Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 329/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.329/2008-

Ședința publică din 04 martie 2008

PREȘEDINTE: R - - judecător

- - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator domiciliat în Sat, nr. 152, comuna, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 578/LM din 21 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul contestator - personal, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, că la data de 29.02.2008 a parvenit la dosar prin serviciul registratură, răspuns la adresa emisă la termenul anterior Societății Comercială SA., că la data de azi 04.03.2008 a parvenit la dosar prin același serviciu, întâmpinare din partea intimatei, după care:

Recurentul contestator depune la dosar adresa emisă de către Societatea Comercială SA. având nr.774/03.03.2008 din care rezultă perioadele lucrate de către acesta în grupa I de muncă și funcția deținută.

La întrebarea instanței, recurentul contestator arată că nu mai are probe sau cereri de formulat.

Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul contestator solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul de a fi împărți totalul punctelor de pensie la 20 de ani, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.578/LM din 21 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, a fost respinge contestația formulată de contestatorul domiciliat în sat nr.152, comuna, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în O,-, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 15135/08.03.2007 a fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1,49135 puncte.

Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art.2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să se concluzioneze că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care s-a făcut vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s-a impus a se concluziona că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Raportat însă la întregul dosar de pensie al contestatorului, instanța a constatat că acesta, pe de o parte, nu a desfășurat activitate în niciuna din condițiile limitativ prevăzute de art. 20 si 43 din Legea nr.19/2000, iar pe de altă parte nici activitatea în grupa a Ia de munca nu depășește 20 de ani ( are doar 17 ani 4 luni si 27 zile lucrați în grupa I) pentru a fi aplicabile dispozițiile enunțate de contestator din Legea nr.3/1977, care de altfel nu este incidentă în speța de fața.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța în temeiul art. 20 și art.43 din Legea 19/2000 a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată și a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată.

Împotriva acestei sentințe, în termen, a formulat recurs petentul care a invocat nelegalitatea hotărârii, stagiul complet de cotizare cuvenit petentului fiind de 20 ani și nu 30 ani cum greșit au reținut instanțele.

Intimata s-a opus admiterii recursului motivând că petentului i se aplică dispozițiile Legii 3/1977 și HG1550/2004 care prevăd că stagiul complet de cotizare pentru bărbați este de 30 ani, cum corect i s-a calculat pensia petentului.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este fondat.

Petentul a lucrat peste 25 ani în grupa I-a de muncă, conform adeverinței depuse în fața instanței de recurs, mai precis ca în atelierul de turnătorie.

Potrivit art. 20 cu referire la art. 43 din Legea 19/2000 și anexa 1 din Legea 226/2006, activitatea petentului se constituie în activitate desfășurată în condiții speciale.

Potrivit art. 3 din Legea 226/1996 asigurații care realizează un stagiu de cotizare de 25 ani în condiții speciale se pot pensiona pentru limită de vârstă.

Stagiul complet de cotizare ce urmează a fi reținut pentru petent era prin urmare de 25 ani.

Legea 3/1977 sub imperiul căreia s-a pensionat petentul nu apare cu noțiunea stagiu de cotizare ci doar cu noțiunea de vechime în muncă.

Legea 19/2000 a fost edictată și are ca principii fundamentale introductive, egalitatea de tratament a contribuabililor la sistemul de asigurări sociale. Astfel la contribuții egale se impune a se stabili pentru asigurați pensii egale.

Tocmai din acest motiv petentului se impune a i se aplica dispozițiile Legii 19/2000 și Legii 226/2006 care îi sunt mai favorabile și ale căror condiții, prin activitatea desfășurată, petentul le îndeplinește.

Pentru aceste motive, în baza art. 316, 312 și 206 Cod procedură civilă se va admite recursul petentului și se va modifica sentința de fond urmând a se reține pentru petent un stagiu de cotizare de 25 ani în loc de 30 ani cum s-a reținut prin decizia atacată.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alineat 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul introdus de contestatorul domiciliat în sat, nr. 152, comuna, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 578 din 21 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate.

Admite contestația petentului și în consecință:

Dispune modificarea în parte a Deciziei 15135/2007 a Casei Județene de Pensii, în sensul că reține pentru petent stagiu de cotizare de 25 ani în loc de 30 ani.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 04 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - - - -

Red.dec.R /19.03.2008

Jud.fond. -

Dact./19.03.2008

Ex.2

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 329/2008. Curtea de Apel Oradea