Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 270/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 270
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.1619 din 22 X 2008 Tribunalului Iași, intimată fiind SC BANK ROMANIA SA B ). BANCĂ PENTRU INDUSTRIE ȘI LIBERĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă și consilier jr. pentru intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen de judecată, intimata a de pus la dosar prin registratura instanței înscrisul solicitat de instanță la termenul anterior și anume Decizia 7 din 28 I 2005.
Avocat, pentru recurentă, depune la dosar înscrisuri în susținerea motivelor de recurs, probă admisă la termenul anterior, constând în certificate de specializare și de Decizia nr.1 din data de 10 08 2007. înscrisurilor se comunică reprezentantului intimatei.
Părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.
Avocat arată că instanța de fond a interpretat eronat actul dedus judecății. Nu s-a făcut dovada că s-a negociat salariul pentru funcția de casier numărător.Nici nu există decizie de numire în această funcție. In adeverința 4163/27 03 2008 se specifică că a avut funcția de casier tezaur. Se presupune că este o remunerație superioară funcției de casier. În decizia 1/10 08 2007 prin care se numește reclamanta în funcția de arhivar, prin cumul de funcții, se reține că aceasta avea funcția de referent bancar. Datorită atestatelor de specializare bancară reclamanta desfășura și activitate contabilă cît și arhivă. Recurenta era îndreptățită să primească altă grilă de salarizare atît pentru studii medii cît și superioare. Într-o bancă, un salariu minim era de 6800 lei la nivelul anilor 2006-2007. Și fără această negociere trebuia să treacă la o altă treaptă de salarizare. Și celelalte cereri care sunt accesorii sunt întemeiate. În consecință solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței nr. 141 din 10 02 2009 pe care o depune la dosar. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul intimatei precizează că recurenta era încadrată pe funcția de casier. făcute au stabilit salariu și funcția. Nu s-a plâns niciodată de condiții. A fost încadrată în grilă însă nu are nimeni grilă maximă. Nu i-a fost schimbată niciodată funcția, a fost casier numărător, a fost plătită pentru ce a făcut. Sporurile au fost acordate dar recurenta le pretinde la maxim. Acțiunea este lipsită de temei legal, actele depuse azi sunt acte de calificare. În consecință solicită respingerea recursului și menținerea sentinței.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față
Prin sentința civilă 1619 din 22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași a fost respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Bank Romania și Bank Romania - Sucursala
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumelor de:
- 14.045,50 lei reprezentând diferențe dintre salariul de bază acordat
și salariul de bază prevăzut în contractul colectiv de muncă pentru perioada 01.06.2005 - 01.04.2008;
- 1.500 lei reprezentând valoarea salariului suplimentar (al XII-lea
salariu) neacordat pentru anul 2007 calculat la nivelul salariului din luna decembrie 2007, conform capitol V, lit. B, pct. 54.2 din Contract colectiv de muncă nr. 3615/31.05.2006;
- 3.344,55 lei reprezentând sporul de vechime neacordat de 20 %
pentru perioada 01.06.2005 - 01.02.2006 și 25 5 pentru perioada 01.02.2006 - 01.04.2008, calculat la valoarea diferenței din salariul de bază neacordată;
- 1.404,55 lei reprezentând sporul de toxicitate de 10 % pentru
perioada 01.06.2005 - 01.04.2008, calculat la valoarea diferenței din salariul de bază neacordată;
- a contravalorii indexării semestriale a salariilor de bază cu procentul de inflație oficial calculat la valoarea salariilor de bază conform Cap. V, pct. 40.1 și 40.3 din Contract colectiv de muncă, respectiv la salariul de 1050 lei noi pentru perioada 01.06.2005 - 01.06.2006 și 1368 lei noi pentru perioada 01.06.2006 - 01.04.2008.
A reținut instanța de fond că susținerile reclamantei potrivit cărora perioada angajării nu ar fi avut acces și nu i s-ar fi adus la cunoștință prevederile contractului colectiv de muncă, astfel încât drepturile salariale primite au fost inferioare celor din contractul colectiv au fost respinse ca nefondate.
Instanța a reținut că potrivit art. 40.4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de bancă nr. 3615 din 31.05.2006 "salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestora.
În anexa 3 la acest contract se prevede că "sumele prev. la treptele II și I de salarizare sunt maxime, astfel încât limita prev. la o treaptă de salarizare este limita minimă, pentru treapta superioară imediat următoare".
Prin urmare reclamanta fiind încadrată ca salariat cu o vechime de peste 15 ani, putea beneficia de un salariu cuprins între un minim de 6.800.000 lei (rol) și un maxim de 10.500.000 lei (rol) conform treptei I din grila de salarizare stabilită în anexa 3 la contractul colectiv de muncă la nivel de bacă ( 19 dosar).
Atât timp cât reclamanta nu a făcut dovada că a negociat cu pârâții angajatori alt salariu decât cel înscris în carnetul de muncă și care este limita minimă pentru treapta superioară imediat următoare, aceasta nu poate pretinde o altă sumă drept salariu respectiv salariul maxim prevăzut în grilă, din moment ce nu a solicitat acest lucru la negociere.
Raportat la prevederile din Contractul colectiv de muncă la nivel de bancă nr. 3615/31.05.2006, instanța a reținut că expertul în mod greșit a apreciat că la data de 01.06.2005 reclamanta îndeplinea cei 15 ani de activitate necesari acordării treptei întâi de salarizare, respectiv suma minimă de 10.500.000 lei vechi ca salariu de bază ( 14 dosar).
În realitate conform treptei I din grila de salarizare stabilită în anexa 3 la contract suma minimă pentru salariul de bază era de 6.800.000 lei vechi ( 19 dosar).
Prin urmare între salariul de bază conform contractului colectiv de muncă și salariul trecut în cartea de muncă pentru perioada 01.06.2005 - 01.04.2008 nu există nici o diferență, toate drepturile salariale fiind stabilite prin negociere și în consecință și sporurile au fost calculate în mod corect.
Pentru toate aceste considerente, instanța a reținut că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând- ca netemeinică și nelegală.
A invocat recurenta că instanța de fond interpretat greșit actul juridic dedus judecății și în consecință a aplicat eronat legea.
A motivat recurenta că prin soluția pronunțată instanța de fond i- încălcat dreptul garantat prin Constituție de a beneficia fiecare angajat de un venit corespunzător muncii și calificării sale.
Că atâta timp salariatul nu a fost convocat pentru negocierea salariului, inițiativa negocierii revenind doar angajatorului întrucât nu există sindicat, iar prin contractul colectiv de muncă se prevăd limite minime și maxime de salarizare pentru fiecare treaptă, reclamanta recurentă consideră că era îndreptățită să solicite salariul maxim ținând cont de faptul că avea și studii superioare.
Mai susține recurenta că atâta timp cât nu a avut timp o negociere aceasta înseamnă că angajatorul acceptat tacit grila maximă de salarizare prevăzută în contractul colectiv de muncă întrucât limita minimă de 6.800.000 ROL reprezintă aproape nivelul minim pe economie.
Recurenta mai motivează că instanța a interpretat eronat concluziile expertizei contabile - care constituie o constatare științifică a unui specialist în domeniu și care a interpretat și aplicat legea contabilă întocmai privind salarizarea.
Recurenta solicită în concluzie admiterea recursului său și în rejudecare admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea depusă pârâta intimată a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
În recurs au fost depuse la dosar atât actul adițional nr. 1/2004 la contractul de muncă al recurentei, cât și nota de prezentare nr. 161 din 21.01.2004, statul de funcțiuni, decizia nr. 3 din 8.02.2006, adresa nr. 531/16.01.2009 emisă de intimată; contractul colectiv de muncă la nivel de unitate cu grila de salarizare la nivelul sucursalelor, decizia nr. 1 din 10.08.2007.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 37 alin. 1 din Codul muncii "drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Drepturile și obligațiile salariatului - sunt prevăzute în art. 39 Codul muncii - care la litera K este prevăzut și dreptul la negocierea colectivă și individuală.
Or,în raport de această din urmă dispoziție, Curtea constată cărecurenta nu și- exercitat acest drept, astfel încât toate susținerile și criticile ei rămân în acest context fără temei.
Și susținerile potrivit cărora atâta timp cât nu a existat o negociere înseamnă că angajatorul ar fi acceptat tacit grila maximă de salarizare sunt neîntemeiate, venind chiar în contradicție cu dispozițiile art. 157 și 159 alin. 2 și 3 din Codul muncii.
Potrivit art. 157 alin. 1 Codul muncii "salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariații sau reprezentanții acestora".
Totodată, Curtea reține și dispozițiile art. 159 alin. 2 potrivit căruia "angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară".
3 al aceluiași articol prevede că "angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară".
Din textele enunțate mai sus, rezultă fără putință de tăgadă că, în cazul în care salariile nu au fost stabilite prin negociere directă așa cum prevede art. 157 alin. 1 Codul muncii, angajatorul este obligat să acorde cel puțin salariul minim brut pe economie.
Nu există nici o dispoziție legală din care să se poată deduce ideea că atunci când nu există negociere directă ar însemna că angajatorul ar achiesa la acordarea maximului din grila de salarizare unui angajat.
O atare interpretare este nu numai lipsită de temei legal, dar și lipsită de logică în contextul în care legiuitorul a prevăzut tocmai în favoarea salariatului dispoziția cuprinsă în art. 157 alin. 1 Codul muncii, dându- astfel posibilitatea de a-și negocia salariul.
Faptul că reclamanta recurentă nu a uzat de această dispoziție legală nu îi este imputabil angajatorului pentru ca pe cale de consecință instanța să-l determine la plata unor salarii majorate.
În acest sens Curtea constată că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut atât situația de fapt, dar și normele legale incidente în cauză făcând în mod judicios aplicarea și interpretarea acestora.
Și criticile privind greșita înlăturare a raportului de expertiză sunt nefondate, în contextul în care expertul și- fundamentat toate calculele pe o situație de fapt neconformă cu realitatea.
Astfel, Curtea reține că situația de fapt de la care pornește expertul și anume că reclamanta - la data angajării îndeplinea condițiile de acordare a treptei I-a de salarizare, nu are corespondent în realitate, întrucât reclamanta nu a înțeles să-și valorifice acea posibilitate - prin negociere la momentul angajării, acceptând o salarizare inferioară, care însă se încadra în limitele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, atâta timp cât clauzele contractului individual de muncă nu le încalcă pe cele ale contractului colectiv de muncă, el reprezentând voința părților, este obligatorie pentru ambele părți contractante.
Curtea reține astfel că drepturile pretinse de reclamantă sunt drepturi pe care aceasta ar fi putut să și le valorifice pe calea negocierii directe la momentul angajării, când la stabilirea salariului ar fi putut să pretindă să se țină seama nu numai de vechimea și experiența sa, dar și de pregătirea avută.
Cum însă reclamanta nu a realizat o astfel de negociere cu angajatorul, instanța nu poate suplini voința părții cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-au constatat încălcări ale clauzelor contractului colectiv de muncă.
În consecință pentru toate cele ce preced, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul reclamantei, menținând ca legală și temeinică sentința civilă 1619 din 22.10.2008 a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile 1619/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
-
Red.
Tehnored.
02 ex.
01.05.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu
