Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2372/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 2372
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, G, n, G, (), C, -, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău,-, Jud. B,împotriva sentinței civile nr. 406 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău,-, Jud. B și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, B-dul -, -. 2 -4, Sector 5, Parchetul de pe Lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, Jud. P, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Buzău cu sediul în B,-, Jud. B și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, Sector 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că, prin Serviciul Registratură s-a depus la dosar întâmpinare formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă
Curtea, având în vedere că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art. 242 alin.2 Cod pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, reclamanții, G, n, G, (), C, -, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reactualizate, rezultând din aplicarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,pe perioada septembrie 2000-28.06.2004, cu actualizarea sumelor restante în raport cu indicii de inflație, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant în parte, obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul MEF să fie obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit art.47 din Legea 50/1996, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar acest text a fost abrogat prin art.1 pct.42 din OUG 83/2000, act care este însă o ordonanță ordinară, emisă de Guvern cu încălcarea disp.art.144 din Constituție, deoarece ordonanța reglementa un domeniu ce nu putea face obiectul decât al unei legi organice.
De asemenea, au mai arătat că salariul este un element esențial al raporturilor de muncă și trebuia reglementat prin lege organică, că salariații au dreptul la protecție socială ce vizează regimul de muncă, securitatea și sănătatea salariaților, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaus săptămânal, concediul de odihnă plătit, iar exercițiul acestor drepturi și libertăți poate fi restrâns prin lege numai dacă se impune pentru apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, prevenirea unei calamități naturale și alte asemenea motive reglementate în art.53 din Constitutie.
S-a mai arătat că, la data stabilirii sporului, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, condiții existente și astăzi.
Situația este similara și la nivelul UE, unde au fost puse în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor, să prevină riscurile de stres în muncă.
În final, s-a mai arătat că dreptul la acțiune s-a născut la data de 10.03.2008, când a fost recunoscut prin decizia nr.21 a ICCJ, unde s-a stabilit că judecătorii au dreptul la acel spor.
Chiar și în ipoteza în care dreptul la acțiune s-ar fi născut anterior acelei date, termenul de prescripție a fost întrerupt prin numeroase acte de recunoaștere a dreptului, cum ar fi includerea în strategia de reformă a sistemului judiciar și în planul de acțiune aprobate de HG 232/2005.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ a formulat întâmpinare, prin care a invocat în primul rând, pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiune, motivat de faptul că dreptul acesta se stinge dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 al.1 din Decretul 167/1958.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că prin Decizia 21/2008 a ICCJ s-a statuat cu putere obligatorie că magistrații au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la actualizarea sumelor de bani a solicitat să fie, de asemeni, respins, deoarece Ministerul Public, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală.
Fondurile alocate pe anul 2008 Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal nu cuprind un capitol distinct pentru plata drepturilor salariale pretinse de reclamanți, iar creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt capitol. La acestea se mai adaugă și faptul că Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Cu privire la ultima solicitare a reclamanților, cea referitoare la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, a solicitat respingerea, pe considerentul că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, nu și sporurile și adaosurile.
Pârâtul Ministerul Publica formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pe considerentul că instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar Ministerul Public este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Or, rolul Ministerului Finanțelor Publice este tocmai acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
DGFP B, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a acestui minister, deoarece acesta este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministerul Public, neputând fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor instituții publice, raporturi de muncă existând între reclamanți și unitatea angajatoare.
S-a mai arătat că sarcina Ministerului Finanțelor Publice este de a întocmi, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, proiectele legilor bugetare, neavând posibilitatea de a vira sumele de bani necesare plății unor drepturi bănești născute din raporturi de muncă între angajatori și salariații acestora.
La termenul de judecată din data de 03.03.2009, Curtea de APEL PLOIEȘTI, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a prezentei cauze, având în vedere prev.art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă precum și decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea disp.art I și II din OUG 75/2008.
Ca urmare, prin încheierea din aceeași dată, s-a dispus declinarea de competență în favoarea Tribunalului Buzău.
Cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 406 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; s-a respins cererea de chemare în garanție; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și s-a respins ca fiind prescrisă acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Public prin întâmpinare, este întemeiată, având în vedere că obiectul prezentei acțiuni îl constituie obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada septembrie 2000-28.06.2004, spor ce are un conținut patrimonial, fiind evaluabil în bani, astfel încât este supus prescripției de 3 ani, prev.de Decretul 167/1958, conform căruia dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Art.3 din același act normativ, indică termenul de 3 ani ca termenul general de prescripție.
Acest text se coroborează cu prev.art.166 din Codul muncii, aplicabil în speță, unde se arată că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care erau datorate.
Conform prev.art.7, prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune.
În speță, fiind vorba de un spor salarial de 50% din salariul de bază brut lunar, înseamnă că este vorba de prestații succesive, pentru care începe să curgă un termen de prescripție diferit, în funcție de data scadenței pentru fiecare sumă în parte.
A apreciat instanța de fond că trebuie avut în vedere că perioada vizată este 2000 - 28.06.2004, la această dată născându-se dreptul la acțiune și tot de la această ultimă dată începând să curgă termenul de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit la data de 28.06.2007.
Instanța de fond a mai reținut că, din cererea de chemare în judecată, se observă că acțiunea este introdusă la data de 23.12.2008, cu mult peste termenul de prescripție, care era deja împlinit la data formulării acțiunii.
De asemenea, reclamanții nu au dovedit existența vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive, care ar fi dus la ștergerea prescripției începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea curgerii unei noi prescripții.
Au încercat reclamanții să arate că dreptul la acțiune curge de la data la care au cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască paguba cauzată și pe cel răspunzător de ea, și anume de la data de 10.03.2008.
În această situație, reclamanții trebuiau să solicite plata sporului de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data de 10.03.2008 în continuare, fiind în termenul de prescripție, nu pentru perioada 2000 - 2004.
La data de 10.03.2008 s-a pronunțat ICCJ prin Decizia nr.21/2008, prin care a statuat că magistrații au dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, însă acest drept nu se poate acorda decât cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, afară numai de cazul în care se dovedea o cauză de întrerupere a cursului prescripției.
A mai reținut instanța de fond că și în situația în care ar aprecia că Decizia 21 este o recunoaștere de către pârâtă a drepturilor reclamanților, lucru ce ar duce la o întrerupere a cursului prescripției, în speță nu se mai pune problema întreruperii, deoarece termenul se împlinise deja la data de 28.06.2007, înainte de pronunțarea recursului în interesul legii de către ICCJ.
Conform prev.art.16 din Decretul 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, recunoaștere care trebuie să fie neîndoielnică.
Faptul că s-a discutat în strategia de reformă necesitatea adoptării unor măsuri vizând sistemul judiciar românesc, nu poate echivala cu o recunoaștere neîndoielnică a drepturilor reclamanților, făcută de pârâții din prezenta cauză și, ca atare, nu poate conduce nici la ideea că ar fi un caz de întrerupere a cursului prescripției.
Reclamanții au cunoscut de la început producerea prejudiciului, de la neplata sporului de risc începând cu anul 2000, precum și persoanele vinovate de neplată, astfel încât acțiunea putea fi formulată de atunci.
Neprocedând în acest fel, instanța de fond a constatat că dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris și a respins ca atare acțiunea.
Fiind o excepție de fond, absolută, care face de prisos cercetarea pricinii pe fond, instanța de fond nu a mai intrat în fondul cauzei, pentru a analiza dacă acțiunea reclamanților este sau nu întemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată de DGFP B prin întâmpinare, instanța de fond a admis-o, având în vedere că sarcina acestui minister este aceea de a întocmi, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, proiectele legilor bugetare și a proiectelor bugetelor, pe care le depune la Guvern.
Reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, care are calitatea de angajator.
De asemenea, ei sunt în coordonarea directă a Ministerului Public, care are calitatea de ordonator principal de credite și îi revine sarcina de a repartiza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, care sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite.
Raporturile de muncă iau naștere între angajator și persoana fizică, astfel încât drepturile și obligațiile corelative se între aceste părți, inclusiv obligația de acordare a drepturilor salariale ce decurg din lege, din CCM și din contractele individuale de muncă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a MFP formulată de pârâtul Ministerul Public, instanța de fond a respins-o ca lipsită de obiect, deoarece soluția ce se dă asupra cererii de chemare în garanție depinde de soluția ce se va pronunța cu privire la cererea principală.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții în baza art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Recurenții consideră că termenul de prescripție nu s-a împlinit deoarece sporul de suprasolicitare de 50% li se cuvine potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 rămas în vigoare și după adoptarea OG nr. 83/2000, art. 1 pct. 42, conform deciziei nr. 21/2008 pronunțată de ICCJ.
Consideră recurenții că au fost puși în imposibilitate să-și valorifice dreptul în condițiile în care, în mod eronat, art. 1 pct. 42 din OG 83/2000 a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Legal citați intimații au formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Public prin întâmpinare, aceasta este întemeiată, având în vedere că obiectul prezentei acțiuni îl constituie obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada septembrie 2000-28.06.2004, spor ce are un conținut patrimonial, fiind evaluabil în bani, astfel încât este supus prescripției de 3 ani, prev.de Decretul 167/1958, conform căruia dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Art.3 din același act normativ indică termenul de 3 ani ca termen general de prescripție.
Acest text se coroborează cu prev.art.166 din Codul muncii, aplicabil în speță, unde se arată că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care erau datorate.
Conform prev.art.7, prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune.
În speță, fiind vorba de un spor salarial de 50% din salariul de bază brut lunar, înseamnă că este vorba de prestații succesive, pentru care începe să curgă un termen de prescripție diferit, în funcție de data scadenței pentru fiecare sumă în parte.
Perioada vizată este 2000 - 28.06.2004, la această dată născându-se dreptul la acțiune și tot de la această ultimă dată începând să curgă termenul de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit la data de 28.06.2007.
Acțiunea reclamanților este introdusă la data de 23.12.2008, cu mult peste termenul de prescripție, care era deja împlinit la data formulării acțiunii.
De asemenea, reclamanții nu au dovedit existența vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive, care ar fi dus la ștergerea prescripției începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea curgerii unei noi prescripții.
Au încercat reclamanții să arate că dreptul la acțiune curge de la data la care au cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască paguba cauzată și pe cel răspunzător de ea, și anume de la data de 10.03.2008.
În această situație, reclamanții trebuiau să solicite plata sporului de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data de 10.03.2008 în continuare, fiind în termenul de prescripție, nu pentru perioada 2000 - 2004.
La data de 10.03.2008 s-a pronunțat ICCJ prin Decizia nr.21/2008, prin care a statuat că magistrații au dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, însă acest drept nu se poate acorda decât cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, afară numai de cazul în care se dovedea o cauză de întrerupere a cursului prescripției.
În situația în care s-ar aprecia că Decizia 21 este o recunoaștere de către pârâtă a drepturilor reclamanților, acest lucru ar duce la o întrerupere a cursului prescripției, or, în speță, nu se mai pune problema întreruperii, deoarece termenul se împlinise deja la data de 28.06.2007, înainte de pronunțarea recursului în interesul legii de către ICCJ.
Conform prev.art.16 din Decretul 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, recunoaștere care trebuie să fie neîndoielnică.
Faptul că s-a discutat în strategia de reformă necesitatea adoptării unor măsuri vizând sistemul judiciar românesc, nu poate echivala cu o recunoaștere neîndoielnică a drepturilor reclamanților, făcută de pârâții din prezenta cauză, și ca atare nu poate conduce nici la ideea că ar fi un caz de întrerupere a cursului prescripției.
Reclamanții au cunoscut de la început producerea prejudiciului, de la neplata sporului de risc începând cu anul 2000, precum și persoanele vinovate de neplată, astfel încât acțiunea putea fi formulată de atunci.
Ca atare, în mod corect instanța de fond a respins ca prescrisă acțiunea și, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII:
DECIDE:
Respinge ca nefundat recursul declarat de reclamanții, G, n, G, (), C, -, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău,-, Jud. B,împotriva sentinței civile nr. 406 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău,-, Jud. B și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, B-dul -, -. 2 -4, Sector 5, Parchetul de pe Lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, Jud. P, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Buzău cu sediul în B,-, Jud. B și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 10 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
68 ex./15.12.2009
dosar fond- - - Tribunalul Buzău
judecători fond -; G
operator de date cu caracter personal:
număr notificare 3120/2006
Emis 61 comunicări/17.12.2009
Grefier,
1. ,
2. ,
3. ,
4. ,
5. G,
6. n,
7. ,
8. ,
9. ,
10. ,
11. ,
12. ,
13. ,
14. G,
15. ,
16. ,
17. ,
18. ,
19. (),
20. ,
21. ,
22. ,
23. ,
24. ,
25. ,
26. ,
27. ,
28. ,
29. ,
30. ,
31. ,
32. ,
33. ,
34. ,
35. ,
36. ,
37. ,
38. ,
39. ,
40. ,
41. ,
42. ,
43. C,
44. ,
45. ,
46. ,
47. ,
48. ,
49. ,
50. ,
51. -,
52. ,
53.
54. ,
55. ,
56.
57. Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
58. Parchetul de pe Lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
59. Parchetul de pe Lângă Tribunalul Buzău
60. Ministerul Economiei și Finanțelor
61.
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
