Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1644/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1644

Ședința publică din data de 9 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.952 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în com. sat, nr.576, jud.P.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.

Avocat pentru recurenta-pârâtă arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SC SA, solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune.

Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, iar în cel de-al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării intimatului-reclamant a salariului de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului retine următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată la plata sumei de 9000 lei reprezentând drepturi salariale suplimentare cuvenite și neacordate cu titlu de prime de C și Paști 2005, 2006 și 2007 la care se adaugă indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a fost salariat al societății pârâte până în luna septembrie 2007, raporturile de muncă încetând ca urmare a disponibilizării sale; că în această calitate nu a primit suplimentările salariale echivalente unui salariu de bază brut, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C în perioada 2005-2006-2007, deși acestea erau prevăzute în art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.

În dovedirea acestor susțineri, reclamantul a depus la dosar copia carnetului său de muncă (filele 11-19) copia adreselor nr.313/2005 și nr.713/2006 emise de societatea pârâtă (filele 3-4) extras din contractul colectiv de muncă pe anii 2005- 2007(filele 5-10).

Societatea pârâtă a formulat întâmpinare (filele 29-31) la care a atașat înscrisuri (filele 32-54) solicitând respingerea acțiunii în principal ca prescrise, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii iar în subsidiar, ca neîntemeiate cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamant au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți angajații inclusiv de acesta.

Prin sentința civilă nr.952 pronunțată la 20 martie 2008, Tribunalul Prahova, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, ca fiind neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei brute de 9000 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare primelor de și de Paște pentru perioada 2005-2007 actualizate conform indicelui de inflație, de la data scadenței, la plata efectivă.

Prin aceeași sentință, prima instanță a obligat pârâta și la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este justificată, deoarece în cauză nu se aplică dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii -evocate de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1, lit.c din același cod, potrivit cu care în cazul unui conflict de muncă al cărui obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Referitor la fondul acțiunii, tribunalul a reținut că potrivit art.168 alin.1,2 din contractul colectiv de muncă pt.anul 2003 primele de Paște și C au fost incluse în salariul reclamantului însă ulterior aceste suplimentări salariale nu i-au mai fost efectiv plătite, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.

Drept consecință, prima instanță a admis acțiunea, reținând în sarcina pârâtei obligația de plată a sumei cerute de reclamant respectiv 9000 lei reprezentând prime de C pentru anii 2005, 2006 și de Paște pentru anii 2005, 2006, 2007- actualizate cu indicele de inflație.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-6).

Recurenta a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză termenul în care reclamantul avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum s-a argumentat de instanța de fond.

Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamantul primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretins din nou prin acțiunea sa.

S-a mai susținut că suma acordată de instanță a fost raportată la salariul mediu brut, iar nu la echivalentul salariului de bază mediu pe SN SA, astfel cum s-a stabilit prin art.168 din contractul colectiv de muncă.

Pentru aceste motive, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal respingerea acțiunii ca prescrise, iar în subsidiar, ca neîntemeiate ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamant a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SN iar nu la cel al unui salariu mediu brut.

Intimata-reclamantă nu formulat întâmpinare și nici nu s-a înfățișat la judecata recursului.

Cauza a fost suspendată la data de 18 iunie 2008 din lipsa părților care nu au solicitat judecata în lipsa lor, iar la 25 iunie 2008 fost repusă pe rol pentru continuarea judecații recursului.

Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este fondat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele care succed:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din codul muncii iar nu pe cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamant îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.

Referitor la fondul cauzei, Curtea retine că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.

Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.

În acești termeni, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantului-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din codul muncii.

Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului.

Cu toate acestea, sentința urmează a fi modificată în parte, ca efect al admiterii recursului, deoarece sumele acordate de tribunal cu titlu de prime pentru C 2005, 2006 și respectiv Paște pentru perioada 2005, 2006 și 2007 contravin art.168 alin.2 din contractele colective de muncă negociate si semnate de reprezentanții sindicatelor și patronat.

În conformitate cu acestea, salariații au dreptul să primească prime de Paște si C echivalente cu un salariu de bază mediu pe SN.

Stabilind cuantumul sumelor, prima instanță a luat greșit în calcul salariul mediu brut. În realitate, respectând clauzele contractului colectiv de muncă, drepturile reclamantului însumează salariul de bază mediu/ 927 lei-corespunzător primei de C 2005, 1160-pentru C 2006 și respectiv 850 lei pentru prima de Paște- 2005; 1047 lei corespunzător Primei de Paști 2006 și 1260 prima Paști 2007 așa cum acestea reies din înscrisul depus la fila 54 dosar fond, în total 5244 lei sumă brută.

Această sumă urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei prime la data plății efective.

Pentru considerentele care preced, Curtea va admite recursul exercitat de pârâtă, în temeiul art.312 rap.la art.304 alin.1 pct.9 cod pr.civ., va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma totală brută de 5244 lei ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.

Se va menține restul dispozițiilor sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.952 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în com. sat, nr.576, jud. și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamantului la 5244 lei brut.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 9 septembrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu

- - - - - - -

Grefier,

Red.și tehnored./ 3ex./17.09.2008

Dosar fond.- - Tribunalul Prahova

Judecători fond.- R;

Operator de date cu caracter personal- număr notificare 3120/2006

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1644/2008. Curtea de Apel Ploiesti