Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 243/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 243
Ședința publică de la 20 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 120 din 28 I 2009 Tribunalului Iași, intimat fiind CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă reprezentantul intimatului. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimatul a depus la dosar prin registratura instanței, întâmpinare.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Recurentul precizează că a luat cunoștință de întâmpinare, nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul solicită să se țină cont de precedentul judiciar și lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la nr-, reclamantul chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al comunei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună plata drepturilor bănești,reactualizate cu indicele de inflație, respectiv sporul de vechime de 25%,premiul lunar de 2 % și premiul anual pentru perioada 01.01.2005-01.12.2008, calculul acestor drepturi și efectuarea mențiunilor în cartea de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul arata ca in perioada 23.06.2004- 01.10.2004 a îndeplinit funcția de viceprimar al comunei, în perioada 01.10.2004- 14.04.2005 funcția temporară de primar, iar începând cu data de 14.04.2005 funcția de primar.
Consideră reclamantul că funcția de demnitate publică aleasă este asimilată unui salariat cu contract individual de muncă cu deosebirea că salariul pentru munca prestată este denumit indemnizație lunară și că potrivit disp. art. 19 din Legea 154/1998 această indemnizație reprezintă baza de calcul pentru drepturile bănești care se determină în raport cu venitul salarial și drept urmare, la stabilirea drepturilor sale salariale sunt aplicabile prevederile referitoare la sporul de vechime,premiul lunar și premiul anual, aceste drepturi regăsindu-se și în art. 14, 17, 18 din Legea 40/1991.
Potrivit disp. art. 39 din Legea 393/2004 rezultă cu certitudine ca durata exercitării mandatului de viceprimar și de primar constituie vechime în muncă și se ia în calcul la acordarea tuturor drepturilor bănești.
Consiliul Local al comunei a formulat întâmpinare, arătând că lasă soluția la aprecierea instanței.
Instanța, din oficiu, a invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și prescripției dreptului la acțiune.
Prin sentința civilă nr.120 din 28.01.2009 Tribunalul Iași rspinge acțiunea formulată de reclamantul încontradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei.
Respinge cererea privind plata drepturilor bănești pentru perioada 01.01.2005- 17.12.2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Declină în favoarea Judecătoriei Pașcani competența de soluționare cererii privind înscrierea mențiunilor în carnetul de muncă.
Pntru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 154/1998, "persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație lunară, stabilită în conformitate cu prevederile anexei nr. 11", iar potrivit art. 20 din aceeași lege, "indemnizația lunară, prevăzută la art. 19, este unica formă de remunerare activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial".
In anul 2005 fost adoptată nr.OUG108 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite din administrația publică locală. Potrivit disp. art. 2 din această ordonanță, "pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, din administrația publică locală, indemnizațiile prevăzute în anexa reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. La calculul cuantumului indemnizației nu se adaugă sporul de vechime în muncă și nici alte sporuri prevăzute de lege".
De asemenea, potrivit disp. art. 3 alin. 4 și 5 din nr.OG 3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OUG<LLNK 12000 24180 301 0 46>OoOUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, "pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, VII/3a, precum și în anexele nr. VII/1b, VII/2b și VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege." Aceleași dispoziții le regăsim și în art. 3 alin. 4 și 5 din nr.OG10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, "pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a și VII/1b, VII/2b, VII/3b, precum și nr. VII/1c, VII/2c, VII/3c reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".
Se mai reține de către instanță că potrivit art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001, astfel cum a fost modificat acest articol prin Legea nr. 286/2006, "pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".
Având în vedere modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, prin toate aceste dispoziții legale, drepturile bănești de care beneficiază primarii si viceprimarii, se reține de către instanță că este neîntemeiată cererea formulată de reclamant privind plata sporului de vechime, a premiului lunar de 2% și a premiului anual.
Potrivit dispozițiilor art. 283 pct.1 lit. Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani în cazul în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
În speță, văzând data formulării cererii de chemare în judecată (17.12.2008), instanța respins cererea privind plata sporului de vechime pentru perioada 01.01.2005- 17.12.2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Cererile privind înscrierea de mențiuni în carnetul de muncă se soluționează, potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul 92/1976, de judecătorie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul . În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299-316 Cod proc. civilă, se susține că hotărârea este nelegală și netemeinică.
Motivează recurentul reclamant că în mod greșit instanța i-a respins cererea sa de plată a drepturilor bănești pentru perioada 01.01.2006-31.12.2008, fundamentând hotărârea pe dispozițiile art.61 al.5 din legea 215/2001, modificată prin Legea 286/2006 și dispozițiile OUG108/2005, OG3/2006 și OG10/2007.
Mai motivează recurentul că Instanța nu a luat în considerare și dispozițiile art.39 din Legea 393/2004 pe care le-a invocat în susținerea cererii, dispoziții aflate în vigoare
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care lasă la aprecierea instanței soluția cauzei. Nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
În anul 2005 fost adoptată nr.OUG108 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite din administrația publică locală. În preambulul acestui act normative s-au reținut următoarele:
"Prin Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008, Guvernul Romaniei si-a propus, ca obiectiv prioritar, intărirea capacitatii instituționale din administratia publica locala.
In vederea susținerii acestui obiectiv este necesară asigurarea unui cadru legal prin care să se elimine inechitațile create prin acordarea nejustificată a unor drepturi de natură salarială (spor de vechime in muncă), in baza hotararilor definitive si irevocabile ale unor instante de judecată. In acest sens și pentru a se evita extinderea aplicării unor dispozitii contrare prevederilor legale, ca urmare a altor acțiuni in instanță in curs de soluționare, se impune, in regim de urgență, reglementarea situației privind remunerarea funcțiilor de demnitate publica, alese si numite, din administrația publica locala."
Astfel, conform disp.art. 2 din această ordonanță: "Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publica, alese și numite, din administrația publica locală, indemnizațiile prevăzute în anexa reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial. La calculul cuantumului indemnizației nu se adauga sporul de vechime în munca și nici alte sporuri prevăzute de lege."
Se mai reține că, potrivit disp.art. 3 alin.4 și 5 din nr.OG3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică:
"Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, VII/3a, precum și în anexele nr. VII/1b, VII/2b și VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege."
Aceleași dispoziții le regăsim și în art. 3 alin.4 și 5 din nr.OG10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica:
"Pentru persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a și VII/1b, VII/2b, VII/3b, precum și nr. VII/1c, VII/2c, VII/3c reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial.
În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în munca și nici de alte sporuri prevăzute de lege".
Se mai reține că, potrivit art. 57 alin.5 și 6 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată:
"Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
Durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite."
Având în vedere modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, chiar prin aceste din urmă dispoziții legale, drepturile bănești de care beneficiază primarii, precizându-se în același articol faptul că aceștia nu sunt îndreptățiți la spor de vechime, dar durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitate, se reține că în mod eronat prima instanță a reținut în sprijinul acordării sporului solicitat de către reclamant prin acțiune, disp.art. 39 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, potrivit cărora: "Durata exercitarii mandatului de primar si de viceprimar, de presedinte si de vicepresedinte al consiliului judetean constituie vechime in munca si in specialitate si se ia in calcul la promovare si la acordarea tuturor drepturilor banesti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea si la recalcularea pensiei."
Pentru toate aceste considrente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Cod.proc.civ. să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.120 din 28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronuntă în ședința publică,azi, 20.03. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red/Tehnored
2 ex,13.04.2009
Tribunalul Iași
Judecători:
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea