Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3010/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3010
Ședința publică de la 14 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri Judecător
-- --Președinte Secție
- - --Vicepreședinte Instanță
Grefier-
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul TEATRUL PENTRU COPII ȘI TINERET C, împotriva sentinței civile nr. 6402/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul TEATRUL PENTRU COPII ȘI TINERET C prin consilier juridic -, a lipsit intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic - pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pe fond respingerea acțiunii, ținând cont că i s-au acordat drepturi bănești fără să îndeplinească condițiile de vechime în muncă.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 6402 de la 27.11.2008 a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul TEATRUL PENTRU COPII ȘI TINERET
A obligat pârâtul să achite reclamantei sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 08.02.2006 până la 27.11.2008.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamantul este salariatul unității pârâte cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Potrivit art. 45 lit. f din Contractul colectiv de muncă nr. 197 / 8 02 2006, unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006 - 2008 "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani in oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".
De la intrarea in vigoare a acestui contract, care este data înregistrării, conform dispozițiilor art. 103 din contract și dispozițiilor art. 25 din Legea 130/1996, în cazul de față data de 08.02.2006, în raport de data concretă de îndeplinire a condiției de vechime neîntreruptă de 10 ani, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de acordarea acestui spor de fidelitate de 15%.
Deși îndeplinea condițiile art. 45 lit. f, având in vedre că avea 10 ani vechime neîntreruptă in una din instituțiile de cultură, așa cum rezultă din carnetul său de muncă, totuși pârâta nu i-a acordat acest spor până in prezent încălcând prevederile contractului colectiv de muncă, precum și prevederile art. 40 alin 2 lit. c din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
De asemenea a încălcat și prevederile art. 156 din Codul muncii potrivit cărora "salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", salariul cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri așa cum prevede art. 155 din Codul muncii.
In acest fel, a produs reclamantului un prejudiciu material constând in contravaloarea sporului de fidelitate de 15 % la salariul de bază, de la data intrării in vigoare a contractului colectiv de muncă respectiv 08 02 2006 raportată și la data concretă de îndeplinire a condiției de vechime de 10 ani, până la zi, respectiv data pronunțării prezentei hotărâri, dată până la care s-a făcut dovada că pârâta a încălcat obligațiile ce-i reveneau și prevederile contractuale. După această dată nu se poate anticipa conduita angajatorului și nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor legale sau contractuale.
Având în vedere prevederile art. 269 din Codul muncii potrivit cărora " ngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul" instanța a obligat pârâta să acopere prejudiciul produs reclamantului prin neacordarea sporului de fidelitate de 15%.
Cu privire la susținerea pârâtei că nu a putut acorda sporul de fidelitate deoarece contractul colectiv de muncă menționează că se acordă in condițiile legii și că legea de salarizare nu prevede acest spor instanța a înlăturat-o ca neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de muncă constituie legea părților, are putere de lege intre părți, dispozițiile sale fiind obligatorii pentru acestea conform prevederilor art. 98 din contractul colectiv de muncă nr. 197/2006 și art. 236 alin.4 din Codul muncii. Nu este necesar ca drepturile din Contractul colectiv de muncă să fie cuprinse și in lege pentru a fi aplicate. Legea stabilește un nivel minim de drepturi sub care nu se poate coborî, iar contractul colectiv de muncă poate prevedea și alte drepturi in plus.
Din aceleași considerente nu poate fi reținută de instanță nici susținerea pârâtei că sporul de fidelitate poate fi acordat abia de la intrarea in vigoare a Legea 353/2007 pentru aprobarea OG 21/2007, respectiv data de 01.09.2008, care prevede expres la art. 15 alin. 3 că " la salariile de bază stabilite conform alin. 1 se pot adăuga premii,stimulente, precum și sporuri prevăzute de lege sau in contractele colective de muncă pe ramură, in limita bugetului aprobat".
Având in vedere că reclamanta a solicitat acordarea sporului de la 08.02. 2006, precum și faptul că instanța consideră cererea întemeiată doar de la data intrării in vigoare a contractului colectiv de muncă nr.197/2006 instanța a admis in parte cererea și a obligat pârâta să-i plătească reclamantului sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază de la 08 02 2006 până la data pronunțării hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Teatrul pentru Copii și Tineret
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere un răspuns al, cel care a înregistrat contractul colectiv de muncă, și nici faptul că instituția este una bugetară, iar salariile reclamanților sunt stabilite prin lege.
A mai arătat recurentul că, potrivit legii 130/1996 privind contractele colective de muncă, prin contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ce sunt stabilite prin lege.
De asemenea în art. 95 din respectivul contract colectiv de muncă se menționează că raporturile consiliului local cu teatru vor fi reglementate de către acesta.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente.
Instanța de fond a admis acțiunea reținând în principal că sporul respectiv a fost prevăzut în CCM la nivel de ramură, că acest contract constituie legea părților și deci, trebuia respectat ca atare de către recurenta - pârâtă, nefiind necesar ca drepturile respective să fie cuprinse în lege.
Considerentele instanței de fond nu au un temei legal.
Este adevărat că Legea 130/1996, privind contractele colective de muncă, prevede că aceste contracte constituie legea părților, și deci clauzele sale trebuie respectate. Aceeași lege prevede însă la art. 12,că se pot încheia Contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Ori, drepturile salariale ale reclamantului care este salariat al unei instituții bugetare sunt stabilite prin OUG NR 24/2000 ȘI OG 3/2006. În aceste acte normative nu este prevăzut sporul de fidelitate cerut de către reclamant.
Susținerea instanței de fond în sensul că nu trebuie să fie prevăzut în lege este de asemenea fără temei legal deoarece chiar în CCM invocat de către reclamanți se prevede că sporul respectiv se acordă în condițiile legii. Ori atât timp cât legea nu l-a prevăzut pretențiile reclamantului nu au un temei legal.
Legea 130/1996 mai prevede de asemenea că aceste contracte colective de muncă constituie legea părților dacă sunt încheiate în condițiile legii.
Ori, dacă s-ar admite așa cum susține instanța de fond că acel spor trebuie acordat chiar dacă nu este prevăzut în legea care reglementează salarizarea reclamanților, doar pentru că este prevăzut în CCM la nivel de ramură, acea clauză ar fi fost negociată cu nerespectarea legii, și deci nu ar putea constitui legea părților așa cum prevede însăși legea cadru și anume legea 130/1996.
Constatând că, sentința atacată este una dată cu aplicarea greșită a legii, în baza art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. rap.la art. 312 Cod pr. civ. va fi admis recursul și va fi modificată sentința, în sensul că va obliga la plata sporului de fidelitate în cuantum de 15 % din salariul de bază începând cu data 15.08.2006-27.11.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul TEATRUL PENTRU COPII ȘI TINERET C, împotriva sentinței civile nr. 6402/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în parte sentința nr. 6402/27.11.2008, în sensul că obligă la plata sporului de fidelitate în cuantum de 15 % din salariul de bază începând cu data 15.08.2006-27.11.2008.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Ioana Bodri - - | JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 3: Mihaela Cotora - - |
Grefier, |
Red.
Tehn. Red. /3.ex.
/
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Dorina Stoichin, Mihaela Cotora