Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 232/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.232
Ședința publică din data de 9 februarie 2010
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în comuna, județul P, SC SA B-Sucursala -prin lichidator judiciar cu sediul în P,-,. D,.6,.25, jud. P, împotriva sentinței civile nr.456 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, sat, nr.22, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 2 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului ales al intimatei-reclamante să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când dat următoarea decizie:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând contravaloarea primelor de Paște, C și aprovizionare toamnă-iarnă în cuantum de câte un salariu minim pe ramură pentru perioada anilor 2005-2007, sume reactualizate în raport cu rata inflației de la data scadenței până la plata efectivă. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură constând în suplimentari salariale cu ocazia aprovizionării pentru toamnă-iarnă și a sărbătorilor de Paște și C, drepturi ce nu i-au fost acordate în perioada sus-menționată.
La data de 05.12.2008 pârâta, legal citată a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamantul nu este creditorul raportului juridic privind drepturile solicitate atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în cauză, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e muncii, fiind depășit termenului de prescripție de 6 luni, iar în fond a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salariul de bază al fiecărui salariat.
În ședința publica din 13.02.2009, instanța a pus în discuția părților, excepțiile invocate și, după luarea concluziilor părților, le-a unit cu fondul cauzei.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 456 pronunțată la data de 17 februarie 2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru Paște 2005 și a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Totodată, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a admis acțiunea obligând pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reprezentând prima de C pentru anii 2005-2007 și Paște pentru anii 2006-2007 precum și a contravalorii aprovizionării toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 al.1 si 2 din CCM la nivel ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anii 2005-2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței pana la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că reclamantul este salariatul pârâtei însa în perioada 2005-2007 nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă și prime Paște și C stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Disp.art.168 alin.1 din acest contract pentru anul 2003 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
De asemenea, dispozițiile art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol și gaze, energie electrică, termică, au dreptul cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, la câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acordă în cazul în care nu s-a convenit în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
Din analiza probelor administrate în cauză prima instanță a reținut că reclamantul nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă și a sărbătorilor de Paște și C, astfel încât a obligat pârâta să achite aceste drepturi reclamantului, în condițiile în care nu s-a făcut nicio dovadă privind plata efectivă acestor drepturi sau includerea lor în salariul de bază.
Apărările pârâtei că reclamantul nu poate solicita aceste drepturi atât timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat și că aceste drepturi ar fi fost incluse în salariul de bază nu pot fi avute în vedere întrucât din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și din CCM la nivel de societate din anul 2003, reiese că în realitate, drepturile salariale sub forma suplimentarilor pentru aprovizionare toamnă-iarnă, nu au fost incluse în salariul de bază, iar inexistența unor negocieri între patronat și sindicat nu o exonerează pe pârâtă de obligația asumată prin clauzele contractuale.
De asemenea, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare pentru perioada sărbătorii de Paște 2005 și a respins acțiunea pentru aceasta perioada ca fiind prescrisă în raport de data introducerii acțiunii, termenul general de prescripție fiind depășit.
Prin sentință, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anilor 2005-2007, constatând că în cauză sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c muncii în baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005.
Totodată, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active deoarece există identitate între persoana reclamantului și titularul dreptului dedus judecății, în condițiile în care reclamantul, în calitate de salariat al pârâtei, are dreptul să solicite în instanță și deci, calitate procesuală activă, pârâtei, să îi achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă desfășurate între părți.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Recurenta a susținut sub un prim aspect că reclamantul nu are calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății, iar instanța de fond a soluționat greșit această excepție pe care a respins-o nejustificat.
Sub aspectul celei de a doua excepții-a prescripției dreptului material la acțiune-recurenta a arătat că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din codul muncii, termenul în care reclamantul avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum greșit s-a reținut de instanța de fond care a respins această excepție pentru perioada anilor 2005-2007.
Recurenta-pârâtă a criticat și dezlegarea dată fondului acțiunii susținând că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că:
-suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta;
-primele pentru sărbătorile de Paște și C de care beneficiau salariații să fie introduse în salariul de bază, realizându-se în acest mod o mărire salarială și începând cu anul 2003, primele au devenit parte din salariul de bază, ca întreg, fără a
mai putea fi individualizate în mod distinct pe viitor și fără mai putea fi modificate separat față de salariu.
Recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 168 alin. 1 și 2 din CCM concluzionând că primele de Paște și C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat transferat în interesul serviciului începând cu anul 2003, la SC SA.
apărarea privitoare la includerea primelor de Paște și C în salariul de bază la nivelul SC SA, recurenta a invocat adresele nr. 1154/28.02.2003 și 1453/14.03.2003 prin care s-a stabilit în mod expres că din fondul de salarii aprobat prin hotărâre de guvern pentru salariații cu contract individual de muncă va avea loc o reașezare a salariilor cu minim 14% începând cu data de 1.01.2003, incluzând și drepturile salariale rezultate din modificarea art. 168 alin. 1 din CCM, iar reașezările de salarii, astfel cum au fost prevăzute în cele două adrese, au fost finalizate până la data de 29.03.2003, au fost menționate drept creștere salarială în cărțile de muncă ale angajaților SC SA.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului în sensul respingerii acțiunii privind obligarea la plata drepturilor solicitate în principal ca prescrise, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond, ca neîntemeiată.
Recurenta a administrat proba cu înscrisuri (filele 27-74, 96-112, 123-145) a depus concluzii scrise(152-163) la fel ca și intimatul-reclamant (filele 164-168).
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, aceasta presupune existența identității între persoana reclamantului și cel care se pretinde titular al dreptului afirmat iar calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel care ar trebui obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauza de față, reclamantul a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor sale cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că acesta are calitate procesuală de a sta în judecată în raportul juridic pentru drepturile bănești pe care le-a revendicat, afirmând că acestea decurg din relațiile de muncă cu unitatea angajatoare.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori (denumit în continuare CCM) a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă referitor la drepturile salariale, lit. caa celuiași articol stabilește un termen de prescripție de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora - ca și în cauza de față.
Curtea constată că nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Prin urmare, raportat la data introducerii acțiunii și având în vedere termenul de prescripție aplicabil, acela de trei ani calculat de la data nașterii dreptului la acțiune, în mod corect prima instanță a admis excepția prescripției în ceea ce privește prima de Paște 2005 solicitată de reclamant pentru care într-adevăr dreptul la acțiune s-a prescris prin raportare la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
Drept consecință, soluționarea ambelor excepții s-a făcut cu evocarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale însă criticile privind modalitatea greșită de soluționare a fondului cauzei sunt întemeiate.
Astfel, din examinarea înscrisurilor depuse atât la instanța de fond cât și în recurs Curtea reține că SC SA a fost constituită la începutul anului 2003 prin externalizarea activităților de întreținere și reparații pentru Rafinăria din structura SNP SA, societatea preluând prin transfer, la data de 28.02.2003, tot personalul Direcției din cadrul Sucursalei, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute în CCM încheiat între SNP SA și, astfel că o parte din angajații societății au fost transferați în interesul serviciului, la data de mai sus în cadrul noii societăți externalizate- SA.
În privința primelor de Paște și C și a celor de aprovizionare toamnă-iarnă acordate de prima instanță, Curtea constată că în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze invocat de reclamant, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract stabilește, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lor în salariul de bază.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale intimatului-reclamant.
Astfel, prin art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta( filele 44-45 dosar fond) s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, potrivit art.168 alin.3 din același contract.
Apoi, pentru anul 1998(filele 46-47 dosar fond) art.168 alin.2 din prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de SN SA, pe de o parte și, pe de alta(fila 48 dosar fond) stabilește ca pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM pe anul 2007, începând cu data de 1 martie 1998, prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.001-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.001 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice.
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 (filele 49-50) dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus și deși ulterior anului 2002 reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum s-a arătat mai sus.
Curtea mai reține că aceste adrese nu au vizat Societatea -unde a fost inițial salariată reclamantul, fiindcă în anul 1997 această societate nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar, pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Astfel, prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ-Anexa 2, Societatea a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome, cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații SC, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din:contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG nr.49/1997.
Sindicatul liber al salariaților Societății aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din - "- ", iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această din urmă federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților din cauza de față.
La data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile angajaților conform adresei nr.3552/1999-expres indicată și în copia cărții de muncă a intimatului-reclamant depusă în copie la dosarul de fond-filele 7-20, prin egalizarea indicilor de ierarhizare și a grilelor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
Prin urmare, la data de 1 iunie 1999 s-au egalizat grilele de salarizare ale SC cu cele ale SN SA, iar acestea din urmă cuprindeau toate drepturile acordate salariaților, precum și indexările care au avut loc până la 30.05.1999.
În egală măsură, din carnetul de muncă al reclamantului mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetul de muncă, iar împrejurarea de netăgăduit, a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul brut de bază, explică de ce reclamanta nu a înțeles să revendice acest drept până în prezent, fără vreo justificare verosimilă.
Lipsa negocierilor la nivel de unitate cu privire la condițiile și criteriile de acordare a primelor de aprovizionare toamnă-iarnă în sensul celor arătate de art.176 alin.2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze nu poate justifica, într-adevăr, respingerea cererii de acordare a primelor de aprovizionare toamnă-iarnă, însă în cauză s-a făcut dovada includerii suplimentărilor solicitate în salariul brut de bază al intimatului-reclamant, prin efectul menținerii acestora în salariul brut de bază, iar acțiunea prin care același drept salarial a fost revendicat din nou apare ca neîntemeiată, lipsa negocierilor la nivel de unitate fiind determinată tocmai de împrejurarea că suplimentările solicitate au fost incluse în salariile brute de bază ale angajaților.
În privința primelor de Paște și C, Curtea constată că adresa înregistrată sub nr.1453/14.03.2003 la SNP SA, ce poartă semnătura partenerilor sociali(fila 64 dosar recurs) cuprinde dispoziția de reașezare a salariilor până la data de 21.03.2003, precum și menționarea expresă a faptului introducerii în salariul de bază al fiecărui salariat a suplimentărilor salariale datorate în baza art.168 din CCM data de aplicare a reașezării salariilor de bază fiind 01.02.2003.
De asemenea, între Administrația Sucursalei și organizația sindicală din ( ) s-a încheiat un protocol de reașezare a salariilor de bază aferente personalului muncitor începând cu data de 01.02.2003, prin care s-a convenit introducerea în salariile de bază existente la 01.02.2003 a sumei fixe de - lei brut/salariat-rezultate din însumarea cuantumului primelor de Paște și C cuvenite anual și împărțirea acestuia la 12 luni-și majorarea începând cu 1 febr.2003 cu procentul de 13,2 % a noilor salarii de bază rezultate după introducerea sumei fixe de mai sus(fila 125 recurs).
Faptul introducerii primelor de Paște și C în salariile de bază ale angajaților Sucursalei începând cu data de 01.02.2003 rezultă din actul adițional nr.1602/2003 la CCM la nivelul SC SA, aplicabil de la 1 februarie 2003, prin care s-a hotărât, la art.168 alin.2, că pentru anul respectiv, suplimentările de la art.168 alin.1, privind primele de Paște și C, vor fi introduse în salariul de bază, conform modalității și în condițiile negociate cu, intimatul-reclamant fiind transferat la noua societate(externalizată ulterior acestei date) respectiv la 28.02.2003, din adresa SNP SA B nr.1154 din
28.02.2003 (fila 101) coroborată cu înscrierile din cărțile de muncă ale unor salariați (filele 110-112) depuse în copie la dosar de către recurentă, din care reiese că adresa nr.1453/14.03.2003 a fost efectiv aplicată, salariile de bază fiind reașezate retroactiv începând cu data de 01.02.2003.
Aceeași situație rezultă și din adeverința nr.4202/2003 a Sucursalei a SNP SA, depusă în copie la dosar (fila 95 recurs) de către recurentă, în care se menționează expresă că începând cu data de 01.02.2003, salariul de bază reașezat al reclamantului, ce a fost angajat al societății ca electrician de întreținere și reparații până la data de 27.02.2003, a fost în sumă de 6.165.000 lei, iar prin "adresa SNP SA B nr.1453/14.03.2003, salariile de bază au fost reașezate retroactiv începând cu data de 01.02.2003 pentru salariații aflați în evidențele unității la această dată".
Spre deosebire de contractele colective de muncă încheiate la nivelul SC SA pe perioada în discuție în care anual, s-a prevăzut prin art.168 alin.1, dreptul salariaților la acordarea primelor de Paște și C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, în contractele colective de muncă încheiate la nivelul societății pârâte SC SA, pe aceeași perioadă, nu mai este prevăzut un atare drept și câtă vreme ce s-a făcut dovada acordării primelor respective în anul 2003, prin includerea lor în salariul de bază anterior transferului la noua societate, iar salariul intimatului nu a fost diminuat în anii următori, rezultă că în cauză sunt aplicabile, ca și în situația primelor de aprovizionare toamnă-iarnă, dispozițiile de excepție consacrate de art.176 alin.6 din CCM la nivel de ramură, care justifică respingerea cererii de acordare a primelor de Paște și C, greșit acordate de prima instanță.
În egală măsură, așa cum în mod corect a susținut recurenta, instanța de fond a acordat intimatului și prima de C pe anul 2006 deși contractul individual de muncă al acestuia încetase anterior, la data de 1dec.2007(fila 19 dosar fond).
Față de cele ce preced, Curtea constată că recursul ca fondat, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod pr.civ. îl va admite, modificând în parte hotărârea instanței de fond în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, mai puțin pentru prima de Paște 2005, pentru care s-a respins acțiunea ca prescrisă, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței civile nr.456 pronunțate la data de 17 februarie 2009 de Tribunalul Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în comuna, județul P, SC SA B - Sucursala -prin lichidator judiciar cu sediul în P,-,. D,.6,.25, jud. P, împotriva sentinței civile nr.456 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, sat, nr.22, județul P, și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea, mai puțin pentru prima de Paște 2005, pentru care s-a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - -- -
Fiind în concediu medical
semnează președintele instanței
Grefier
/VS
4 ex./ 10.03.2010
f--Trib.
R
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
