Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 3/CM
Ședința publică din data de 6 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
- -
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul reclamant și intimat, domiciliat în T,-, județul T și recurenta pârâtă și intimată "" GRUP, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1917/3.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant și intimat, personal, iar pentru recurenta pârâtă și intimată se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 22.10.2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei pârâte și intimate depune la dosar înscrisuri, din care un exemplar îl comunică recurentului reclamant și intimat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Recurentul reclamant și intimat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, cu acordarea cheltuielilor de judecată solicitate.
Cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă și intimată, arată că lasă la aprecierea instanței.
Apărătorul recurentei pârâte și intimate, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând, respingerea acțiunii ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul declarat de recurentul reclamant și intimat, solicită respingerea lui ca nefondat, arătând că suma pretinsă pentru anul 2004 este prescrisă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Reclamantul a chemat în judecată "" B pentru a fi obligată la plata sumei de 10.350 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, precum și la plata sumei de 1.173,14 lei pentru neachitarea în termen a sumei datorate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că începând cu data de 01.11.2002 a fost angajat la "" așa cum rezultă din contractul său individual de muncă și pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, beneficia și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate.
În acest sens, a arătat că, pentru anii 2004, 2005 și 2006, nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paști, care se ridica la suma totală de 10.350 lei, iar pentru neacordarea la timp a acestor suplimentări salariale pârâta îi datorează și suma de 1.173,14.lei, reprezentând corecția sumelor neacordate cu coeficientul de inflație.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 166 din Codul muncii, art. 168 (1) din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății, renegociat și reeditat în anii 2004, 2005 și 2006.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune și prematuritatea introducerii cererii.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, prima instanță a avut în vedere decizia civila nr. 171/17.03.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA care a analizat această excepție și a condus la casarea primei sentințe pronunțată de Tribunalul Tulcea.
II. Prin sentința civilă nr. 1917/3.09.2008 Tribunalul Tulceaa respins, ca nefondate, excepția prescripției și excepția de prematuritate a acțiunii.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei "" Grup
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând prima de C pentru anul 2005 și primele de C și de Paști pentru anii 2006 și 2007, calculate la salariul de bază mediu pe SNP SA, în sumă de 5.781 lei, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de la care trebuiau calculate și până la data plății efective, ce vor fi impozitate conform legislației în vigoare.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta la 250 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele aspecte:
- Cu privire la excepția prematurității acțiunii, prima instanță a avut în vedere că drepturile salariale solicitate de reclamant erau prevăzute în CCM deci, existau la momentul formulării acțiunii ceea ce face ca excepția să fie respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că cererea este întemeiată avându-se în vedere următoarele aspecte:
Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a avut calitate de salariat al pârâtei.
Potrivit art. 168 alin. 1 din la nivelul pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
La alin. 2 s-a prevăzut că: "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
la nivelul pentru anul 2005 menținut textul alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2, în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Cum acest text se regăsește și în contractele colective de muncă pe anii 2006 și 2007 iar potrivit art. 969 cod civil "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamanții își întemeiază pretențiile nu sunt desființate, astfel că trebuie să își producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.
Coroborând dispozițiile art. 168 din pentru anul 2004 cu dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă, pentru anii 2005 și 2006, instanța a apreciat că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin. 1 și 4 art. 168 din contractul colectiv de muncă și, în cursul anilor 2004, 2005 și 2006 astfel că, respectivele suplimentări au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat,numai pentru anul 2003.
În cazul reclamantului, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispozițiile art. 168 alin. 1 și 4 din contractul colectiv de muncă și nu i-au fost plătite acesteia suplimentările salariale de C și Paști pentru anii 2004, 2005, 2006 și de asemenea nu le-au fost plătite nici suplimentările salariale aferente anului 2007.
Conform art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Constatând că nu au fost respectate prevederile contractelor colective de muncă pentru anii 2004, 2005 și 2006 și 2007, instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată.
III. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă "", care a criticat-o pentru următoarele aspecte:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare.
Prin acțiune s-a solicitat acordarea unor prime, invocându-se nerespectarea art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
Instanța de fond nu a observat că drepturile suplimentare solicitate prin acțiune nu au caracter de drepturi salariale și nu au caracter permanent, fiind incluse în Capitolul VI din CCM, intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Având în vedere sfera de cuprindere a noțiunii de "salariu", astfel dedusă din normele CCM recurenta apreciază că primele solicitate de C și de Paști prin acțiune nu sunt drepturi salariale în înțelesul art. 128 alin. 2 din CCM, ci sunt drepturi fără caracter periodic, astfel că, cererea pentru recuperarea acestor drepturi se prescrie in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune conf. art. 383 alin. 1 lit. "e" Codul muncii.
2. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii.
Potrivit art. 168 alin. 1 teza finală din CCM (text nemodificat în perioada 2003-2007), drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paști și C).
Întrucât negocierile pentru stabilirea valorii concrete, a modalităților de acordare, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi despre existența unui drept actual al reclamantului.
3. Primele de Paști și de C au fost acordare de către prima instanță în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de CCM.
Drepturile suplimentare prevăzute în art. 168 din CCM au ca punct de referință "salariul de bază mediu" și nu "salariul mediu brut", cum eronat se susține în acțiune.
4. Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 257 din Codul muncii referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului, recurenta apreciază că în mod greșit s-a reținut de prima instanță că suplimentările salariale solicitate prin acțiune nu au fost incluse în salariile angajaților.
Complexitatea operațiunilor reprezentând evidența salariilor începând cu anul 2005, dar și anterior, a făcut practic imposibilă depunerea statelor de plată pentru salariații din prezenta cauză.
De altfel, apărarea a fost în sensul că aceste prime de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază, prin urmare nu se regăsesc distinct pe statul de plată.
5. Hotărârea mai este criticată și pentru faptul că instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al deciziei Comisiei de paritate.
Decizia comisiei paritare are doar caracter interpretativ și a stabilit că "începând cu anul 2003, până la data la care părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menționate la alin. 1 al art. 168 vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și vor fi acordare angajaților sub această formă".
Modul de interpretare stabilit de Comisia paritară nu are caracter retroactiv, iar decizia este datată 31.08.2007 pentru că la acel moment au apărut problemele legate de includerea primelor de C și de C în salariu. Pentru că timp de trei ani de zile salariații nu au solicitat aceste prime, nu s-a pus problema întrunirii acestei comisii pentru a interpreta clauzele CCM.
IV. Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat de recurenta pârâtă este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, Curtea constată că în mod corect, prima instanță a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. "e" Codul muncii.
Astfel, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate de angajator iar pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripție de 3 ani.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii care prevede că "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Recurenta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt și, în condițiile în care nu a plătit drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, aferente perioadei 2004-2007, reclamantul era în termen să solicite plata.
2. xcepția prematurității formulării cererii a fost de asemenea, în mod corect soluționată, deoarece lipsa negocierilor cu privire la cuantumul sumelor datorate nu dreptul reclamantului de a solicita în instanță plata acestora.
Chiar și înainte de momentul formulării acțiunii, reclamantul era în drept să solicite plata sumelor de bani datorate de pârâtă, pe o perioadă atât de îndelungată, deoarece renegocierea clauzei de la art. 168 din CCM cade în sarcina Patronatului și Sindicatului, iar până la momentul finalizării acestora, se aplica textul inițial, care dă dreptul salariaților la suplimentele salariale.
Mai mult decât atât, recurenta nu a făcut dovada existenței unei proceduri prealabile, obligatorie pentru reclamant, astfel că dreptul acestuia de a formula acțiunea, nu poate fi restricționat.
3. O altă critică vizează faptul că s-a dispus obligarea societății la plata unor drepturi în cuantum mult mai mare decât este prevăzut în CCM dar și această critică este neîntemeiată.
Conform dispozițiilor art. 168 alin. 1 din CCM "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de unsalariu de bază mediu pe
Din dispozitivul sentinței reiese că instanța de fond a avut în vedere aceste dispoziții din CCM și a obligat societatea la "plata drepturilor calculate la salariul de bază mediu pe SA" și nicidecum la salariul brut, așa cum din eroare susține recurenta.
4. Recurenta a mai criticat soluția instanței și din perspectiva dispozițiilor art. 257 din Codul muncii arătând că în mod greșit instanța a apreciat că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului.
Totuși, art. 257 Codul muncii nu are un astfel de obiect, ci se referă la modalitatea de întocmire de către angajator a regulamentului intern.
Dacă interpretăm critica recurentului prin prisma dispozițiilor art. 287 Codul muncii, observăm că legiuitorul este acela care a stabilit că în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului.
Ori în temeiul acestei dispoziții, angajatorul avea obligația de a depune statele de plată pentru fiecare reclamant, ceea ce nu a făcut, deși era important de verificat care era valoarea salariilor încasate de reclamant după includerea în salariul de baza a primelor de Paște și
5. O altă critică privește neluarea în calcul de către instanță a caracterului obligatoriu al hotărârii comisiei paritare, ori, motivarea hotărârii instanței de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
În anul 2008 Comisia paritară, Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 dar, această interpretare nu poate viza clauze ale unor CCM aplicate anterior ci eventual clauze ce se aplică la momentul interpretării lor.
De asemenea trebuie avut în vedere și faptul că, orice modificare a contractului colectiv de muncă are loc cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractului colectiv de muncă, astfel că orice concluzie a comisiei paritare trebuie să se concretizeze în încheierea unui act adițional la CCM care este apoi înregistrat la Ministerul Muncii în aceleași condiții ca și CCM, urmând să-și producă efectele de la momentul înregistrării.
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de "" va fi respins ca nefondat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și reclamantul, .care a formulat critici referitoare la modul de stabilire al drepturilor salariale suplimentare și cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată societatea.
Astfel, instanța avut în vedere un calcul neverificat și depus de pârâtă prin adresele nr. 48/2008 și nr. 6576/2008.
Mai arată recurentul, că potrivit acestor adrese, stabilirea salariilor de bază medii/ se stabilesc prin împărțirea fondului de salarii de bază la numărul de personal aflat în evidențele societății iar în urma verificărilor acestui calcul rezultă că în anul 2008 s-au transmis ca fonduri de salarii, sume de 2 ori mai mici.
De asemenea, instanța a redus nelegal cheltuielile de judecată deoarece suma de 700 lei reprezintă un onorariu minim în raport de complexitatea cauzei și pretențiile admise, de peste 7.000 lei.
VI. Recursul reclamantului este în parte, întemeiat.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă "partea care cade în pretenții, va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Reclamantul pretinde că a achitat apărătorului său un onorariu în valoare de 700 lei.
Motivând sentința, prima instanță a arătat că reducerea cheltuielilor de judecată s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și că această măsură se impune datorită faptului că acțiunea a fost admisă în parte.
Ori, așa cum rezultă din acest text, respectiv 274 (3) Cod procedură civilă, instanța are dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, atunci când constată că sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Instanța nu a motivat măsura de reducere a onorariului în funcție de condițiile prevăzute de textul de lege ci, a făcut referire la "admiterea în parte a cererii".
Pentru o astfel de situație erau incidente dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, dar instanța nu a făcut aplicarea acestui text legal.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că recursul reclamantului, sub acest aspect este întemeiat, urmând a fi modificată sentința și obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dovedite, în cuantum de 500 lei (conform chitanței de la fila 30 din dosarul de fond).
Celelalte critici formulate de reclamant nu pot fi reținute deoarece, instanța nu avea ca obiect de judecat, efectuarea calculul venitului mediu/ și chiar în situația în care s-ar fi dovedit că acesta a fost mai mic, datorită fondurilor alocate, eventualele nemulțumiri se puteau analiza într-un alt litigiu care nu are legătură cu speța.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul reclamant și intimat, domiciliat în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1917/3.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că obligă pârâta către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 500 lei.
Menține restul dispozițiilor hotărârii.
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă și intimată "" GRUP, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva aceleași sentințe civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu | JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman Maria Apostol | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Red.dec.jud.
4 ex./22.01.2009.
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
