Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2836/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2020/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2836/
Ședința publică de la 29.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.51/07.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(5155/2008) în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.5485/2009, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul avocat al recurentului-reclamant formulează oral cerere de amânare a cauzei. Depune la dosar un înscris, comunicat emis de Înalta Curte de Casație și Justiție-Biroul de Informare și Relații Publice privind admiterea recursului în interesul legii privind dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară.
Curtea respinge cererea de amânare, ca neîntemeiată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Nu solicită obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.51/07.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
În considerente reținut că reclamantul procuror membru cu activitate permanentă, în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a solicitat plata drepturilor bănești actualizate cu coeficientul de inflație, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând din 16.01.2006, susținând că prin necalcularea acestui spor, este discriminat în raport cu funcționarii publici prevăzuți în Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006, în raport cu personalul militar și funcționarii publici cu statut special prevăzuți de OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și altor categorii de personal, arătate în acțiune, de prisos a mai fi reluate de
, discriminarea reclamantul, arătând că, obligația de confidențialitate, este impusă și magistraților prin Codul d eontologic, ca atare este incidentă OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (art. 1 alin.2 lit. e), alin.3, art.21 alin.1) și art.23 alin.3 din OG nr.37/2000 privind acordarea sorului de confidențialitate personalului aparatului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Curtea a constatat că, reclamantul în calitate de procuror, chiar posesor de certificate ORNIS, nu face parte din categoria persoanelor pentru care legiuitorul, a prevăzut plata sporului de confidențialitate, chiar dacă, prin atribuțiile de serviciu, îi incumbă obligația să păstreze confidențialitatea datelor și informațiilor la care are acces, ca urmare a profesiei exercitate.
A extinde prin analogie dispozițiile legilor menționate în acțiune, de reclamant, la situația concretă a acestuia dedusă judecății, și obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata acestui spor de 15%, ar însemna încălcarea principiului constituțional prevăzut de art.4 din Constituție, și anume principiul separației puterilor în stat.
Pe de altă parte, aplicarea dispozițiilor din legile arătate în motivarea acțiunii, la categoria magistraților, ar însemna aplicarea greșită a legii, prin extindere nepermisă, a acestora dincolo de ipotezele (în speță categoriile de personal) la care acestea se aplică.
În altă ordine de idei, nu se regăsește motiv de discriminare în cauză, pentru că, aspectele invocate de reclamant, în ceea ce privește discriminarea, au fost tranșate prin decizii succesive, obligatorii, de către Curtea Constituțională, și care în Deciziile nr.818,819,820 și 821 din 3 iulie 2008, a arătat clar că, prevederile din OG nr.137/2000 (la care se referă și reclamantul-nota Curții) sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să cenzureze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pe de altă parte, reclamantul este salariat conform OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, ce este în acord cu dispozițiile privind salarizarea din dreptul comun,art.154-157 din Codul muncii, iar art.155 și 157 alin.2 stipulează că:
Art.155: "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Art.157 alin.2: "Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
Așa fiind, dispozițiile legilor la care face trimitere pe justificarea dreptului pretins reclamantul, nu-i sunt aplicabile și pentru că face parte din categoria de personal salarizată pe o lege (OUG nr.27/2006), emisă în acord deplin cu art.157 alin.2 Codul muncii amintit.
Față de cele reținute în precedent, concluzia ce se desprinde este că în cauză nu se regăsește nici un motiv din cele prevăzute de OG nr.137/2000, art.155-157 din Codul muncii și OUG nr.27/2006, care să atragă admiterea acțiunii și pe cale de consecință cererea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul, înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că prin acțiunea înregistrată la data de 09.07.2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția aVII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr- (5155/2008), reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, și a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu data de 16.01.2006, dată de la care își desfășoară activitatea cu caracter permanent la Consiliul Superior al Magistraturii, și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, calculat la indemnizația brută de încadrare, pârâtul să fie obligat la plata actualizată cu coeficientul de inflație a sumelor datorate, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești și să se efectueze mențiunile corespunzătoare privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% în carnetul de muncă.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1 alin.2, lit. e) și alin.3, art.21 alin.1 și art.23 alin.3 din OUG nr.37/2000 privind acordarea sporului de confidențialitate personalului aparatului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pe dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.656/2002, privind acordarea sporului membrilor Plenului precum și a altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, pe art.3 din OG nr. 19/2006, prin care s-a acordat acest spor procurorilor militari și pe art. 15 din OG nr.6/2007.
Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a--a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr.51 din 07.10.2008, a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că, în speță nu se regăsește nici un motiv din cele prevăzute de OG nr. 137/2000, art. 155-157 din Codul muncii și OUG nr.27/2006 care să atragă admiterea acțiunii și că dispozițiile legale, la care a făcut referire reclamantul, nu-i sunt aplicabile, deoarece face parte din categoria de personal salarizat pe o lege (OUG nr.27/2006), emisă în acord deplin cu dispozițiile art. 157 alin.2 din Codul muncii.
Sentința civilă recurată, apreciază recurentul că este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În speța dedusă judecății, instanța nu este chemată să "creeze și să adauge la lege", ci doar "să-și exercite" atributul legal și constituțional privind constatarea "dreptului magistratului la întregirea veniturilor materiale cu acel spor, obligarea autorității, care nu l-a acordat tuturor magistraților, fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu" (penultimul paragraf din decizia nr.6 din 15.01.2007 a Secțiilor reunite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Această dispoziție obligatorie constituie un răspuns la aceeași susținere a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în motivarea recursului în interesul legii nr.1280/C/691/2006, prin care solicita interpretarea dispozițiilor legale în senul restrângerii drepturilor salariale ale tuturor magistraților.
Ca argumente pentru înlăturarea discriminărilor prin neacordarea sporurilor salariale tuturor magistraților "instanțele au reținut că, prin aplicarea unor dispoziții legale discriminatorii s-a cauzat un prejudiciu judecătorilor și procurorilor care nu au beneficiat de aceste sporuri, fiind, astfel, incidente, dispozițiile art.998 din Codul civil și ale art.296 din Codul muncii, iar în această situație, culpa aparține Ministerului d e Justiție, ca inițiator al proiectului legislativ, existând și o legătură de cauzalitate între fapta acestuia și prejudiciul suferit de reclamant. Totodată, s-a apreciat că acordarea despăgubirilor solicitate, nu reprezintă o adăugare la lege, ci o aplicare strictă a dispozițiilor art.998 din Codul civil și ale art.6 și art.269 din Codul muncii, fiind injust ca, pentru trecut, prezent și până la data modificării legislative, când va fi eliminată prevederea legală discriminatorie, judecărilor și procurorilor să nu li se respecte dreptul ca, la o muncă egală să primească un salariu egal".
Aceste argumente sunt perfect justificate și în prezenta cauză, deoarece atât Ministerul Justiției, ce are inițiativă legislativă și care a avizat toate proiectele de lege menționate, cât și Ministerul Public, ce putea să facă astfel de propunere și care, în fapt, este consultat de Ministerul Justiției în proiectele ce privesc inclusiv salarizarea magistraților, aspect de notorietate, nu au avut preocuparea de a elimina această discriminare prin neacordarea sporului de confidențialitate pentru judecători și procurori.
Aceste demersuri erau obligatorii cel puțin începând cu anul 2004, deoarece însuși Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a recunoscut: "totodată, la 09.12.2003 a fost adoptată la, Convenția împotriva corupției, ratificată de România prin Legea nt.365 din 15.09.2004, care prin art.7 pct. 1 lit. c), obligă fiecare stat semnatar să ia măsuri, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, să adopte, să mențină și să consolideze sisteme de recrutare, de angajare, de încurajare a fidelității, de promovare și de pensionare a funcționarilor și, dacă este cazul, a altor agenți publici nenumiți, inclusiv prin favorizarea unei remunerații corespunzătoare și a unor bareme de tratament echitabil, iar art. 11 alin. 1 și 2 arată că, fiecare stat parte poate lua măsuri pentru a consolida integritatea magistraților, de a preveni posibilitatea de a-i corupe"".
Trebuie subliniat că punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, infirmat de Procurorul General în recursul în interesul legii (nr.3859/C/1068/2006, nr-6), în sensul că neacordarea de către legiuitor a unui spor salarial judecătorilor și procurorilor, nu constituie o discriminare, a fost infirmat, de două ori, de către instanța supremă, prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 și nr. 10/03.2008.
În consecință, reclamantul recurent din prezenta speță, este discriminat în sensul art.2 alin.1, art.6 din OUG nr. 137/2000, întrucât i-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de cordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că beneficiază de o lege specială de salarizare.
Ca atare, existența discriminării directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din, art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, art.4 din Carta socială europeană, art.8, art.39 alin.1 lit. a), art.40 alin.2 lit. c), f), art.54 alin.3, art.65 și art. 155 rap. la art.1 din Legea nr.53/2003, art.20, art. 16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituția României.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupare, nu sunt considerate discriminatorii, dar, în speță, neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate (la fel ca și reclamantul).
Nu au relevanță, nici deciziile Curții Constituționale, întrucât acestea au efecte doar " pares", deci nu sunt opozabile reclamantului și nici instanței care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară a dispozițiilor rotocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituția României.
Pentru aceste motive recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile și în consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimatul nu a formulat intampinare si in recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurentul-reclamant are calitatea de procuror, fiind membru cu activitate permanenta in cadrul intimatului-parat Consiliul Superior al Magistraturii.
Reclamantul a sesizat instanta cu pretentiile sale avand ca obiect plata sporului de confidentialitate de 15% incepand cu 16.01.2006 la zi si pentru viitor, calculat la indemnizatia bruta de incadrare, sume ce urmeaza a fi actualizate cu indicele de inflatie, incepand cu data nasterii drepturilor si pana la executarea hotararii judecatoresti, urmand ca paratul sa fie obligat si la efectuarea mentiunilor privind acordarea acestor drepturi in carnetul de munca al reclamantului.
Curtea retine dispozitiile art.99 alin.1 lit.d din Legea 303/2004, potrivit carora constituie abateri disciplinare nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
In temeiul art.16 alin.1 si 2 din Codul d eontologic al magistratilor, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, magistrații sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament.
In baza art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
n ședința din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 a pronunțat decizia nr. 46, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși stabilește:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008, prin decizia nr. 46/15.12.2008, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Textul dispozitivului utilizeaza un verb la timpul prezent ("au dreptul"), ce justifica interpretarea ca acest spor se cuvine judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate si la data pronuntarii deciziei. Mai mult, din dispozitiv rezulta ca sporul de confidentialitate se cuvine categoriilor respective sub forma unor drepturi echivalente drepturilor salariale, nu sub forma unor despagubiri, astfel incat categoriile profesionale mentionate au dreptul la acest spor si in continuare, proportional cu perioada in care detin functia respectiva in conditiile legislative actuale.
de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea urmeaza să admita recursul declarat, sa modifice sentinta atacata in sensul ca va admite actiunea formulata si va obliga pârâtul la plata către reclamant a sporului de 15%, începând cu data de 16.01.2006 și în continuare, sume ce vor fi actualizate de la scadență până la plata efectivă.
Solutia se justifica entru p. a acoperi prejudiciul determinat de neplata acestor drepturi.
Potrivit art. 161 alin. 4 din Codul muncii, neplata salariului poate determina angajatorul la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Art. 1082 din Codul civil prevede ca debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată, iar, in baza art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit, evident în speță nu se poate contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare.
de inflatie reprezinta un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piata si prin intermediul caruia se masoara gradul de depreciere a valorii banilor aflati in circulatie, adusi astfel la actuala lor putere de cumparare.
In temeiul art.1 si 3 din Decretul nr. 92/1976, va obliga pârâtul să înscrie mențiunile privind sporul de confidentialitate 15%, calculat la indemnizația brută lunară în carnetul de munca ale reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.51/07.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(5155/2008) în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sporului de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 16.01.2006 și în continuare, sume ce vor fi actualizate de la scadență până la plata efectivă.
Obligă pârâtul să efectueze mențiunile corespunzatoare acestor drepturi în carnetul de muncă al reclamantului.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./07.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
