Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 333/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 333
Ședința publică din 26 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Biberea
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
Grefier:- -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1679/5.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâta intimată, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța consideră încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la instanță la data de 08.12.2008, în dosar nr-, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta, a solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumelor de 8.472 lei, reprezentând diferența salarii compensatorii și dobânda legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă și obligarea pârâtei la plata sumei de 550 lei, reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă - iarnă pe anul 2005 și dobânda legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost disponibilizați prin concediere colectivă în anul 2006 iar conform pct. 4 din Planul Social - anexă la contractul colectiv de muncă al, s-a stabilit nivelul plăților compensatorii acordate fiecărui salariat concediat, în sensul plăților unor indemnizații de concediere egale cu 8 salarii medii brute pentru o vechime de 0,5 - 5 ani, 12 salarii medii brute pentru o vechime de 5 - 15 ani și 15 salarii medii brute pentru o vechime mai mare de 15 ani.
Pârâta, legal citată a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamanților, invocând și excepția tardivității, ca urmare a neformulării contestației în termen de 30 de zile de la data primirii deciziilor de concediere, în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.1679 din 19.11.2009, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a hotărât următoarele.
In ceea ce privește excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța constată că în cauză este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art.283 al.1 lit.c din Codul muncii și nu termenul de 6 luni prevăzut de art.283 al.1 lit.d din Codul muncii, așa cum susține pârâta, deoarece reclamanta solicită drepturi salariale ce constau din acordarea unui număr de salarii compensatorii în cazul concedierii colective, iar aceste drepturi nu sunt născute din neexecutarea contractului colectiv de muncă, ci au la bază salariul mediu brut din cadrul societății pârâte.
Este adevărat că această sumă este numită indemnizație de concediere și este prevăzută și în Contractul Colectiv de Muncă pe unitate, unde la art.50 se prevede indemnizația minimă în caz de concediere și este calculată tot la nivelului unui număr de salarii, dar neplata acestei nu se circumscrie sferei neexecutării contractului colectiv de muncă pentru a putea fi încadrată în prevederile art.283 al.1 lit.e din Codul muncii, ci se circumscrie în art.283 al.1 lit.c din Codul muncii, adică sferei drepturilor salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariați.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art.283 al.1 lit.e din Codul muncii, se referă la alte neexecutări ale contractului colectiv de muncă decât cele de natură salarială care sunt prevăzute la lit.c a aceluiași articol și care constituie o dispoziție specială în raport de dispoziția prevăzută la lit.e care constituie dispoziția generală referitoare la neexecutarea contractului colectiv de muncă în general, făcând excepție de la termenul de prescripție prevăzut la lit.e, drepturile salariale pentru care termenul de prescripție este prevăzut la lit.c a aceluiași articol.
Același raționament este aplicabil și în cazul termenului de prescripție de 30 de zile prevăzut de art.283 lit.a din Codul muncii, având în vedere că decizia prin care reclamantei i-a fost desfăcut contractul individual de muncă nu a fost atacată de aceasta în legătură cu încetarea contractului individual de muncă, ci doar în legătură cu plata drepturilor salariale constând în salariile compensatorii acordate, astfel încât termenul de prescripție care este aplicabil în acest din urmă caz, este termenul de 3 ani prevăzut de art.283 al.1 lit.c din Codul muncii.
De asemenea și pentru capătul al doilea din acțiunea precizată, privind contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă pe anul 2006, este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani, deoarece contravaloarea aprovizionării de toamnă - iarnă constituie drepturi salariale suplimentare, astfel cum sunt definite în art. 170 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unități din industria petrolieră, respective art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 288/02/15.02.2006, precum și în art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, nr.53346/25.04.2000 prelungit în baza actului adițional nr. 430/20.02.2005, în care se arată că salariații vor beneficia de o "suplimentare a drepturilor salariale" cu ocazia lunii octombrie pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă.
În această situație, cererile privitoare la aceste creanțe sunt supuse prescripției de 3 ani, iar nu celei de 6 luni. În condițiile în care scadența contravalorii aprovizionării de toamnă - iarnă, potrivit aceluiași art. 176 alin. 1 din contractele colective de muncă de mai sus încheiate la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, este în luna octombrie, fără a fi stabilită o anumită dată, astfel încât, dreptul la acțiune s-a născut la 31.10.2006 pentru creanța reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă - iarnă aferentă anului 2006, termenul de 3 ani împlinindu-se la 31.10.2009.
Instanța a constatat că prezenta acțiune a fost înregistrată la data de 08.12.2008, deci în termenul de exercitare a acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Prin urmare, excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța o consideră neîntemeiată urmând aor espinge.
Examinând fondul pretenției dedusă judecății, prima instanță a constatat că reclamanta a fost angajată a pârâtei, iar prin decizia de concediere emisă de pârâtă, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al pârâtei, în temeiul art.65 și 66 din Codul muncii, deoarece postul pe care îl ocupa a fost desființat.
Prin aceeași decizie, reclamantei i s-a acordat o indemnizație de concediere potrivit art.50 din Contractul Colectiv de Muncă, completat cu prevederile Planului Social, de 15.948 lei net.
Reclamanta nu a atacat această decizie cu privire la încetarea contractului individual de muncă, ci doar cu privire la cuantumul sumei pe care a primit-o ca efect al concedierii.
Potrivit art.50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, în cazul concedierilor care nu țin de persoana salariatului, angajatorul plătește o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în unitate, care ajunge până la 5 salarii medii nete la o vechime de peste 10 ani.
Ca urmare a măsurilor de restructurare și reorganizare a societății pârâte, aceasta împreună cu reprezentanții sindicatului, au adoptat la data de 21.04.2005, Planul Social, acesta fiind o anexă la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, potrivit art.1 din acest plan și care este valabil până la data de 31.12.2010.
Potrivit pc.4 din Planul Social, în cazul concedierilor colective, salariații vor primi pachete financiare în funcție de vechimea în unitate, care se ridică până la 15 salarii pentru salariații care au o vechime de peste 15 ani în unitate.
Aceste salarii sunt calculate la nivelul salariului mediu brut din societatea pârâtă, iar pentru anul 2005, salariul mediu brut se va calcula pe baza celui din 2004, care va fi majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
În aplicarea acestui plan social, la data de 09.01.2006 s-a întrunit Comisia Paritară compusă din reprezentanții societății pârâte și reprezentanții salariaților, constituiți în, care în aplicarea punctului 4 din Planul Social au stabilit valoarea concretă a pachetelor financiare pentru anul 2006. Astfel, pentru salariații care au o vechime între 10 și 15 ani în unitate, cum este și cazul pârâtei, valoarea totală a celor 12 salarii este de 15.948 lei, după ce s-a aplicat impozitul de 16 %.
Tribunalul constată că prevederile din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul precum și Planul Social și Hotărârea Comisiei Paritare din data de 09.01.2006, au putere de lege între părțile contractante, conform art.969 cod civil, și se aplică tuturor angajaților acestei unități, deoarece Planul Social și Hotărârea Comisiei Paritare sunt anexe ale contractului colectiv de muncă și sunt adoptate în vederea aplicării acestui contract colectiv, contract care este o excepție de la principiul relativității efectelor contractului, el producându-și efecte nu numai de cei care l-au încheiat, ci față de toți salariații și angajatorii la care se referă, conform art.9 din Legea nr.130/1996.
Prin urmare aceste prevederi din Planul Social și Hotărârea Comisiei Paritare din 09.01.2006 se aplică și reclamantei care a fost concediată în cursul anului 2006.
Susținerile reclamantei cum că drepturile salariale nu sunt corect calculate, instanța nu le poate lua în considerare, deoarece valorile salariului prevăzute în adresele invocate de reclamantă nu se aplică la calculul indemnizațiilor de concediere, ci la calcularea altor sporuri sau bonusuri acordate de către pârâtă salariaților activi.
Calculul indemnizațiilor de concediere a fost efectuat, așa cum am arătat anterior, conform negocierilor cu reprezentanții salariaților înscrise în Planul Social, având în vedere cuantumul salariului mediu brut din 2004, indexat ulterior în fiecare an.
Din punctul 4 din Planul Social și din hotărârile Comisiei Paritare pe anii 2006, 2007, 2008 și 2009, pentru anii 2006 - 2009 salariul mediu brut care stă la baza indemnizațiilor de concediere se calculează aplicând procentul de creștere a salariilor din anul anterior asupra salariului mediu brut, așa cum a fost acesta calculat în anul anterior. Pentru 2006, baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu brut din anul anterior - 2005, calculat la rândul său pe baza celui din 2004 la care s-a aplicat procentul de creștere a salariilor pentru anul 2005 și anume 13%. Același procedeu a fost păstrat și în anii următori, în fiecare an baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu brut din anul anterior în cuantumul stabilit conform procedeului anterior menționat, la care s-a aplicat în fiecare an procedeul de creștere a salariilor din anul anterior măsurii disponibilizării.
Sumele care au rezultat, au fost diminuate cu o cotă de impozit de 16%, obținându-se indemnizația de concediere, adică suma netă pe care a primit-o reclamanta, sumă care este menționată în decizia de concediere.
Instanța constată că prin Planul Social și prin hotărârile Comisiei Paritare antemenționate, părțile au avut în vedere o singură modalitate de determinare a indemnizațiilor de concediere, prin raportare la salariul brut din anul anterior, astfel încât pretenția reclamantei de aplicare a unei alte reguli pentru perioada ulterioară anului 2005 este contrară voinței reale a părților de la momentul încheierii acestor acorduri.
Referitor la capătul de cerere privind ajutorul de toamnă-iarnă, instanța constată că acesta a fost inclus în salariile de bază începând cu data de 01.03.1998, conform adresei nr.2412/29.05.1998, având loc o majorare a salariilor.
Începând cu această dată ajutorul a fost plătit lună de lună, ca parte integrantă din salariu. Suma aferentă ajutorului de toamnă - iarnă a fost majorată de fiecare dată când a intervenit o majorare a salariilor din cadrul societății pârâte.
Potrivit art.170 al.5 din Contractul Colectiv de Muncă, pentru a se acorda acesta ajutor de toamnă-iarnă, era necesar și obligatoriu ca începând cu minim 15 zile de la acesta eveniment sau altele asemenea, să înceapă negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii ce se acordă.
Instanța a constatat că nu a avut loc nici o negociere cu privire la acest ajutor, din 1999 până în prezent, ca efect al introducerii în salariul de bază a ajutorului pretins de reclamantă.
Această clauză prevăzută în art.170 al.5 din Contractul Colectiv de Muncă, existența negocierii, reprezintă o condiție mixtă care nu a fost îndeplinită. Condiția suspensivă instituită de art.176 CCM la nivel de ramură, prin alin.2 și 3 este încheierea contractului colectiv de muncă la nivel inferior în urma negocierii, care trebuia să înceapă la inițiativa organizației sindicale, cu 15 zile înainte de evenimentul pentru care se discuta respectivul adaos, respectiv 15 zile înainte de luna octombrie a fiecărui an.
la salariul minim pe ramură, solicitat de reclamantă, din alin. 1 și 2 din CCM, reprezintă doar un criteriu minimal de pornire a negocierilor pentru determinarea cuantumului venitului anual din luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă - iarnă", exclusiv în ipoteza în care au loc negocieri între sindicat și patronat pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel inferior, în cazul de față CCM SA încheiat la nivel de unitate.
cu pârâta, pe tema acordării distincte a ajutorului de toamnă-iarnă, nu a existat în anii 2005 - 2007, iar neîndeplinirea acestei condiții suspensive atrage inexistența dreptului însuși, astfel încât instanța va respinge și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.50 și 170 din Contractul Colectiv de Muncă, pc.4 din Planul Social, Hotărârea Comisiei Paritare din data de 09.01.2006, art.9 din Legea nr.130/1996 și art.969 cod civil, instanța a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și pe fond admiterea acțiunii.
În drept și-a întemeiat recursul pe disp.art.299, 304 pct.9 cod pr.civilă.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamantului, care,in opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct.9/pr.civ.,Curtea observă că acestea au vizat in esență interpretarea eronată de către judecătorii fondului a prevederilor art. 4 alin.2 din Planul Social anexă la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate,încheiat la data de 21.04.2005 de către partenerii sociali, potrivit cărora era îndreptățit să beneficieze in funcție de vechimea in unitate in anul 2005, când a fost concediat,de 12 salarii compensatorii,calculate prin raportare la salariul mediu brut pe anul 2004, la care trebuia adăugat indicele de majorare de 13% aplicat in anul 2005.
Recurentul a mai adăugat că in mod eronat prima instanță a luat in considerare înscrisul intitulat la Planul Social,prin care partenerii sociali ar fi interpretat punctul 4 din Plan in sensul calculării compensațiilor pornind de la media salariilor brute acordate de salariaților săi,in anul anterior celui in care se acorda respectiva indemnizație de concediere, cu toate că înscrisul in discuție nu poartă ștampila ori semnătura persoanelor care l-au încheiat și nici dovada înregistrării la.M B,pentru a face dovada opozabilității sale.
In fine,s-a susținut că nu corespunde adevărului nici susținerea instanței de fond,preluată din apărările pârâtei,potrivit căreia suplimentările pentru aprovizionarea de toamnă iarnă ar fi fost incluse in salariul de bază al reclamantului in anul 1998,la dosar neexistând nici o dovadă in acest sens.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul reclamantei,prin prisma motivelor invocate,precum și a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 304 ind. 1 /pr.civ., Curtea reține următoarele:
Așa cum in mod judicios a reținut instanța de fond,cu privire la modalitatea de calcul a plăților compensatorii acordate de SC SA foștilor angajați in caz de concediere, neînțelegerea dintre angajatorul pârât pe de-o parte,și reclamanta - fost salariat al societății,pe de altă parte, s-a născut din modalitatea de interpretare a prevederilor punctului 4 din Anexa la CCM la Nivel de Unitate pe anul 2005,conținute de înscrisul denumit Plan Social, semnat de reprezentanții patronatului și cei ai organizației sindicale reprezentative, la data de 21.04.2005 și care are următorul conținut:In funcție de vechimea in,angajații vor primii următoarele pachete:- pentru anul 2005: Salariul mediu brut din pe baza celui din 2004 ( majorat in anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute in contractul colectiv de muncă ).
Fără a insista asupra modului deficitar de redactare a clauzei mai sus reprodusă,din interpretarea sa logico - gramaticală,Curtea observă totuși că regula avută in vedere de partenerii sociali a fost aceea de a folosi ca bază de calcul salariile medii brute pe din anul anterior concedierii. Concluzia instanței de recurs s-a format pe baza modului in care a fost enunțată regula din prima parte a textului: pentru anul 2005: Salariul mediu brut din pe baza celui din 2004, evident fiind că celelalte mențiuni au semnificația de a exemplifica modul de calcul al compensațiilor pentru salariații concediați in anii următori anului 2005( pe lângă conținutul acestora,prezența parantezelor se constituie intr-un veritabil indiciu in acest sens).
In plus,este greu de crezut ca părțile contractante să fi ales cuantificarea compensațiilor pornind ca bază de calcul de la salariul mediu brut din anul concedierii,de vreme ce această valoare ar fi fost imposibil de individualizat la data încetării raporturilor de muncă ale salariaților,cunoscut fiind faptul că salariul de bază mediu pe unitate intr-un an calendaristic nu poate fi cunoscut decât la sfârșitul său.
Prin urmare, chiar fără a lua in considerare pretinsa adresă ce ar fi aparținut Comisiei Paritare din cadrul societății pârâte,simpla interpretare a clauzei de mai sus conduce la concluzia că susținerile reclamantului,care pretinde calcularea compensațiilor,cu luarea in considerare a salariilor medii brute din anul concedierii nu sunt întemeiate.
În privința celorlalte drepturi salariale pretinse prin acțiune,Curtea observă că in mod corect judecătorii fondului au observat că suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă au fost incluse in salariul de bază al angajaților SC SA, încă din anul 1998,context in care ele nu mai pot fi pretinse separat in temeiul alin.6 al art. 176 din contract Această concluzie se justifică prin următoarele argumente:
Drepturile salariale pretinse de reclamant își au izvorul in primul rând in conținutul art. 176 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică,Petrol,Gaze,potrivit căruia cu ocazia unor evenimente anuale, printre care și in luna octombrie ( pentru aprovizionarea de toamnă iarnă )salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale,sub forma unui adaos in sumă fixă,acordarea acestuia fiind condiționată prin alin.6 al articolului 176 de lipsa unei convenții intre partenerii sociali la nivel de unitate cu privire la includerea sumelor in discuție in salariile de bază ale angajaților.
Curtea mai observă că din contractele colective la nivel de unitate din perioada 1997-1998( care,deși in mod regretabil nu au fost depuse la dosarul cauzei sunt opozabile reclamantului întrucât au putere de lege și sunt publicate in Monitorul Oficial conform art. 29 din Legea nr. 130/1996), rezultă că in cadrul SC SA,societatea angajatoare și sindicatul reprezentativ (I ) au convenit in anul 1997,prin art.168 alin.3 din CCM la nivel de unitate căîncepând cu 01.06.1997,suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă in salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
Chiar dacă nici un înscris din dosarul cauzei nu atestă încheierea pentru anul 1997 unui act adițional care să ateste modul de calcul al salariului de bază al angajaților SC SA, ca urmare a includerii adaosurilor pentru aprovizionarea de toamnă -iarnă, clauza contractuală mai sus citată are semnificația unui acord al reclamantului, prin organizația sindicală reprezentativă, cu privire la includerea in salariul de bază a drepturilor bănești supuse analizei. Că este așa,rezultă cu certitudine și din împrejurarea că la negocierile colective din anii următori clauza din art. 168 vechiului contract, nu a mai fost reluată in cuprinsul CCM la nivel de unitate in aceeași formă,in sensul că dreptul la adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă iarnă nu a mai fost prevăzut in mod distinct.
Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus reținute,in temeiul art. 312 alin.1 /pr.civ. Curtea va respinge ca neîntemeiat recursul reclamantului, cu consecința evidentă a menținerii sentinței recurate,considerată a fi legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva Sentinței Civile nr. 1679 din 05.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr-.
Irevocabilă.
, 26 februarie 2010, în ședință publică.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/03.05.2010
Tehnored.DR/03.05.2010
4 ex.
Prima instanță-Trib.
Judecători:;
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Trandafir Purcăriță
