Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1491/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1491/R-CM
Ședința publică din 26 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Judecător: -
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtulMUNICIPIUL CURTEA DE A - prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.656/CM din 27 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit: recurentul-pârât Municipiul Curtea de A - prin primar, intimatul Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A în numele și pentru reclamanții, -, G, G, G, G, a, -, -, -, -, G, -, -, intimatul-pârât Grupul Școlar I - Curtea de A și intimații-chemați în garanție Ministerul Educației, Cercetării și B, Ministerul Finanțelor Publice B, Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice A, Consiliul Județean A și Inspectoratul Școlar
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimații-chemați în garanție Ministerul Educației, Cercetării și B și Ministerul Finanțelor Publice B - Direcția Generală a Finanțelor Publice A au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinări prin care solicită judecata cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Curtea, față de această situație, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 2.12.2008, Sindicatul Învățământului Preuniversitar Curtea de A în numele reclamanților, a chemat în judecată Grupul Școlar I și Municipiul Curtea de A pentru a fi obligați la plata primelor de vacanță pentru perioada 2005-2007, reactualizate în raport de indicele de inflație.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții au calitatea de personal didactic, având dreptul la o primă de vacanță potrivit Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005 - 2006, 2007 -2008.
Prin sentința civilă nr.656/CM/27.03.2009, a fost dmisă excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție Consiliul Județean A, Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Directorul Executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice A și Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea formulată de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A în numele și pentru reclamanții membrii de sindicat, a fost obligat pârâtul Grupul Școlar " I" să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pe perioada 2005-2008, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective și pârâtul Municipiul Curtea de Aaf ost obligat să vireze celuilalt pârât fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege precum și de Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de de Învățământ.
Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de de Învățământ se prevede în beneficiul personalului didactic dreptul la o primă de vacanță ce urmează a se plăti odată cu indemnizația de concediu, dispoziția fiind obligatorie pentru părțile semnatare, potrivit art.30 din Legea nr.130/1996.
Dreptul reclamanților la plata primei de vacanță nu a fost executat de către Grupul Școlar I pentru perioada 2005 - 2008, ignorându-se pe această cale dispozițiile prevăzute în actele normative în favoarea acestora dinainte.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond a reținut că în sarcina acestui pârât nu poate fi reținută nici o obligație, deoarece potrivit art.19 itera a și c din Legea nr.500/2002 are sarcina de elaborare pe bază de metodologie proprie proiectul bugetului de stat și a Legii bugetului.
De asemenea, s-a motivat că nu se poate reține nici o obligație privitoare la drepturile reclamanților în sarcina Consiliului Județean A precum și a Inspectoratului Școlar.
Împotriva hotărârii a formulat recurs Municipiul Curtea de A, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a soluționat cererea de chemare în garanție.
Analizând recursul în limita motivului invocat, se apreciază ca fondat în parte pentru argumentele ce urmează:
Potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 privind învățământul, cheltuielile de personal fac parte din finanțarea de bază ce se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, din sumele defalcate ori din unele surse prevăzute de lege de la bugetul de stat.
Sumele destinate finanțării cheltuielilor de personal pentru învățământul preuniversitar defalcate din taxa pe valoarea adăugată se repartizează prin decizia directorului direcției generale a finanțelor publice județene în urma consultări: consiliului județean, primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.
Primele de vacanță, reprezentând drepturi bănești ce se cuvin unei anumite categorii profesionale, respectiv personalului didactic se încadrează în categoria cheltuielilor de personal și pe cale de consecință sunt supuse aceluiași regim juridic privitor la sursa de finanțare ori repartizare.
Din textele de lege enunțate rezultă că Ministerul Finanțelor Publice în calitate de autoritate responsabilă în aplicarea politicii financiare a statului pentru execuția cheltuielilor bugetare are obligația de a declanșa procedura prin deschiderea creditelor bugetare la cererea ordonatorilor de credite în sensul alimentării cu fonduri a conturilor deschise la trezoreriile publice, pentru a se putea repartiza aceste credite ordonatorilor secundari și terțiari.
Pentru aceste considerente se apreciază că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție față de Ministerul Finanțelor Publice, ignorând obligațiile legale ce asigură executarea efectivă a dreptului la plata primei de vacanță în favoarea reclamanților în lipsa cărora acest drept ar fi doar unul iluzoriu.
Consultarea prealabilă a consiliului județean, primarilor și inspectoratelor școlare de către direcția județeană a finanțelor publice ca structură deconcentrată în teritoriu a Ministerului Finanțelor Publice nu angajează nicio răspundere juridică față de reclamanți și nici față de recurent, având în vedere conținutul operațiunii consultării pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă ar fi posibilă angajarea unei astfel de răspunderi, recurentul ar fi pus în situația de a-și invoca propria culpă contrar unui principiu fundamental al dreptului.
Nu se poate reține nici în sarcina Ministerului Educației, Cercetării și vreo obligație în legătură cu plata drepturilor salariale ale reclamanților în raport de atribuțiunile sale prevăzute de art.140 din Legea învățământului, precum și dispozițiile art.167 alin.17 din același act normativ ce reglementează principalele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar asigurate de la bugetul de stat prin bugetul ministerului, printre care nu figurează și cele de personal.
Pentru toate aceste considerente, recursul este fondat numai în parte, astfel că, în baza art.312 Cod procedură civilă, se va admite cu această mențiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE A - prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.656/CM din 27 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR CURTEA DE în numele și pentru, -, G, G, G, G, -, G, cu sediul în Curtea de A,-, jud. A, pârâtul GRUP ȘCOLAR I, cu sediul în Curtea de A- jud. A și intimații-chemați în garanție: MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B, sector 1, str. gen., nr.28-30, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în P,-, județul, DIRECTORUL DGFP A cu același sediu, CONSILIUL JUDEȚEAN A, cu sediul în P, nr.1, județul A, INSPECTORATUL ȘCOLAR A cu sediul în P, --6, județul.
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte cererea de chemare în garanție, adică numai față de ministerul Economiei și Finanțelor, în sensul de a fi obligat să aloce fonduri necesare plății.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/10 ex/04.11.2009
Jud. fond beck;
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion