Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 122/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1905/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.122/
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena
GREFIER - -
***************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenții-reclamanți, -, G, G, -, -, (), (), -, (), (), și (), împotriva sentinței civile nr. 64 din 09.10.2008, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4979/2008) în contradictoriu cu intimata-reclamantă () și cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești - spor 15%".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenții-reclamanți, -, G, G, -, -, (), (), -, (), (), și (), intimata-reclamantă (), ntimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a dispus citarea recurentului-reclamant cu mențiunea de a se prezenta personal în instanță în vederea semnării acțiunii introductive, respectiv tabelul anexă aflat la fila 4 dosar fond, sub sancțiunea anulării cererii prev. de art. 133 alin.(1) Cod proc. civ. obligație procesuală neîndeplinită până la acest termen de judecată.
De asemenea, se mai arată faptul că, prin cererea de recurs formulată în cauză, recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, pe care în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.(1) Cod proc. civ. o unește cu fondul, și, având în vedere solicitarea recurenților-reclamanți de soluționare a pricinii în lipsă, reține cauza spre soluționare atât pe excepția invocată cât și pe recursul declarat.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 18.03.2009, recurenții, -, G, G, -, -, (), (), -, (), (), și () au criticat sentința civilă nr.64/09.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, susținând că instanța de fond nu a ținut cont de împrejurările faptice în care grefierii își desfășoară activitatea, existând o situație comparabilă cu cea în care se găsesc persoanele din alte categorii socio-profesionale, atât în ceea ce privește folosirea zilnică și îndelungată a calculatorului, cât și în privința dreptului la acordarea unor zile de concediu suplimentare.
În drept, recurenții au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a susținut că recursul este neîntemeiat în considerarea faptului că dispozițiile pe care recurenții își fundamentează pretențiile, respectiv art.1 alin.2 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.819/03.07.2008 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial din 16.07.2008.
Același intimat a mai susținut că sporul de calculator nu reprezintă altceva decât o exemplificare a desfășurării activității în condiții vătămătoare pentru care personalul auxiliar primește deja un spor de 15%.
Intimații Curtea de APEL BUCUREȘTI, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării nu au formulat întâmpinare.
Asupra recursului, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.155 din Legea nr.53/2003, orice spor constituie partea variabilă a salariului, reprezentând prin urmare un drept salarial și fiind expresia valorică a remunerării speciale pentru desfășurarea activității de către angajați în anumite condiții.
Sporul nu este acordat oricărei categorii socio-profesionale, ci numai în măsura în care angajatul care îl solicită sau îl pretinde muncește în anumite condiții, condiții care pot fi comune mai multor activități profesionale distincte.
Astfel, în privința sporului de calculator, acest spor presupune, în mod obligatoriu ca atribuție de serviciu, operarea pe calculator a datelor și informațiilor, activitate ce este desfășurată, spre exemplu, de un funcționar public, dar în egală măsură și de grefierii din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor.
Este de notorietate faptul că în ultimii ani la nivelul instanțelor și parchetelor, sistemul de date și informații, precum și redactarea încheierilor, hotărârilor și a tuturor lucrărilor dosarelor a fost transferată pe suportul tehnic oferit de rețeaua de computere. Această activitate laborioasă a necesitat, pe lângă concentrarea fondurilor și resurselor materiale, o adaptare a personalului ce urma să utilizeze aceste computere. Astfel, indiferent de vârstă, dificultăți personale sau orice alte particularități individuale, toți grefierii au fost obligați să învețe să își desfășoare cea mai mare parte a activității profesionale utilizând computerul. Această împrejurare le-a schimbat radical modalitatea în care își desfășoară activitatea specifică, obligându-i să lucreze în fața ecranului computerului cea mai mare parte a timpului de lucru.
La nivelul legiuitorului s-a recunoscut,prin legiferarea sporului de 15% pentru lucrul cu calculatorul, gradul de nocivitate specific acestui tip de activitate și în considerarea acestui risc s-a reglementat sporul mai sus menționat. Firește că acest spor nu se adresează unei categorii socio-profesionale, ci tuturor bugetarilor care lucrează în aceste condiții, utilizând computerul ca atribuție obligatorie, o parte însemnată a timpului de lucru.
Ignorând această realitate, grefierilor, sub pretextul salarizării unei legi speciale, nu li s-a compensat prin acordarea acestui spor gradul de pericol pe care îl reprezintă lucrul îndelungat cu calculatorul. Teoria salarizării distincte și a statutului special interpretată ca o barieră în calea revendicării unor drepturi salariale este eronată cât timp ignoră că salarizarea distinctă are în vedere salariul de bază și, eventual, anumite sporuri, de această dată caracteristice doar respectivei activități. Această realitate nu împiedică și nu intră în conflict juridic cu realitatea ce permite pretinderea unor sporuri pentru aspecte comune ale activității desfășurate de diferitele categorii de bugetari. Dacă aceste aspecte comune indică o modalitate de desfășurare a activității considerată nocivă, este firesc, normal și logic,din perspectiva principiului egalității în drepturi, ca toți salariații să beneficieze de aceeași compensare pecuniară a riscului la care se expun zilnic, indiferent de actul normativ care le reglementează salarizarea.
Este posibil ca în considerarea importanței în cadrul societății a unor ramuri de activitate, unii dintre salariații bugetari să fie remunerați mai generos, prin stabilirea unui salariu de bază mai mare, dar această împrejurare, lăsată la aprecierea legiuitorului și executivului, nu trebuie să conducă la interpretarea eronată conform căreia pentru acești bugetari remunerarea condițiilor speciale sau novice de muncă devine imposibilă.
Așa cum subliniam, sporul este o parte a salariului, distinctă de salariul de bază cu care nu se confundă pentru că au finalități diferite. Astfel, prin salariul de bază, indiferent că este sau nu stabilit printr-o lege unitară sau prin legi distincte sau speciale, se valorizează importanța socio-economică a activității plătite de către stat. Prin acordarea și stabilirea sporurilor se urmărește compensarea financiară sau răsplătirea unor împrejurări speciale în care salariații, indiferent de categoria socio-profesională, își desfășoară activitatea.
Respectându-se principiul constituțional al egalității în drepturi, principiu care trebuie să se regăsească și în aprecierea activității concrete pe care o desfășoară salariații bugetari, este normal și legal ca o împrejurare nocivă de desfășurare a activității profesionale să fie în mod unitar compensată pecuniar, indiferent de retribuția reprezentată de salariul de bază.
Legiuitorul a "uitat" să reglementeze distinct în legea specială împrejurarea nocivă de desfășurare a activității grefierilor prin munca cu calculatorul, deși, prin forța împrejurărilor, i-a obligat să se adapteze și să accepte acest mod de lucru.
În Ordinul nr.910/C/30 martie 2007 în anexa 1 pct.5 sunt enumerate printre condițiile deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase locurile de muncă dotate cu calculatoare și aparate de multiplicat.
În afara acestora, sunt precizate încă 10 categorii de locuri de muncă apreciate ca fiind supuse unor condiții deosebite de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.
Cele mai multe dintre cele 11 categorii de locuri de muncă nu au nimic în comun, ceea ce presupune că încadrarea lor în categoria locurilor de muncă grele, periculoase sau vătămătoarea avut la bază un factor distinct declanșator.
Spre exemplu, categoria locurilor de muncă reprezentate de depozitele de arhivă poate fi considerat ca un loc de muncă greu pentru sănătatea angajaților care intră în contact cu dosarele peste care s-a așternut praful și cu atmosfera specifică acestor locuri, puțin prielnică pentru sănătate în general.
Modalitatea în care este conceput acest Ordin ridică o problemă de interpretare. Astfel, potrivit dispozițiilor art.I din Ordinul nr.910/C/30 martie 2007, în Anexa Iar espectivului Ordin sunt enumerate locurile de muncă și categoriile de personal care își desfășoară activitatea în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, fără a se preciza cu claritate în această Anexă, care dintre locurile de muncă implică desfășurarea activității profesionale în condiții grele, după cum nu se regăsesc precizări similare în ceea ce privește clasificarea locurilor de muncă ce implică existența (sau mai degrabă rezistența) condițiilor periculoase sau vătămătoare.
Distincția nu este întâmplătoare și are ca fundament dispozițiile art.8 lit.a și c din HG nr.281/1993, dispoziții care reglementează distinct sporul pentru condiții grele de sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase.
Este de subliniat faptul că, deși Legea nr.14/1991 a fost abrogată prin Legea nr.53/2003, HG nr.281/1993 a rămas în vigoare și după abrogarea Legii nr.14/1991, astfel explicându-se, logic, faptul că a fost modificată în repetate rânduri, până în anul 2006. Nu se putea modifica o Hotărâre de Guvern abrogată.
Pentru fiecare dintre cele două condiții, respectiv pentru condiții grele și pentru condiții vătămătoare sau periculoase, prevederile HG nr.281/1993 instituie un spor distinct în cuantum de până la 15%, revenind în sarcina ministerelor să propună (pentru condițiile vătămătoare și periculoase), respectiv să stabilească (pentru condițiile grele) cuantumul concret al celor două sporuri, precum și locurile de muncă și categoriile de personal cărora li se aplică.
Art.22 din OG nr.8/2007 stabilește un spor de 15% pentru condițiile grele, vătămătoare sau periculoase, fără a distinge între condițiile grele și cele vătămătoare sau periculoase, astfel cum o fac dispozițiile art.8 din HG nr.281/1993, dar din modalitatea de redactare a acestui articol se poate desprinde ideea că legiuitorul a recunoscut că personalul auxiliar își desfășoară activitatea atât în condiții grele, cât și în condiții vătămătoare sau periculoase.
Fiind vorba despre condiții distincte, astfel cum ele au fost definite încă din anul 1993 se poate interpreta că sporul de 15% prevăzut de art.22 din OG nr.8/2007 se datorează pentru fiecare dintre condițiile care aparțin unor categorii de sporuri diferite, astfel cum le definește generic, același legiuitor, prin art.8 lit.a și c din HG nr.281/1993.
Diferențierea pe care o realizează HG nr.281/1993 își regăsește utilitatea în ceea ce privește drepturile pretinse de recurenți. Astfel, abordând împrejurările faptice ale speței cu obiectivitate, nu se poate afirma că lucrul cu calculatorul reprezintă o activitate desfășurată în condiții grele. Acestea din urmă trebuie raportate la existența unor împrejurări concrete în care se desfășoară o activitate și care solicită rezistența și condiția fizică normală a salariatului. Cu titlu de exemplu: activitatea brancardierului este una desfășurată în condiții grele pentru că presupune un efort continuu de ridicare a greutății. La fel se întâmplă și cu cea mai mare parte a personalului auxiliar, acesta fiind obligat, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, să manipuleze un număr considerabil de dosare din și înspre spații de depozitare în care nivelul prafului, umezelii și contactul direct cu diverse persoane a căror stare de sănătate rămâne necunoscută, sunt inevitabile și pot fi calificate drept condiții grele de muncă.
În afara acestor aspecte, așa cum Curtea a subliniat în cele ce preced, personalului auxiliar i se cere să completeze activitățile mai sus descrise, cu activitatea ce presupune lucrul direct și nemijlocit cu calculatorul.
Această activitate poate fi apreciată drept vătămătoare sau periculoasă, fiind general cunoscute și acceptate (chiar și de intimatul Ministerul Justiției și Libertăților care o enumeră în anexa 1 lit.A pct.5 a Ordinului nr.910/C/30.03.2007) efectele nocive pentru sănătate ale utilizării prelungite a calculatorului.
Este evident că ignorând diferența care subzistă între condițiile grele și cele vătămătoare sau periculoase, același legiuitor, care le-a diferențiat în HG nr.281/1993, le recunoaște nocivitatea, dar le reglementează în art.22 din OG nr.8/2007 fără a ține cont de această diferență chiar dacă există posibilitatea ca un grefier să își exercite activitatea profesională atât în condiții grele, cât și în condiții vătămătoare sau periculoase.
Nici Ordinul nr.410/30.03.2007, dat în aplicarea OG nr.8/2007, nu distinge care dintre locurile de muncă sau categoriile de personal își desfășoară activitatea în condiții grele și care în condiții vătămătoare sau periculoase de muncă.
legiuitorului și a instituțiilor chemate să emită acte administrative de aplicare a actelor normative cu forță juridică superioară, nu poate avea ca efect privarea salariaților de drepturile care li se cuvin în considerarea condițiilor concrete în care își desfășoară activitatea, cu atât mai mult cu cât HG nr.281/1993 (în forma în vigoare începând cu 5 iulie 2006) se referă la salarizarea personalului din unitățile bugetare, personalul auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor făcând parte din asemenea unități bugetare, chiar dacă, începând cu anul 2007, existat un act normativ special care a reglementat salarizarea acestora, respectiv OG nr.8/2007.
Așa cum Curtea sublinia în cele ce preced, existența unor reglementări speciale nu poate constitui pretextul pentru lipsirea personalului bugetar cuprins în aceste reglementări speciale de drepturile recunoscute tuturor categoriilor de bugetari, în funcție de condițiile concrete în care se desfășoară activitatea profesională.
Legea specială are drept finalitate pe aceea de a reglementa aspectele specifice unor domenii cu un grad mai mare de elemente particulare ce necesită prevederi speciale, iar nu de a limita drepturile recunoscute tuturor categoriilor de bugetari, firește, doar în măsura în care aceștia din urmă îndeplinesc condițiile pe care le implică acordarea respectivelor drepturi.
Pornind de la această premisă, comparând prevederile HG nr.281/1993 cu cele înscrise în OG nr.8/2007 și în Ordinul nr.910/C/30.03.2007, Curtea consideră că singura modalitate în care distincția dintre condițiile grele și cele vătămătoare sau periculoase poate fi recunoscută în favoarea salariatului, este interpretarea dispozițiilor art.22 din OG nr.8/2007 ca referindu-se la două categorii de condiții distincte (a se observa că în anul 2007, HG nr.281/1993 era în vigoare, cuprinzând această distincție) pentru care sunt incidente sporuri distincte, referirea lexicală la "sporul de 15%" fiind doar expresia unei tehnici legislative defectuoase.
Nimic nu a împiedicat pe intimatul Ministerul Justiției și Libertăților ca, dând dovadă de consecvență și de cunoaștere a dispozițiilor legale înscrise în art.8 lit.a și c din HG nr.281/1993, să califice unele dintre locurile de muncă drept locuri de muncă în care activitatea se desfășoară în condiții grele, după cum pentru altele putea opta, pe baza unor expertize de specialitate, pentru încadrarea în rândul condițiilor vătămătoare sau periculoase.
Neprocedând în această manieră, atât legiuitorul cât și intimatul Ministerul Justiției și Libertăților recunosc implicit că activitatea personalului auxiliar de specialitate se desfășoară concomitent atât în condiții grele, cât și în condiții vătămătoare sau periculoase, condiții pentru care, la nivelul tuturor unităților bugetare, s-au instituit sporuri distincte de până la 15%.
Susținerea intimatului Ministerul Justiției și Libertăților conform căreia sporul de calculator solicitat de recurenți le-a fost acordat acestora din urmă ca urmare a reglementării cuprinse în art.22 din OG nr.8/2007 nu poate fi primită pentru că nu poate fi reglementat un singur spor pentru condiții distincte, decât în scopul, nelegitim și inacceptabil, lipsirii personalului auxiliar de specialitate de sporurile pe care un alt act normativ cu caracter general le stabilește în mod distinct pentru condiții grele, respectiv pentru condiții vătămătoare sau periculoase.
Legiuitorul avea posibilitatea ca pentru personalul auxiliar de specialitate să stabilească procente distincte pentru condiții grele, respectiv pentru condiții vătămătoare sau periculoase, care să nu depășească fiecare 15% din salariul lunar brut, pentru a arăta că înțelege să fie consecvent cu definirea și regimul juridic al condițiilor de muncă reglementate prin art.8 lit.a și c din HG nr.281/1993.
OG nr.8/2007 nu distinge între cele două categorii de condiții, însă HG nr.281/1993 realizează această diferențiere și pe cale de consecință instanța nu poate ignora diferența stabilită între condițiile grele și cele vătămătoare sau periculoase încă din anul 1993. Singura modalitate de a da eficiență acestei distincții este aceea de a aplica concomitent cele două sporuri, unul în cuantumul precizat de art.22 din OG nr.8/2007 și celălalt în cuantumul maximal prevăzut de art.8 lit.a din HG nr.281/1993, apreciind, în lipsa oricăror referiri în acest sens în Ordinul nr.410/30.03.2007 sau în OG nr.8/2007, că activitatea cu calculatorul este o activitate periculoasă și vătămătoare, iar nu o activitate desfășurată în condiții grele.
Aplicarea cuantumului maximal al procentului prevăzut de art.8 lit.a din HG nr.281/1993 ține cont de plafonul maxim stabilit prin acest articol și reprezintă o certitudinea a contravalorii acestui spor în lipsa unor alte determinări procentuale pe care legiuitorul a omis să le stabilească, deși ar fi avut această posibilitate.
Momentul de la care urmează să fie acordat acest spor de calculator (ce constituie una din ipotezele concrete de desfășurare a activității în condiții vătămătoare și periculoase, dar nu și grele) este luna care intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a emis Ordinul nr.910/C/30.03.2007 prin care a recunoscut că activitatea cu calculatorul reprezintă o parte componentă a activității desfășurată în condiții grele, vătămătoare sau periculoase, fără alte precizări suplimentare care să distingă, potrivit dispozițiilor art.8 din HG nr.281/1993, între activitățile desfășurate în condiții grele și cele desfășurate în condiții vătămătoare sau periculoase de personalul auxiliar de specialitate.
Punctul final al acordării acestui spor pentru lucrul cu calculatorul ca reprezentând o activitate desfășurată în condiții vătămătoare sau periculoase este reprezentat de data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, respectiv 12.11.2009 pentru personalul bugetar salarizat din fondurile asigurate de Ministerul Justiției.
În privința deciziilor de neconstituționalitate invocate de intimatul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea apreciază că acestea nu au relevanță în privința acordării contravalorii sporului de calculator pentru că instanța de recurs și-a întemeiat soluția pe dispoziții legale existente, iar nu pe discriminare.
Sumele care vor fi acordate de pârâții angajatori vor fi reactualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective a debitului în considerarea următoarelor argumente:
Reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, chiar dacă, sub raport strict nominal, aceeași valoare poate însemna mai multe bancnote. În realitate, este vorba despre aceeași valoare, față de faptul că salariul se raportează mai ales la puterea de cumpărare a salariatului și mai puțin la valoarea nominală a sumelor primite cu acest titlu. Un argument în sprijinul acestei aprecieri se regăsește în politica bugetară a Guvernului României. Astfel, pentru salariații bugetari, periodic, Guvernul dispune indexarea salariilor, ceea ce înseamnă că se urmărește menținerea puterii de cumpărare a salariatului care, nominal, ca urmare a indexării, primește mai multe bancnote, dar valoarea lor economică este aceeași cu cea inițială de la momentul stabilirii salarizării.
Salariatul care nu își primește la data scadentă salariul integral este prejudiciat sub mai multe forme: mai întâi de toate se vede lipsit de plata muncii sale și suportă diminuarea nelegală a salariului. Mai mult decât atât, în ipoteza în care ulterior își recuperează partea neplătită din salariu, fenomenul economic inflaționist îi reduce, în termeni economici reali, valoarea salariului în posesia căruia intră.
Din acest motiv, reactualizarea reprezintă o modalitate de acoperire a prejudiciului suferit, putând fi circumscrisă dispozițiilor art.161 alin.4 din Legea nr.53. Potrivit acestor prevederi, întârzierea nejustificată a plății salariului (salariu în care se includ și sporurile în conformitate cu dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003) sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Dacă s-ar refuza recunoașterea dreptului de reactualizare a drepturilor salariale restante, s-ar consimți implicit la micșorarea părții din salariu rămasă neachitată, preferându-se o abordare nominalistă a conceptului de salariu, cu ignorarea inacceptabilă a semnificației celei mai importante a acestuia, și anume faptul că salariul este reflectarea puterii de cumpărare a salariatului.
În privința capătului de cerere având ca obiect completare cărți de muncă, instanța de recurs urmează să îl admită, reținând următoarele:
Dispozițiile Decretului mr.92/1976 trebuie corelate cu prevederile legale din domeniul dreptului muncii, edictate după 1990. Astfel, începând cu anul 1991 (prin Legea nr.14/1991) și continuând cu dispozițiile art.154 alin.1 din Legea nr.53/2003, a fost introdusă noțiunea de salariu. Acesta, potrivit prevederilor art.155 din Legea nr.53/2003, cuprinde salariul de bază, sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri. Prin urmare, sporul, fiind o parte componentă a salariului, alături de salariul de bază trebuie evidențiat în cărțile de muncă ce constituie documentele oficiale care reflectă valoarea pecuniară a activității profesionale desfășurate.
De altfel, chiar dispozițiile art.11 din Decretul nr.92/1976 fac referire la obligația angajatorului de a înscrie în carnetul de muncă, alături de alte mențiuni, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Coroborând dispozițiile art.11 din Decretul nr.92/1976 cu prevederile art.155 din Legea nr.53/2003 rezultă că sporul, reprezentând un drept salarial ce se adaugă la salariul de bază pentru a forma salariul, trebuie înscris în carnetele de muncă.
Capătul de cerere având ca obiect acordarea a trei zile de concediu suplimentare este privit ca neîntemeiat de C și urmează a fi respins, reținându-se că Legea nr.567/2004 stabilește în mod concret durata concediului de odihnă pentru personalul auxiliar la 30 de zile lucrătoare, nesubzistând posibilitatea de a adăuga acestui interval alte zile suplimentare, câtă vreme durata însăși a concediului este rezultatul aprecierii legiuitorului asupra condițiilor vătămătoare și periculoase în care se desfășoară activitatea în sistemul instanțelor și parchetelor, apreciere reflectată în durata sensibil mai mare a concediului legal de odihnă față de durata prevăzută de dispozițiile art.140 alin.1 din Legea nr.53/2003 (respectiv 30 de zile lucrătoare față de 20 de zile lucrătoare).
În exercitarea rolului activ consacrat încă de dispozițiile art.129 alin.5 Cod pr.civilă, Curtea a pus în discuția părților din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepție asupra căreia reține următoarele:
Există șase capitole în Codul d e procedură civilă care reglementează etapa executării silite, dispoziții pe care recurenții-reclamanți le pot lectura și dintre care pot alege varianta optimă pentru a pune în executare titlurile executorii în contradictoriu cu instituțiile publice angajatoare, precum și cu ordonatorii principali de credite.
Împrejurarea faptică potrivit căreia prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice urmează să fie deblocate sumele necesare plăților, împrejurare legată de modalitatea de desfășurare a exercițiului bugetar anual și de felul concret în care pot fi puse în executare hotărârile judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, nu poate atribui prin ea însăși calitate procesuală pasivă într-un litigiu izvorât din neplata la timp a drepturilor salariale.
Teoria conform căreia o asemenea rezolvare a unei acțiuni având ca și capăt principal de cerere acordarea unor drepturi salariale ar facilita plata efectivă a drepturilor câștigate nu își găsește suportul juridic în reglementările privind relațiile de muncă.
Alocarea concretă a sumelor care reprezintă debite stabilite în sarcina angajatorilor instituții publice este o chestiune de ordin administrativ care urmează a se rezolva la nivelul puterii executive, reflectând modul în care Statul înțelege să pună în executare hotărâri judecătorești în care au fost recunoscute debite reprezentând drepturi salariale.
Cu sau fără aceste mențiuni privind alocarea de fonduri, hotărârea judecătorească prin care un drept salarial a fost recunoscut ca fiind prevăzut de lege și neplătit la termenul scadent, are, conform dispozițiilor art.278 pct.1 Cod pr.civilă, forță executorie, neexistând niciun impediment legal pentru declanșarea executării silite asupra bunurilor sau conturilor instituțiilor publice angajatoare. În eventualitatea legiferării unui asemenea impediment, mențiunea obligării pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ar rămâne oricum fără nicio finalitate practică.
Având în vedere ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod pr.civilă, cu referire la dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, va admite recursul, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate și admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, -, G, G, -, -, (), (), -, (), (), și (), împotriva sentinței civile nr.64 din 09.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4979/2008) în contradictoriu cu intimata-reclamantă () și cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pe pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților, în subsidiar, la plata către reclamanți a contravalorii sporului pentru lucrul cu calculatorul în procent de 15% din salariul de bază brut lunar pentru intervalul cuprins între 31.03.2007 - 11.11.2009 inclusiv, sume ce vor fi reactualizate potrivit indicelui de inflație aplicabil la data plății efective a debitului.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea pe viitor, după data de 11.11.2009, a sporului de 15% pentru lucrul cu calculatorul.
Respinge ca neîntemeiată pretenția reclamanților având ca obiect acordarea a trei zile de concediu suplimentare.
Dispune în sarcina-pârâților angajatori obligația de a efectua cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la sporul de 15% pentru lucrul cu calculatorul și la perioada de acordare, respectiv 31.03.2007-11.11.2009, inclusiv.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./01.02.2010
Jud.fond:;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Farmathy Amelia, Petre Magdalena
