Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 356/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 356/
Ședința publică din 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.64/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentului pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a intimatei reclamante precum și a intimatului pârât Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală B și intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat, motivate în termen și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.64/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Covasnaa fost respin excepția necompetenței materiale a Tribunalului Covasna invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
A admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Structura Centrală, și pe cale de consecință:
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - structura centrală să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută de bază lunară, începând cu decembrie 2004-29 iunie 2006, actualizată cu rata inflației începând cu data nașterii dreptului până la data introducerii acțiunii, și cu dobânda legală de la această dată până la data plății efective.
A obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și Justiție.
A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Pârâtul a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice în actuala denumire Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând instanței ca în cazul admiterii cererii reclamantei prin aceeași hotărâre să dispună ca acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei.
Potrivit nr.HG736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
De asemenea art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Așadar, rolul este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Referitor la excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC, instanța a respins-o, întrucât în speță sunt incidente prevederile art.2 lit. c din Cod procedură civilă, fiind vorba de un litigiu de muncă, ce nu e dat prin lege în competența altei instanțe spre soluționare, întrucât se tinde în primul rând la recunoaștere dreptului și implicit la plata acestuia pentru perioada solicitată.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut următoarele: reclamanta a fost încadrată ca procuror șef birou la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, potrivit actelor depuse la dosar.
Potrivit disp. art. 47 din Legea 50/1996, republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat art. 47 din Legea nr.50/1996.
Instanța a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care prevăd că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % solicitat prin prezenta acțiune fiind un drept de creanță este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru garantarea, respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunel moravuri.
Referitor la cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor, reținând că acesta nu este titular al vreunei obligații directe de plată către reclamanta, obligație care să își găsească fundamentul juridic pe răspunderea civilă contractuală ori delictuală, nici nu poate fi obligat la plata de eventuale despăgubiri pentru obligația de plată a drepturilor salariale ce a fost stabilită în sarcina pârâților instanța a respins- pentru considerentele deja expuse.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată instanța le-a respins întrucât acestea nu au fost dovedite de către reclamantă și a dispus potrivit dispozitivului sentinței atacate.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul MINISTERUL PUBLIC, în termen motivat.
1. Se reiterează excepția necompetenței materiale a Tribunalului Covasna.
2. Se arată că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești acordând aceste drepturi în baza unui act normativ abrogat.
3. Instanța a dispus nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației și în paralel și acordarea dobânzii legale, această obligație ar reprezenta stabilirea în sarcina pârâtei a unei obligații imposibile.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul este nefondat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prima instanță nu a încălcat regulile de competență materială în soluționarea cauzei întrucât textul de lege invocat de recurentă nu își are aplicabilitatea în speța dedusă judecății. În speța de față, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acordarea unor drepturi salariale constând în spor cu caracter permanent, ca urmare a unor modificări legislative nelegale și nu este vorba de "stabilirea drepturilor salariale ale magistraților" așa cum prevede textul de lege susmenționat art.36 alin.1 și 2 din OUG 27/2006. Prin urmare acest litigiu are caracterul unui veritabil litigiu de muncă ceea ce atrage competența în primă instanță a Tribunalului - secție conflicte de muncă și asigurări sociale. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu există o decizie de stabilire a drepturilor salariale care să poată fi contestată în instanța de contencios administrativ.
Așadar prima critică din recurs este nefondată și în consecință va fi respinsă pentru toate argumentele de mai sus.
În ceea ce privește criticile din recursul, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, ținând cont și de momentul în care s-a pronunțat această decizie de recurs în interesul legii, respectiv în cursul soluționării recursului, înainte de încheierea dezbaterilor soluția ÎCCJ fiind obligatorie, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamantei au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
Criticile recurentului cu privire la acordarea simultană atât a actualizărilor cât și a dobânzii legale pentru același debit, nu pot fi primite.
Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept, nefiind o dobândă convențională ( și - Teoria generală a obligațiilor). În acest sens a dispus și ÎCCJ într-o cauză similară prin decizia 668/2008.
Un alt motiv de recurs vizează greșita soluționare a cererii de chemare în garanție formulată de față de MEF. Se arată că MEF trebuia obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2007, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate.
În mod greșit instanța de fond a reținut că în litigiile de muncă cererea de chemare în garanție nu poate fi primită.
Critica este nefondată.
Instanța de fond nu a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție raportat la natura litigiului. Din contră a reținut că rolul MEF este acela de a elabora proiectul bugetului anual însă raportat strict la modul de formulare a cererii de chemare în garanție din conținutul căruia nu rezultă expres pretențiile MP în contradictoriu cu MEF, instanța de fond nu putea decât să aplice dispozițiile art.60-63 Cod procedură civilă în baza cărora MEF ar fi fost obligat să plătească reclamantei contravaloarea sporului de 50% pretins ceea ce ar fi fost în contradicție cu natura raportului juridic obligațional dedus judecății.
Între MEF și reclamantă - în calitate de procuror neexistând un raport juridic direct deoarece între aceste părți nu există raporturi juridice de muncă atipice.
Așa cum s-a arătat MEF răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor ordonatorilor de credite și ar fi putut fi obligat doar la alocarea unor fonduri în scopul asigurării plății drepturilor pretinse, nu la plata efectivă a acestora către reclamantă, însă această cerere nu a fost formulată la fond în acest sens, drept pentru care, critica din recurs nu poate fi primită.
Pentru toate aceste considerente, cu opinie majoritară, curtea va respinge recursurile formulate și va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, împotriva sentinței civile 64/2008 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 16 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Cu opinie separată
în sensul admiterii în parte a recursului formulat de pârât și respingerii pretențiilor reclamantei constând în plata dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii.
Judecător,
- -
Opinie separată
În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză se impunea a fi admis în parte recursul și respinge pretențiile invocate de reclamantă prin care solicită acordarea dobânzii legale pe perioada anterioară introducerii acțiunii ce are ca obiect pretențiile bănești principale.
În acest sens trebuie avut in vedere că obligațiile care au ca obiect o sumă de bani se pot executa întotdeauna în natură, de aceea neexecutarea unei astfel de obligații nu poate avea drept consecință la plata de despăgubiri compensatorii care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani, ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere). Potrivit art. 1088 cod civil "la obligațiile care au drept obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală" și "sunt debite din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept." Prin urmare legiuitorul condiționează acordarea dobânzii la obligațiile bănești de dovada punerii în întârziere a debitorului, ori, în speță reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a vreunuia dintre debitori înainte de introducerea acțiunii și nici nu sunt incidente prevederile legale care reglementează cazurile în care debitorul se consideră de drept pus în întârziere. Față de aceste motive acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii dedusă judecății contravine dispozițiilor legale arătate mai sus. Este de menționat că legiuitorul nu a condiționat în nici un fel aplicarea acestor dispoziții de alte aspecte ce țin de izvorul sau natura obligației bănești.
Pe de altă parte, în literatura juridică și practica judiciară s-a subliniat că Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor la fel ca și reglementarea anterioară (Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească) au omis să precizeze natura juridică a raporturilor de muncă al acestora. De asemenea, nici documentele cadru adoptate de Consiliul European prin organele sale ca și cele adoptate de nu au abordat explicit sau implicit natura juridică a profesiei de magistrat.
Cu toate acestea, cu privire la aceste raporturi s-a pronunțat și Curtea Constituțională (decizia 275/2002 MO 135/2003 ) și literatura de specialitate, în sensul că magistrații constituie o categorie profesională cu un specific aparte care exercită putere juridică și își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui - generis. De fapt raportul de serviciu al magistraților nu constituie altceva decât o formă specifică, atipică și unică a unui raport juridic de muncă.
Pornind de la aceste premise de necontestat se impune concluzia potrivit căreia raportul juridic de muncă este de natură contractuală.
Această natură contractuală mai sus evocată susține dispozițiile art. 1088 Cod civil având în vedere că celălalt izvor juridic posibil al obligațiilor (în afară de acte juridice) respectiv faptele juridice (delicte și cvasidelicte) nu pot constitui izvor al obligației de plată în prezenta cauză. Altfel spus raporturile juridice de față sunt de natură contractuală-atipică, și nicidecum delictuală.
În acest sens trebuie amintit că toate izvoarele posibile de obligații (conform Codului civil și literaturii de specialitate) se reduc la două categorii principale: a) actele juridice (contractele și cvasicontractele) și b) faptele juridice (delicte, cvasidelicte) ori este evident că raporturile juridice de muncă ale magistraților nu se pot încadra în cea de-a doua categorie.
De asemenea faptul că natura raportului de muncă al magistraților este una contractuală (atipică) rezultă și din definiția contractului ca fiind " acordul dintre două sau mai multe persoane pentru a constitui sau a stinge între dânșii raporturi juridice". Iată deci că un magistrat care deși nu a semnat un contract individual de muncă este totuși parte în cadrul unui raport juridic de dreptul muncii de natură contractuală în cadrul căruia drepturile și obligațiile părților sunt cele prestabilite prin legile speciale ce reglementează această profesie.
O concluzie contrară ar plasa acest raport juridic în sfera faptelor juridice ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, dispozițiile art. 1088 Cod civil sunt aplicabile și în ceea ce privește drepturile bănești rezultate din raporturi juridice de muncă
Judecător,
- -
Red.op.maj.: AP/8.05.2008
Red.op.sep.: CS/8.05.2008
Dact: MD/12.05.2008 - 2 ex.
Jud.fond:/
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
