Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 268/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 268
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile declarate de recurenta intimată și de intimata recurentă SC "" SRL, împotriva sentinței civile numărul 1895 din 21 XI 2008 Tribunalului Iași
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta intimată asistată de avocat și avocat pentru intimata recurentă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen de judecată, ITM Iad epus la dosar răspunsul la relațiile solicitate de instanță la termenul anterior prin care precizează că nu poate da informația solicitată deoarece nu a fost trimis și codul numeric personal al numitei, în baza de date a acestora figurând mai multe persoane cu acest nume.
Avocat precizează că nu mai este necesar să se revină cu adresă la ITM Depune o copie de pe noul contract de muncă al recurentei intimate de unde reiese clar funcția pe care este angajată la noua societate. La interpelarea instanței, avocat precizează că între data încetării vechiului contract de muncă și data noului contract de muncă recurenta nu a mai fost angajată nicăieri. Cu privire la obiectul de activitate a societății, precizează că aceasta are activitate hotelieră - restaurant, cu sediul în, iar recurenta este șef birou aprovizionare.
Instanța constată că nu mai este necesar a se reveni cu adresă la ITM
Avocat depune la dosar o adresă emisă de IPJ I în legătură cu dosarul penal aflat pe rol, ce privește recurenta.
Avocat precizează că a luat cunoștință de înscris, nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta intimată, solicită admiterea recursului și casarea parțială a hotărâri Tribunalului Iași în aspectele pe care instanța de fond le-a respins. Consideră că întreaga acțiune trebuia admisă. Solicită ca societate să fie obligată la plata către recurentă la plata drepturilor salariale aferentă perioadei 20 08 2008-01 09 2009, drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent perioadei lucrate și a sporului de noapte. Cu privire la acordarea bonurilor de masă,în condițiile în care societatea a acordat aceste bonuri de masă și celorlalți salariați este normal să fie acordate și recurentei raportat la perioada efectiv lucrată în societate.
Avocat, pentru societatea intimată recurentă, solicită să se constate că recursul societății a fost declarat în termen iar în ce privește motivele, solicită ca acestea să fie admise așa cum au fost formulate, casarea sentinței în ce privește capetele de cerere menționate. Să se aibă în vedere că în mod nelegal s-a admis că activitatea a începu la 01 04 2008. S-a înlătura declarația martorului care a declarat expres că activitatea reclamantei a început la 01 06 2008 și nu la 01 04 2008 așa cum pretinde reclamanta și în mod greșit reține instanța. S-a dovedit că reclamanta a desfășurat raporturi de muncă începând cu data de 01 06 2008 până la data de 19 08 2008, perioadă pentru care s-a făcut dovada achitării tuturor drepturilor salariale cuvenite. În ce privește obligarea societății la plata a 161 de ore suplimentare, solicită să se constate că deși s-a reținut că nu a dovedit că ar fi efectuat muncă de noapte, societatea a fost obligată la plata acestor ore suplimentare. Admiterea acestui capăt de cerere este nelegală. În ce privește obligarea la plata indemnizației de neconcurență, consideră că în mod greșit s-a admis acest capăt de cerere atâta timp cât art.21 din Codul muncii cât și a clauzei de la art.2 lit.e din contractul individual de muncă spun că salariatul are obligația de a nu desfășura timp de 3 luni de la încetarea contractului.În ce privește obligarea societății la virarea către buget a drepturilor salariale cuvenite reclamantei solicită să se țină cont că prin înscrisurile depuse la dosar, ordine de plată, s-a făcut dovada plăți în totalitate a contribuțiilor către stat pentru perioada 1 VI 2008 - 01 09 2008 cât timp reclamanta a fost salariata societății. În concluzie solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Av., având cuvântul în recursul declarat de societate,solicită respingerea acestuia.
În baza probatoriului administrat, s-a admis capătul de cerere prin care s-a solicitat încheierea contractului individual de muncă pentru perioada 01 04 2008 - 31 V 2008. Art. 16 al.2 din Codul muncii reglementează situația neîncheierii contratului de muncă în formă scrisă. Pentru perioada în discuție se regăsesc facturi, bonuri fiscale, condici de prezență, care atestă că reclamanta a desfășurat activitate în acea perioadă. Societatea a contestat acele file de condică de prezență însă nu a făcut dovada contrară, cu o condică ștampilată.
În ce privește plata drepturilor salariale aferente perioadei 01 04 2008 - 19 08 2008, au fost depus la dosar niște state de plată întocmite pro - causa, fără nr. de înregistrare, fără a face dovada plății efective a sumelor înscrise în acestea, fără semnătură.
În ce privește plata orelor suplimentare, instanța a constatat că s-au efectuat orele suplimentare acest capăt de cerere trebuie menținut.
În ce privește plata indemnizației de neconcurență consideră că aceasta trebuie acordată, pe perioada a trei luni reclamanta nu a mai lucrat nicăieri, nu a mai avut vreo funcție de magazioner până în luna noiembrie. În consecință solicită respingerea recursului societății, fără cheltuieli.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 6915/99/04.09.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta "", solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale restante pentru perioada aprilie - august 2008, dobânzii medii bancare pentru depozitele la termen și a cheltuielilor de judecată. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la virarea contribuțiilor către bugetul de stat și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că i s-a încheiat contractul individual de muncă începând cu data de 01.06.2008, însă solicită să îi fie înscrisă în carnetul de muncă și perioada aprilie - mai 2008 în care a prestat muncă în folosul pârâtei. Mai susține reclamanta că a efectuat ore suplimentare și a lucrat în zilele de sâmbătă și duminică, pentru aceste ore pârâta neachitându-i drepturile salariale. De asemenea, reclamanta precizează că pârâta nu i-a achitat concediul de odihnă și nu i-a acordat bonuri de masă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu acte, martori și interogatoriul pârâtei.
Prin precizările la acțiune formulate, reclamanta a susținut că solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada 01.04 - 01.09.2008, la plata sporurilor legale, a orelor suplimentare efectuate și a bonurilor de masă și la plata drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata indemnizației de neconcurență lunară în cuantum de 50%, la plata contribuțiilor datorate statului, la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și la încheierea contractului de muncă pentru perioada 01.04.2008 - 01.06.2008. În motivare, reclamanta a susținut că s-a angajat la data de 01.04.2008, însă contractul de muncă a fost încheiat la data de 01.06.2008, pe durată nedeterminată, până la data de 01.09.2008. La angajare i s-a promis că îi vor fi plătite orele suplimentare, sporurile legale și bonuri de masă, însă aceste drepturi nu i-au fost acordate. Pe data de 20.08.2008 a formulat o cerere de concediu pentru 5 zile, cerere aprobată însă drepturile bănești aferente nu i-au fost achitate. Pe data de 25.08.2008 a revenit la serviciu, însă, întrucât nu i s-au prezentat contractul și carnetul de muncă, a decis să rămână în concediu de odihnă până la expirarea contractului.
Pârâta "" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a susținut că susținerile reclamantei referitoare la faptul că a început activitatea la data de 01.04.2008 nu sunt reale. Astfel, la acea dată lucrările de construcții erau în curs de desfășurare, fiind finalizate abia la sfârșitul lunii mai 2008, iar primele evenimente au avut loc începând cu luna iunie 2008. Este adevărat că reclamanta s-a prezentat în luna mai la punctul de lucru, însă numai pentru a vedea care sunt condițiile de muncă și cerințele angajatorului. La acea dată i s-a adus la cunoștință reclamantei că raporturile de muncă vor începe să se desfășoare în mod efectiv la data de 01.06.2008, dată până la care angajatorul și potențialii angajați urmau să vadă dacă vor ajunge la acordul de voință necesar pentru încheierea contractului individual de muncă. Mai susține pârâta că reclamanta a fost de acord cu cele aduse la cunoștință de angajator, fapt confirmat și prin aceea că nu și-a căutat un alt loc de muncă și a semnat contractul de muncă fără obiecții. Cât privește drepturile salariale, pârâta precizează că pentru perioada lucrată reclamantei i-a fost plătit salariul prevăzut în contractul de muncă, fiind virate și toate contribuțiile către stat. La data de 19.08.2008 reclamanta a formulat o cerere prin care solicita 5 zile libere compensatorii, cerere care nu i-a fost aprobată întrucât aceasta nu a fost de acord să predea gestiunea primită la angajare. Deși această cerere nu i-a fost aprobată, începând cu data de 20.08.2008 reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu. Din acest motiv, susține pârâta că a fost nevoită să procedeze la inventarierea gestiunii reclamantei, constatându-se cu acea ocazie o diferență în minus de 9895,76 lei. La data de 22.08.2008 i s-a emis reclamantei o notificare, însă această adresă a rămas fără rezultat.
Tot prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea capătului de cerere având ca obiect completarea carnetului de muncă. De asemenea, cu privire la acest capăt de cerere, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune.
În dovedirea susținerilor sale, pârâta a solicitat proba cu acte, martori și interogatoriul reclamantei.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriul părților.
Prin sentința civilă nr.1895 din 21.11.2008 Tribunalul Iași admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta ""
Obligă pârâta să încheie cu reclamanta contract individual de muncă pentru perioada 01.04.2008 - 31.05.2008, pentru postul de magaziner și salariul de bază minim brut pe țară.
Obligă pârâta să achite reclamantei drepturile salariale aferente perioadei 01.04.2008 - 19.08.2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâta să achite reclamantei drepturile bănești cuvenite pentru 161 ore lucrate suplimentar, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâta să achite reclamantei indemnizația de neconcurență lunară în cuantum de 50% din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acesteia pe durata raporturilor de muncă, pentru perioada 01.09.2008 - 30.11.2008.
Obligă pârâta să vireze către bugetul de stat contribuțiile aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantei, la care a fost obligată prin prezenta hotărâre.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 20.08.2008 - 01.09.2008, a drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate și a sporului de noapte.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la acordarea bonurilor de masă.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Disjunge și declină în favoarea Judecătoriei Vaslui capătul de cerere formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâta având ca obiect obligarea pârâtei la completarea carnetului de muncă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea capătului de cerere având ca obiect completarea carnetului de muncă, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită, având în vedere disp. art. 8 din Decretul nr. 92/1976 potrivit cărora plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în capătul de cerere având ca obiect completarea carnetului de muncă, instanța reține că această excepție va fi analizată de instanța competentă.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamanta a fost salariata pârâtei "". Din cuprinsul contractului de muncă înregistrat la Inspectoratul eritorial d e Muncă V sub nr. -/19.06.2008 rezultă că reclamanta a fost angajată pe perioada 01.06.2008 - 01.09.2008, pe postul de gestionar - magaziner.
Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului de muncă pentru perioada 01.04.2008 - 01.06.2008, la plata drepturilor salariale pentru perioada 01.04 - 01.09.2008, la plata sporurilor legale, a orelor suplimentare efectuate și a bonurilor de masă și la plata drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata indemnizației de neconcurență lunară în cuantum de 50% și la plata contribuțiilor datorate statului.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea contractului individual de muncă pentru perioada 01.04.2008 - 01.06.2008, instanța constată că acesta este întemeiat. Astfel, potrivit disp. art. 16 alin. 1 Codul muncii, "contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă". În speță, din declarația martorului G - rezultă că reclamanta a fost angajata pârâtei începând cu data de 01.04.2008, pe postul de magaziner. Martorul a mai declarat cu nu știe ce salariu a negociat reclamanta cu pârâta la angajare și că salariații semnau o condică de prezență. La dosarul cauzei au fost depuse și copii după condica de prezență (pag. 21 - 47), din cuprinsul acestor înscrisuri rezultând că reclamanta a fost prezentă la serviciu începând cu data de 01.04.2008. De altfel, cu privire la aceste înscrisuri, martorul G - a declarat că această condică de prezență era cea care se afla la societate și că a semnat și el în această condică. În ceea ce privește declarația martorului, instanța reține că această declarație nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză. Mai mult, martorul a declarat că a început activitatea la data de 01.06.2008 și că nu știe dacă reclamanta a venit la serviciu și înainte de această dată. Având în vedere declarația martorului G -, precum și înscrisurile depuse la dosar, se reține de către instanță că între părți au existat raporturi de muncă începând cu data de 01.04.2008.
În consecință, instanța reține că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la încheierea contractului individual de muncă pentru perioada 01.04.2008 - 31.05.2008, pentru postul de magaziner și salariul de bază minim brut pe țară. Referitor la salariul reclamantei, ca element al contractului individual de muncă, instanța reține că din probele administrate în cauză nu rezultă salariul negociat de părți pentru perioada 01.04.2008 - 31.05.2008. Având în vedere acest aspect, precum și disp. art. 159 alin. 3 Codul muncii, instanța reține că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la încheierea contractului individual de muncă pentru salariul de bază minim brut pe țară.
Se mai reține de către instanță că potrivit disp. art. 154 alin. 1 Codul muncii, salariu reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit art. 156 Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor. Astfel, salariul este prețul muncii prestate, exprimat în bani, iar potrivit Declarației Universale a Drepturilor Omului, cel ce muncește are dreptul la un salariu echitabil și suficient care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană. De asemenea, potrivit disp. art. 163 Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Potrivit disp. art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, se reține de către instanță că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei conform art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada achitării către reclamantă a drepturilor salariale restante cuvenite acesteia.
În consecință, instanța constată că este întemeiat și capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.04.2008 - 19.08.2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 20.08.2008 - 01.09.2008, instanța constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, chiar reclamanta prin precizările la acțiune a susținut că începând cu data de 20.08.2008 nu s-a mai prezentat la serviciu, în perioada 20 - 25.08.2008 aflându-se în concediu, iar începând cu data de 25.08.2008 luând decizia de a rămâne în concediu până la expirarea contractului de muncă. Or, potrivit disp. art. 154 alin. 1 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. În consecință, atât timp cât reclamanta nu a prestat activitate în perioada 20.08.2008 - 01.09.2008, aceasta nu este îndreptățită nici la plata drepturilor salariale pentru această perioadă.
Se mai reține de către instanță că potrivit disp. art. 109 alin. 1 Codul muncii, pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 zile pe săptămână, iar potrivit disp. art. 117 alin. 1 Codul muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 109, este considerată muncă suplimentară. Potrivit dispozițiilor art. 119 alin. 1 Codul muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, iar potrivit disp. art. 120 alin. 1 Codul muncii, în situația în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că reclamanta efectua ore suplimentare, lucrând în unele zile și după ora 16.00. Având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și condica de prezență depusă la dosar, instanța constată că în perioada în care a fost salariata pârâtei reclamanta a efectuat 161 de ore suplimentare.
Având în vedere faptul că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei potrivit disp. art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada achitării către reclamantă a drepturilor bănești cuvenite acesteia pentru 161 ore lucrate suplimentar, instanța reține că este întemeiat și acest capăt de cerere.
Se mai reține de către instanță că la art. M, pct. 2 lit. e din contractul individual de muncă al părților s-a prevăzut obligația pentru reclamantă de a nu desfășura timp de 3 luni de la data încetării contractului individual de muncă o activitate de magaziner care se află în concurență cu cea prestată la angajator. De asemenea, la același articol se prevede că "în acest scop, pe toată perioada de neconcurență, angajatorul va plăti o indemnizație de neconcurență lunară în cuantum de 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului, dacă durata este mai mică de 6 luni. Având în vedere aceste dispoziții înscrise în contractul individual de muncă, instanța reține că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata indemnizației de neconcurență lunară în cuantum de 50% din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acesteia pe durata raporturilor de muncă, pentru perioada 01.09.2008 - 30.11.2008 (perioada de neconcurență de 3 luni).
Potrivit disp. art. 40 alin. 2 lit. f Codul muncii, angajatorul este obligat să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii. Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța constată că este întemeiat și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la virarea către bugetul de stat a contribuțiile aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantei.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, instanța constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit disp. art. 141 Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă. Or, în speță, se reține de către instanță că însăși reclamanta a susținut prin precizările la acțiune a susținut că începând cu data de 25.08.2008 a decis să rămână în concediu de odihnă, până la expirarea contractului individual de muncă (respectiv până la data de 01.09.2008). În consecință, având în vedere faptul că reclamanta a efectuat concediul de odihnă cuvenit pentru perioada lucrată, precum și dispozițiile art. 141 Codul muncii, instanța reține că este neîntemeiată cererea privind compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Potrivit dispozițiilor art. 122 alin. 1 Codul muncii, munca prestată între orele 22.00 - 06.00 este considerată muncă de noapte, iar potrivit alin. 11al aceluiași articol, salariatul de noapte reprezintă salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru sau salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru. Potrivit dispozițiilor art. 123 Codul muncii, salariații de noapte beneficiază fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, de sporul de noapte beneficiază doar salariații de noapte, astfel cum este definită această categorie în art. 122. Or, în speță, instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada faptului că a efectuat muncă de noapte cel puțin 3 ore din programul său zilnic de lucru sau în proporție de 30% din programul său lunar. În consecință, instanța reține că este neîntemeiată cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sporului de noapte.
De asemenea, instanța reține că este neîntemeiată și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata bonurilor de masă, având în vedere faptul că în cuprinsul contractului individual de muncă nu este prevăzută o clauză în acest sens, iar potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 142/1998 salariații pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, textul de lege neinstituind o obligație în acest sens pentru angajatori.
Cât privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că aceasta este neîntemeiată având în vedere faptul că în speță nu s-a făcut dovada cuantumului acestor cheltuieli.
În consecință, instanța a obligat pârâta să încheie cu reclamanta contract individual de muncă pentru perioada 01.04.2008 - 31.05.2008, pentru postul de magaziner și salariul de bază minim brut pe țară și să-i achite acesteia drepturile salariale aferente perioadei 01.04.2008 - 19.08.2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, drepturile bănești cuvenite pentru 161 ore lucrate suplimentar, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective și indemnizația de neconcurență lunară în cuantum de 50% din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acesteia pe durata raporturilor de muncă, pentru perioada 01.09.2008 - 30.11.2008.
De asemenea, a obligat pârâta să vireze către bugetul de stat contribuțiile aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantei, la care a fost obligată prin prezenta hotărâre și a respins cererile reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 20.08.2008 - 01.09.2008, a drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate și a sporului de noapte, la acordarea bonurilor de masă și la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta "", ambii considerând-o nelegală și netemeinică.
1. În motivarea recursului reclamanta arată că în mod greșit i-au fost respinse parte din cererile formulate prin acțiunea introductivă. Astfel susține că, în ceea ce privește disjungerea și declinarea în favoarea Judecătoriei Vasluia capătului de cerere ce are ca obiect obligarea intimatei la completarea carnetului de muncă, dispoziția este nelegală, deoarece în materia conflictelor de muncă competența teritorială nu este alternativă ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.
Mai susține recurenta reclamantă că în ceea ce privește bonurile de masă, deși acordarea acestora nu este obligatorie pentru agenții economici, totuși, în condițiile în care intimata a acordat aceste bonuri celorlalți angajați ai săi este normal și logic să-i fie acordate,în corelație cu numărul și modul în care au primit și ceilalți salariați, raportat la perioada efectiv lucrată în cadrul societății.
Mai susține recurenta reclamantă că este întemeiată și conformă cu dispozițiile legale și cererea sa referitoare la plata drepturilor salariale aferente perioadei 20.08.2008 - 01.09.2008, a drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent perioadei lucrate și a sporului de noapte, în condițiile în care a lucrat noaptea datorită specificului activității societății (activități de hotel, restaurant, bar, organizarea de evenimente - nunți botezuri, etc.).
2. Pârâta "" critică soluția tribunalului pentru următoarele aspecte:
- În ceea ce privește soluția dată capătului de cerere privind obligarea sa de a încheia cu reclamanta contract individual de muncă pentru perioada 01.04.2008 - 31.05.2008, arată că nici prin acțiunea introductivă nici prin precizările ulterioare nu s-a solicitat așa ceva, depășindu-se limitele investirii.
În soluționarea acestei cereri instanța a pus temei pe declarația martorului G, ce nu a avut calitatea de angajat al societății, ci doar de aspirant la un post de ospătar și pe o pretinsă condică de prezență. Însuși acest martor a declarat că s-a prezentat pentru prima oară la punctul de lucru din I începând cu data de 20.04.2008, iar nu cu data de 01.04.2008, că evenimentele au început la sfârșitul lunii mai iar nu din aprilie. Instanța a interpretat trunchiat declarația martorului propus de societate, angajat al său pe postul de bucătar, ce face dovada susținerilor, în sensul că activitatea la punctul de lucru din Iaî nceput la data de 01.06.2008, dată de la care și reclamanta a început munca, în mod efectiv, în favoarea și sub autoritatea sa.
Pretinsa condică de prezență a fost preconstituită cu rea credință de reclamantă în complicitate cu alte persoane care au avut același interes. Aceste file nu reprezintă condica reală de prezență, cu antetul societății, cu număr de înregistrare, ștampilă și semnătura reprezentantului legal. Relevantă în acest sens este declarația martorului, care, în calitate de angajat al societății arată că nu a semnat niciodată acele file, ci într-o condică de prezență cu antetul societății și ștampilă, semnătura din filele aflate la dosar nefiind a sa.
- În ceea ce privește soluția dată capătului de cerere privind obligarea de a achita reclamantei drepturile salariale aferente perioadei 01.04.2008 - 01.09.2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru suma de 800 lei brut conform contractului individual de muncă nr.528/01.06.2008 arată că instanța omite faptul că la dosarul cauzei se află statele de plată ale reclamantei pentru perioada iunie-septembrie 2008. Chiar prin cererea de chemare în judecată și precizările ulterioare reclamanta recunoaște că i-au fost achitate drepturile salariale, susține doar că nu i-au fost prezentate spre semnare state de plată.
Mai mult chiar din declarația martorului G rezultă că reiese că toți salariații, inclusiv reclamanta au fost plătiți pentru toată perioada în care au prestat ore de muncă în favoarea societății.
- În ceea ce privește soluția dată capătului de cerere privind obligarea la plata a 161 ore suplimentare, arată, în principal că această soluție intră în contradicție cu soluția dată cererii privind sporul de noapte, deoarece în componența acestora intră, după cum se consemnează în acțiune. Aceste ore au fost reținute ca dovedite prin așa zisa condică de prezență preconstituită. În plus din declarațiile martorilor audiați rezultă faptul că programul de muncă al reclamantei era de 8 ore pe zi, iar zilele în care stătea peste program erau rare. Însuși martorul Gad eclarat că erau zile în care reclamanta pleca și la ora 16.
- În ceea ce privește soluția dată capătului de cerere privind obligarea la plata indemnizația de neconcurență lunară în cuantum de 50% din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acesteia pe durata raporturilor de muncă, arată că este în contradicție cu dispozițiile art.21 din Codul muncii și a clauzei inserată la pct.2 lit.e din contractul individual de muncă. Date fiind gravele prejudicii cauzate societății exclusiv din vina reclamantei cât ș ide modalitatea defectuoasă în care aceasta și-a îndeplinit obligațiile de serviciu nu a procedat la plata unei asemenea indemnizații de neconcurență, ba mai mult a fost de acord ca reclamanta să se angajeze în altă parte.
- În ceea ce privește soluția dată capătului de cerere privind obligarea la virarea către bugetul de stat a contribuțiilor aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantei, arată că este de asemenea greșită. Instanța nu aținut cont de toate înscrisurile (extrase de cont) depuse la dosar prin care a făcut dovada plății către bugetul de stat a contribuțiilor aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantei, conform art.114 al.2 ind.1 din /2003 și Ordinului 1294/2007.
Pârâta "" a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanta, iar acesta din urmă a depus întâmpinare la recursul formulat de pârâta "" L, solicitând fiecare în parte respingerea recursului ca nefondat.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.
Curtea reține că pârâta "" Laf ormulat în termen recursul, astfel că va respinge excepția tardivității acestuia, invocată de reclamantă prin întâmpinare.
Curtea are în vedere că hotărârea tribunalului a fost comunicată pârâtei la punctul de lucru din I șos. I-V km.12 pe data de 22.12.2008, conform procesului verbal de la fila 122 fond. Aceasta a declarat recurs la data de 05.01.2009, în termenul legal prevăzut de art.80 din Legea 168/1999, termen ce se calculează potrivit art.101 al.1 și 5 din Codul d e procedură civilă.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs, apărările formulate prin întâmpinări și concluziile pe fond, de dispozițiile legale aplicabile Curtea, analizând împreună cele două recursuri reține următoarele:
Contractul individual de muncă reprezintă cea mai concludentă dovadă a ceea ce au convenit părțile, documentul pe baza căruia se poate verifica în ce măsura și-a îndeplinit obligațiile oricare dintre părți, ce drepturi poate revendica și ce raspunderi are, inclusiv în cadrul soluționării unor eventuale litigii, încheierea lui, chiar înainte de începerea raporturilor de munca și în forma scrisă, este în interesul ambelor părți. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de munca, asigura atât cunoașterea, cat și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forță de munca salarială.
Reclamanta a invocat că raporturile de muncă cu pârâta "" L au început la data de 01.04.2008 și că până la data de 01.06 2008 angajatorul nu i-a încheiat contract în formă scrisă și prin urmare, solicită să se constate existența convenției de muncă și pentru acest interval. Că reclamanta a investit și cu o asemenea cerere, iar instanța s-a pronunțat în limitele conferite de art.12986) pr.civ rezultă din motivele invocate în susținerea acțiunii. În acest sens, Curtea notează că instanța este obligată să soluționeze pricina corespunzător pretențiilor formulate, obiectul cererii fiind cel are rezultă din motivele invocate în susținerea ei și nu din sensul literal sau juridic al termenilor folosiți.
Sub acest aspect, judecătorii fondului au interpretat judicios probele cauzei. Depoziția martorului Gaf ost corect reținută în fundamentarea soluției. Acesta a lucrat la unitatea pârâtă fără forme legale, în intervalul litigios, începând cu luna aprilie 2008, astfel că aspectele legate de prezența reclamantei la serviciu în perioada aprilie mai 2008 au fost percepute în mod direct. În schimb, martorul a început să presteze muncă la punctul de lucru din I al pârâtei abia la data de 01.06.2008, când reclamanta a intrat în legalitate sub aspectul contractului de muncă. Acesta nu are informații legate de desfășurarea raporturilor de muncă între cele două părți înainte de momentul angajării sale, declarând că " nu știu dacă reclamanta a venit și înainte de această dată la serviciu".
Solicitarea recurentei pârâtei de a înlătura depoziția martorului G dintre probele cauzei, deoarece acesta a fost doar " un aspirant la postul de ospătar" nu poate fi primită. Aceasta deoarece, chiar martorul audiat la stăruința pârâtei, infirmă afirmațiile, susținând că îl cunoaște pe martor întrucât " a lucrat și el la Motel în perioada de început, era angajat ca ospătar"
Existența unei condici de prezență, sub forma unei agende, pentru intervalul aprilie 2008 - mai 2009, susținută de reclamantă este confirmată de martorul G, care își recunoaște semnăturile din foile de prezență. Câtă vreme martorul și-a început activitatea la data de 01.06.2009, este firesc ca înainte de acest moment să nu poată confirma existența vreunei condici de prezență și să recunoască doar condica oficială, ulterior acestei date. Prin urmare, nu se poate reține cu temei că această dovadă a fost preconstituită de reclamantă împreună cu alte persoane interesate, ci dimpotrivă, că aceasta a fost practica societății înainte de legalizarea raporturilor de muncă cu angajații săi, pentru a avea o evidență a activității acestora.
În susținerea cererii afirmațiilor reclamantei, în sensul că a prestat activitate în lunile mai iunie 2008 stă și buletinul de analize medicale nr.1823 din 16.04.2008, care a fost realizat în considerarea îndeplinirii cerințelor art.27 din Codul muncii. În plus, unitatea recurentă deși nu a perfectat contract de muncă în formă scrisă a încercat să respecte dispozițiile ce-i revin, ca urmare a faptului că desfasoara activitati cu risc de transmitere a unor boli întrucât lucrează în sectorul alimentar, potrivit reglementarilor Ministerului Sanatatii si Familiei.
Pentru aceste motive, soluția dată capătului de cerere privind obligarea recurentei pârâtei de a încheia cu reclamanta contract individual de muncă pentru perioada 01.04.2008 - 31.05.2008, este în acord cu probele cauzei și cu dispozițiile art.16 din Codul muncii, criticile aduse acesteia fiind nefondate.
Și critica adusă soluției date capătului de cerere privind obligarea de a achita reclamantei drepturile salariale aferente perioadei 01.04.2008 - 19.08.2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru suma de 800 lei brut conform contractului individual de muncă nr.528/01.06.2008, se vădește a fi nefondată.
Curtea reține că pentru perioada mai-iunie 2008 recurenta a negat permanent existența raporturilor de muncă cu reclamanta, iar în acest context nici nu a putut face dovada achitării drepturlior salariale cuvenite pentru munca prestată. De vreme ce nu a existat un înscris doveditor al raporturilor de muncă pentru aceste două luni, în mod correct a reținut instanța că din probele administrate în cauză nu rezultă salariul negociat de părți pentru perioada 01.04.2008 - 31.05.2008, și a obligat recurenta pârâtă la încheierea contractului individual de muncă pentru salariul de bază minim brut pe țară, conform art. 159 alin. 3 Codul muncii.
Pentru perioada 01.iunie 2008 - 19.08.2008 Curtea reține că, prin raportare la dispozițiile art.163 (1) din Codul munciip lata salariului trebuia dovedită prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit. Or, statele de plată (filele 68-70 fond) nu poartă semnătura reclamantei.
În ceea ce privește critica adusă soluției date capătului de cerere privind obligarea la plata a 161 ore suplimentare, Curtea reține că este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 1 Codul muncii, pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 zile pe săptămână, iar potrivit dispozițiilor art. 117 alin. 1 Codul muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 109, este considerată muncă suplimentară. Potrivit dispozițiilor art. 119 alin. 1 Codul muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, iar potrivit dispozițiilor art. 120 alin. 1 Codul muncii, în situația în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă, într-adevăr că reclamanta a efectuat ore suplimentare, lucrând în unele zile și după ora 16.00. Nu există, însă, dovezi certe care să conveargă spre o cuantificare a acestor ore prestate în plus. Prin urmare, câtă vreme nu se poate stabili, pe bază de probe, câte ore a efectuat suplimentar reclamanta, critica adusă acestui capăt de cerere va fi admisă.
În ceea ce privește soluția dată capătului de cerere privind obligarea la plata indemnizația de neconcurență lunară în cuantum de 50% din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acesteia pe durata raporturilor de muncă, Curtea reține că este legală.
În conformitate cu dispozițiile art.21 al.3 din Codul muncii, părțile contractului individual de muncă au inserat în cuprinsul acestuia (lit.M pct.2 al.1 lit.e și al.2) o clauză de neconcurență, angajatorul fiind obligat să plătească acestuia o indemnizație al cărui cuantum este de 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei incetarii contractului individual de munca sau, in cazul in care durata contractului individual de munca a fost mai de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
Potrivit convenției reclamanta s-a obligat ca dupa incetarea contractului sa nu presteze, timp de 3 luni, în interes propriu sau al unui tert, actzivitatea de magaziner care se află in concurenta cu cea prestata la angajatorul sau.
Or, în cauză, din susținerile reclamantei de la termenul din data de 27.03.2009 și copia contractului individual de muncă, înregistrat la ITM sub nr.-/11.11.2008, rezultă că între data încetării vechiului contract de muncă și data noului contract de muncă nu a mai fost angajată la o altă societate, iar de la data de 11.11.2008, a început munca la o societate cu activitate hotelieră - restaurant, cu sediul în pe postul de șef birou aprovizionare, funcție ce nu este identică cu cea de magaziner, pentru a fi activată sancțiunea în caz de încălcare a clauzei de neconcurență.
Dispoziția de obligare a recurentei pârâte de a vira către bugetul de stat contribuțiile aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantei, este legală și temeinică, în acord cu dispozițiile legii 19/2000. Extrasul de cont din data de 17.09.2009 și ordinele de plată din 25.08.2009 și 17.09.2008, nu confirmă plata contribuțiilor pentru intervalul mai iunie 2008 și a indemnizației de neconcurență la care au fost obligați prin hotărârea fondului din 21.11.2008.
În ceea ce privește critica recurentei reclamante privind neacordarea tichetelor de masă Curtea reține că este nefondată.
Potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 142/1998(1) "Salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator".
Prin urmare, dispozițiile acestei legi nu obligă în mod imperative la cordarea tichetelor de masă, astfel că instanța nu poate interveni în exercitarea dreptului său de opțiune.
Reclamanta nu a probat că societatea a acordat tichete de masă celorlalți angajați, astfel că a fost discriminată în raport cu aceștia. Această obligația îi revenea conformdispozițiilor art.27 al.4 din OG137/2000,conform cărora "Persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare".
Cererea reclamantei de plată a drepturilor salariale, a concediului neefectuat și a sporului de noapte, toate pentru intervalul 20.08.208 - 01.09.2008 a fost corect respinsă de instanță.
Aceasta deoarece începând cu data de 20.08 reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu, conform susținerilor sale din precizările la acțiune, nefiindu-i aprobat concediu după data de 19.08. Prin urmare, câtă vreme nu a prestat activitate nu este îndreptățită la drepturi salariale.
Critica recurentei reclamante referitoare la soluția de declinare a capătului de cerere formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâta având ca obiect obligarea pârâtei la completarea carnetului de muncă, este de asemenea nefondată, prin raportare la dispozițiile art. 6-8 dinDL.92/1976 privind carnetul de muncă, care dau în competența judecătoriei asemenea cereri.
Pentru toate considerente expuse anterior, Curtea în temeiul dispozițiilor art.304 pct 9 și 404 ind.1, combinat cu art.312 pr.civ, va admite recursul declarat de pârâta "" L, va modifica în parte sentința recurată și va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor bănești actualizate, constând în contravaloarea a 161 ore suplimentare. De asemenea va respinge recursul declarat de reclamanta împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE,
Respinge excepția tardivității recursului.
Admite recursul declarat de pârâta "", prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.1895 din 21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor bănești actualizate, constând în contravaloarea a 161 ore suplimentare.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red/Tehnored - -
30.04.2009 - 2 ex.
Tribunalul Iași: -
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu
