Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 244/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 244
Ședința publică din 13 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER: A
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta B, împotriva sentinței civile nr. 891 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal s-a prezentat pentru pârâta recurentă B, avocat, lipsă fiind reclamanții intimați, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, iar pe fond, în cazul respingerii excepției invocate, respingerea acțiunii ca nefondată și netemeinică, cu cheltuieli de judecată. Arată că prima instanță nu a avut în vedere că termenul de prescripție este de 6 luni și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. Reclamanții în cauză au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești pretins cuvenite în luna octombrie a fiecărui an pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, pe fiecare an în parte, actualizate cu dobânda legală la data plății, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă. Susține că această cerere este nejustificată, câtă vreme din anul 1998, acest ajutor cu caracter social a fost introdus în salariul de bază conform adresei nr. 2412/1998. În plus, cererea reclamanților este prescrisă, deoarece aceasta nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, venituri cerute în temeiul unui Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, iar această excepție este una de fond peremptorie și absolută.
Pe fond, arată că hotărârea este nelegală și netemeinică, prima instanță le-a încălcat dreptul la apărare, deoarece în mod nelegal cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, în lipsa unei apărări și a oricăror dovezi privitoare la obiectul cererii introductive.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Reclamanții, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei de 2780 lei reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă pe anul 2005, 2006, 2007 și 2008 și dobânda legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.
Motivându-și acțiunea, reclamanții au arătat că sunt salariații societății pârâte de mai mult de 3 ani, în baza unui contract individual de muncă și a unui contract colectiv de muncă negociat pe fiecare an.
Pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, erau îndreptățiți la toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă, încheiat la nivel de societate.
În conformitate cu prevederile art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SA între reprezentanții angajatorului și reprezentanții sindicatului reprezentativ reiese că, " cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, C, Ziua Meseriei, precum și pentru luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă)", reclamanților li se cuvine câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, fiecare din aceste adaosuri având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură.
Prin sentința civilă nr. 891/11 noiembrie 2008 Tribunalului Arad, s-a admis acțiunea reclamanților și în consecință: pârâta a fost obligată să plătească fiecărui reclamant 2.780 lei reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă pe anii 2005, 2006, 2007 și 2008 și dobânda legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă în care se prevede obligativitatea pârâtei de a acorda salariaților săi suplimentări ale drepturilor salariale în cuantum de câte un salariu minim pe ramură, " cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, C, Ziua Meseriei, precum și pentru luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă)", neîndeplinirea acestei obligații îndreptățind instanța să admită acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, pe cale de excepție, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
Motivându-și recursul, pârâta a arătat că le-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța s-a pronunțat la primul termen de judecată în lipsa oricăror apărări din partea unității.
Pe cale de excepție a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă în termen de 6 luni, termen care a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, precum și a lipsei calității procesuale active a reclamanților, având în vedere temeiul de drept pe care-și întemeiază acțiunea, respectiv dispozițiile art. 176 CCM și care stabilesc doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, dar care nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu, dreptul salariaților putând fi generat exclusiv ca rezultat al unei negocieri patronat-sindicat cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă la nivel inferior-în speță CCM SA. negocieri care nu au mai avut loc începând cu anul 1999. Sub aspectul netemeiniciei, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu reținerea greșită a situației de fapt, susținând că instanța nu s-a preocupat de analiza stării de fapt existente, în sensul includerii adaosurilor în salariul de bază al fiecărui salariat SA. această dispoziție fiind prevăzută în art. 137 din CCM:,prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, unele sporuri și/sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază" (normă existentă în mod similar și pentru anii 1997 și următorii).
La nivelul anilor 1998 s-a inclus acest ajutor privind aprovizionarea toamnă-iarnă în salariul de bază al angajaților, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lunar ca parte integrantă din salariu. Mai mult decât atât, suma aferentă ajutorului privind aprovizionarea toamnă-iarnă a fost majorată ori de câte ori au fost majorate salariile.
Conform contractului colectiv de muncă SA din perioada 1998-2001, prevederea sus-citată a art. 168(3) a îmbrăcat următoarea formă:
" Fiecare din suplimentările de la alin. 1 se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr. 130/1996, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază. Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază", deci ajutorul pentru "aprovizionarea toamnă-iarnă" a fost acordat salariaților în fiecare an, în modalitatea agreată de părțile semnatare al contractului colectiv de muncă SA, cu respectarea CCM, majorarea salariilor de bază ale personalului fiind menținută cu titlu permanent, iar inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit, în M SA din 1999 până în prezent, ca efect al introducerii în salariul de bază a ajutorului pentru "aprovizionarea toamnă-iarnă", înseamnă inexistența dreptului pretins de reclamanți prin cererea de judecată.
Cu privire la natura juridică a dreptului patrimonial prevăzut de ansamblul reglementării art. 176.M, acesta este a unuidrept afectat de o condiție mixtă, neîndeplinită.
Nefiind un drept pur și simplu ( "este pur și simplu acel drept subiectiv civil care conferă maximă certitudine titularului său, întrucât nici existența și nici exercitarea lui nu depinde de vreo împrejurare viitoare: un asemenea drept poate fi exercitat de îndată după nașterea lui condiționat"),acesta reprezintă un drept afectat de modalitatea condiție suspensivă iar neîndeplinirea condiției suspensive atrage inexistența dreptului însuși sau imposibilitatea de exercitare.
A mai arătat recurenta că cererea de chemare în judecată este formulată cu rea-credință și reprezintă un abuz de drept.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 81 alin.1 din Legea nr.168/1999, combinat cu art. 291 Codul Muncii și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea a constatat că este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, argumentată în fapt și în drept, funcție de înscrisurile existente la dosarul cauzei și cu respectarea garanțiilor procesuale.
Referitor la motivele de recurs invocate, privind interpretarea clauzei art. 176 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, se va constata că recurenta nu a respectat aceste prevederi legale cu privire la acordarea unei suplimentări a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, în detrimentul dispozițiilor art. 243 din Codul Muncii, potrivit cu care executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Din modul de formulare al dispozițiilor art. 176 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, nu rezultă că drepturile prevăzute de aceste dispoziții au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte, și că ar fi intervenit o executare corespunzătoare a obligației angajatorului, iar pe de altă parte, angajatorul nu a probat susținerea sa referitoare la faptul că suplimentările prevăzute de art.176 alin.1 și 2 din CCM pe anii 2004 - 2008 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art.287 din Codul muncii.
Prin urmare, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 176 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2008, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil.
Referitor la excepțiile invocate, dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii se impun a fi coroborate cu dispozițiile art. 166 Codul muncii și din interpretarea lor unitară rezultă, că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 3 ani conform art. 283 lit. c Codul muncii, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit.
Susținerile recurentei că adaosurile solicitate prin acțiune, nu sunt drepturi salariale în înțelesul art. 128 alin. 2 din CCM, ci sunt drepturi de protecție socială, nu pot fi reținute, având în vedere chiar sensul noțiunii de,suplimentare a drepturilor salariale",încercându-se a se da o interpretare per a contrario noțiunii de salariu, acțiunea nefiind prescrisă.
Plata drepturilor salariale este o obligație care derivă din contractul individual de muncă, fiind de esența executării acestuia și pretinzând drepturi de natură salarială, reclamantul nu solicită executarea unei clauze din contractul colectiv de muncă chiar dacă aceste drepturi își au izvorul în contractul colectiv de muncă.
De asemenea, prima instanță a soluționat cauza cu respectarea garanțiilor procedurale reglementate de Codul d e procedură civilă cât și de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa încât critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil nu poate fi reținută.
Se va observa în acest sens că intimat recurentă a primit citația la data de 10 noiembrie 2008, și față de primul termen de judecată fixat la instanța de fond, avea timpul material necesar pentru a-și face cuvenitele apărări ce ar fi considerat că se impuneau.
De altfel, nici în faza procesuală a căii de atac a recursului nu a depus alte înscrisuri și nici nu a solicitat completarea probatoriului, așa încât, față de natura și specificul obiectului cauzei dedus judecății, în mod corect tribunalul a procedat la soluționarea cauzei, mai ales că procese de acest gen au mai existat pe rolul instanțelor, nefiind străine unității pârâte.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B, împotriva sentinței civile nr. 891 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
A
Red./12.03.2009 2009
Thred./19.03.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Marinela
