc și reclamanții prin cererea de chemare în judecată.
În atari condiții, trebuie considerat că salarizarea reclamantei la nivelul stabilit prin actele normative mai sus enunțate, care vizează acordarea și cuantumul drepturilor lor salariale, nu contravine Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, în sensul că dispozițiile art. 40 ale acestuia nu sunt aplicabile reclamantei, sfera de aplicare a convenției în discuție fiind limitată atât de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, cât de art. 3 alin. 2 din însuși Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național.
De asemenea, se constată că acest nivel de salarizare nu încalcă dispozițiile constituționale din art. 41 alin. 5 și nici ale Declarației Universale a Drepturilor Omului invocate de către recurentă, căci acestea garantează caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, însă chiar Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe care reclamanții îl invocă exclude recunoașterea nivelului minim de salarizare instituit prin art. 40 alin. 4, precizând în art. 3 alin. 2 că în cazul personalului din instituțiile publice, bugetare, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile reglementate prin dispoziții legale.
În considerarea celor de mai sus, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 550/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Se va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că se va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtei Școala Generală, Comuna, jud. A și va fi obligată pârâta Școala Generală să-i plătească reclamantei prima de vacanță aferentă pentru anii 2006 și 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 550/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtei Școala Generală, Comuna, jud.
Obligă pârâta Școala Generală să-i plătească reclamantei prima de vacanță aferentă pentru anii 2006 și 2007.
Menține în rest dispozițiile hotărârii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. / 17.09.2009
Tehnored /17.09. 2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Arad
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Maria Ana Biberea, Aurelia
