Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 176

Ședința publică de la 06 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 1897 din 21 XI 2008 Tribunalului Iași,intimat fiind CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru intimat, lipsă recurentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.

Consilier jr. precizează că nu mai are cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentanta intimatului Consiliul local al com. precizează că este de acord cu recursul, lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia având în vedere practica instanțelor de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin cererea înregistrată sub nr. 7321/99/30.09.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al com., solicitând obligarea acestuia la plata sporului de vechime de 25% începând cu luna iulie 2000 și până la data introducerii acțiunii. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în perioada iulie 2000 - iulie 2004 îndeplinit funcția de viceprimar, iar începând cu luna iulie 2004 ocupă funcția de primar al com.. Pentru această funcție de demnitate publică a fost retribuit cu o indemnizație lunară. În art. 20 din Legea nr. 154/1998 se prevede în mod imperativ că această indemnizație reprezintă baza de calcul pentru drepturile bănești ce se determină în raport cu venitul salarial și drept urmare sunt aplicabile prevederile referitoare la sporul de vechime, premiul lunar și premiul anual, aceste drepturi regăsindu-se în art. 14, art. 17 și art. 18 din Legea nr. 40/1991. Mai susține reclamantul că art. 39 din Legea nr. 393/2004 prevede că durata exercitării mandatului de primar constituie vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la acordarea tuturor drepturilor bănești. Astfel, precizează reclamantul că salarizarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică se face prin calcularea indemnizației prevăzută în art. 20 alin. 2 din Legea nr. 154/1998, iar suma obținută reprezintă, la rândul său, baza de calcul pentru stabilirea drepturilor bănești.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu acte.

Pârâtul Consiliul Local al com. a formulat întâmpinare prin care a susținut că reclamantul este îndreptățit să primească drepturile salariale solicitate prin acțiunea introductivă.

La primul termen de judecată, reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului la plata premiului anual, a premiului lunar de 2% și a indemnizației de dispozitiv de 25%.

La termenul de judecată din 22.10.2008, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 01.09.2005.

La termenul de judecată din 05.11.2008, reclamantul a precizat că solicită plata drepturilor bănești doar pentru perioada 01.09.2005 - 31.08.2008.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea cererii având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, instanța constată că aceasta este întemeiată având în vedere disp. art. 8 din Decretul nr. 92/1976.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 01.09.2005, instanța reține că nu s-a mai impus a fi analizată această excepție raportat la precizările la acțiune formulate de reclamant la termenul din 05.11.2008.

Prin sentința civilă nr.1897 din 21.11.2008 Tribunalul Iași respinge acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al com., jud.

Disjunge și declină în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:

Începând cu data de 17.06.2004, reclamantul ocupă funcția de primar al com., jud. I, conform mențiunilor din carnetul de muncă.

Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sporului de vechime în muncă de 25%, a premiului lunar de 2% și a premiului anual pentru perioada 01.09.2005 - 31.08.2008.

Se mai reține de către instanța că potrivit disp. art. 19 din Legea nr. 154/1998, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație lunară, stabilită în conformitate cu prevederile anexei nr. II, iar potrivit disp. art. 20 alin. 1 din aceeași lege, indemnizația lunară, prevăzută la art. 19, este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 40/1991, persoanele salarizate potrivit acestei legi beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25% calculat la salariul de bază. Potrivit art. 17 din Legea nr. 40/1991, pentru premierea individuală a personalului se constituie un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al unității, din acest fond putând fi acordate premii în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea a unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase, iar potrivit art. 18 alin. 1 din aceeași lege, pentru activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual de până la un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face plata.

Prin pct. 1 din anexa nr. 10 la Legea nr. 154/1998 au fost abrogate o serie de prevederi ale Legii nr. 40/1991, articolele 14, 17 și 18 rămânând însă în vigoare.

Se mai reține însă de către instanță că în anul 2005 fost adoptată nr.OUG108 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite din administrația publică locală. Potrivit disp. art. 2 din această ordonanță, "pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, din administrația publică locală, indemnizațiile prevăzute în anexa reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. La calculul cuantumului indemnizației nu se adaugă sporul de vechime în muncă și nici alte sporuri prevăzute de lege".

De asemenea, potrivit disp. art. 3 alin. 4 și 5 din nr.OG 3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OUG<LLNK 12000 24180 301 0 46>OoOUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, "pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, VII/3a, precum și în anexele nr. VII/1b, VII/2b și VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege." Aceleași dispoziții le regăsim și în art. 3 alin. 4 și 5 din nr.OG10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, "pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a și VII/1b, VII/2b, VII/3b, precum și nr. VII/1c, VII/2c, VII/3c reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".

Se mai reține de către instanță că potrivit art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001, astfel cum a fost modificat acest articol prin Legea nr. 286/2006, "pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".

Având în vedere modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, prin toate aceste dispoziții legale, drepturile bănești de care beneficiază primarii, se reține de către instanță că este neîntemeiată cererea formulată de reclamant privind plata sporului de vechime, a indemnizației de dispozitiv, a premiului lunar de 2% și a premiului anual.

De asemenea, instanța a declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul considerând-o nelegală și netemeinică sub aspectul pretențiilor ce i-au fost respinse.

Motivează recurentul că sentința pronunațtă de tribunal este în cotradicție cu dispozițiile coroborate ale Legii 40/1991 (art. 14,17,18) ale Legii 394/2004 art.39, ale Legii 154/1998 (art.20), ale Legii 215/2001, ale art. 13 din Legea 138/1999 și Ordinul 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor.

Arată că începând cu data de 15.06.2004 a ocupat funcția de primar al Comunei, și că a fost remunerat numai cu indemnizația prevăzută pentru această funcție. termenului de indemnizație este doar o sursă de venit pentru taxe și impozite ca și salariul și ca atare este firesc să se acorde și drepturile care rezultă din salariu. Prin respingerea acțiunii s-a creat o inechitate, unii dintre demnitari beneficiind prin hotărâri judecătorești de aceste drepturi, iar alții nu.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat probe suplimentare.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.40/1991 cu privire la salarizarea Președintelui și Guvernului României, precum și a personalului, Guvernului și al celorlalte organe ale puterii executive, invocate de recurent prin motivele de recurs:

Persoanele salarizate potrivit acestei legi beneficiază, la funcția de baza de un spor de vechime în munca de pînă la 25% calculat la salariul de baza, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru(art.14 alin.1).

Pentru premierea individuală a personalului se constituie un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de pînă la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al unității. Din acest fond pot fi acordate premii în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea a unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase(art.17).

Pentru activitatea desfășurata, personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază la sfîrșitul anului calendaristic de un premiu anual de pînă la un salariu mediu lunar de baza realizat în anul pentru care se face plata(art.18).

Chiar dacă prin anexa nr.10 a Legii nr.154/1998 nu au fost abrogate aceste dispoziții, se constată că acestea în mod greșit au fost reținute în speță, întrucât persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese în administrația publică locală, deci și reclamantul-intimat, ce îndeplinește funcția de primar, au fost excluse de la aplicarea acestor dispoziții prin prevederile exprese ale următoarelor acte normative:

În anul 2005 fost adoptată nr.OUG108 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite din administrația publică locală.

În preambulul acestui act normative s-au reținut următoarele:

"Prin Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008, Guvernul Romaniei si-a propus, ca obiectiv prioritar, intărirea capacitatii instituționale din administratia publica locala.

In vederea susținerii acestui obiectiv este necesară asigurarea unui cadru legal prin care să se elimine inechitațile create prin acordarea nejustificată a unor drepturi de natură salarială (spor de vechime in muncă), in baza hotararilor definitive si irevocabile ale unor instante de judecată. In acest sens și pentru a se evita extinderea aplicării unor dispozitii contrare prevederilor legale, ca urmare a altor acțiuni in instanță in curs de soluționare, se impune, in regim de urgență, reglementarea situației privind remunerarea funcțiilor de demnitate publica, alese si numite, din administrația publica locala."

Astfel, conform disp.art. 2 din această ordonanță: "Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publica, alese și numite, din administrația publica locală, indemnizațiile prevăzute în anexa reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial. La calculul cuantumului indemnizației nu se adauga sporul de vechime în munca și nici alte sporuri prevăzute de lege."

Se mai reține că, potrivit disp.art. 3 alin.4 și 5 din nr.OG3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică:

"Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, VII/3a, precum și în anexele nr. VII/1b, VII/2b și VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege."

Aceleași dispoziții le regăsim și în art. 3 alin.4 și 5 din nr.OG10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica:

"Pentru persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a și VII/1b, VII/2b, VII/3b, precum și nr. VII/1c, VII/2c, VII/3c reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial.

În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în munca și nici de alte sporuri prevăzute de lege".

Se mai reține că, potrivit art. 57 alin.5 și 6 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată:

"Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite."

Curtea reține că prima instanță a desprins exact sensul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, chiar prin aceste din urmă dispoziții legale, drepturile bănești de care beneficiază primarii, precizându-se în același articol faptul că aceștia nu sunt îndreptățiți la spor de vechime, dar durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitate.

În acest context, nu se poate pune temei pe apărările recurentului în sprijinul acordării sporului solicitat prin acțiune și anume a dispozițiilor art.39 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, potrivit cărora: "Durata exercitarii mandatului de primar si de viceprimar, de presedinte si de vicepresedinte al consiliului judetean constituie vechime in munca si in specialitate si se ia in calcul la promovare si la acordarea tuturor drepturilor banesti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea si la recalcularea pensiei."

În condițiile în care indemnizația este reglementată ca singura formă de remunerare a primarilor, fără luarea în calcul a nici unui fel de spor, reclamantul nu este îndreptățit nic la spor de dispozitiv. Pe de altă parte, art. 13 din Legea 138/1999 și Ordinul 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor, invocate de recurent nu sunt aplicabile funcției de primar. Potrivit. art. 13 din Legea 138/1999 "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda și gradatii, respectiv din salariul de baza". Potrivit Ordinului 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor de indemnizația de dispozitiv beneficiază funcționarii publici și personalul contractual din cadrul

Or, recurentul reclamant a îndeplinit în perioada de referință funcția de viceprimar și ulterior de primar al comunei, funcție de demnitate publică și nu a avut calitatea de cadru mlitar, funcționari public sau personal contractual din cadrul, pentru a fi beneficiarul actelor normative pe care își fundamentează pretențiile.

Cu privire la principiul egalității între demnitari fără privilegii și discriminări, postulat de art.16 din Constituție și dispozițiile OG137/2000 Curtea reține că acțiunea formulată nu are ca obiect plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin discriminare, ci plata unor drepturi salariale, în conformitate cu prevederile Codului muncii.

Pentru toate aceste considrente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Cod.proc.civ. respingă recursul declarat de reclamantul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1897/21.11.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red/Tehnored

2 ex, 16.03.2009

Tribunalul Iași Judecători:

Președinte:Daniela Pruteanu
Judecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Iasi