Declararea judecătorească a morții. Decizia 1489/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1489/

Ședința publică din 26 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu

JUDECĂTOR 3: Ion

Judecător: -

Grefier: -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin

Procuror:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de petentul, împotriva deciziei civile nr.138 din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit petentul.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele de recurs, petentul a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

Curtea, față de această situație, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul Argeș, ca legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, la data de 14.08.2008, a solicitat declararea judecătorească a morții tatălui său, Gh..

În motivarea cererii s-a arătat că, prin sentința civilă nr.491 pronunțată la 14.05.2007, rămasă irevocabilă prin neapelare a fost declarată dispariția autorului, de la data ultimilor știri din care a rezultat că era în trecând mai mult de patru ani, iar de la afișarea hotărârii de declarare a dispariției, împlinindu-se termenul de 6 luni, astfel că sunt îndeplinite condițiile pentru declararea judecătorească a morții

Prin sentința civilă nr.1259 pronunțată la 18.11.2008 a fost respinsă cererea de declarare judecătorească a morții ca inadmisibilă, cu argumentul că s-a constatat decesul lui Gh. după declararea dispariției, potrivit certificatului medical constatator emis la 20.03.2008, în baza căruia a fost emis certificatul de deces, constatându-se astfel că, faptul morții a avut loc la 30 iulie 2004.

Împotriva sentinței a formulat apel petiționarul pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.138 pronunțată la 30.06.2009, a respins apelul ca nefondat, cu argumentul că moartea autorului a fost constatată medical, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art.16 alin.2 din Decretul nr.31/1954.

Decizia pronunțată în apel a fost criticată pe calea recursului pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia s-a arătat că, tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art.16 alin.2 din Decretul nr.31/1954, și a făcut o apreciere greșită cu privire la data decesului lui Gh..

Analizând recursul în limita motivelor invocate se apreciază ca nefondat, pentru argumentele ce urmează:

Capacitatea de folosință a persoanei fizice încetează prin moartea acesteia constatată fizic sau declarată judecătorește.

Persoana care lipsește de la domiciliu poate fi declarată dispărută prin hotărâre judecătorească pentru ca în situația trecerii unui interval de timp mai mare de patru ani de la data ultimilor știri din care rezulta că era în viață, să poată fi declarată moartea pe aceeași cale.

Recurentul a solicitat declararea judecătorească a morții tatălui său Gh. a cărui dispariție a fost declarată prin sentința civilă nr.491 din 14.05.2007.

La data de 20.03.2008, s-a constatat prin certificatul medical, decesul autorului în baza căruia s-a emis certificatul de deces seria - nr.-/27.03.2008.

În raport de acest act se apreciază că decesul lui a fost constatat fizic prin certificat medico-legal, hotărârea de declarare a dispariției, neavând nici un efect cu privire la capacitatea de folosință a acestuia, prezumându-se până la constatarea decesului că a fost în viață, motiv pentru care nu își mai are aplicabilitatea procedura specială de declarare judecătorească a morții, potrivit art.16 alin.2 din Decretul nr.31/1954, privind persoanele fizice și persoanele juridice.

Data morții autorului petiționarului a fost stabilită prin certificat medico-legal constatator al decesului ca fiind 30.07.2004, orice operațiune de rectificare a acesteia urmând a se face pe cale judecătorească în condițiile art.23 din actul normativ arătat, numai că în apel, recurentul nu mai putea formula cereri noi, potrivit art.294 Cod procedură civilă.

Față de toate aceste argumente, recursul este nefondat, urmând a se respinge cu această mențiune, în baza art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de petentul, domiciliat în B, sector 2,-, -.20,. A,.8,.35, împotriva deciziei civile nr.138 din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

-

Red.

/4 ex/18.11.2009

Jud.apel;;

Președinte:Georgiana Nanu
Judecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Declararea judecătorească a morții. Decizia 1489/2009. Curtea de Apel Pitesti