Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 193/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 193
Ședința publică de la 19 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de, și împotriva sentinței civile nr.1747 din 4.11.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind Ministerul Justiției și Libertăților, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-au depus concluzii scrise de către recurenții, și. S-a solicitat judecata în lipsă.
Consilierul juridic pentru intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare depune delegație la dosar și arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Arată că recurentele sunt personal auxiliar și că și-au motivat acțiunea pe considerente ce privesc alte categorii profesionale.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.1747 din04.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Justiției, pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Apărării Naționale și în consecință s- respins acțiunea formulată de reclamantele, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării Naționale.
A fost declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 competența de soluționare a cererii privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare B, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Apărării Naționale solicitând obligarea pârâților să calculeze și să plătească drepturile reprezentând diferența de spor de fidelitate începând cu noiembrie 2004, până la data rămânerii definitive și irevocabile hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cu obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției fost stabilit un cuantum al sporului de fidelitate pentru magistrați, de10% până la 30%.
Potrivit OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar al instanțelor și parchetelor, personalul auxiliar beneficiază și el de coeficienți ai sporului de fidelitate între 5% și 20%
Pe lângă diferența de 5 până la 10 procente în funcție de vechime, existentă între magistrați și personalul auxiliar, sporul de fidelitate se acordă pentru magistrați începând de la 3 ani vechime în instituție, iar pentru personal de la 5 ani vechime în instituție.
Au motivat reclamantele că apare astfel discriminare între magistrați și personalul auxiliar de specialitate, întrucât își desfășoară activitatea în aceleași condiții în unitățile judecătorești, așa cum s- recunoscut și de către Ministerul Justiției, prin adresa 59955/01.05.2007. Prin respectiva adresă se precizează chiar că egalizarea cuantumului sporului de fidelitate este unul dintre amendamentele propus chiar de către Ministerul Justiției.
Reclamantele au invocat și dispozițiile art. 14 din CEDO, art. 21, alin. 1 din OG 137/2000 și art. 16 din Constituția României.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare și invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu recunoscut un drept, și totodată, această calitate trebuie să rezulte din motivele de fapt și de drept care fac conținutul cererii.
Ținând cont de faptul că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public, precum și de faptul că între acesta și Ministerul Justiției nu există nici un fel de raport juridic, solicită să se observe că Ministerul Justiției nu poate avea obligații în ceea ce privește plata sumelor solicitate.
Și pârâtul Ministerul Apărării formulat întâmpinare și invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada noiembrie 2004 - mai 2005 și excepția inadmisibilității capătului de cerere care vizează plata dreptului invocat și pentru viitor.
Pe fond, pârâtul a apreciat acțiunea ca neîntemeiată, menționând că nu există analogie ori termene de comparație între cele două categorii profesionale, din punctul de vedere al salarizării acestora: personalul auxiliar de specialitate juridică din instanțe și parchete - din care fac parte reclamantele, și categoria profesională a magistraților - la care se raportează pretențiile formulate.
Pârâtul Ministerul Apărării formulat cerere de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare bugetului pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile acestora.
Ministerul Public invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada noiembrie 2004 - 10 iunie 2005. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, motivând că nu poate fi apreciat ca discriminatoriu faptul că nu s-au acordat aceleași cuantumuri ale acestor sporuri având în vedere că sunt sporuri diferite care au reglementări diferite și în condițiile în care nu poate constitui o discriminare nici situația în care categoria profesională personalului auxiliar de specialitate nu este salarizată în baza coeficienților de multiplicare și valorilor de referință sectorială utilizată pentru salarizarea magistraților.
Acceptarea susținerilor reclamantelor ar însemna echivalarea sistemelor de salarizare ale diferitelor categorii de personal și-ar da posibilitatea altor categorii profesionale să solicite sporurile și indexările salariale acordate de legiuitor personalului auxiliar de specialitate.
Se mai arată că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Diferența de spor solicitată de reclamante este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că pentru ca reclamanții să beneficieze de drepturile salariale solicitate este necesar ca aceștia să fi obținut în prealabil un titlu executoriu (o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă) în temeiul căreia ordonatorul principal de credite să solicite Ministerului Economiei și Finanțelor alocarea sumei respective.
În conformitate cu dispozițiile legale în materie (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C), Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de aloca, pe baza datelor primite de la ordonatorii principali de credite, sumele necesare efectuării plăților drepturilor solicitate de reclamant. Astfel, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative mai sus arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige Ministerul Economiei și Finanțelor la ceea ce deja este obligat prin lege.
În concluzie, având în vedere cel mai sus expuse, solicită admiterea excepției invocate prin întâmpinare și scoaterea din cauză Ministerului Economiei și Finanțelor.
La termenul din 7.10.2009, instanța invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și necompetenței materiale Tribunalului Iași în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
A reținut instanța de fond că reclamantele îndeplinesc funcțiile de grefier, respectiv grefier șef în cadrul Parchetului Militar Iași, astfel cum rezultă din adresa nr. 2056/A/III/7/2009 din 14.10.2009,iar prin acțiunea formulată au solicitat obligarea pârâților să calculeze și să plătească drepturile reprezentând diferența de spor de fidelitate, începând cu noiembrie 2004, precum și pentru viitor.
A reținut prima instanță că în conformitate cu dispozițiile art. 40 pct. 2 lit. și art. 154(2) Codul Muncii, angajatorul are obligația de acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, iar pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. Potrivit dispozițiilor art. 155 Codul Muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin urmare, obligația de a acorda salariaților sporurile aferente salariului revine angajatorilor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Justiției neavând calitatea de angajator ai reclamantelor, motiv pentru care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive ale acestora.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 1 din OUG22/2002 aprobată prin Legea 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cât privește excepția prescrierii dreptului la acțiune instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 283 pct.1 lit. c Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani în cazul în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariale, precum și în cazul răspunderii patrimoniale salariaților față de angajator.
Având în vedere că se solicită plata de drepturi începând cu luna noiembrie 2004 și cererea de chemare în judecată fost formulată la data de 09.06.2008, instanța admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada noiembrie 2004 - 09.06.2005.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de principiul egalității de tratament (art. 6 pct. 3 din Codul Muncii ). Singurele elemente care pot duce la diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă.
Acest principiu implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într- situație comparabilă. Ca urmare, tratamentul invocat de către reclamante ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile.
În acest sens, instanța a constatat că diferă conținutul concret al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de cele ale personalului auxiliar ceea ce face să nu poată fi reținută o situație comparabilă între cele două categorii profesionale.
Ca atare din moment ce reclamantele nu sunt într- situație comparabilă cu personalul salarizat prin OUG27/2006, instanța a respins cererea acestora privind plata diferențelor de spor de fidelitate.
În privința cererilor ce vizează înscrierea de mențiuni în carnetul de muncă instanța a reținut că acest capăt de cerere se soluționează, potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul 92/1976, de judecătorie,drept pentru care în baza dispozițiilor art. 158 Cod procedură civilă a fost declinată competența de soluționare cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5
Având în vedere că cererea reclamantelor a fost respinsă, instanța respinge și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, și, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Au motivat recurentele că în mod greșit a reținut prima instanță că cele două categorii socioprofesionale - magistrații și personalul auxiliar - nu se află într-o situație comparabilă, în contextul în care chiar Ministerul Justiției prin adresa nr.59955 din 01.05.2007 arată că s-a propus egalizarea cuantumului sporului de fidelitate între cele două categorii.
Susțin în acest sens recurentele că atâta timp cât ambele categorii socioprofesionale își desfășoară activitatea în aceleași condiții, acordarea diferențiată a sporului de fidelitate, creează o discriminare, care este interzisă în art.14 din CEDO și art.16 din Constituția României.
Prin întâmpinările depuse pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceștia au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Recursul nu este fondat.
Curtea constată că potrivit art.1 pct.3 din OG137/2000 exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul acestui articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Totodată Curtea reține și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul Muncii care prevăd că "pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare".
Dispozițiile suscitate sunt în deplină concordanță cu cele ale art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, articol care prevede la alin.2 că "toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală".
Din toate textele susenunțate, Curtea reține că pentru a exista discriminare sau tratament discriminatoriu se cere ca persoanele care o invocă să se afle în situații identice, comparabile cu cele față de care susține că sunt discriminate.
În cazul de față, Curtea reține că reclamantele recurente au calitatea de personal auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești iar cei față de care se consideră discriminate au calitatea de magistrați.
Se reține în acest fel că în primul rând cele două categorii profesionale nu se află în situații comparabile începând de la pregătirea profesională și continuând cu felul și importanța socială a muncii acestor categorii.
Curtea constată că potrivit Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Inze împotriva Austriei, noțiunea de "discriminare" în sensul dispozițiilor art.14 din Convenția Europeană a drepturilor omului cuprinde în general cazurile în care un individ sau grup de indivizi se vede fără justificare adecvată mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispozițiile Convenției nu impun să-i fie acordat un tratament mai favorabil.
Curtea reține astfel că a distinge nu înseamnă a discriminare, întrucât diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție doar atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situații analoage sau comparabile" fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (Hotărârea CEDO pronunțată în cauza Frendiu împotriva Suediei la 18.02.1991).
Prin urmare plata trebuie să fie egală pentru muncă egală, iar salarizarea poate fi diferențiată după criterii cum sunt nivelul studiilor, importanța și complexitatea muncii, funcția sau meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și evaluarea muncii.
Ori, raportat la toate aspectele sus enunțate, Curtea constată că în cauză nu se poate reține existența vreunei discriminări atâta timp cât recurentele nu fac parte din aceiași categorie profesională cu magistrații, în calitatea lor de personal auxiliar, având o activitate de cu totul altă natură, de cu totul altă complexitate și cu totul altă valoare decât activitatea magistraților.
Faptul că reclamantele recurente lucrează în spații și condiții de lucru similare cu cele ale magistraților, nu pot conduce la ideea că au și muncă identică, din moment ce activitatea lor se rezumă la acte de procedură ce nu pot fi identice cu cele de deliberare, importanța, valoarea și răspunderea în cadrul celor două activități fiind cu totul diferită.
Prin urmare, Curtea constată ca atâta timp cât recurentele nu se află într-o situație comparabilă și analoagă cu cea a magistraților, nu pot pretinde aceleași drepturi salariale cu cei din categoria magistraților.
În consecință pentru toate cele ce preced, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința civilă 1747 din 4.11.2009 a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantele, și împotriva sentinței civile nr. 1747 din 4.11.2002 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. /
2 ex. - 4.03.2010
Tribunalul Iași -
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
