Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 205/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 205/R-CM
Ședința publică din 05 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 3: Florica
Judecător: -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.807/CM din 28 noiembrie 2007,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile procesuale.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței recurenții-pârâți au solicitat judecarea în lipsă.
Având în vedere că este procedură îndeplinită și că părțile procesuale au solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
Se depune de către consilier juridic delegație de reprezentare juridică pentru DGFP A, reprezentantă a recurentului-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, după strigarea cauzei.
Pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 25 septembrie 2007, Sindicatul A, în numele și pentru reclamanții, membrii de sindicat:, Vârstea, și, a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru a fi obligați să le plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15 % începând cu luna septembrie 2004 și în continuare, sume reactualizate la data efectuării plății efective, deosebit să se efectueze mențiunile cuvenite în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce fondurile necesare pentru efectuarea acestor plăți.
În motivarea acțiunii au susținut că sunt grefieri în cadrul Judecătoriei Curtea d Argeș și contrar dispozițiilor art.1 și 6 din nr.OG137/2000 și art.5 și art.154 alin.3 din Codul muncii sunt discriminați față de restul personalului bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate menționat, deși au obligația ca și ceilalți salariați din sistemul bugetar să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în exercițiul profesiei.
Prin sentința civilă nr.807/CM din data de 28 noiembrie 2007, Tribunalul Argeșa admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de încadrare pentru perioada 25.09.2004 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș fondurile necesare achitării drepturilor bănești mai sus menționate.
Pârâta Curtea de APEL PITEȘTIa fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Ca să pronunțe această sentință, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție finanțate de la bugetul de stat, raporturile lor de muncă fiind guvernate de prevederile Codului muncii.
Potrivit art.99 lit.d din Legea nr.303/2004, art.4 din Legea nr.303/2004 și art.15 din Codul deontologic au obligația imperativă, specială și specifică de a păstra confidențialitatea în exercitarea raporturilor de muncă.
Spre deosebite de această categorie de personal, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, legea i-a recunoscut dreptul corelativ de natură salarială.
Astfel, potrivit art.3 din Legea nr.444/2006, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate.
De același spor beneficiază și funcționarii publici încadrați în aparatul de lucru al Guvernului, în cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ etc.
În această situație se pune problema stabilirii existenței sau inexistenței unei discriminări a reclamanților prin neacordarea sporului de confidențialitate prin raportare la alte categorii socio-profesionale, funcție de tratamentele ce se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, nu neapărat similare.
Ori în cauză, indubitabil reclamanții se află în aceeași situație ca restul personalului din celelalte unități bugetare care primesc sporul de confidențialitate evocat, sunt parte a unui raport de muncă guvernat de Codul muncii și prestează o muncă și ca efect al acestor premise se supun obligației de confidențialitate prevăzută de lege.
În aceeași ordine de idei, din conținutul art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, rezultă că indiferent de categoria socio-profesională și perioada în care persoana prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (inclusiv a sporului în sensul art.155 din Codul muncii ) corelat și îndeplinirii prestației de confidențialitate.
Prin urmare, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit legiuitorul a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială) pentru că în caz contrar s-ar încălca principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, preluate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
Ca atare, instanța a reținut că reclamanții se află într-o situație identică, nu doar comparabilă cu alți salariați care constituie personalul din unitățile bugetare și chiar cu personalul din unitățile private, fiind parte a unui raport juridic de muncă în baza căruia îndeplinesc o obligație de confidențialitate, dar față de ei sunt discriminați pentru că nu primesc sporul analizat.
Ori, potrivit principiului egalității de tratament în salarizare, persoanelor care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă, inclusiv prin executarea obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască același salariu care include și sporul de confidențialitate, neexistând așadar nici o justificare obiectivă și rezonabilă să fie excluși de la beneficiul acestuia.
Instanța a mai reținut că pentru aprecierea discriminării relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, anume existența obligației de confidențialitate și nu criteriul socio-profesional.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, iar aceasta se poate reflecta numai în cadrul salariului (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului) și nu în sporurile salariale.
S-a argumentat că acordarea acestora are totdeauna obiective și elemente cu totul speciale și specifice, precum prestarea muncii peste programul normal, în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate etc.
Concluzionând că reclamanții sunt discriminați prin neacordarea sporului de confidențialitate, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului, instanța a trimis la art.2 alin.1, 3 și art.6 din nr.OG137/2000, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art.14 din Convenție, Protocolul nr.12 la Convenție, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.e și f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 Codul muncii, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.
Acordarea sumelor cu acest titlu trebuie să se facă însă, reactualizate față de dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii care prevăd că "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plată de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
Pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice V au declarat recurs împotriva sentinței de mai sus pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând următoarele:
Ministerul Justiției a susținut că hotărârea primei instanțe este casabilă sub aspectul art.304 alin.4 Cod procedură civilă, deoarece nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru grefieri.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă care poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
De asemenea a mai susținut că hotărârea este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă referitor la aplicarea greșită a legii și încălcarea acesteia.
Din acest punct de vedere a motivat că neacordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor din nr.OG137/2000 și din Convenție, pentru că nu există un drept recunoscut și protejat de lege în lipsa unui act normativ care să prevadă și să garanteze sporul de confidențialitate.
Instanța a aplicat greșit legea reținând că reclamanții se află în situații comparabile cu alte categorii de personal, dispozițiile nr.OG137/2000 nefiind incidente pentru că ei reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și îndatoriri stabilite prin act normativ special, respectiv Legea nr.27/2006.
Ca atare, situația lor nu este comparabilă cu a altor categorii de personal din sistemul bugetar care prin statute proprii, profesionale, au instituite drepturi și îndatoriri diferite, fac parte din categorii distincte ale autorității publice, informațiile protejate prin acordarea sporului în discuție diferă de cele stabilite prin Hotărârea CSM nr.328/2005, sporul în cuantum de până la 15 % din salariul de bază este prevăzut expres pentru categoriile de personal vizate.
În acest context s-a referit la personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, din Administrația președințială, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, direcțiile subordonate, Consiliul Legislativ.
Și în fine a susținut că în concordanță cu deciziile Curții Europene, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării nu se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări și că tribunalul s-a referit greșit la dispozițiile art.269 din Codul muncii, observându-se că în dreptul comun al muncii nu este nicăieri prevăzută obligativitatea acordării unui spor de confidențialitate.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat hotărârea tribunalului invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că instanța a reținut greșit calitatea sa procesuală pasivă, deoarece aprobarea bugetului de stat revine Parlamentului care-și exercită prerogativa de putere legislativă prin lege organică, așa că obligarea sa la elaborarea bugetului sub o anumită formă sau conținut înseamnă o imixtiune în atribuțiile puterii legislative ce încalcă art.1 alin.4 din Constituție.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale cu respectarea procedurii reglementate prin Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, rezultă că în mod greșit prima critică a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 alin.4 Cod procedură civilă inexistent, referirea la art.304 pct.4 Cod procedură civilă în realitate și numai din eroare la art.304 alin.4 Cod procedură civilă fiind nefondată.
Dacă pârâtul ar fi înțeles să invoce depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de fond, proprie textului menționat, susținerile din acest motiv de recurs nu se încadrează în disp.art.304 pct.4 Cod procedură civilă care vizează incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică.
Din conținutul acestora reiese că se referă la încălcarea și aplicarea greșită a legii atunci când a apreciat că grefierilor li se cuvine sporul de confidențialitate deși nu este reglementat printr-o dispoziție expresă, astfel că în mod corect aceste susțineri se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ca și cele din următorul motiv de recurs, așa că vor fi analizate împreună.
Din actele și lucrările dosarului rezultă neîndoios că reclamanții funcționează ca grefieri la Judecătoria Curtea d e A, iar potrivit art.99 lit.d și art.4 din Legea nr.303/2004, precum și art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea CSM nr.328 din 24 august 2005, au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile obținute în această calitate, deci să păstreze confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile ce le parvin în exercițiul funcției.
Mai mult, nerespectarea secretului deliberării sau al confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară pentru care este posibilă aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiunilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15 % din salariul (indemnizația) de încadrare.
În acest sens instanța a făcut referire la funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, funcționarii publici care constituie aparatul de lucru al Guvernului, cei din Administrația Președințială, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
În această situație se pune problema de a aprecia dacă grefierii se află în situație comparabilă cu persoanele amintite, pentru a concluziona dacă neacordarea acestui spor în beneficiul lor constituie o discriminare sub acest aspect, prima instanță făcând corect trimitere la Directiva 2000/CE/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile angajării care constituie aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării.
Tot astfel a motivat că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
Față de aceste considerații, este cert că reclamanții se află nu doar într-o situație comparabilă, dar chiar identică cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare, funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.
Sub acest ultim aspect, instanța de fond a observat corect că sistemul de salarizare este guvernat de principiul egalității de tratament, potrivit art.154 din Codul muncii, diferențierea salariilor fiind posibilă numai în raport de nivelul studiilor, treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, așa că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamanților.
Prin urmare, aprecierea discriminării nu se face prin prisma criteriului socio-profesional, apartenența unei persoane de o anumită profesie nefiind motiv pentru includerea sau excluderea ei de la aplicarea sporului de confidențialitate care se acordă exclusiv funcție de obligația de confidențialitate, ce implică corelativ o contraprestație din partea celui căruia îi profită.
Dacă diferențierea salariilor se face în raport de nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, aceasta nu privește și sporurile salariale care se acordă în considerarea unor criterii specifice, în cauză, păstrarea confidențialității asupra datelor și informațiilor obținute în executarea obligațiilor de muncă.
În consecință, prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamanții au fost discriminați în sensul art.2 alin.1 și 3 și art.6 din nr.OG137/2000, aflându-se în mod clar într-o situație juridică și faptică identică și comparabilă ce fundamentează acordarea acestui spor și pentru alte categorii de personal.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
La fel, se grevează pe art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nici o distincție, pe art.14 din Convenție, Protocolul 12 care interzice discriminarea și art.4 din Carta socială europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Față de cele expuse este inexact că acordarea sporului de confidențialitate nu are suport legal pentru grefieri și că aceștia nu se află în situații comparabile cu alte categorii de personal pentru care este prevăzut, dimpotrivă prin hotărârea pronunțată tribunalul dând o aplicare corectă dispozițiilor legale evocate și asigurând posibilitatea reclamanților la un proces echitabil.
Așa fiind, recursul introdus de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
În ce privește recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este tot nefondat.
Acesta s-a întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Este de remarcat în primul rând că tribunalul nu a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în considerarea vreunui raport de muncă pe care reclamanții l-ar avea cu acesta.
Este un lucru evident și necontestat că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având pârâții Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI, așa cum corect susține recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totuși în mod corect instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Rezultă așadar că față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, pârâții se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
În concluzie, față de cele de mai sus va respinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr.807/CM din data de 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/19.03.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica
