Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 174/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 174
Ședința publică de la 16 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Trutescu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe recurenta - - TRANSPORT SRL împotriva sentinței civile nr.1887/18.11.2009 pronunțată de Tribunalul I, intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1887 din 18 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Iașirespins acțiunea formulată de reclamanta "- Transport", cu sediul în I, bd. - nr. 27, --7,. A,. 3, jud. I, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în P N,-, -. C,. 53, jud.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr. 4121/99/30.06.2009, reclamanta "- Transport" a chemat în judecată pe pârâtul,solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3388,07 euro reprezentând contravaloarea pagubei produsă societății, la plata de daune interese pentru neplata prejudiciului, de 100 lei/zi întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâtul a fost angajatul societății pe funcția de șofer autocamion, fiindu-i predat spre conducere și întreținere autocamionul de mare tonaj (tip ) cu numărul de înmatriculare IS - 11 - pentru efectuarea de transporturi interne și internaționale de mărfuri. În perioada 19.03.2009 - 22.03.2009, pârâtul a condus mașina încredințată, transportând marfa din diferite locații. Pentru desfășurarea optimă a activității, pârâtului i-a fost predat spre folosire cardul bancar internațional tip în scopul de a plăti cheltuielile necesare deplasării: taxe de drum, combustibil, reparații, etc.
Mai susține reclamanta că pârâtul, cu ocazia deplasării, a săvârșit o serie de abateri disciplinare prin folosirea cardului în interes personal, efectuând cheltuieli pe care nu a putut să le justifice. Astfel, conform desfășurătorului de traseu, a staționat nejustificat în anumite locații, fără a se deplasa cu mașina și a făcut cheltuieli cu combustibil sau cheltuieli în interes personal, descrise în tabelul cu situația cheltuielilor nejustificate. Rezultă că pârâtul, în perioada cât a staționat și a alimentat cu combustibil, a vândut în interes personal motorină din rezervor și și-a însușit contravaloarea, aspect confirmat de desfășurătorul (locațiile, etc). De asemenea, din desfășurătorul de plăți pe cardul rezultă că pârâtul a lăsat mașina staționată și s-a deplasat singur în alte orașe unde a efectuat cumpărături în interes personal pe care le-a plătit cu cardul societății. În perioada lucrată, pârâtul a efectuat plăți cu cardul în sumă totală de 5498,03 euro, din care acesta nu justifică suma de 3388,07 euro, cheltuită în interes personal.
Reclamanta învederează și faptul că după data de 23.03.2009, pârâtul nu s-a mai prezentat la societate pentru a justifica cheltuielile, autovehiculul predat abandonându-l în străinătate. Pentru abaterile săvârșite, s-a emis decizia nr. 278/30.04.2009 de desfacere disciplinară a contractului de muncă.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că începând cu data de 13.01.2009 a fost angajatul reclamantei pe postul de șofer autocamion, fiindu-i promis un salariu fix de 1500 euro lunar, în afara salariului înscris în contractul individual de muncă. La încheierea contractului i s-a încredințat un și a fost trimis în cadrul Uniunii Europene pentru a transporta, descărca și încărca marfă, ocazie cu care i s-a dat și un card internațional pentru efectuarea plăților privind combustibilul, taxele de autostradă și alte accesorii privind mașina. În perioada 15.01 - 25.03.2009 a lucrat în permanență, iar susținerile reclamantei că ar fi avut absențe nemotivate sunt nereale.
Mai susține pârâtul că acest tip de card poate fi utilizat în mod exclusiv pentru alimentarea cu combustibil, accesorii auto și plata taxelor de autostradă, iar pe card este înscris numărul mașinii, ceea ce face imposibilă prezentarea cardului fără a fi și în posesia autovehiculului. Astfel, singurele cheltuieli de care le-a efectuat au fost motorină, taxe auto și apă pentru parbriz. Mai mult, exista un control foarte strict asupra cheltuielilor pe care le făcea, fiind sunat periodic de coordonatorul de trafic. Afirmațiile reclamantei sunt nefondate și prin prisma faptului că ar fi putut cumpăra o gamă foarte limitată de produce (combustibil sau accesorii auto), pe care, conform teoriei reclamantei că s-ar fi deplasat singur între localități, ar fi trebuit să le transporte în mână. De asemenea, era practic imposibil să se afle în anumite localități care se regăsesc pe desfășurătorul de plăți întrucât, din punct de vedere al distanței, o asemenea distanță nu putea fi parcursă într-un interval atât de scurt. În acest sens, distanța dintre localitățile și este de 511 km, această distanță neputând fi parcursă în 3 ore. De altfel, din desfășurătorul rezultă clar că nu a trecut prin localitățile și. Tot din acest desfășurător rezultă că la data de 21.03.2009, ora 22.30, se afla în localitatea, unde s-a oprit pentru o pauză întrucât duminica nu avea voie să circule. În desfășurătorul de plăți apare o plată la aceeași dată, la ora 23.00, la, localitate care se află la o distanță de aproximativ 500 km de. Or, susține pârâtul că nu se putea parcurge o astfel de distanță în doar o J de oră.
În ceea ce privește susținerile reclamantei potrivit cărora ar fi vândut motorina, susține pârâtul că acestea sunt nefondate, nefiind probate prin nici un înscris. De asemenea, sunt nereale și susținerile potrivit cărora ar fi absentat nemotivat și ar fi abandonat mașina în străinătate. În data de 25.03.2009 s-a întâlnit la cu numitul și, împreună cu acesta, a alimentat mașina cu combustibil. Ulterior, a refuzat să efectueze un transport în Republica M întrucât nu avea pașaport.
Pârâtul mai arată faptul că nu i s-au plătit drepturile salariale, că amenda încasată de 8400 euro se datorează exclusiv culpei pârâtei care nu a dotat autovehiculul cu un tahograf digital, că decizia de desfacere a contractului individual de muncă nu i-a fost comunicată în mod legal și că nu a fost convocat pentru cercetarea disciplinară prealabilă. De asemenea, pârâtul arată ce decizia de desfacere a contractului de muncă este nelegală, abaterile disciplinare reținute în sarcina sa fiind nereale.
Considerentele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat hotărârea instanței de fond au fost următoarele:
Începând cu data de 13.01.2009, pârâtul a fost salariatul reclamantei "- Transport" pe postul de șofer autocamion, conform contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul eritorial d e Muncă I sub nr. -/19.01.2009.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3388,07 euro reprezentând prejudiciu produs societății (cheltuieli cu combustibil sau în interes personal nejustificate).
Potrivit dispozițiilor art. 270 alin. 1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Astfel, din analiza acestor prevederi legale rezultă că, pentru a exista răspundere patrimonială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba; fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția salariatului.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, se reține de către Tribunal că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de dispozițiile legale sus-menționate.
Astfel, în primul rând se reține că reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite și personale a salariatului, săvârșită în legătură cu muncă sa. În acest sens, Tribunalul reține că reclamanta nu a făcut dovada faptelor săvârșite de către pârât și care au avut drept consecință un consum nejustificat de combustibil. De asemenea, reclamanta nu a făcut nici dovada faptului că pârâtul ar fi efectuat cumpărături în interes personal, achitate cu cardul. În ceea ce privește înscrisurile depuse de reclamantă, intitulate "desfășurător auto IS - 11 - pentru perioada 18.03.2009 - 23.03.2009" și "desfășurător plăți pe cardul ", instanța nu le va reține având în vedere faptul că acestea nu sunt însoțite și de traduceri în limba română. Mai mult, deși pârâtul recunoaște că i-a fost predat de către angajator un card, reclamanta nu a dovedit faptul că plățile pe care le apreciază ca nejustificate au fost efectuate cu cardul pe care i l-a predat pârâtului.
Cât privește prejudiciul produs patrimoniului angajatorului, acesta este de esența răspunderii patrimoniale, iar evaluarea pagubei și, deci, întinderea prejudiciului, trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete. De asemenea, prejudiciul trebuie să fie real și cert. În ceea ce privește caracterul de certitudine a prejudiciului, acesta implică determinarea întinderii lui prin evaluarea precisă într-o sumă de bani. Or, în speță, reclamanta nu a făcut nici dovada prejudiciului efectiv suferit ca urmare a faptei pârâtului.
O altă condiție necesară pentru existența răspunderii patrimoniale o constituie vinovăția salariatului. Astfel, vinovăția este elementul subiectiv al răspunderii și constă în atitudinea psihică a persoanei fizice față de fapta sa și față de consecințele ei păgubitoare, implicând conștiința încălcării unor relații sociale. Vinovăția presupune atât discernământul autorului, deci capacitatea sa de a-și reprezenta legătura dintre faptă și rezultatul negativ, ilicit, antisocial al acesteia, cât și voința liberă în desfășurarea conduitei sale. Or, nici acest element nu a fost probat în speță de către reclamantă, astfel încât nu se poate reține de către instanță existența lui.
În consecință, se reține de către Tribunal că reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei conform dispozițiilor art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, Tribunalul a constatat că este neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă și prin urmare a respins-
Împotriva acestei sentințe declarat recurs, în termen și motivat,reclamanta - - TRANSPORT SRL I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub următoarele aspecte:
Susține recurenta că în mod eronat prima instanță a apreciat că nu s-a făcut în proces dovada condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, conform art. 270 alin. 1 Codul muncii.
În acest sens, argumentează recurenta că a dovedit cu acte și martor că pârâtul a efectuat cheltuieli nejustificate pentru care nu a depus documente de decont și nici nu s-a prezentat la angajator să dea explicații. Prejudiciul a fost dovedit cu documentele depuse care atestă toate plățile efectuate de pârât. În mod greșit instanța nu a luat în considerare desfășurătorul și cel de card pe motiv că nu ar fi fost traduse.
Precizează recurenta că prejudiciul suferit nu poate fi concretizat în documente contabile deoarece pentru cheltuielile internaționale nu se emit facturi și chitanțe, documentele justificative fiind rapoartele ulterioare transmise de emitentul cardului care stabilesc cheltuielile efectuate, concretizate în valoare, sumă și denumirea produsului cumpărat.
Consideră recurenta că probele administrate dovedesc vinovăția pârâtului care nu a putut justifica toate cheltuielile efectuate în perioada controlată.
În drept recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în faza recursului (înscrisurile depuse după închiderea dezbaterilor, deliberarea și pronunțarea deciziei nefăcând, în mod evident, obiectul analizei de față).
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs, cât și din oficiu potrivit disozițiilor. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel cum reține și instanța de fond, răspunderea patrimonială a salariatului este o formă a răspunderii juridice care constă în obligația acestuia de a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lui.
Potrivit dispozițiilor art. 270 alin. 1 Codul muncii, pentru exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: a) calitatea de salariat, la angajatorul păgubit, a celui ce a produs paguba; b) fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; c) prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; d) raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; e) vinovăția salariatului. Lipsa uneia dintre aceste condiții înlătură răspunderea patrimonială.
Criticile recurentei axate pe susținerea că, deși probele administrate (înscrisuri și martor) dovedesc neîndoielnic existența tuturor elementelor necesare antrenării răspunderii patrimoniale a fostului angajat intimat, totuși instanța de fond a concluzionat în mod eronat contrariul, sunt nefondate, din considerentele expuse în cele ce succed.
Apreciază Curtea că în mod judicios prima instanță a reținut ca fiind nedovedite fapta ilicită și personală a salariatului intimat, săvârșită în legătură cu munca sa, certitudinea prejudiciului ori vinovăția intimatului.
În acest sens, Curtea are în vedere că recurenta afirmă că intimatul, utilizând cardul, a efectuat cheltuieli cu combustibil sau în interes personal nejustificate, producând un prejudiciu în valoare de 3388,07 EUR, în patrimoniul acesteia.
Or, de esența utilizării cardului internațional de combustibil, ca instrument de plată în domeniul transporturilor, este tocmai funcția de utilizare în stații de alimentare, ateliere de reparații ori pentru traversarea de tuneluri, bacuri și autostrăzi (pe lângă combustibili, cardul poate fi utilizat și pentru achitarea lubrifianților, a pieselor de schimb pentru autovehicule, taxe de autostradă și de bac, precum și pentru plata lucrărilor de service și asistență).
Întrucât specific acestui instrument de plată este inscripționarea pe card a datelor de identificare a autovehiculului în legătură cu care este executat serviciul (de alimentare cu combustibil etc.) și acceptată plata, este evident că pretinsa faptă ilicită constând fie în alimentarea cu combustibil a unui alt autovehicul, fie în înstrăinarea combustibilului din rezervor și însușirea contravalorii, nu putea fi reținută de către instanță decât pe baza unor mijloace de probă adecvate și suficiente.
Observă Curtea, sub aspectul luat în discuție, că însuși martorul (propus de recurentă) afirmă că plățile cu cardul de combustibil vizează cheltuieli"ce țin strict de autocamionul respectiv", susținând că în străinătate cardul "se poate folosi și pentru achiziționarea altor bunuri, de exemplu țigări" (această din urmă relatare fiind însă indirectă, făcută pe baza spuselor unui coleg).
Înscrisul emanând de la recurentă, intitulat "situația cheltuielilor efectuate de șoferul " (fila 16), contestat de către intimat sub aspectul realității datelor, face referire la două tipuri de cheltuieli: motorină și"diverse;în lipsa unor elementele concrete de identificare a celei din urmă categorii de cheltuieli (noțiune prea largă și fără nici un grad de precizare), susținerile recurentei nu pot avea decât valoarea unor speculații, nerezonabile, asupra naturii faptei ilicite pretinse ori a realității și certitudinii prejudiciului invocat.
Curtea că în mod corect instanța de fond a înlăturat din probatoriul analizat cele două înscrisuri intitulate "desfășurător auto - pentru perioada 18.03.2009- 23.03.2009" și "desfășurător plăți pe cardul ", pe motiv că aceste înscrisuri nu sunt însoțite și de traduceri în limba română, în considerarea principiului constituțional conform căruia procedura judiciară se desfășoară în limba română și a dispozițiilor art. 112 alin. 4 Cod procedură civilă potrivit cu care "dacă înscrisurile sunt scrise în limbă străină sau cu litere vechi se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte".
Prin urmare, raportat la regula de principiu statuată prin dispozițiile art. 287 Codul muncii potrivit cu care"sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare",Curtea reține ca fiind temeinică aprecierea probatoriului realizată de prima instanță, pe baza căreia s- concluzionat că recurenta nu a dovedit cu mijloace de probă adecvate și suficiente, condițiile de fond obligatorii pe baza cărora să poată fi reținută răspunderea patrimonială a intimatului.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - "- TRANSPORT" SRL I împotriva sentinței civile nr.1887/ 18.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.02. 2010
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
2 ex. - 29.03.2010
Tribunalul Iași -
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Trutescu, Carmen
