Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.30/
Ședința publică din 16 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier șef secție - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, împotriva sentinței civile nr.303/16.03.2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurenților pârâți MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, a intimaților reclamanți G, n, escu, G, a intimatului pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, precum și a intimatului chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură, concluzii scrise formulate de recurenții reclamanți.
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele recursului, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 303/16.03,2007 a Tribunalului Dâmbovița, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a instanței. Au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție și cererea de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție. A fost admisă cererea formulată de reclamanții G, n, escu, G, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice. Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI să plătească sporul de vechime în muncă cuvenit reclamanților în perioada 3.10.2003 - 3.10.2006, actualizat în raport de data inflației, precum și plata pe viitor după data introducerii acțiunii. A fost respinsă cererea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Cât privește excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în temeiul disp. Art.42 alin.2 din OUG177/2002, aceasta va fi respinsă, întrucât aceste prevederi legale se referă la modul de stabilire a drepturilor salariale și nu la neacordarea unui drept în sine, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art.1 alin.2 și art.281 din Codul muncii.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție nu este întemeiată deoarece acesta are atribuții privind fundamentarea bugetului statului pe baza propunerilor formulate de celelalte ministere.
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea profesională de magistrați, iar până la apariția OG83/2000 privind modificarea și completarea Legii 50/1996, aprobată prin Legea 334/2001 au avut beneficiul sporului de vechime în muncă, acesta fiind prevăzut expres de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 republicată, atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar, așa cum rezultă și din interpretarea legii în ansamblul ei, care atunci când a făcut referire la personalul auxiliar a folosit sintagma "celelalte categorii de personal", astfel că în noțiunea de "personal" folosită în conținutul art.33 intră atât categoria magistraților, cât și cea a personalului auxiliar de specialitate.
Prin urmare, nu se poate reține, așa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă de Ministrul Public, că sporul pentru vechime în muncă a fost abrogat implicit.
Potrivit art.155 din Codul muncii, "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
De altfel, faptul că sporul de vechime, potrivit art.33 din OG 83/2000 nu se mai aplică magistraților, dar s-a păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate a fost apreciat ca determinând un tratament discriminatoriu, potrivit prevederilor art.2 alin.2 și alin.3, art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și aprobările ulterioare, de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea din 6.07.2006 recomandându-se Ministerului Justiției și Ministerului Public adoptarea de măsuri pentru înlăturarea acestui tratament.
Mai mult, art.21 alin.1 din Legea nr.137/31.08.2000, modificată și completată prin Legea 48/2002 prevede că în toate cazurile de discriminare menționate în cuprinsul acesteia, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, conform art.5 din Codul muncii, potrivit cu care "în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii".
Potrivit art.161 din Codul muncii, despăgubirile trebuie să cuprindă atât sporul de vechime neacordat, în cuantumul prevăzut de reglementările legale în vigoare, referitoare la personalul din organele autorității judecătorești, cât și indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, urmând ca în baza Decretului - Lege nr.92/1976 să se efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant și al intervenientei în interes propriu.
A fost respinsă acțiunea, ca și cererea de chemare în garanție față de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, deoarece acesta nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective, fiind vorba despre un litigiu de muncă, iar cele privind adoptarea bugetului sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorul de credite.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către recurenții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurentul Parchetul de pe lângă se arată că În dezvoltare motivelor de recurs formulate de recurentul Parchetul de pe lângă se arată că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială a instanțelor de judecată. Astfel au fost încălcate disp. art. 42 pct.1 din OUG 177/2002 conform cărora magistrații nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei la organele de conducere ale Ministerului d e Justiție, precum și ale Parchetului de pe lângă după caz. Împotriva acestei hotărâri se poate face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Sporul pe care îl solicită reclamantul (a) este un spor de natură salarială și în consecință modul de stabilire a calcului atrage competența instanței de contencios administrativ.
Cea de-a doua critică din cuprinsul motivelor de recurs se referă la fondul cauzei, în sensul că prin acordarea sporului de vechime, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi salariale.
Conform dispozițiilor legii 50/1996, salariile de bază ale magistraților se stabilesc pe funcții, grade profesionale și gradații, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură. Ulterior prin OG83/2000 s-a stabilit că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc, pe baza valorii de referință sectoriale, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese. Valoarea de referință sectorială prevăzută la alin 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătore grilelor prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție. În continuarea aceluiași act normativ se mai prevede faptul că unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de magistrat este indemnizația și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor ce se determină în raport cu venitul salarial.
Numai legiuitorul poate stabili, dacă și ce sporuri se adaugă anumitor categorii de salariați, iar în lipsa unor dispoziții legale exprese care să reglementeze sporul de vechime pentru această categorie, acțiunea reclamanților nu poate fi admisă.
În prezent salarizarea magistraților se realizează potrivit dispozițiilor OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin legea nr. 45, prin care s-a introdus art. 41potrivit căruia judecătorii și procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți beneficiază de spor de vechime în muncă.
O altă critică din recursul declarat în cauză, vizează faptul că la sumele de bani solicitate au fost acordate în mod greșit cu actualizarea cu rata inflației situație în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Se mai apreciază în criticile formulate că, instanța a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
Obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art. 131 pct. 1 din legea 304/2004 republicată.
Întrucât prezenta recurentă va fi obligată la elaborarea unui proiect pentru rectificarea bugetului anual, în care să includă și sumele necesare plății sumelor în discuție, trebuia să fie admisă și cererea de chemare în garanție.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI sentința este criticată pentru faptul că până la data de 1.07.2005 această recurentă nu a avut personalitate juridică, nefiind ordonator de credite astfel că în mod normal ar fi trebuit să stea în judecată Parchetul de pe lângă și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, prin reprezentanții legali.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că prezenta recurentă nu are atribuții în stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților, astfel că nu există nici un fel de vinovăție a acestei părți acest sens. În lipsa oricărei forme de vinovăție, acțiunea reclamanților nu poate fi admisă față de această parte.
O ultimă critică din recurs vizează modul de acordare a sporului de vechime pentru procurorii, și din cadrul B, care odată cu transferul la această instituție, numai pot solicita plata sporului de vechime de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 312 pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă, criticile referitoare la necompetența materială a instanței de judecată, această critică este nefondată și în consecință va fi respinsă.
Prima instanță nu a încălcat regulile de competență materială în soluționarea cauzei întrucât textul de lege invocat de recurentă nu își are aplicabilitate în speța dedusă judecății. Din lectura dispozițiilor art. 36 al 2 din OG 27/ 2006 rezultă fără echivoc faptul că magistrații nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale se pot adresa instanței de contencios administrativ după ce decizia a fost atacată la organele de conducere din cadrul Ministerului Justiției sau ale Parchetului. Ori în speța de față obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acordarea de despăgubiri civile ca urmare a neacordării unor sporuri legal, echivalente cu sporul de vechime specifice raporturilor de muncă, și nu este vorba de " stabilirea drepturilor salariale ale magistraților" așa cum prevede textul de lege susmenționat. Prin urmare acest litigiu are caracterul unui veritabil litigiu de muncă ceea ce atrage competența în primă instanță a Tribunalului - secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu există o decizie de stabilire a drepturilor salariale care să poată fi contestată în instanța de contencios administrativ.
Așadar prima critică din recurs este nefondată și în consecință va fi respinsă pentru toate argumentele de mai sus.
În ceea ce privește fondul cauzei, trebuie menționat faptul că prin decizia nr. XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în ședința din 7 mai 2007, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că disp. art. 33 din legea 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG 83/2000, și art. 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin 1 din OUG 160/2000 se interpretează, în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Având în vedere că disp. art. 329 alin. 3 teza finală, din stabilesc în sensul că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie, instanța urmează să țină cont de această soluție, și să aprecieze că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, fiind în mod corect admise.
Față de aceste considerente instanța de recurs apreciază că nici una din criticile din recurs, care vizează fondul cauzei nu sunt întemeiate și în consecință vor fi respinse.
Referitor la critica ce privește cererea de chemare în garanție, trebuie observat că din modul de redactare al cererii de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata drepturilor bănești solicitate.
Ori în litigiile de muncă nu poate fi vorba de obligația solidară a pârâților, la plata unor drepturi salariale, decât dacă este prevăzut expres acest lucru, ceea ce nu este cazul în speța de față. Prin urmare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, putea fi obligat eventual, numai să pună la dispoziție fondurile necesare efectuării plății, nu să plătească efectiv alături de ceilalți pârâți drepturile salariale, izvorâte din raporturi de muncă individuale.
În ceea ce privește critica referitoare la actualizarea sumelor de bani cu indicele de inflație, nici această critică nu poate fi primită, întrucât, fiind vorba de o plată efectuată cu întârziere, urmare căreia reclamanții au suferit un prejudiciu real ca urmare a devalorizării acestora prin efectul inflației, așa cum dispune art. 161 al 4 salariatul are dreptul la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs.
Referitor la recursul declarat de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, instanța apreciază că nici acesta nu este întemeiat.
Criticile formulate se axează în principal pe calitatea procesuală a cestei părți ca urmare a faptului că nu a avut în competență atribuții de angajare, și nici de stabilire a drepturilor salariale. Acest aspect nu poate fi primit de instanță întrucât între reclamanții 1-4, au existat și există raporturi de muncă, astfel că ambele părți trebuie să își îndeplinească obligațiile reciproc asumate.
Lipsa de atribuții în stabilirea drepturilor salariale precum și plata acestora, nu o exonerează pe recurentă la plata drepturilor salariale restante, atâta timp cât indemnizația lunară a reclamanților este plătită de această recurentă.
În ceea ce privește critica legată de plata drepturilor bănești, pentru trei dintre reclamanți, de către, motivat de faptul că aceștia s-au transferat, în lipsa unor dovezi care să confirme acest lucru, și în lipsa unor date concrete din care să rezulte în mod expres datele la care s-a realizat transferul pentru fiecare în parte, instanța urmează să respingă și această critică.
Față de toate aceste considerente, instanța va respinge recursurile ca nefondate urmând să mențină sentința atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, împotriva sentinței civile nr.303/07 a Tribunalului Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier șef secție,
-
Red / 28.01.2008
Dact. / 5.02.2008 /- 2ex.-
Jud. fond:. /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pârvulescu, Nicoleta Grigorescu
