Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 166/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6384/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.166/
Ședința publică de la 13.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTRUL PUBLIC-PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și STATUL ROMÂN prin MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1341/09.05.2008 pronunțate de Tribunalul Prahova -Secția Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimații-pârâți PARCHETUL de pe lângă CURTEA DE APEL PLOIEȘTI și PARCHETUUL de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 12.01.2010, după care,
Curtea dispune rectificarea citativului, în sensul că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de recurent și nu intimat, potrivit filei 23 din dosarul nr- al Curții de APEL PLOIEȘTI.
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1341/09.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Prahova - Secția Civilă respins excepția necompetentei materiale a instanței invocata de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție.
A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocata de către același
pârât.
A admis în parte, acțiunea formulata de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
A obligat pârâții în solidar la plata către reclamanți a sumelor reprezentând creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu salariul din decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu salariul din martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu salariul din luna septembrie 2007, începând cu data de 15.08.2007 - data angajării reclamanților și până la data efectuării plații.
Sumele datorate fiecărui reclamant, urmează a fi indexate în raport cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, în raport de fiecare majorare salariala și până la data efectuării plații; a respins celelalte capete de cerere ca fiind neîntemeiate.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să efectueze cuvenitele mențiuni privind majorările salariale în carnetele de muncă ale reclamanților.
Referitor la excepția de necompetenta materiala a instanței de judecata invocata prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat instanței satisfacerea unor pretenții pecuniare, acțiunea constituindu-se într-un litigiu de muncă în care părți nu pot fi, potrivit art.282 din Codul muncii, decât salariații, angajații, sindicatele și patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au aceasta vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că art. 155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, in accepțiunea Codului muncii, Constituției României, un drept fundamental si principalul drept al salariatului, noțiune generica în cadrul căreia, cu delimitările de vigoare sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația, în speța dedusă judecații, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductiva de instanța, tribunalul a reținut că prin Ordonanța de Guvern nr. 10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupa funcții de demnitate publică.
Conform art.1 salariile de baza ale categoriilor menționate, se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și procurorilor, motivându-se, printre altele și prin aceea ca aceasta categorie profesionala a beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006-2007.
Aceasta apărare nu poate fi primita de vreme ce creșterile salariale prevăzute de Ordinul nr. 10/2007 se acorda și persoanelor care ocupa funcții de demnitate publica în aceasta categorie intrând, și procurorii după cum riguros se arata în întâmpinarea depusă de Parchetul de pe lângă ICCJ, menționate de anexa nr.II pct. 11-13 din Legea nr. 154/1998.
Pe de alta parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este si cel al nediscriminării, stipulat de dispozițiile art.5 din cod, în raport cu care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art.2 al. 1 din OG. nr. 137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform al.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal (OG nr. 10/2007) precum și a apărărilor formulate în cauza de către pârâtul Parchetul de pe lângă ICCJ, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecații sau dovedirea existentei vreunui scop legitim care sa conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art.1 lit. a), b) și c) din OG. nr. 10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legala prin care se acorda creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupa funcții de demnitate publica.
La cele menționate anterior, se adaugă si faptul că dispozițiile art. art.4 și art. 16 din Constituția României, consacra principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, iar în raport de art.20 din legea fundamentala, art.23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului care face parte din dreptul intern, statuează ca tuturor salariaților care prestează o muncă, le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală.
aplicabile în speța sunt și dispozițiile art. 14 din Convenția CEDO care reglementează interzicerea discriminării.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a considerat-o întemeiată din perspectiva dispozițiilor art. 161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauza și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția Generală a Finanțelor Publice P.
În motivarea recursului său, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție critică sentința pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 4 și 9. pr, civ.
Referitor la motivul întemeiat pe pct. 3 al art. 304. pr. civ. se arată că tribunalul nu era competent să judece cauza.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din Ordonanța de
Guvern nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Prin urmare, această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
În această situație, acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții, se impunea a fi timbrată la valoare.
În ceea ce privește fondul cauzei, apreciem că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În condițiile în care intimații-reclamanți nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadrați - potrivit anexei nr. II pct. 11, pct. 12 și pct. 13 din Legea nr. 154/1998 - Procurorul General al Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Prim Procurorului General și acestuia.
Susținerea intimaților-reclamanți, în sensul că neaplicarea acestor creșteri salariale și pentru salariile magistraților are caracter discriminatoriu, este, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 (modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 77/2003 și aprobată prin Legea nr. 27/2004) potrivit cărora: sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Astfel, acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum aceasta este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă o deosebire excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată.
Mai mult decât atât, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea corupției, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unor astfel de sporuri, sunt adecvate și necesare.
De altfel, aceste prevederi sunt reluate și în cuprinsul art. 154 alin. 3 din Codul muncii, potrivit cărora la stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.
Însă, în cauză nu se pune problema discriminării pe vreunul din criteriile arătate, ci - așa după cum susțin intimații-reclamanți - este vorba de principiul egalității între cetățeni, materializat prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin urmare, nu poate fi apreciat ca discriminatoriu faptul că nu s-au acordat măriri salariale magistraților și s-au acordat personalului contractual, în condițiile în care nu poate constitui o discriminare nici situația în care această din urmă categorie profesională nu este salarizată în baza coeficienților de multiplicare și a valorii de referință sectorială utilizată pentru salarizarea magistraților.
În acest sens, aceste susțineri apar ca vădit nefondate în condițiile în care - pentru corpul magistraților - legiuitorul a prevăzut prin lege specială drepturile salariale și majorările periodice aplicabile acestora.
În speță, potrivit dispozițiilor Ordonanței de Guvern nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007, valoarea de referință sectorială este indexată periodic, iar prin stabilirea unei indemnizații majorate și a unui coeficient de multiplicare modificat s-a urmărit adaptarea sistemului de retribuire a judecătorilor și procurorilor la noua structură a carierei acestora și la noul sistem de administrare a justiției ( conform Notei de fundamentare anexate).
Astfel, legiuitorul a elaborat acte normative speciale de salarizare distincte pentru toate categoriile de personal.
Pe fondul cauzei, se arată că acceptarea susținerilor intimaților-reclamanți ar însemna echivalarea sistemelor de salarizare ale diferitelor categorii de personal și ar da posibilitatea personalului contractual să solicite sporurile și indexările salariale acordate de legiuitor magistraților. Raportat la argumentele arătate mai sus soluția legală pe care instanța de fond ar fi trebuit să o pronunțe ar fi fost aceea de respingere a acțiunii reclamanților ca inadmisibil.
Se critică sentința și dispoziția privind actualizarea sumelor cu rata inflației, arătându-se că în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lansă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată, iar potrivit art.47 creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol.
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, recurentul a apreciat că Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, recurentul a apreciat că aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate de instanță prin prezenta hotărâre apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În cauză, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamant, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice P în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, critică sentința în temeiul art. 304 pct. 9. pr. civ. pentru soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Se arată că Ministerul economiei și Finanțelor Publice nu trebuie confundat Statul R si cu bugetul de stat, el doar răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, aceștia fiind cei care solicita în baza bugetelor de venituri și cheltuieli întocmite alocarea fondurilor necesare funcționarii lor.
Faptul că ordonatorul principal de credite (în speță, Ministerul Public ) nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă.
În același timp, atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art. 47, alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele public, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate si utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de Ia bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetara anuala, astfel încât este neîntemeiata aprecierea că Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să fie parte în litigiu și, să fie obligate la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamanți .
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 304 alin. 1. pr. civ. Curtea reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este întemeiată și trebuia admisă.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plată ale Ministerului Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi și o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantul) se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestuia fără nici o legătură cu competențele Ministerului Finanțelor Publice în materie de buget.
Totodată, prin art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonatorii principali de credite au fost abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuire de sume, pe tot parcursul anului.
Ordonatorii de credite din sistemul de justiție potrivit dispozițiilor invocate mai sus sunt cei care poartă răspunderea privind modul de punere în executare a hotărârilor judecătorești, potrivit destinațiilor aprobate și cu respectarea dispozițiilor Legii nr.500/2002.
Astfel ordonatorii principali de credite au toate posibilitățile legale obțină fondurile necesare punerii în executare a hotărârilor judecător pronunțate în contradictoriu cu aceștia și totodată să asigure ordonatori secundari și terțiari respectiv angajatorilor instituții publice sume necesare.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin. 1 recursul va fi admis, sentința va fi modificată în parte, în sensul că admiterii excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, respingerii cererea formulate împotriva acestui pârât.
Fondate sunt și criticile exprimate prin recursul Ministerului Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție referitoare la fondul cauzei.
Astfel, față de redactarea expresă a textelor OG nr. 6, 8, 10 și 11/2007, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar ( ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, în virtutea căruia Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Se reține totodată și că în această chestiune nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform art. 17 din OG nr. 137/2000, care să fi constatat o situație discriminatorie între categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate și alte categorii profesionale și care să poată, eventual, constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
Mai mult, începând cu 23.06.2008 prin intrarea în vigoare a OUG nr. 75/2008, articolul 19 din OG nr. 137/2000 a fost completat cu un nou alineat, (3), în sensul că sesizările având ca obiect măsuri legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetare, nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În același sens, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, față de absența oricărui temei al pretențiilor formulate de reclamanți, de a beneficia de creșterile salariale acordate altor categorii profesionale, acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, și în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. recursul Ministerului Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție va fi admis iar sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul arătat, cu menținerea dispozițiilor privind soluționarea excepțiilor.
Criticile privind competența materială a tribunalului nu au fost reținute, întrucât pretențiile reclamanților privesc drepturi salariale, iar potrivit art. 282 Codul muncii, acest obiect se circumscrie jurisdicției muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTRUL PUBLIC-PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și STATUL ROMÂN prin MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1341/09.05.2008 pronunțate de Tribunalul Prahova -Secția Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimații-pârâți PARCHETUL de pe lângă CURTEA DE APEL PLOIEȘTI și PARCHETUUL de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA.
Modifică sentința în parte în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, în consecință, respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât.
Respinge pretențiile formulate împotriva celorlalți pârâți ca neîntemeiate.
Menține celelalte dispoziții privind soluționarea excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-25.01.2010
Jud. fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Lizeta Harabagiu, Maria
