Drepturi salariale (banesti). Decizia 328/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.328/2008-

Ședința publică din 04 martie 2008

PREȘEDINTE: R - - judecător

- - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- cu sediul în O, STR. -, nr. 3. Cod poștal -, Județ B în reprezentarea MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5, STR. -, nr. 17, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimații revizuienți:, toți cu domiciliul procedural ales în O, - - nr.10, Cod poștal -, jud. B, MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B, sector 5, STR. -, nr. 17, Cod poștal -, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, PARCUL, nr. 10, Cod poștal -, Județ B și TRIBUNALUL BIHOR - cu sediul în O, PARCUL, nr. 10, Cod poștal -, Județ B, împotriva sentinței civile nr.857/LM din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.857/LM din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocate de Ministerul Finanțelor Publice.

A fost admisă cererea de revizuire a sentinței civile nr.61/LM/19.01.2007. pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.7371/- formulată de revizuenții, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL ORADEA și TRIBUNALUL BIHOR.

S-a schimbat în parte sentința civilă nr.61/LM/19.01.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în sensul că a fost admisă în parte acțiunea formulată de intervenienții, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Bihor -, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B-, CURTEA DE APEL ORADEA și TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O, - - nr.10.

Pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ORADEA și TRIBUNALUL BIHOR au fost obligați să plătească fiecărui intervenient, în funcție de raporturile de serviciu, prima de vacanță pe perioada 2005 - 2006, actualizată cu rata inflației până la data plății efective.

Au fost respinse restul pretențiilor. S-a admis cererea de chemare în garanție a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să vireze intervenienților sumele de bani necesare efectuării plății acestor drepturi bănești.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Examinând cererea prin prisma disp. art. 322 cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta se încadrează în motivul de revizuire prev. de art. 322 pct.5. cod procedură civilă și anume, după darea hotărârii s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Astfel, prin decizia nr.XXIII din 12.12.2005. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.

Prin Încheierea pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.31/2005 s-a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare- din 12.12.2005, în sensul că, se înlătură mențiunea " și personalul auxiliar de specialitate" din considerentele de la pagina 2, rândurile 17 și 21, de la pagina 4, ultimul rând și de la pagina 6 al.6 și 7, precum și de la al.3. din dispozitivul, care va avea următorul conținut: " Prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002".

Astfel, a fost înlăturată confuzia creată între personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și personalul de specialitate juridică asimilat magistraților.

S-a constatat că salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești a fost reglementată de Legea 50/1996 până la apariția OG. 8/2007, astfel încât prevederile art. 41/1 din Legea 50/1996 au fost în vigoare pentru această categorie de salariați până la intrarea în vigoare a OG. 8/2007, respectiv data de 5.02.2007.

Potrivit dispozițiilor art. 41/1 al.1 din L 50/1996 " magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută, sau, după caz, indemnizația de încadrare lunară brută, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".

Față de considerentele expuse, instanța în baza art. 322 pct.5 cod procedură civilă coroborat cu disp. art.327 cod procedură civilă, a admis cererea de revizuire a sentinței civile nr.61/LM/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat- în parte în sensul că, a fost admisă în parte acțiunea formulată de intervenienți și obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor să plătească fiecărui intervenient în funcție de raporturile de serviciu, prima de vacanță pe perioada 2005 - 2006, actualizată cu rata inflației până la data plății efective. Pretențiile privind acordarea și a majorărilor de întârziere au fost respinse, întrucât nu poate avea loc o dublă reparație a prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației de plată a sumelor de bani în litigiu.

În baza art. 63 cod procedură civilă, instanța a admis cererea de chemare în garanție a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să vireze intervenienților sumele de bani necesare efectuării plății acestor drepturi bănești. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B - în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a reclamantei.

În motivarea recursului se arată că întrucât raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta din urmă nu poate fi obligat la plata unor sporuri aparținând angajaților altor instituții.

Mai arată că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, întrucât o astfel de cerere presupune existența unei obligații de garanție, care însă nu există în sarcina recurentei raportat la angajații Ministerului Justiției.

În drept, invocă dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Intimații, deși legal citați nu s-au prezentat în cauză.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Astfel, potrivit art. 19 din Legea 50/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară, astfel că în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele de bani necesare Ministerului Justiției, acesta s-ar afla în imposibilitatea de a plăti diferențele bănești datorate reclamanților.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1, art. 312 alineat 1 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- cu sediul în O, STR. -, nr. 3. Cod poștal -, Județ B în reprezentarea MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5, STR. -, nr. 17, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimații revizuienți:, toți cu domiciliul procedural ales în O, - - nr.10, Cod poștal -, jud. B, MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B, sector 5, STR. -, nr. 17, Cod poștal -, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, PARCUL, nr. 10, Cod poștal -, Județ B și TRIBUNALUL BIHOR - cu sediul în O, PARCUL, nr. 10, Cod poștal -, Județ B, împotriva sentinței civile nr.857/LM din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 04 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER

R - - - - - - -

Red.dec.- /20.03.2008

Jud.tribunal: -

Dact./25.03.2008, Ex.2

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 328/2008. Curtea de Apel Oradea