Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 327/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
Dosar nr-
Complet II recurs
DECIZIA CIVILĂ NR: 327/2010-
Ședința publică din data de 17 februarie 2010
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Viorel Pantea |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,- prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str - nr 3. și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,- în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul procedural ales în Aleșd,-, județul B, cu domiciliul ales in Z,-, județul B și intimații pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR, ambii cu sediul in O,- împotriva sentinței civile nr 910/LM din 9 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR; având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, prezentul recurs este scutit de plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei deduse judecății, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre judecare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin Sentința civilă nr. 910/LM/ 09.06.2009 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și în consecință s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.10.2004-16.03.2005.
A fost admisă în parte acțiunea formulata de reclamanții, și, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL ORADEA si TRIBUNALUL BIHOR si in consecință:
Au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL ORADEA si TRIBUNALUL BIHOR la plata către reclamanți, in funcție de perioada lucrata de fiecare, a drepturilor salariale reprezentând diferențele calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică raportate la coeficienții de multiplicare prevăzuți de lege pentru perioadele mai jos arătate:
- 17.03.2005 - 30.09.2005 la valoarea de referință de 264,7 lei,
- 01.10.2005 - 31.01.2006 la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei,
- 01.02.2006 - 31.08.2006 la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei,
- 01.09.2006 - 31.12.2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei,
- 01.01.2007 - 31.03.2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei,
- 01.04.2007 - 30.09.2007 la valoarea de referință sectorială de 365 lei,
- 01.10.2007 - 31.12.2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei,
sumele astfel calculate urmând fi actualizate cu indicele de inflație de la data efectuării plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor de mai sus.
S-au respins restul pretențiilor ca fiind prescrise.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de magistrați si prin acțiunea formulată aceștia solicită obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, rezultate în urma recalculării indemnizațiilor și salariilor pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, pentru perioada 01.10.2004-31.12.2007.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoare de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate, valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială, grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât, valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Drept urmare, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 12/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile OUG nr. 191/2002 și ale art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003.
Pentru perioadele 01.01.2005 - 30.09.2005 și 01.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Este de observat că deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG nr. 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
Rezulta insa din anexe că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 01.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit " principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora " puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", se constată întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG nr. 9/2005.
Pentru aceleași rațiuni, sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 2/12.01.2006 și OG nr. 10/31.01.2007.
Este de observat că potrivit preambulului, OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor " prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc " ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească. Cu toate acestea, în Anexa 1 la OUG nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților.
Instanța apreciază insă ca întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru aceasta perioada invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților în temeiul art. 283 alin.1 litera "c" din Codul muncii care stipulează că "cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", astfel încât pe cale de consecință dreptul material la acțiune este prescris pentru perioada 01.10.2004-16.03.2005.
In consecința instanța a admis in parte acțiunea, obligând pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL ORADEA și TRIBUNALUL BIHOR să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale pentru perioadele efectiv lucrate, calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, având în vedere dispozițiile art. 1082 -1086 Cod civil.
Ca urmare a admiterii pretențiilor reclamanților pentru perioada 17.03.2005 - 31.12.2007, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților, în considerarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002 pentru Ministerul Economiei și Finanțelor în special a celor privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare bugetară.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a apreciat că este nefondată și a respins-o ca atare, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 19 și urm. din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de rectificare a acestor bugete și aprobă prin bugete sume pentru instituțiile publice
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, aceasta este întemeiată și instanța a admis-o întrucât în temeiul art. 27 alin. 3 nr.OUG 137/2000, republicată, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a acestuia, în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei și nu în calitate de pârât, lipsindu-i calitatea procesuală pasivă și pe cale de consecință va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.
Instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către părți.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, ambele recursuri fiind formulate în termenul legal și scutite de taxă de timbru.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților solicită admiterea recursului formulat și casarea hotărârii recurate în temeiul art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, arătând în acest sens că instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în baza unor texte de lege care se aplică altor categorii de persoane sectorul bugetar, astfel că prin acordarea unei valori de referință sectorială majorată față de cea prevăzută în OG. 27/2006, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, legiferând acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor.
Invocă în acest sens decizia Curții Constituționale din 27 mai 2009, privind conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Mai arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este criticată și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în condițiile în care începând cu intrarea în vigoare a Legii 347/2003 care a modificat art. 2 din OUG177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, îndemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG177/2002; OG 23/2005 și OUG 27/2006.
De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art. 5 din Legea 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din OUG24/2000.
Susține că dispozițiile OUG177/2002, OUG27/2006 și OG8/2007 nu contravin constituției, Legii 303/2004 sau Codului Muncii. Astfel, într-adevăr, art. 73, actual 74 alin. 2 teza I din Legea 303/2004 prevede că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege însă în teza a II - a se precizează că salarizarea judecătorilor și procurorilor și stabilește prin lege specială, iar la momentul intrării în vigoare a Legii 303/2004 drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin OUG. 177/2002 aprobată prin Legea 347/2003 și de Legea 50/1996, iar prin Legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale, respectiv OUG27/2006 aprobată prin Legea 45/2007 nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut de reglementarea anterioară.
Menționează că principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în Constituție neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială invocat de reclamanți.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin recursul formulat solicită modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice și exonerarea instituției de la alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor salariale.
În susținerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive invocă prevederile art. 28 lit. d și e din Legea 500/2002, arătând în acest sens că întrucât raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției și Libertăților care are atribuții în ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Finanțelor Publice, acesta nu poate fi obligat la plata de sporuri aparținând angajaților altor instituții și nu poate avea calitate de pârât în cauză.
Invocă Decizia nr. 838/27 mai 2009 Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte.
ca practică judiciară Decizia nr. 1474/17 martie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Deși legal citați intimații nu și-au precizat poziția supra recursului.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța o apreciază ca legală și temeinică urmând a respinge ambele recursuri ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:
În mod judicios a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiate pretențiile reclamanților pe baza analizării legilor succesive în materie coroborate cu normele Uniunii Europene potrivit dispozițiilor art. 292 din Legea 53/2003 Codul muncii.
În acest sens este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, era reglementată de Legea 50/1996.
Prin Legea 154/1998 privind sistemul public de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere, a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere.
Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate și valoarea de referință sectorială.
În acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar corelarea salariilor magistraților și a personalului auxiliar al autorității judecătorești cu salariile autorităților legislative și executive Guvernul a adoptat OG. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial la 20 septembrie 1999, rațiunea acestei ordonanțe fiind aceea de a stabili un criteriu de actualizare periodic a coeficientului de ierarhizare.
Conform art. 1 din această ordonanță, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorității judecătorești este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.
OG 134/1999 a fost aprobată prin Legea nr. 714/2001.
Ulterior, prin legea bugetului de stat pentru anii 2000 și 2001, atât valoarea de referință universală cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în Anexa 1, pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998 au fost modificate.
OUG. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților aprobată prin Legea nr. 347/2002 a prevăzut în mod corect în Anexa I calculul indemnizațiilor magistraților începând cu 01 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, valoare care ca urmare a majorărilor succesive a ajuns în anul 2004 la suma de - lei, aceeași valoare rezultând în urma majorărilor și la personalul auxiliar de specialitate din instanțe.
Începând cu anul 2005, deși OG. nr. 134/1999 era în vigoare - stabilind așa cum s-a reținut mai sus, egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorităților judecătorești, cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, iar în conformitate cu dispozițiile art. 74 al. 2 din Legea 303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate și suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege, personalului din autoritatea judecătorească (judecători, procurori, grefieri) nu li s-au mai acordat creșterile salariale prevăzute de OG. nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică, nici creșterile salariale prevăzute de OG. 2/2006 și respectiv de OG. nr. 10/2007 la valoarea de referință sectorială stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, salariile acestora fiind calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de OUG. 177/2002.
În atare situație, este evident că în mod corect a apreciat instanța de fond ca întemeiate pretențiile privind plata diferențelor de salariu calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectate în raport de evoluția prețurilor de consum, conform ordonanțelor mai sus menționate, având în vedere că în anexele la OUG. 27/2006 și OG. 8/2007, prin ignorarea dispozițiilor Legii 303/2004 și a OG. 134/1999 s-a trecut o valoare de referință sectorială inferioară celei pentru funcții de demnitate publică.
Principiul egalității de tratament în salarizare, reglementat de articolul 5 din Codul muncii, implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor care se află în aceeași situație de erodare a salariului ca urmare a creșterii indicelui prețului de consum și a inflației, trebuind să li se recunoască dreptul la indexările salariale anuale.
Ori, în condițiile în care reclamanții sunt într-o situație identică cu persoanele cu funcții de demnitate publică și cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul salariului afectat de inflație, ei nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul acordării adaosului salarial anual, prin stabilirea salariului pe baza unei valori de referință sectorială mai mică decât pentru funcțiile de demnitate publică, contrar prevederilor OG.134/1999 în lipsa unei justificări obiective, mai ales că, criteriul acordării indexărilor pe anii 2005-2007 constă în creșterea prețului de consum și a inflației față de anul precedent, astfel cum reiese și din expunerea de motive ale OG. nr. 9/2005, OG. 2/2006 și OG.10/2007.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, stabilit la articolul 14 că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Referitor la articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine o discriminare în măsura în care se induc distincții între situații analoge și comparabile.
Dreptul instituit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de a nu fi discriminare, este încălcat nu doar atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații comparabile, analoge, fără a oferi justificări obiective, rezonabile, ci și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile - cauza Thlimmenos /Greciei.
Este adevărat că, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale anumite articole din OG. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pronunțând și Decizia nr. 838/2009, însă în cauză sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar al muncii, dispoziții care au caracter prioritar față de dreptul intern și anume prevederile Directivei Consiliului nr. 200/43/CE/19 iulie 2000 privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE/2 decembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Totodată, art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 5 din Codul munciia stabilit că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și indirectă, iar în art. 155 s-a stabilit că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, art. 154 alin. 3 prevăzând că la stabilirea și acordarea salariului, este interzisă orice discriminare.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, în art. 26 stabilit că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare, la protecție egală din partea legii, lege ce trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală, efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului în Protocolul nr. 12 privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în paragraful nr. 1 stabilit că, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege, trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, sau alt tip de opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională. nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate publică pe nici un criteriu, iar în jurisprudența în cauza Von - 14/1983 s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor ce se consideră nedreptățite de o discriminare, rezultată din acte normative, să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Față de cele expuse, în baza art. 5 din Codul muncii, art. 16 din Constituția României, art. 14 din, Protocolul nr. 12 al acesteia, art. 25 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în mod corect s-a reținut că prin neacordarea valorii de referință sectorială majorată conform nr.OG 9/2005, nr.OG 2/2006 și nr.OG 10/2007 reclamanții au fost dezavantajați față de funcțiile de demnitate publică și față de celelalte categorii de bugetari, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege, al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această dispoziție să fie justificată obiectiv de un scop legitim.
În atare situație este evident că prin soluția dată, instanța nu schimbat sistemul de salarizare al judecătorilor, ci a acordat despăgubiri față de cele constatate.
Prin urmare, ceea ce a acordat instanța de fond nu au fost adăugări la lege, creări de noi norme pe cale judiciară, ci despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale încasate și cele rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială corectă a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege pentru funcțiile deținute, la care se adaugă sporurile, nefiind vorba astfel de o depășire limitelor puterii judecătorești, o încălcare a principiului separației puterilor în stat, ci de o reparare a prejudiciului cauzat prin actele normative apreciate ca fiind discriminatorii.
În măsura în care s-a fi dispus altfel, în sensul în care solicită recurentul, adică al respingerii acțiunii în acordarea de despăgubiri, cu motivul că instanțele nu au competență în materie, s-ar fi adus atingere implicit art. 6 al Convenție Europene a Drepturilor Omului, fiind încălcat liberul acces la justiție. Acordarea drepturilor până la înlăturarea situației constatate discriminatorii, este o măsură justă, benefică, pentru înlătura inițierea de noi litigii, iar în măsura în care sistemul de salarizare va fi corectat în sensul înlăturării celor constatate, încetează implicit și efectele prezentei hotărâri.
Corect a precizat instanța de fond că se impune și actualizarea sumelor cuvenite reclamanților, actualizarea fiind destinată să acopere prejudiciul efectiv produs reclamanților, datorită procesului inflaționist determinat de devalorizarea continuă a monedei naționale, raportat la executarea cu întârziere a obligației.
Criticile recurentului Ministerul Finanțelor Publice axate pe problema lipsei calității procesuale pasive sunt neîntemeiate, sens în care vor fi avute în vedere prevederile Legii 500/2002, HG. 208/2005 și HG 386/2007 potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare și cele ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Astfel rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de a răspunde la elaborarea proiectului bugetar de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete.
Ori, în aceste condiții nu se poate reține că Ministerul Finanțelor Publice nu ar avea calitate procesuală în cauză, calitate care, de altfel, este justificată și, prin dispozițiile art. 1 din OG. 22/2002 - aprobată prin Legea 288/2002 potrivit cărora executarea titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă de plată.
Prin urmare, cum Ministerului Finanțelor Publice îi revine sarcina de a vira sumele de bani necesare efectuării plăților către reclamanți nu se poate reține că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, chiar dacă în speță raporturile juridice de muncă există doar între reclamanți și Ministerul Justiției și Libertăților, criticile sale urmând a fi astfel înlăturate.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondate ambele recursuri, menținând în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-prinDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str - nr. 3. și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,- în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul procedural ales în Aleșd,-, județul B, cu domiciliul ales in Z,-, județul B și intimații pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR, ambii cu sediul in O,- împotriva sentinței civile nr 910/LM din 9 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Judecători fond: /
redactat: judecător 16 martie 2010
dactilografiat: 16 martie 2010
12 exemplare
10 comunicări: azi, 16 martie 2010
recurenții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-prinDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str - nr 3. MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,- intimații reclamanți, toți cu domiciliul procedural ales în Aleșd,-, județul B, cu domiciliul ales in Z,-, județul B intimații pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR, ambii cu sediul in O,-Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Viorel Pantea, Doina Măduța
