Drepturi salariale (banesti). Decizia 1643/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1643
Ședința publică din data de 9 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.944 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, în propriu cât și în calitate de reprezentant al reclamanților, a, G, toți cu domiciliul ales în P,-, -.11,.A,.2, județul P - la Cabinet de avocatură.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimații-reclamanți, a, G,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a înmânat reprezentantului legal al recurentei-pârâte un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul-reclamant.
Avocat pentru recurenta-pârâtă arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SC SA, solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune.
Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, iar în cel de-al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării intimaților-reclamanți a salariului de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalul Prahova reclamanții, a, G, si - au chemat în judecată pe parâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa fie obligata pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite si neacordate pentru perioada 2005-2007 cu ocazia Sărbătorilor de C și Paști, conform tabelului detaliat anexat.
S-a mai solicitat reactualizarea sumelor in raport de indicele de inflatie cu titlu de daune, beneficiu de care au fost lipsiți prin neplata la timp a sumei, precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost angajați cu contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată, iar raporturile de muncă au încetat din inițiativa angajatorului, ca urmare a concedierii in temeiul dispozițiilor art. 65, 66 Codul muncii.
Pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând in suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, conform art. 168 alin.1, drepturi ce nu le-au fost acordate in perioada sus-menționată.
S- arătat că suplimentările salariale cuvenite si neacordate sunt: Paște 2005 - 1400 lei, Paște 2006 - 1850 lei, C 2005 - 1400 lei, C 2006 -1850 lei, conform adreselor SA nr. 1666/2003, 313/2005 si 713/2006.
La cerere au fost anexate in copie carnetele de munca ale reclamanților și actele de identitate ale acestora.
La data de 17.03.2008 pârâta a formulat o întâmpinare solicitând respingerea acțiunii atâta timp cât drepturile solicitate au fost incluse în salariul de baza începând cu 2003 și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă in discuția parților și unită cu fondul.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 944 din 19 martie 2008, respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, și - în contradictoriu cu pârâta SC. SA, obligând pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare cuvenite și neacordate constând în prime de Paște și C pe anul 2005-2007 astfel: pentru reclamanții și - suma brută de 2800 lei pentru fiecare; pentru reclamanții, a-, și - suma brută de 4650 lei pentru fiecare; pentru reclamanții, - suma bruta de 8350 lei pentru fiecare; pentru reclamantul - suma brută de 1400 lei; pentru reclamanții și G - suma brută de 10200 lei pentru fiecare, sume ce vor fi reactualiza cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plătii efective și reclamanților, a-, - câte 100 lei pentru fiecare și reclamantilor, G, câte 200 lei pentru fiecare, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Conform mențiunilor din carnetele de munca depuse la dosarul cauzei, reclamanții au avut calitatea de salariați la SC SA, raporturile de munca ale acestora cu pârâta încetând ca urmare a disponibilizărilor colective.
Contractul colectiv de munca pe unitate pe anul 2004, stabilește in cuprinsul art. 168 dreptul angajaților SNP SA de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe societate cu prilejul sărbătorilor de Paști și
Cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, potrivit acestui contract, pentru a se acorda suplimentările, urmau negocierile cu L - in vederea stabilirii valorii concrete a modalităților de acordare, criteriilor și beneficiarilor. Aceste prevederi au fost reluate și în cuprinsul contractului colectiv de muncă pentru anul 2005 si 2006.
În ceea ce privește excepția prescrierii extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâta, tribunalul a constatat că, în cauză, nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e care stabilesc un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiuni având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, ci art. 283 alin.1 lit. c) care stabilește un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în ceea ce privește plata unor drepturi salariale.
Chiar în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâta a denumit pretențiile reclamantei ( prime de Paște și C) - drepturi salariale - și a arătat că acestea au fost incluse în salariul de bază al reclamantei și au fost achitate odată cu drepturile salariale aferente lunii respective.
În consecință, precum și față de prevederile art. 43 din Codul fiscal care arată că premiile sunt asimilate salariilor, instanța constatat că în raport de data înregistrării acțiunii, 25.02.2008, termenul de prescripție de 3 ani nu este împlinit.
Referitor la fondul cauzei, conform dispozițiilor art. 287 din Codul muncii sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile in apărarea sa pana la prima zi de înfățișare.
În speță, pârâta SC SA a afirmat în apărare că sumele solicitate au fost incluse in salariul de baza al pârâtului.
Conform dispozițiilor art. 163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea ștatelor de plată, precum și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, astfel că pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale prin prezentarea ștatelor emise reclamantului pentru lunile in care s-au plătit primele de Paște și C, probă pe care aceasta nu a efectuat-
Din actele și lucrările dosarului a rezultat că reclamanții, deși erau îndreptățiți la plata acestor drepturi salariale, în funcție de perioada lucrată efectiv, nu au primit aceste sume, astfel că instanța a constatat acțiunea formulată întemeiată, dispunând și reactualizarea conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă a acesteia, pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a plății cu întârziere a drepturilor salariale suplimentare.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte, aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă, în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că, începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamanților criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond. Pentru acest motiv, în temeiul art.312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamanților: câte 2824 lei brut pentru fiecare din reclamanții, a, și, reprezentând prime Paști 2005 - Paști 2006 și 2005, câte 5244 lei brut pentru fiecare dintre reclamanții:, reprezentând prime Paști 2005 - 2007 și 2005 - 2006, câte 1777 lei brut pentru reclamantul reprezentând prime Paște 2005 - C 2005, câte 6631 lei brut pentru fiecare din reclamanții și G, reprezentând prime Paște 2005-2007 și C 2007, sume ce au fost calculate conform adresei nr.830/5.02.2008 depusă la fila 206 - dosar fond cuprinzând salariile de bază medii brute din luna anterioară fiecărei sărbători pe perioada 2003- 2007.
Curtea urmează a menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul recursului declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.944 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, în propriu cât și în calitate de reprezentant al reclamanților, a, G, toți cu domiciliul ales în P,-, -.11,.A,.2, județul P - la Cabinet de avocatură.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta să plătească reclamanților:
- câte 2824 lei brut pentru fiecare din reclamanții, a, și, reprezentând prime Paște 2005-Paște 2006 și C 2005;
- câte 5244 lei brut pentru fiecare din reclamanții, reprezentând prime Paște 2005 - Paște 2007 și C 2005 - C 2006;
- câte 1777 lei brut pentru reclamantul, reprezentând prime Paște 2005 - C 2005;
- câte 6631 lei brut pentru fiecare din reclamanții și G, reprezentând prime Paște 2005-2007 și C 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
- - - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored. CP/MD
3 ex./18.09.2008
f- - Tribunalul Prahova
-
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu