Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1932/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI LITIGII DE munca ȘI ASIGURĂRI
Dosar nr- SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1932
Ședința publică de la 3 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Cristina Pigui Vera Andrea
- - -
- - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta - "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1068 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, domiciliat în comuna, sat, nr.163, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a amânat pronunțarea pentru 26 septembrie 2008, când a reamânat pronunțarea pentru același motiv, pentru astăzi data de mai sus, dând următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrata la nr- reclamantul Gac hemat in judecată pe pârâta - SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să oblige pârâta la plata contravalorii suplimentărilor salariale cuvenite cu ocazia sărbătorilor de C 2004, Paște 2005 în sumă de 4321 lei și beneficiul, iar în subsidiar, în cazul în care se solicită că nu a fost calculat corect cuantumul cotei de participare, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 2998 lei, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei până la data de 20.10.2006 si că drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajați si pârâtă s-au stabilit prin negociere in cadrul CCM anuale, dispunând prin art.168 al.1 că "cu ocazia sărbătorilor de Paști si C, salariații SNP vor beneficia de câte suplimentare drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
A mai precizat reclamantul că pentru munca prestată primit salariul conform, însă nu încasat salariile suplimentare acordate la nivelul SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști si de C, drepturi consfințite de prevederile art. 168 alin.1 din CCM pe anii 2004-2005.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, in principal, ca prescrisă, iar in subsidiar, ca neîntemeiată, arătând că suplimentările salariale solicitate au fost negociate și stipulate in anul 2003, așa cum rezultă din actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă ce fost renegociat, acestea fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Se arată, in continuare, că in anul 2005 s- încheiat un nou Contract Colectiv de Munca care, spre deosebire de contractele anterioare, are nouă formulare in alin.2 al articolului 168, conform căruia "in anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de bază al fiecărui salariat", formulare ce se păstrează și in continuare in următoarele contracte colective de muncă pentru anii 2006- 2007.
Sub aspectul prescripției extinctive, pârâta arată că, in cauză, sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. din Codul Muncii, conform cărora cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune in cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori al unor clauze ale acestuia, acțiunea reclamantului avându-și temeiul in nerespectarea dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă, așa încât, fiind depășit termenul de 6 luni, aceasta este prescrisă.
In cauză s-a administrat proba cu acte și expertiză în specialitatea salarizare - normare.
Prin sentința civilă nr. 1068 pronunțată la data de 1 aprilie 2008, Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta - SA B, iar in consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale datorate și neachitate în sumă netă de 2998 lei reprezentând prima de C pe anii 2004 și 2005 și prima de Paști pe anii 2005 și 2006, 1323 lei reprezentând cota de participare la beneficii pe anii 2005-2006, sume ce vor fi actualizate conform indicelui de inflație de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă a acestor sume. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sporului pentru muncă în condiții deosebite, ca neîntemeiat.
Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantului 1300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform actelor existente la dosar, reclamantul a fost salariatul pârâtei până la data de 20.10.2006, însă nu încasat salariile suplimentare acordate la nivelul SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști si de C, drepturi consfințite de prevederile art. 168 alin.1 din CCM pe anii 2004-2007.
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că reclamantul a fost salariatul paratei, insă, nu a încasat salariile suplimentare acordate la nivelul SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, drepturi consfințite de prevederile art. 168 alin.1 din CCM pe anii 2004-2007, astfel incât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că aceasta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus in salariul de bază.
Privind excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a constat că, in speță, sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusa termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, pe care ulterior l-a dezvoltat, criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Sub aspectul prescripției extinctive, pârâta arată că, in cauză, sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. din Codul Muncii, conform cărora cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune in cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori al unor clauze ale acestuia, acțiunea reclamantului avându-și temeiul in nerespectarea dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă, așa încât, fiind depășit termenul de 6 luni, aceasta este prescrisă.
Sub aspectul capătului de cerere referitor la suplimentările salariale pentru primele de Paște și C, recurenta a susținut că acestea au fost incluse în salariul lunar de bază al fiecărui angajat fără a fi individualizate distinct, astfel cum rezultă din nota Comisiei Paritare, încât reclamantul și-a primit drepturile bănești de două ori deoarece în mod injust i-au fost acordate din nou de instanța fondului, deși acesta le-a încasat anual, începând cu anul 2004.
Prima instanță a pronunțat o hotărâre greșită și sub acest aspectul acordării suplimentărilor salariale la nivelul unui salariu mediu brut și nu la nivelul unui salariu de bază mediu brut, interpretând eronat dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă, consideră recurenta.
Pentru capătul de cerere privind acordarea beneficiilor reprezentând cota din profitul societății, recurenta a invocat, prin cerere completatoare, excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, prematurității, și respectiv inadmisibilității acțiunii.
S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamantul nu are calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual, deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Recurenta a criticat sentința și prin prisma excepției prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că atât cota de participare la profit cât și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere a acesteia între salariați trebuiau negociate ori neîndeplinirea acestei cerințe atrage sancțiunea respingerii acțiunii ca prematur formulate.
În fine, recurenta a mai susținut și inadmisibilitatea acțiunii cu argumentul că art.139 din contractul colectiv de muncă ca și art. 42 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel național nu creează un drept ci doar o vocație, o posibilitate a salariaților de a beneficia de cota de participare la profitul anual al societății.
Chiar și în situația în care dreptul salariaților de a primi o cotă parte din beneficiul realizat anual de societate ar fi considerat că există, el este afectat de modalități, respectiv de o dublă condiție suspensivă mixtă privind existența unui profit la finele fiecărui an și obligativitatea negocierii cu organizația sindicală reprezentativă a salariaților, ambele nefiind îndeplinite în cauză.
Recurenta-pârâtă a depus înscrisuri constând în soluții din practica judiciară în sensul celor susținute în calea de atac exercitată.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Având a soluționa cu prioritate, conform art.137 alin.1 cod pr.civ. excepțiile invocate de recurentă cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantului, a prematurității și respectiv a inadmisibilității acțiunii și care nu au făcut obiectul apărării la instanța de fond, fiind ridicate direct în calea de atac, Curtea constată că niciuna dintre acestea nu este întemeiată și drept urmare vor fi respinse pentru următoarele argumente:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamantul a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor sale pentru fiecare petit din acțiune cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că acesta are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile sale de muncă cu unitatea angajatoare.
Prin invocarea excepției de prematuritate, recurenta-pârâtă își invocă de fapt propria sa culpă, deoarece atât inițiativa negocierilor cât și obligația organizării lor aparțin patronatului, conform Legii 130/1996 republicată.
Chiar recurenta a susținut prin motivele de recurs că "art.139 din CCM dă naștere în patrimoniul salariaților la un drept al cărui conținut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual".
În egală măsură, însă, pretinsa prematuritate a acțiunii așa cum a fost susținută de recurentă se referă la inexistența dreptului însuși al salariaților și implicit și al intimatului-reclamant, la profitul anual al societății.
S-a arătat că, în termenii art.139 din și art.42 alin.3 din, participarea salariaților la profitul anual al societății este o vocație, o posibilitate care nu naște în sarcina recurentei vreo obligație de executat corelativă dreptului pretins de reclamant.
În plus, s-a mai argumentat tot în sprijinul aceleiași excepții că existența unui eventual drept la profitul anual al societății este condiționată suspensiv de realizarea unui profit la finele anului de referință și, respectiv, de negocierea cu federația sindicatelor libere independente (în continuare SA), niciuna dintre aceste cerințe nefiind îndeplinită până la data introducerii acțiunii de către reclamant.
Curtea constată că sub aspectele relevate de recurentă, excepția de prematuritate nu se justifică.
Pentru ca o cerere de chemare în judecată să fie prematur introdusă, este decisiv ca o procedură prealabilă, reglementată expres ori un termen prevăzut în condiții de accesibilitate și previzibilitate să fie parcurse cu necesitate de cel care se adresează instanțelor judecătorești, înainte de înregistrarea acțiunii.
În cauză, acțiunea reclamantului de a pretinde în calitate de salariat, anumite categorii de drepturi bănești de la societatea angajatoare, nu este condiționată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori împlinirea vreunui termen sau condiții, așa încât cererea formulată să fie considerată prematur introdusă la prima instanță.
Excepția inadmisibilității astfel cum a fost argumentată de recurentă privește în realitate fondul dreptului reclamat de intimat și contestat de pârâtă.
, cum sunt generic denumite în doctrina juridică. sunt veritabile apărări de fond având drept efect împiedicarea judecății fiindcă noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția, ci efectul spre care aceasta tinde.
constituie mijloace de apărare specifice caracterizate prin trăsături care le diferențiază de excepțiile de procedură și le apropie de apărările de fond, nefiind prevăzute între excepțiile procesuale.
În cauza de față, recurenta opunând excepția inadmisibilității, a susținut, în realitate, că dreptul reclamantului la acțiune nu există câtă vreme norma din art.139 din nu reglementează acest drept, ceea ce constituie o apărare de fond cu consecința împiedicării judecății realelor raporturi juridice dintre părți.
De aceea, Curtea va respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată față de motivele sub care a fost argumentată, urmând ca acestea să fie cercetate în cadrul analizei legalității și temeiniciei hotărârii declanșate ca efect al recursului exercitat de recurenta - SA
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă în apărare la instanța de fond și, apoi, drept critică în recurs, nu este întemeiată.
Această excepție a fost cercetată de instanța fondului.
Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât, potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile. art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
Referitor la fondul recursului exercitat de recurenta - SA B prin reprezentanții săi legali, în ceea ce privește primul capăt de cerere, Curtea constată că prima instanță în mod corect a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că, incluse ori nu în salariul reclamantului, suplimentările salariale reprezentând prime de Paște și C, i-ar fi fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta-pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din Codul muncii.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că, începând cu anul 2003, anual, s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
Este adevărat că, începând cu anul 2003, s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că, începând cu anul 2004, acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit cu expertiza contabilă efectuată în cauză și necontrazis de recurentă cu înscrisurile depuse la dosar.
În aceste condiții, se constată că nu pretențiile reclamantului, ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că, potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților, așa cum a susținut.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate și drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamantă fiind legal și temeinic stabilită de instanța fondului pe baza expertizei contabile salarizare care a calculat echivalentul sumelor cuvenite reclamantului la valoarea totală netă actualizată de 2998 lei. Cum această valoare a fost calculată pe baza salariului de bază mediu brut și nu a salariului mediu brut cum susține recurenta, sentința instanței de fond este legală și temeinică și sub acest aspect.
În privința capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat și plata cotei de participare la profitul anual al societății pentru perioada 2004, 2005, 2006, Curtea constată că prima instanță, interpretând greșit dispozițiile art.139 din, a admis acest capăt de cerere acordându-i reclamantului, cu acest titlu, drepturi bănești evaluate de același raport de expertiză la suma totală de 1323 lei pentru anii 2005, 2006.
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordare a cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată, așa cum în mod corect a susținut recurenta, de înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului (anii 2004, 2005, 2006); negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
În mod greșit, expertiza efectuată în cauză și însușită de instanța fondului a stabilit că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății îl constituie 64/2001( modificată prin nr.61/2004) aprobată prin Legea nr.769/2001, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome, dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea, situație în care se pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net - așa cum se prevede în art.1 alin.1 din actul normativ sus-citat.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă - SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii, conform art.178 și art.183 din aceste acte normative, rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății iar nu distribuirea lui.
Așa fiind, pentru toate considerentele care preced Curtea va respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate și constatând că în cauză este incident cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în temeiul art.312 din același cod, va admite recursul cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul înlăturării ca neîntemeiată obligația pârâtei la plata sumei de 1323 lei ce reprezintă cota de participare la profitul anual al societății și menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge excepțiile prescripției, lipsei calității procesual pasive și prematurității invocate de recurenta - "" SA.
Admite recursul declarat de pârâta - "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1068 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, domiciliat în comuna, sat, nr.163, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că înlătură cota de participare la beneficii pe anii 2005-2006 în sumă de 1323 lei net.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 3 octombrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Cristina Pigui Vera Andrea
- - - - ---
Grefier,
-
CP/VS
3 ex./29.10.2008
f-- Tribunalul Prahova
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Cristina Pigui Vera Andrea
