Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 335/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.335
Ședința publică din 26 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Biberea
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.1582 din 05 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta PETOM B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta intimată avocat, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 23.02.2010 decizia nr.416 privind încetarea contractului individual de muncă al recurentei.
Reprezentantul intimatei declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea recursului conform celor arătate în concluziile scrise pe care le depune la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 27.07.2009, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10.592 lei, reprezentând diferența de salarii compensatorii și dobânda legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a fost angajata pârâtei la punctul de lucru din A, fiind disponibilizată prin concediere colectivă în anul 2006.
Pârâta, legal citată se prezintă în fața instanței și depune întâmpinare prin care invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad, excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Asupra excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad, instanța s-a pronunțat înainte de acordarea cuvântului pe fondul cauzei, respingând această excepție ca neîntemeiată.
Excepția nulității cererii de chemare în judecată, pârâta nu și-o mai susține.
Referitor la excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, pârâta arată că salariile compensatorii reprezintă o indemnizație de concediere, iar aceasta nu constituie un venit salarial, ci reprezintă o formă de asigurare socială în virtutea plăților efectuate de angajat și angajator la fondul de șomaj.
În temeiul art.137 pr.civilă, prima instanță unește excepția de prescripție a dreptului la acțiune, invocată de pârâtă cu fondul cauzei, urmând a se pronunța mai întâi asupra excepției și ulterior asupra fondului cauzei.
Prin sentința civilă nr.1582 din 5 noiembrie 2009. pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta A, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, analizând cu prioritate excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, prima instanța constată că în cauză este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art.283 al.1 lit.c din codul muncii și nu termenul de 6 luni prevăzut de art.283 al.1 lit.e din codul muncii, așa cum susține pârâta, deoarece reclamanta solicită drepturi salariale ce constau din acordarea unui număr de salarii compensatorii în cazul concedierii colective, iar aceste drepturi nu sunt născute din neexecutarea contractului colectiv de muncă, ci au la bază salariul mediu brut din cadrul societății pârâte.
Este adevărat că această sumă este numită indemnizație de concediere și este prevăzută și în Contractul Colectiv de Muncă pe unitate, unde la art.50 se prevede indemnizația minimă în caz de concediere și este calculată tot la nivelului unui număr de salarii, dar neplata acesteia nu se circumscrie sferei neexecutării contractului colectiv de muncă pentru a putea fi încadrată în prevederile art.283 al.1 lit.e din codul muncii, ci se circumscrie în art.283 al.1 lit.c din codul muncii, adică sferei drepturilor salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariați.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art.283 al.1 lit.e din codul muncii, se referă la alte neexecutări ale contractului colectiv de muncă decât cele de natură salarială, care sunt prevăzute la lit.c a aceluiași articol și care constituie o dispoziție specială în raport de dispoziția prevăzută la lit.e care constituie dispoziția generală referitoare la neexecutarea contractului colectiv de muncă în general, făcând excepție de la termenul de prescripție prevăzut la lit.e, drepturile salariale pentru care termenul de prescripție este prevăzut la lit.c a aceluiași articol.
Același raționament este aplicabil și în cazul termenului de prescripție de 30 de zile prevăzut de art.283 lit.a din codul muncii, având în vedere că decizia prin care reclamantei i-a fost desfăcut contractul individual de muncă nu a fost atacată de aceasta în legătură cu încetarea contractului individual de muncă, ci doar în legătură cu plata drepturilor salariale constând în salariile compensatorii acordate, astfel încât termenul de prescripție care este aplicabil în acest din urmă caz, este termenul de 3 ani prevăzut de art.283 al.1 lit.c din codul muncii.
Prin urmare, excepția de prescripție a dreptului material la acțiune,prima instanța o consideră neîntemeiată urmând aor espinge.
Examinând fondul pretenției dedusă judecății, prima instanța constată că reclamanta a fost angajată a pârâtei, iar prin decizia nr.416/10.08.2006 emisă de pârâtă, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, în temeiul art.65 și 66 din codul muncii, deoarece postul pe care îl ocupa a fost desființat.
Prin aceeași decizie, reclamantei i s-a acordat o indemnizație de concediere potrivit art.50 din Contractul Colectiv de Muncă, completat cu prevederile Planului Social, de 19.933 lei net.
Reclamanta nu a atacat această decizie cu privire la încetarea contractului individual de muncă, ci doar cu privire la cuantumul sumei pe care a primit-o ca efect al concedierii.
Potrivit art.50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, în cazul concedierilor care nu țin de persoana salariatului, angajatorul plătește o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în unitate, care ajunge până la 5 salarii medii nete la o vechime de peste 10 ani.
Ca urmare a măsurilor de restructurare și reorganizare a societății pârâte, aceasta împreună cu reprezentanții sindicatului, au adoptat la data de 21.04.2005, Planul Social, acesta fiind o anexă la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, potrivit art.1 din acest plan și care este valabil până la data de 31.12.2010.
Potrivit pc.4 din Planul Social, în cazul concedierilor colective, salariații vor primi pachete financiare în funcție de vechimea în unitate, care se ridică până la 15 salarii pentru salariații care au o vechime de peste 15 ani în unitate.
Aceste salarii sunt calculate la nivelul salariului mediu brut din societatea pârâtă, iar pentru anul 2005, salariul mediu brut se va calcula pe baza celui din 2004, care va fi majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
În aplicarea acestui plan social, la data de 09.01.2006 s-a întrunit Comisia Paritară compusă din reprezentanții societății pârâte și reprezentanții salariaților, constituiți în (fila 63 dosar), care în aplicarea punctului 4 din Planul Social au stabilit valoarea concretă a pachetelor financiare pentru anul 2006. Astfel, pentru salariații care au o vechime mai mare de 15 ani în unitate, (cum este și cazul reclamantei), valoarea totală a celor 15 salarii este de 23.730 lei, calculată la o bază de calcul de un salariu în sumă de 1.582 lei, iar la valorare totală de 23.730 lei se aplică impozitul de 16 %, rezultând o valoare de 19.933 lei, sumă pe care a primit-o reclamanta.
Tribunalul Arad constată că prevederile din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul precum și Planul Social și Hotărârea Comisiei Paritare din data de 09.01.2006, au putere de lege între părțile contractante, conform art.969 cod civil, și se aplică tuturor angajaților acestei unități, deoarece Planul Social și Hotărârea Comisiei Paritare sunt anexe ale contractului colectiv de muncă și sunt adoptate în vederea aplicării acestui contract colectiv, contract care este o excepție de la principiul relativității efectelor contractului, el producându-și efecte nu numai de cei care l-au încheiat, ci față de toți salariații și angajatorii la care se referă, conform art.9 din Legea nr.130/1996.
Prin urmare aceste prevederi din Planul Social și Hotărârea Comisiei Paritare din 09.01.2006 se aplică și reclamantei care a fost concediată în cursul anului 2006.
Susținerile reclamantei cum că drepturile salariale nu sunt corect calculate, instanța nu le poate lua în considerare, deoarece valorile salariului prevăzute în adresele invocate de reclamantă nu se aplică la calculul indemnizațiilor de concediere, ci la calcularea altor sporuri sau bonusuri acordate de către pârâtă salariaților activi.
Calculul indemnizațiilor de concediere a fost efectuat, conform negocierilor cu reprezentanții salariaților înscrise în Planul Social, având în vedere cuantumul salariului mediu brut din 2004, indexat ulterior în fiecare an.
Din punctul 4 din Planul Social și din hotărârile Comisiei Paritare pe anii 2006, 2007, 2008 și 2009, pentru anii 2006 - 2009 salariul mediu brut care stă la baza indemnizațiilor de concediere se calculează aplicând procentul de creștere a salariilor din anul anterior asupra salariului mediu brut, așa cum a fost acesta calculat în anul anterior. Pentru 2006, baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu brut din anul anterior - 2005, calculat la rândul său pe baza celui din 2004 la care s-a aplicat procentul de creștere a salariilor pentru anul 2005 și anume 13%. Același procedeu a fost păstrat și în anii următori, în fiecare an baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu brut din anul anterior în cuantumul stabilit conform procedeului anterior menționat, la care s-a aplicat în fiecare an procedeul de creștere a salariilor din anul anterior măsurii disponibilizării.
Sumele care au rezultat, au fost diminuate cu o cotă de impozit de 16%, obținându-se indemnizația de concediere, adică suma netă pe care a primit-o reclamanta, sumă care este menționată în decizia de concediere.
Instanța constată că prin Planul Social și prin hotărârile Comisiei Paritare antemenționate, părțile au avut în vedere o singură modalitate de determinare a indemnizațiilor de concediere, prin raportare la salariul brut din anul anterior, astfel încât pretenția reclamantei de aplicare a unei alte reguli pentru perioada ulterioară anului 2005 este contrară voinței reale a părților de la momentul încheierii acestor acorduri.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, solicitând casarea ei și pe fond admiterea acțiunii sale pentru suma de 10.592 lei, reprezentând diferența salarii compensatorii și dobânda legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă, invocând în drept art.304 pct.9 cod pr.civilă și motivând în esență că sentința atacată este nelegală și netemeinică, deoarece greșit prima instanță i-a respins acțiunea, cu motivarea că indemnizația de concediere primită este corect stabilită și achitată, conform cu decizia Comisiei paritare, iar amendamentul la planul social încheiat la 9.01.2006 nu reprezintă un act valabil, care să modifice modalitatea de acordare a indemnizației de concediere, stabilită prin art.4 din Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2005 - 2010.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art.299 și următoarele cod pr.civilă și în raport de motivul de recurs invocat, prevăzut de art.304 pct.9 cod pr.civilă, față de starea de fapt din dosar și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că prezentul recurs al reclamantei este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.312 alin.1 cod pr.civilă, deoarece bine și cu temei a fost respinsă acțiunea reclamantei, în modul arătat.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că sentința civilă recurată este legală și temeinică, întrucât prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prev. de art.137 cod pr.civilă, art.50 din Contractul Colectiv de Muncă, pct.4 din Planul social, Hotărârea Comisiei Paritare din 09.01.2006, art.9 din Legea nr.130/1996 și art.969 Cod civil, când a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, necontestându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea sentinței civile atacate, conform art.304/1 și 306 al.2 cod pr.civilă, soluția primei instanțe fiind legală și corectă, pentru considerentele expuse judicios și pe larg, însușite în totalitate și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate, deoarece sumele calculate de intimata pârâtă angajatoare sunt corecte.
Astfel, Curtea stabilește că este legală și justă reținerea aspectului de către prima instanță, potrivit căreia reclamanta a fost angajata pârâtei și prin decizia nr.416/10.08.2006 s-a dispus, în temeiul art.65 și 66 din codul muncii, încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, postul ocupat fiind desființat și prin aceeași decizie, reclamantei i s-a calcula o indemnizație de concediere, conform art.50 din Contractul Colectiv de muncă și raportat la prevederile Planului Social, în sumă de 19.933 lei net, dar reclamanta n-a atacat, în instanță, decizia vizând concedierea, ci doar cuantumul sumei primite în urma concedierii și ca efect al acesteia.
Pârâta intimată, urmare măsurilor de restructurare și reorganizare, împreună cu reprezentanții Sindicatului, a adoptat la 21.04.2005 Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de Muncă, la nivel de unitate, valabil până la 31.12.2010, și în aplicarea acestui Plan Social, la data de 9.01.2006, Comisia Paritară(compusă din reprezentanții societății pârâte și cei ai salariaților, constituiți în (fila 63 dosar fond), cu referire la pct.4 din Planul Social, a stabilit valoarea concretă a pachetelor financiare pentru anul 2006 și anume: pentru salariații cu o vechime mai mare de 15 ani în unitate -așa cum este și cazul reclamantei - valoarea totală a celor 15 salarii este de 23.730 lei(calculată la o bază de calcul la un salariu de 1582 lei), la care, aplicându-se impozitul de 16%, rezultă o sumă în valoare de 19.933 lei, adică exact suma primită de reclamantă cu titlu de indemnizație de concediere, potrivit deciziei de concediere precitate, încât deci Curtea stabilește că este corectă calculată această sumă primită de reclamantă din partea pârâtei angajatoare, nefiind cazul modificării acestui cuantum, așa cum eronat susține reclamanta recurentă.
Prin urmare, Curtea constată că este corectă motivarea primei instanțe, conform cu care prevederile din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de, precum și Planul Social completat cu Hotărârea Comisiei Paritare din 9.01.2006, au - într-adevăr - putere de lege între părțile contractante, potrivit prev.art.969 Cod civil, aceste prevederi aplicându-se deci tuturor angajaților pârâtei intimate, câtă vreme, atât Planul Social, cât și Hotărârea Comisiei Paritare constituie anexe ale Contractului Colectiv de Muncă și sunt adoptate tocmai în vederea aplicării acestui contract colectiv, ale cărui efecte se extind, nu numai față de cei ce l-au încheiat, ci și față de toți salariații, la care se referă, conform art.9 din Legea nr.130/1996, adică și inclusiv reclamantei, concediată în anul 2006.
În consecință, Curtea stabilește că motivul de recurs invocat de reclamanta recurentă, prev.de art.304 pct.9 cod pr.civilă nu este incident în cauză, deoarece sentința civilă recurată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în condițiile în care drepturile salariale ale reclamantei i-au fost corect calculate de pârâta intimată, iar valorile pretinse de recurentă nu se aplică prezentei spețe care vizează calculul indemnizației de concediere,( iar nu calculul altor sporuri ori bonusuri acordate de pârâtă angajaților activi), iar acest calcul al indemnizației de concediere a fost efectuat potrivit negocierilor cu reprezentanții salariaților înscrise în Planul Social, având în vedere cuantumul salariului brut mediu pe anul 2004, indexat ulterior anual.
Ca atare, prin acest Plan Social și prin Hotărârea Comisiei Paritare, părțile litigante au avut o unică modalitate de determinare a indemnizațiilor de concediere, prin raportare la salariul brut din anul anterior și pe cale de consecință logică și legică, solicitarea recurentei reclamante de a i se aplica o altă regulă de calcul pentru perioada anterioară anului 2005, excede și contravine voinței reale a părților contractante din momentul încheierii acestor acorduri și nu poate fi primită, fiind astfel cazul respingerii recursului reclamantei, câtă vreme procedeul legal era, ca, în fiecare an, baza de calcul a indemnizației de concediere să o constituie salariul mediu brut, din anul anterior, în cuantum precitat, la care s-a aplicat, în fiecare an, procentul de creștere a salariilor din anul anterior luării măsurii disponibilizării.
În măsura în care recurenta consideră că înscrisurile prezentate de pârâtă și aflate la dosarul cauzei nu sunt reale, aceasta avea posibilitatea legală să se prevaleze de dreptul ei de petiționare formulând plângeri corespunzătoare la organele abilitate în drept, dar recurenta n-a făcut în dosar dovada formulării unor asemenea plângeri, și oricum acest aspect nu poate constitui, în prezent, temei pentru admiterea recursului său, de față.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să facă admisibil acest recurs și să influențeze soluția pronunțată de către prima instanță, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul disp.art.312 alin.1 cod pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamantei menținând în vigoare sentința civilă recurată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, recurenta nedovedind incidența în cauză a motivului de recurs, invocat, prev.de art.304 pct.9 cod pr.civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus expuse pe larg de
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în recurs, de către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1582 din 5 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă B, având ca obiect drepturi bănești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 februarie 2010
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/03.03.2010
Tehnored.DR/03.03.2010
2 ex.
Prima instanță-Trib.
Judecători:;
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Trandafir Purcăriță
