Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 245/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 245
Ședința publică din 13 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Marinela
Grefier:
Pe rol se află soluționarea asupra recursului declarat de către pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 959 pronunțată la 25 noiembrie 2008 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâta recurentă avocat, lipsă fiind reclamanții intimați.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, iar pe fond, în cazul respingerii excepției invocate, respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată. Arată că prima instanță nu a avut în vedere că termenul de prescripție este de 6 luni și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. Reclamanții în cauză au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești pretins cuvenite în luna octombrie a fiecărui an pentru aprovizionare toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, pe fiecare an în parte, actualizate cu dobânda legală la data plății, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Cotractul colectiv de muncă. Susține că cererea este nejustificată, câtă vreme din anul 1998, acest ajutor cu caracter social a fost introdus în salariul de bază conform adresei nr. 2412/1998. În plus, cererea reclamanților este prescrisă, deoarece aceasta nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, venituri cerute în temeiul unui Contract colectiv de muncă la nivel de ramură, iar această excepție este una de fond peremptorie și absolută.
Pe fond, arată că hotărârea este nelegală și netemeinică, prima instanță le-a încălcat dreptul la apărare, deoarece în mod nelegal cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, în lipsa unei apărări și a oricăror dovezi privitoare la obiectul cererii introductive.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 21 octombrie 2008 sub nr. 4340/108, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâta SC SA B solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către fiecare reclamant în parte a sumei de 880 lei, reprezentând drepturi salariale, precum și dobânda legală până la data plății efective pentru fiecare reclamant în parte, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii a arătat că au deținut calitatea de angajați ai SC service SA, actuala SA până la 1 februarie 2008, când au fost preluați de către SC SA.
Potrivit art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005,2006,2007 și 2008, cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, fiecare dintre adaosuri având cuantumul minim de un salariu minim pe ramură.
Mai arată că la nivelul anului 2008, salariul minim pe ramură era de 880 lei și că deși potrivit art. 243 Codul Muncii, executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți, pârâta nu și-a îndeplinit obligația.
In drept a invocat dispozițiile art. 67 litera b din Legea nr. 168/1999, art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, art. 274 cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 953 pronunțată la 25 noiembrie 2008, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamanților câte 880 lei drepturi salariale cuvenite și neacordate și dobânda legală până la data plății efective cuvenite pentru fiecare reclamanți în parte, a obligat pârâta la plata către fiecare reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada cu copiile carnetelor de muncă și adeverințe eliberate de pârâtă a stării de fapt descrise și de asemenea au anexat copia extrasului contractului colectiv de muncă aplicabil în unitatea pârâtă.
A mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 176 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energetice, pârâta este obligată să acorde salariaților săi suplimentări ale drepturilor salariale în cuantum de un salariu minim pe ramură, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, ziua meseriei, C și în luna octombrie a fiecărui an și că deși pârâta avea obligația să-și îndeplinească de bună voie conform art. 243 Codul Muncii, aceasta nu s-a conformat.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta SC SA B, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 81 alin. 1 din Legea nr. 168/1999, 291 Codul Muncii, 304 pct. 9, 3041cod procedură civilă.
Solicită admiterea recursului, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii introductive ca prescrise, iar pe fond ca neîntemeiată.
Arată că sentința recurată a fost pronunțată fără administrarea niciunui mijloc de probă, ignorând cu desăvârșire orice normă legală privitoare la valoarea principiului dreptului la apărare și a făcut o greșită și abuzivă interpretare a raporturilor juridice dintre părți.
Invocă excepția tardivității și arată că venitul la care se referă art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de ramură nu poate fi considerat drept salarial, ci alt venit reglementat ca măsură de protecție socială - de esența acestora fiind nevoia specială în care se găsește persoana căreia i se acordă, iar acțiunea reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât raporturile salariale, venituri cerute în temeiul unui contract colectiv la nivel de ramură.
Apreciază că în aceste condiții, acțiunii îi este aplicabil art. 283 litera e Codul Muncii, fiind vorba de neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Mai invoca excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și arată că nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă care să fie acordat de pârâtă în mod distinct pentru anii 1999-prezent rezultă că reclamantul nu este creditor în raportul juridic de drept substanțial - obligațional invocat și în mod corespunzător, în plan procesual, reclamantul este lipsit de calitate procesual activă în formularea acțiunii.
Sub aspectul fondului arată că venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 al contractului colectiv de muncă la nivel de ramură întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, fapt permis de art. 137 din contractul colectiv de ramură.
In cazul, acest venit a fost introdus din martie 1998 în salariul de bază al fiecărui salariat SA, acesta fiind și motivul pentru care din 1999, sindicatul a și renunțat la negocieri distincte pe tema acordării distincte a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare toamnă-iarnă".
Introducerea ajutorului în salariu este confirmată de adresa IP nr. 2412 din 29 mai 1998, de atunci și până în prezent, ajutorul fiind plătit lună de lună ca parte integrantă din salariu, iar suma aferentă a fost majorată ori de câte ori au fost majorate salariile.
A mai arătat că nu au fost făcute negocieri, materializare și prevedere ale acestui venit la încheierea contractului colectiv de muncă SA - și corespunde situației introducerii venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionarea de toamnă-iarnă" în salariul de bază și a semnificat o renunțare implicită la dreptul pretins în prezent de către reclamant, respectiv acordarea în mod distinct de salariu și anual a acestui venit, inexistența creanței pretinse prin cererea de chemare în judecată.
Mai arată că în aceste condiții acțiunea este formulată cu rea credință și reprezintă un abuz de drept.
Deși legal citat, reclamantul intimat nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de motivele de recurs.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
Cu privire motivul de recurs vizând încălcarea dreptului la apărare, instanța apreciază că acesta nu poate fi primit deoarece pârâta a primit citația la 28 octombrie 2008, iar majoritatea litigiilor ce s-au născut din raporturile de muncă ale SC SA cu salariații săi au obiect identic, ceea ce presupune din partea angajatorului și apărări similare, pârâta având posibilitatea de a-și formula poziția procesuală și a solicita administrarea probatoriului, ceea ce însă nu a făcut.
Termenul de trei ani este aplicabil în ceea ce privește pretențiile având ca obiect "aprovizionare toamnă-iarnă", deoarece drepturile în discuție au luat naștere prin încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură energetică pe anii 2005-2008 și reprezintă drepturi salariale cuvenite angajatului ca beneficiu pentru munca depusă în cadrul societății.
Este fără relevanță împrejurarea că aceste drepturi au fost prevăzute la alt capitol decât cel privind salarizarea.
Instanța de recurs nu poate reține interpretarea dată de recurentă prevederilor art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energetică, anume că dreptul la suplimentările salariale analizate ar fi luat naștere numai în condițiile unui rezultat în acest sens al negocierii speciale cu sindicatul, adică prin prevederea sa printr-un contract colectiv de muncă la nivel inferior, în speță la nivel de unitate.
Aceasta întrucât în absența unei prevederi speciale exprese menită să condiționeze acordarea drepturilor salariale prin raportare la prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate sunt aplicabile normele art. 11 alin. 1 litera c din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Angajatorul nu se poate prevala de neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 176 alin. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aplicabil, aceea de a demara negocierile cu sindicatul pentru stabilirea condițiilor, criteriilor și cuantumului concret al drepturilor salariale în discuție, pentru a pretinde că aceste drepturi nu există. În lipsa unor negocieri în cadrul unității între partenerii sociali, drepturile minimale cuantificate prin contractul colectiv la nivel superior trebuie respectate.
Deși susține că suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă au fost incluse în salariul de bază al angajaților săi încă din anul 1998, context în care ele nu ar putea fi pretinse separat în temeiul alin. 6 al art. 176 din contract, nici un înscris din dosarul cauzei nu atestă existența vreunei convenții a partenerilor sociali din unitatea pârâtă în acest sens. Câtă vreme reclamantul pretinde că i se cuvine plata unor drepturi salariale în baza unor clauze contractuale exprese, acțiunea nu poate fi considerată abuzivă.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul ca neîntemeiat
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 953 pronunțată la 25 noiembrie 2008 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, ,.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
10.05.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Marinela
