Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1252/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1252

Ședința publică de la 19 Februarie 2010

Completul constituit din:

Președinte: - -

JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3078/09.07.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala Generală nr. 1, Școala Generală, Consiliul Local și Consiliul Local, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru pregătirea apărării, prin serviciul registratură intimatul-pârât Consiliul Local a depus întâmpinare, iar în cauză se cere și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se solicită judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 3078 din 09 iulie 2009 respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Școala Generală nr. 1, Consiliul local, Școala Generală și Consiliul local, pentru perioada 2002 - 26.11.2005 și ca neîntemeiată pentru restul perioadei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta a fost angajată la Școala Generală Nr.1 și Școala Generală, așa cum rezultă din copia cărții de muncă.

Potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007 primele de concediu pe perioada 2001-2006 căror plată a fost suspendată prin legile bugetului de stat trebuiau acordate pe lângă categoriile de personal nominalizat expres,și altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".

Potrivit dispozițiilor art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic se prevede că "personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".

Se poate observa că legea specială face referire la premii și alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar prevederile nr.OUG146/2007 se aplică funcționarilor publici, funcționarilor publici cu statut special, personalului auxiliar din sistemul justiției, membrilor corpului diplomatic și consular al României, precum și altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.

Coroborând dispozițiile legale invocate mai sus, instanța a reținut că, pentru categoria profesională a cadrelor didactice, nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a primei de vacanță întrucât legea specială la care face trimitere nr.OUG146/2007 în situația altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu, în speță statutul cadrelor didactice, nu prevede expres sintagma "primă de vacanță", ci face vorbire de premii și alte drepturi, fără a enumera aceste drepturi.

În plus, conform dispozițiilor art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, premiile și alte drepturi cuvenite personalului didactic trebuie prevăzute concomitent în lege și în contractul colectiv de muncă al respectivei categorii profesionale, condiție care nu este îndeplinită în situația cadrelor didactice.

Pe de altă parte, conform art.12 din Legea nr.130/1996, prin contractele colective de muncă, salariații instituțiilor bugetare nu pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Prima de vacanță nu este prevăzută de lege, astfel că, nu putea fi prevăzută nici în contractul colectiv de muncă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal, reclamanta, considerând-o nelegală și netemeinică.

In acest sens, arată că primele de concediu a căror plată a fost periodic suspendată prin legile bugetului de stat, sunt prevăzute de dispozițiile art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007, în temeiul căreia aceste prime trebuiau acordate, pe lângă categoriile de personal expres nominalizate " și altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale ".

Potrivit Legii nr.128/1997, personalul didactic beneficiază de concediu de odihnă și de prima de vacanță, iar nr.OUG146/2007 își găsește aplicabilitatea în cauza de față.

In temeiul art.37 alin.1 lit. g din contractul colectiv de muncă " personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță ce se acordă odată cu îndemnizația de concediu" și aceasta în condițiile prevăzute de art. 1 alin.3 din nr.OUG146/2007 într-o singură tranșă.

Cu privire la împrejurarea că nu s-a făcut dovada existenței fondurilor necesare acordării primelor de vacanță, acesta nu reprezintă un motiv de nerecunoaștere a unui drept patrimonial, cu atât mai mult cu cât drepturile de natură salarială ale personalului didactic se acordă de consiliile locale din bugetele locale, iar instanța a reținut greșit că școlile au bugete proprii.

Acordarea primelor de vacanță a fost suspendată în mod repetat, astfel că și termenul de 3 ani prevăzut prin Decretul nr.167/1958 a fost suspendat.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și obligarea intimaților la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001-2008, actualizate la data plății efective.

Recursul se respinge, pentru considerentele care se vor expune:

Recurentul-reclamant având calitatea de personal didactic susține că art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007 constituie în favoarea sa dreptul de a obține plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2001-2008.

Precizând domeniul de aplicare al OUG nr. 146/2007, rt. 1 prevede:

" (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă,în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendatăprin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.

(2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1) funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precumși alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".

Prin urmare, OUG nr. 146/2007 nu stabilește noi obligații cu privire la plata primelor de vacanță, ci doar modul în care urmează a se efectua plata acestor prime reglementate prin acte normative în favoarea anumitor categorii de personal, acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.

Aceasta este ipoteza de la care trebuie pornit în interpretarea dispozițiilor OUG nr. 146/2007.

Este nefondată susținerea reclamantului în sensul că dreptul s-a născut prin reglementarea existentă în art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007.

Textul alineatului 2 al art. 1 nu poate fi interpretat ca o normă juridică distinctă, pe de o parte pentru că însuși acest text trimite la dispozițiile alin. 1, iar pe de altă parte el constituie o enumerare a categoriilor de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței.

Rezultă deci că textul alin. 2 nu poate extinde dispozițiile Ordonanței și la categoriile de personal care nu au beneficiat de reglementări legale a căror aplicare să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare.

Acesta este cazul personalului din învățământ, dreptul la primă de vacanță nefiind reglementat expres în niciun act normativ.

Legea nr. 128/1997 art. 50 alin. (12) prevede într-adevăr faptul că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Deși recurentul - reclamant a solicitat plata unor prime de vacanță aferente anilor 2000-2008, în sprijinul susținerilor a invocat doar dispozițiile art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii învățământ 2003-2004, care stabilește că părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".

La negocierea acestei clauze, partenerii sociali au stabilit posibilitatea de a fi acordată în viitor o asemenea primă de vacanță, în condițiile în care dreptul va face obiectul unei reglementări legale.

În ceea ce privește critica privind lipsa fondurilor necesare acordării primelor, aceasta este nefondată. Instanța de fond a argumentat soluția, analizând fiecare dintre condițiile legale pentru a stabili dacă dreptul pretins de reclamant există. Argumentul determinant care a dus la pronunțarea soluției a fost lipsa unei reglementări legale, nu ideea inexistenței unor venituri proprii.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3078/09.07.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala Generală nr. 1, Școala Generală, Consiliul Local și Consiliul Local, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință, publică, azi, 19 Februarie 2010.

PREȘEDINTE: Corneliu Maria

- -

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

- -

JUDECĂTOR 3: Manuela Preda

- --

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/IE/10.03.2010

fond:

Președinte:Corneliu Maria
Judecători:Corneliu Maria, Mihaela Mitrancă, Manuela Preda

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1252/2010. Curtea de Apel Craiova