Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1490/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1490/R-CM
Ședința publică din 26 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Judecător: -
Grefier: -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâțiiMINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE - B și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.962/CM din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Arge șț - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit: recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - și Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Pitești și intimatul-reclamant.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin motivele de recurs pârâții au solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp.artr.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Curtea, față de această situație, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, rin p. acțiunea înregistrată la data de 27.01.2009 pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamantul a formulat acțiune prin care a chemat în judecata pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat ultimul pârât să refacă toate adeverințele, începând cu data pensionării, în care să includă și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pe care să le înainteze Casei de Pensii Județene A și să fie obligat pârâtul să înscrie acest spor în carnetul său de muncă.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul a avut calitatea de magistrat - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, că în perioada 1.05.2004-27.09.2004 a fost delegat la Parchetul Național Anticorupție -Serviciul Teritorial Pitești.La data de 6.12.2004 s-a pensionat anticipat, iar potrivit art.47 din Legea 50/1996 magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, articol care a fost abrogat prin art.50 din nr.OUG177/2002, ordonanță care a fost abrogată în totalitate, la rândul său de art.41 din G nr.27/2006. În consecință, dreptul subiectiv la acest spor subzistă pentru întreaga perioadă începând cu anul 2002. Ca drept existent la data pensionării acesta trebuia să se regăsească în cuantumul pensiei începând cu data stabilirii pensiei inițiale și în actualizările ulterioare. În sensul acordării acestui drept s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.78/F-CM/2008.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 6.12.2004-4.12.2005, în raport de dispozițiile art.1 alin.1 și 3 alin.1 din Decretul 167/1958, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență, următoarele:
Pensia de serviciu a reclamantului a fost stabilită în raport de dispozițiile art.82 din Legea nr.303/2004 aplicabilă la momentul pensionării acestuia, iar actualizarea pensiei s-a realizat potrivit art.85 din Legea nr.303/2004.Prin G nr.100/2007 acest ultim text de lege a fost modificat în sensul că pensiile magistraților se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară a unui judecător sau procuror, or indemnizațiile judecătorilor și procurorilor în activitate nu au fost majorate și chiar dacă s-ar fi realizat acesta, reclamantul este pensionar, astfel că nu desfășoară o activitate care să justifice acordarea acestuia.
Pe de altă parte, Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate, magistrații-asistenți au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin nr.OG8/2007. În ceea ce privește înscrierea acestui spor în carnetul de muncă, cererea este neîntemeiată întrucât singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Prin sentința civilă nr.962/CM/29 mai 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă - Complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea formulată de reclamant.
A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești să emită reclamantului adeverință cuprinzând indemnizația brută lunară a unui procuror în activitate, începând cu 4.12.2005, care să includă și sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică de 50%.
A fost obligată pârâtul de mai sus să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 6.12.2004-4.12.2005 invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând următoarele:
Potrivit art.1alin.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, acesta fiind potrivit art.3(1) din același act normativ de 3 ani. Acțiunea a fost promovată la data de 5.12.2008, astfel că drepturile se cuvin reclamantului începând cu data de 5.12.2005. Prin decizia nr.21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că procurorii etc. au dreptul la sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, în sensul că efectele art.47 din Legea nr.50/1996 urmează să se producă și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, iar nu că drepturile se cuvin începând cu anul 2000,fără a se respecta termenul de prescripție. În consecință instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 06.12.2004-04.12.2005.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost înscris la pensie prin decizia nr.- emisa de Casa Județeană de Pensii A la data de 6.12.2004 în raport de dispozițiile Legii nr.303/2004. Venitul lunar în funcție de care a fost calculată pensia de serviciu a petentei a fost cel stabilit în adeverința nr.4020/5.10.2005 emisă de Parchetul Național Anticorupție, actual
În temeiul dispozițiilor art.85 din Legea nr.303/2004 și ale art.18 și art.19 din nr.HG1275/2005, drepturile de pensie ale reclamantului au fost actualizate, conform veniturilor brute comunicate de instituțiile abilitate în acest sens.
Potrivit dispozițiilor art.I pct.10 alin.2 din G nr.100/2007 coroborate cu cele ale art.19 din nr.HG1275/2005, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor - se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. La fiecare actualizare a pensiilor de serviciu, casele teritoriale de pensii vor emite o nouă decizie pe baza adeverințelor transmise de instituțiile abilitate.
Potrivit art.20 din aceeași nr.HG1275/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.303/2004, răspunderea cu privire la stabilirea vechimii în magistratură, a vechimii în funcția de judecător și procuror, a mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionarii și a venitului brut realizat la data pensionarii magistraților revine instituției care eliberează adeverința tip.
Cu privire la sporul de 50%, prin decizia nr.21/10.03.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a statuat că magistrații au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Așadar, instanța supremă a statuat că magistrații trebuie să primească sporul de 50%, chiar dacă aveau sau nu hotărâri judecătorești rămase irevocabile care consfințeau obligativitatea instanței de a plăti diferențele de drepturi arătate.
Pe de altă parte, după cum menționează dispozițiile Legii nr.303/2004, cuantumul pensiei magistratului pensionat se stabilește și se actualizează în funcție de nivelul indemnizației magistratului în activitate, care, în virtutea deciziei nr.21/2008 a trebuia să includă și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În consecință, în baza art.20 din nr.HG1275/2005 instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești să emită reclamantului adeverință cuprinzând indemnizația brută lunară a unui procuror în activitate, începând cu 4.12.2005, care să includă și sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică de 50%, și să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ambii recurenți au criticat sentința de fond ca fiind nelegală, în esență, pentru următoarele motive:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteștia susținut că, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit.e) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, în sensul că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Așa fiind, instanța de fond avea obligația să soluționeze cauza în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie și fără a se întemeia pe soluția dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii.
Într-o altă critică se susține că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în data de 16 iulie 2008 intrat în vigoare Decizia nr.818/3 iulie a Curții Constituționale, decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și Libertăților și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În ceea ce privește reactualizarea pensiei de serviciu a reclamantului, în funcție de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, recurentul apreciază că acestea nu se încadrează în prevederile art.85, astfel cum a fost modificat prin nr.OUG100/2007, deoarece indemnizațiile judecătorilor și procurorilor în activitate nu sunt majorate.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetul de muncă, se solicită respingerea acesteia ca nefondată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă "actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele I și II de muncă la pensie".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Se arată că sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
În recursul său, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul motivelor prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, invocând următoarele:
În mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea Ministerului Public la emiterea în favoarea reclamantului a adeverinței cuprinzând indemnizația brută lunară a unui procuror în activitate, începând cu 4.12.2005, care să includă și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, întrucât hotărârea pronunțată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Având în vedere că reclamantul s-a pensionat pe parcursul anului 2004, este evident că acesta nu putea beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% la stabilirea pensiei de serviciu.
Astfel, sporul sus-menționat nu a fost inclus pentru reclamant în cuantumul pensiei de serviciu la data emiterii deciziei de pensionare, deoarece actele normative în vigoare la data pensionării sale nu prevedeau acordarea acestui drept bănesc ori luarea lui în calcul la stabilirea pensiilor de serviciu.
Se susține că reclamantul nu poate cere actualizarea pensiei în raport de sporul de 50%, pentru că astfel s-ar încălca dispozițiile art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, potrivit cu care "pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art.84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent,a sporurilor intrate în baza de calul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată".
Astfel, la începutul anului 2009 Ministerul Publica comunicat Casei Județene de Pensii A baza de calcul a veniturilor unui magistrat în activitate având o funcție similară celei din care reclamantul s-a pensionat, în vederea actualizării pensiei de serviciu a acestuia.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, a art.304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond. Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru argumentele comune care vor fi expuse în continuare.
Prin Decizia în interesul legii nr.XXI/10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a constatat că judecătorii, procurorii și magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție că, prin emiterea nr.OG83/2000, au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.100 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României. S-a arătat că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. În acest sens s-a menționat că norma de nivel inferior, respectiv art.42 din nr.OG83/2000 - lege ordinară, prin care a fost abrogat art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată -lege organică.
Totodată, în ceea ce privește neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.56/1996 și art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, s-a statuat că intră în competența Curții Constituționale numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revine prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, prin Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996, iar nu să o abroge, total sau parțial.
Ca atare, prin emiterea nr.OG83/2000, care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, au fost depășite limitele legii speciale de abilitare, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituție. De asemenea, abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ, în condițiile în care o lege ordinară nu poate modifica o lege organică.
A concluzionat Înalta Curte că inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în nr.OG83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996.
Așadar, efectele art.47 din Legea nr.50/1996 se produc și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, iar la actualizarea pensiei de serviciu a contestatorului trebuie avut în vedere și sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, spor prevăzut de un act normativ în vigoare, chiar dacă magistraților în activitate nu le este efectiv plătit acest spor.
Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept prin soluțiile pronunțate în deciziile în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, pentru viitor, tribunalul a constatat în mod corect că la actualizarea pensiei de serviciu a contestatorului trebuia să fie avut în vedere și sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, cu atât mai mult cu cât, decizia instanței supreme vine să dezlege în drept după intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007 la care face referire recurentul.
În aceste condiții, s-a constatat că este lipsit de relevanță faptul că prin diverse hotărâri judecătorești irevocabile au fost admise acțiunile magistraților în funcție având ca obiect acordarea acestui spor. Chiar dacă astfel de hotărâri nu ar fi fost pronunțate, acest spor se cuvine magistraților, în temeiul art.47 din Legea nr.50/1996, act încă în vigoare, potrivit deciziei nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Drept urmare, la actualizarea pensiei de serviciu a contestatorului trebuie avut în vedere și sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, spor prevăzut de act normativ în vigoare, iar nu ca despăgubiri, și aceasta, chiar dacă magistraților în activitate nu le este efectiv plătit acest spor, deși le-a fost înscris în carnetele de muncă.
Faptul că angajatorii nu-și execută obligația de plată a acestui spor către magistrații în activitate nu exclude dreptul magistraților la acest spor și, pe cale de consecință, nu exclude nici dreptul magistraților pensionari la actualizarea pensiei de serviciu în funcție de acest spor.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe inadmisibilitatea acțiunii, Curtea reține că, prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că, aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță, așa cum se va arăta mai jos.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a - Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002 prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În altă ordine de idei, instanța reține că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Pentru toate aceste considerente, prezenta acțiune este admisibilă.
Al treilea motiv de recurs, comun celor doi recurenți, este tot nefondat. Curtea reține că, în calitate de instituție cu atribuții în ceea ce privește procedura de actualizare a pensiilor de serviciu, recurenților le revin obligațiile prevăzute de art. 18 din nr.HG1275/2005 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor, respectiv de transmitere către Casa Națională de Pensii a adeverințelor nominale întocmite conform anexelor 4-6, în vederea actualizării pensiilor de serviciu a magistraților, în mod corect fiind reținută această obligație, în primă instanță.
Nu are relevanță în cauză susținerea recurenților, potrivit căreia, dispozițiile art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004 se referă la majorările indemnizațiilor magistraților în activitate, în baza unui act normativ, și nu în cazuri excepționale în care unii magistrați au obținut hotărâri judecătorești prin care le-a fost acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, atâta timp cât aceasta nu justifică un interes material direct în această privință, iar obligația care le revine e doar aceea de a transmite, spre actualizare, adeverințele nominale tip comunicate către Casa Națională de Pensii.
Instituția va comunica adeverințele nominale tip cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu, în conformitate cu art.18 și 20 din nr.HG1275/2005 sus menționată, în considerarea Deciziei nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Deosebit, se va mai reține că, Decizia nr.838 din data de 27 mai 2009 a Curții Constituționale, prin care s-a soluționat conflictul de natură constituțională ivit între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul, pe de altă parte produce efecte tot numai pentru viitor, neputându-i-se conferi efecte retroactive în ceea ce privește practica anterioară a instanței supreme.
În sfârșit, cu privire la ultimul motiv de recurs, privind greșita efectuare a mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, Curtea constată în primul rând că executarea acestei obligații s-a cerut doar față de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, iar nu față de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că orice critici făcute de acest ultim pârât apar ca lipsite de interes.
Pe de altă parte, in dispozițiile art.1 alin.1 și 2 ale Decretului nr.92/1976, rezultă că în carnetul de muncă se înscriu, printre altele datele cu privire la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, recompensele și orice alte situații care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de muncă.
Conform art.155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Rezultă așadar că, față de dispozițiile arătate mai sus, în carnetul de muncă ale reclamantului trebuie inclus și sporul de 50% ce a făcut obiectul prezentei acțiuni.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă raportat la art. 291 din Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței civile nr.962/CM/29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, b-dul. - nr.12-14, sector 5 și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești, b-dul. - nr.47, județul A, împotriva sentinței civile nr.962/CM/29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în Pitești, str. -,.30,.B,.6, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
-, -,
Grefier,
Red. /11.11.2009
//5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion
