Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 327/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.327/2008-
Ședința publică din 04 martie 2008
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții: T, și, recurentul intervenient, toți din O,-, jud. S M, în contradictoriu cu intimații pârâți: MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B, sector 5, STR. -, nr. 17, Județ I, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B cu sediul în B, sector 5,-, Județ I, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, PARCUL, nr. 10, Județ B și TRIBUNALUL SATU MARE cu sediul în S M, STR. -, nr. 8, Județ S M, împotriva sentinței civile nr.1067/D din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de azi 04.03.2008 a parvenit la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea intimatului pârât Ministerul Justiției B, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1067/D din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, a fost espinsă acțiunea reclamanților: T, si - toți cu domiciliul ales în O,-, județul S M în contradictoriu cu intimații: MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului cu domiciliul ales în O,-, județul S M, în contradictoriu cu intimații: MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în,-, sector 5, CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă"salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă. pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".Aliniatul 2 al aceluiași articol dispune că"tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.
Analizând aceste dispoziții legale s-a reținut că angajatorul nu are obligația, ci doar posibilitatea de a acorda alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă. Mai mult, unitățile din sectorul bugetar - categorie din care fac parte și pârâții - pot acorda această alocație numai în limita bugetului de stat.
Analizând și prevederile legilor bugetului de stat raportat la perioada pentru care reclamanții solicită sumele ce reprezintă contravaloarea tichetelor de masă neacordate s- constatat că pretențiile acestora sunt neîntemeiate.
Astfel art. 46 alin. 4 din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, dispune că"în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare.nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație".Aceste dispoziții au fost preluate identic în Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004 art. 40, precum și în Legea bugetului de stat pe anul 2006, nr. 379/2005 art. 24.
Este adevărat că prin Legea 142/1998 privind tichetele de masă s-a instituit o anumită formă de protecție socială a salariaților, însă s-a constatat că această formă de protecție socială este, prin lege, facultativă pentru angajator, nu este garantată prin Constituție, nefiind astfel un drept constituțional, fundamental.
Art. 41 alin. 2 din Legea fundamentală, a cărui încălcare o invocă reclamanții, dispune că"salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite de lege",în consecință, Constituția lasă la latitudinea legiuitorului acordarea altor măsuri de protecție socială și criteriile de acordare a acestora. De altfel, instanța nici nu este în drept să aprecieze dacă prin modul de reglementare a dreptului la tichete de masă se încalcă dispozițiile constituționale întrucât ar încălca atribuțiile puterii judecătorești. Eventual, reclamanții ar fi putut invoca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate, cu consecința soluționării acestei excepții de către Curtea Constituțională.
Reclamanții au mai invocat situația discriminatorie în care se află, raportat la alte categorii de bugetari care beneficiază de dreptul în discuție, fără să nominalizeze aceste categorii.
Curtea Europeană a drepturilor Omului, privitor la dispozițiile art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Curtea a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Curtea a apreciat, prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Pentru a putea aprecia existența discriminării, situația reclamanților trebuie analizată în raport cu alte persoane, aflate în situații comparabile, dar care au fost tratate în mod diferit, respectiv cu persoane din aceeași ramură a sectorului bugetar.
Reclamanții nu au făcut dovada că în cadrul ramurii de bugetari din care fac parte, există categorii de persoane cărora li s-au acordat tichete de masă.
Problema se pune în mod similar și în cazul tichetelor cadou.
Din aceste considerente de fapt și în temeiul dispozițiilor legale menționate, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată, cheltuielile de judecată nefiind justificate.
Împotriva acestei sentințe, în termen au declarat recurs reclamanții T, și, intervenientul, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că reclamanții în calitate de salariați, care funcționează în sectorul bugetar, cu contract pe durată nedeterminată, sunt îndreptățiți potrivit Legii 142/1998 să primească o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, ca formă de protecție socială a muncii.
În drept, invocă dispozițiile Legii 142/1998, art. 41, art. 53 din Constituție, art. 5 Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat, drepturile solicitate de reclamanți nefiind garantate prin Constituție, ci ele reprezintă doar o posibilitate, acordarea lor fiind lăsată la latitudinea angajatorului, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli.
În drept, invocă dispozițiile art. 308 alineat 2 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în secții unite, a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că dispozițiile art. 1 alineat 1 și 2 din Legea 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Întrucât decizia mai sus evocată este obligatorie, iar reclamanții nu îndeplinesc cerințele prevăzute de textul de lege mai sus evocat pentru a beneficia de drepturile solicitate, Curtea urmează în temeiul art. 312 alineat 1 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanții: T, și, intervenient, toți din O,-, jud. S M, în contradictoriu cu intimații pârâți: MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B, sector 5, STR. -, nr. 17, Județ I, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B cu sediul în B, sector 5,-, Județ I, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, PARCUL, nr. 10, Județ B și TRIBUNALUL SATU MARE cu sediul în S M, STR. -, nr. 8, Județ S M, împotriva sentinței civile nr.1067/D din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER
R - - - - - - -
Red.dec.- /20.03.2008
Jud.fond: -
Dact./25.03.2008
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel
