Pretentii civile. Speta. Decizia 352/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZI A CIVILA Nr. 352/

Ședința publică din 16 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP B, TRIBUNALUL BRAȘOV și CURTEA DE APEL BRAȘOV, împotriva sentinței civile nr. 201/25.01.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, TRIBUNALUL BRAȘOV și Curtea de APEL BRAȘOV, precum și a intimatului reclamant și a intimatului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate, motivate în termen, cu excepția recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

Instanța invocă din oficiu excepția de tardivitate a recursului declarat de recurentul pârât MEF prin DGFP, având în vedere că sentința atacată a fost comunicată la data de 28.02.2008 și recursul declarat la data de 12.03.2008.

Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Față de excepția de tardivitate a recursului declarat de recurentul pârât MEF prin DGFP B, invocată din oficiu de instanță, precum și față de actele, lucrările dosarului și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 201/2008 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de Direcția Generala a Finanțelor Publice B, prin întâmpinare.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Au fost obligați pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să majoreze salariul de bază al reclamantului, conform dispozițiilor art.1 din OG 10/2007 respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

Au fost obligați pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să plătească reclamantului diferențele de drepturi de natura salariala menționate anterior, reactualizate conform indicelui de inflație, precum si prin aplicarea dobânzii legale la data plății efective.

A fost obligat paratul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.

De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".

Așadar, singurii magistrați exceptați de la acordarea majorărilor salariale amintite sunt judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și cei din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, printre aceștia din urmă numărându-se și reclamantul - judecător în cadrul Tribunalului Brașov.

Faptul că de majorarea salariilor au beneficiat numai anumiți magistrați conduce la existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, aducându-se astfel atingere principiului pentru muncă egală, plată egală și al egalității în fața legii.

Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Prin urmare, Tribunalul a constatat și reținut tratamentul diferențiat aplicat unor persoane care efectuează aceeași muncă și se află în situații comparabile, astfel că distincția făcută de legiuitor încalcă drepturile consfințite de art.1 alin.3 din OG 137/2000.

Având in vedere considerentele expuse anterior, instanța a admis acțiunea formulată de reclamant si a obligat pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să majoreze salariul de bază al reclamantului, conform dispozițiilor art.1 din OG 10/2007 respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în cadrul recursurilor declarate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că prima instanță nu a înțeles faptul că, salarizarea magistraților se face în prezent conform OUG 27/2006 aprobată prin legea 45/2007, prin care legiuitorul a înțeles să nu acorde judecătorilor și procurorilor creșteri salariale pentru anul 2007, și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectorială ce stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenite.

În aceste condiții, cererea reclamantului nu poate fi soluționată favorabil, pentru că în lipsa cadrului legislativ, s-ar depăși limitele puterii judecătorești.

Sentința este criticată și pentru faptul că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece de majorările în discuție nu au beneficiat magistrații ÎCCJ, neputându-se pune în discuție existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției, sentința este criticată pentru că, instanța nu a avut în vedere faptul că, magistrații au un sistem de salarizare, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale, și nu pot beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor. Instanța de judecată prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.

O altă critică vizează faptul că interpretarea instanței de fond din care rezultă faptul că judecătorii ÎCCJ ar fi beneficiat de majorări salariale prevăzute de OG 10/2007 este eronată, având în vedere că așa cum statuează disp. art. 1 din OUG 27/2006, acesta este singurul act normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor, ale judecătorilor de la ÎCCJ, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii. Ori, dispozițiile privind indemnizațiile pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare au fost abrogate prin OUG 27/2006 astfel încât susținerile reclamantului sunt total nefondate.

Se mai arată că reglementarea dată prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede, cadrului legal stabilit prin OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Nici un criteriu din cele prevăzute de art. 2 alin 1 din OG 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți recunoscute de lege.

Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006 cât și în anul 2007, decizia luată, de a nu acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii în sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație satisfăcătoare.

În recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor sentința este criticată pentru modul cum a fost soluționată atât excepția lipsei calității procesual pasive, cât și fondul cauzei.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Nu poate fi acceptată critica prin care recurentul Ministerul Justiției arată că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești recunoscând pe criterii de discriminare - drepturi salariale în favoarea magistraților, fără suport legal.

Nu este vorba de o greșeală de judecată a instanței de fond, ci de o interpretare asupra efectelor unui text de lege asupra sistemului de salarizare a unei categorii de magistrați.

Faptul că instanța a reținut că aceste drepturi salariale izvorăsc din aplicarea coeficienților de indexare și pentru magistrații instanței de drept comun, se cuvin ca echivalent al despăgubirilor rezultate pentru un act juridic discriminator nu echivalează "cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", însăși ÎCCJ reținând în spețe asemănătoare cu ocazia soluționării recursurilor în interesul legii pronunțate (decizia VI/15.01.2007, decizia XXXVI/7.05.2007) că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o socializare particularizată, nu se poate justifica".

Soluția instanței de fond nu trebuie interpretată ca rezultatul acordării unor drepturi salariale fără suport legal.

Este atributul instanțelor de judecată potrivit art.27 din OG 137/2000 să soluționeze cererile pentru acordarea de drepturi și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD. A considera că problema de drept cu care reclamanții au sesizat instanța ține de constituționalitatea unor texte de lege și nu de aprecierea ca discriminatorie a unei stări de fapt izvorâtă din lege poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancționând statul român pentru aceste încălcări ale dreptului consacrat de art.6 alin.1 al convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului reținând că încălcarea acestui drept rezultat din soluțiile instanței interne care au respins ca inadmisibile unele acțiuni pe considerente procedurale părțile având la dispoziție o altă cale procedurală de urmat în valorificarea dreptului (cauza Gheorghe împotriva României).

Pentru o apreciere discriminatorie situația de fapt invocată de reclamanți, constând îneliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007, judecătorilor,procurorilor, personalului asimilat, instanța a reținut corect că până în ianuarie 2007 aceste indexări salariale au avut o reglementare juridică pentru toate categoriile de magistrați: atât pentru magistrații instanței de drept comun, prin (OG 27/2006 și OUG 177/2002), cât și magistrații ÎCCJ, ai Curții Constituționale cu calitate de demnitari conform Legii 154/1998.

Pentru anul 2007 sunt recunoscute aceste indexări salariale numai categoriei de magistrați prevăzută în anexa II și III din Legea 154/1998 excluzând magistrații instanței de drept comun, conform dispozițiilor OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Așadar, în mod voit legiuitorul nu a mai prevăzut pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori ai Parchetelor de pe lângă Judecătorii, Tribunale și Curți de Apel) creșteri salariale pentru valoarea de referință sectorială în cursul anului 2007, deși pentru alte categorii de magistrați, cât și personal bugetar au fost reglementate în continuare, și pentru anul 2007, creșteri salariale - indexări.

Trebuie remarcat că în prezent, respectiv pentru anul 2008, prin ordonanțe de guvern, guvernul a prevăzut din nou creșteri salariale, de data aceasta fără nicio distincție între categorii de magistrați existând: OG 13/30.01.2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (ordonanța se referă prin alte categorii de personal din sistemul justiției la magistrații instanței de drept comun) și OG 10/2008 care prevede creșteri salariale pentru 2008 pentru personalul contractual din sectorul bugetar și pentru personalul salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor persoanelor care ocupă funcția de demnitate publică.

Omisiunea reglementării acestor drepturi la creșteri salariale pentru o anumită categorie de personal pentru anul 2007, deși până în ianuarie 2007, cât și din 1.01.2008, au existat și există prevederi cu privire la indexările salariale pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori), în comparație cu prevederea cu continuitate a acestor drepturi pentru magistrații ÎCCJ (de exemplu), cât și pentru alte categorii de personal bugetar, echivalează cu aplicarea unui tratament discriminatoriu constând în încălcarea principiului egalității de tratament pentru o situație asemănătoare, principiu protejat de legislația secundară comunitară, respectiv prin Directiva 2000/43/CE/29.06.2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și prin directiva 2000/78/CE/27.11.2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă care stabilește că "prin principiul egalității de tratament" se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte cu privire și la "condițiilede încadrare șide muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare"(art.3 lit.c din directivă).

Nu poate fi primită susținerea prin care se arată că nu poate constitui discriminare situația prezentată de reclamanți. Recurenții se raportează la criteriile de discriminare recunoscute de dispozițiile OG 137/2000 pe care le interpretează restrictiv, fără a ține cont de faptul că modificările aduse acestei ordonanțe prin Legea 324/2003 au drept scop transpunerea în legislația internă a prevederilor directivelor mai sus invocate în respectarea principiului supremației dreptului comunitar și efectului direct al acestuia asupra legislației interne.

În consecință, recunoașterea acordării acestor creșteri salariale pentru anul 2007 de către instanța de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă.

Pentru toate aceste considerente instanța apreciază că recursurile analizate sunt nefondate și în consecință vor fi respinse.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că sentința a fost comunicată către această parte în data de 28.02.2008, iar recursul a fost înregistrat în data de 12.03.2008, cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de disp. art. 80 din legea 168/1999.

Prin urmare instanța apreciază că recursul este tardiv declarat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, împotriva sentinței civile nr.201/2008 a Tribunalului Brașov.

Respinge recursurile declarate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr.201/2008 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 16 Aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Cu opinie separată

în sensul admiterii recursurilor formulate de pârâți și respingerii acțiunii reclamantului.

Judecător,

- -

Opinie separată

În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză recursurile formulate de pârâți se impunea a fi admise iar sentința atacată modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Drepturile bănești ce fac obiectul pretențiilor din acțiunea dedusă judecății sunt solicitate în baza art. 1 din OG 10/2007 si sunt aplicabile doar personalului contractual din sistemul bugetar si personalului care ocupa funcții de demnitate publica, in aceasta din urma categorie incluzându-se si judecătorii ICCJ si ai Curții Constituționale.

În opinia reclamantului, însușită atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs, majorarea indemnizațiilor instituite de legiuitor în favoarea numai a unor categorii de magistrați a condus la aplicarea unui tratament discriminatoriu în rândul acestora.

În primul rând această concluzie la care a ajuns instanța de fond este eronată întrucât principiul egalității astfel cum acesta se aplică in speța dedusă judecății are la bază ideea că pentru o muncă egală se impune o plată egală. Această condiție ce este de esența principiului egalității nu este îndeplinită în cauză deoarece intre magistrații de la instanțele supreme și cei de la instanțele ordinare există o multitudine de diferențe in ceea ce privește munca prestată de aceștia și din această cauză plata muncii nu este și nici nu a fost niciodată egală

În altă ordine de idei pretențiile reclamantului au la bază premisa potrivit căreia textul legal invocat este discriminatoriu întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Constituția României cât și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Cu privire la acest aspect, în opoziție cu ceilalți membri ai completului, apreciez că instanțele ordinare au posibilitatea să constate doar existența unei discriminări în aplicarea unei legi de câtre anumiți subiecți de drept, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie.

În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a se invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității. În acest sens părțile sau instanțele ordinare din oficiu pot invoca excepția de neconstituționalitate în cadrul procesului pendinte.

În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care aceasta a fost în vigoare, instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul respectivei norme, în caz contrar actul de justiție căzând în derizoriu.

Judecător,

- -

Red.op.maj.: NG/5.05.2008

Red.op.sep.: CS/5.05.2008

Dact: MD/6.05.2008 - 2 ex.

Jud.fond:/

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 352/2008. Curtea de Apel Brasov