Drepturi salariale (banesti). Decizia 355/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 355/
Ședința publică din 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, G, și împotriva sentinței civile nr.78/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurenților reclamanți, G, și G, a intimaților reclamanți, și, precum și a intimaților pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat, motivate în termen și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că la dosar prin serviciul registratură s-a depus de către intimatul pârât Ministerul Public întâmpinare și de către recurenții reclamanți o notă de ședință prin care desemnează persoana pe care o împuternicesc pentru primirea actelor de procedură.
Instanța constată că prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul pârât Ministerul Public, nu sunt invocate chestiuni de ordine publică drept pentru care va fi avută în vedere ca și concluzii scrise.
De asemenea, instanța mai constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.78/2008 a Tribunalului Covasnaa fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință:
A fost respinsă cererea formulată de reclamanții, G, G, in contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, fiind prescris dreptul material la acțiune.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in contradictoriu cu chematul in garanție Ministerul Economiei si Finanțelor.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 33 din 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementează că " pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, diferențiat pe tranșe de vechime".
Ulterior, această lege a fost modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin 334/2001 prin care s-a introdus un nou sistem de salarizare pentru magistrați, corelat cu dispozițiile 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică sub forma indemnizației de încadrare lunară, stabilită pe funcții, potrivit nivelului instanțelor și parchetelor precum și vechimea în magistratură, fără a se mai include, în mod expres și componenta vechimii în muncă.
Pentru aplicarea unitară a textului legal enunțat, prin decizia nr. XXXVI, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție la 7 mai 2007, decizie obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin.(3) Cod procedură civilă, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă această instanță statornicindu-se că " Dispozițiile art. 33 alin.(1) din 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000, se interpretează, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau de sporul de vechime, în cuantumul prevăzut de lege.
S-a reținut că, atâta timp cât prin nr.OG 83/2000 și OUG nr. 177/2002, nu a operat o abrogare expresă sau implicită a art. 33 din 50/1996, referitoare la dreptul la spor de vechime pentru magistrați, se impune menținerea aplicabilității prevederii care a instituit dreptul aflat în discuție și nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
Este inacceptabil ca magistrații să nu beneficieze de sporul de vechime de vreme ce personalului auxiliar de specialitate din unitățile unde acesta funcționează i s-a menținut acest spor.
Adoptarea unei alte soluții de interpretare ar echivala cu o încălcare a principiului egalității în drepturi, cea ce ar face incidente dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Așa fiind, deși reclamanții au dreptul la sporul de vechime pentru intervalul de timp dintre 1.01.2001 - 29.01.2004, totuși văzând că aceștia au înregistrat la tribunal acțiunea la data de 14.11.2007, se reține că termenul de prescripție a dreptului la acțiune de trei ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii era împlinit.
Dreptul la acțiune cu privire la drepturi salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, conform art. 166 alin. (1), se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
In speță fiind vorba de prestații succesive ale debitorilor pârâți constând în plata lunară a sporului pretins de reclamanți, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art 12 din Decretul nr 167/1958. Așa fiind, termenul de prescripție de trei ani aferent ultimei luni de plata indicate de reclamanți (ianuarie 2004) se împlinește in luna ianuarie 2007.Termenul de trei ani in care reclamanții puteau solicita realizarea dreptului lor pentru sporul de vechime cuvenit lunilor anterioare lui ianuarie 2004 este de asemenea împlinit.
Susținerea reclamanților că, decizia J, enunțată este constitutivă de drepturi și că la data pronunțării ei a început să curgă un nou termen de prescripție distinct, este nejustificată.
Recursul în interesul legii, consacrat de dispozițiile art. 329 Cod procedură civilă se promovează de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în scopul stabilirii unei jurisprudențe unitare asupra problemelor de drept dezlegate de diferite instanțe judecătorești.
Soluțiile pronunțate în interesul legii pe această cale nu au efect întreruptiv întrucât alin. (3) din același articol statuează că, acestea nu au efect asupra hotărârilor examinate și nici asupra părților din acele litigii, fiind obligatorii numai pentru instanțe, în măsura în care aceste se confruntă, în viitor cu astfel de chestiuni de drept.
Pe de altă parte, întreruperea cursului prescripției, operează numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 16 din 167/1958 privitor la prescripția extinctivă iar aceste cauze trebuie să survină până la împlinirea termenului de prescripție. Or, în cauză, decizia amintită a fost dată la 7.05.2007, publicată în din 23.10.2007, deci după împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune (luna ianuarie 2007).
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții reclamanți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, în cazul soluțiilor pronunțate în interesul legii, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, în temeiul dispozițiilor art.329 alin.3 din Cod procedură civilă iar prin decizia nr.XXXVI/7.05.2007 ÎCCJ a admis recursul în interesul legii stabilind că magistrații beneficiau și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Se mai arată în cuprinsul criticilor din recurs faptul că data de la care curge termenul de prescripție este data de 7.05.2007, la care s-a pronunțat decizia în interesul legii mai sus evocată, care este o decizie constitutivă de drepturi, iar acțiunea a fost promovată la data de 14.11.2007. Sentința atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor examinate și nici perioada pentru care se solicită drepturile nu au făcut obiectul unei alte acțiuni cu aceleași părți.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Termenul general de prescripție curge de la data la care cel în drept să promoveze acțiunea a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că i-a fost adusă atingere unui drept al său conform dispozițiilor art.7 din decretul 167/1958. Aceste termen este de trei ani, așa cum prevăd dispozițiile art.1 și 3 din decretul 167/1958 raportat la dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii. Aceste termen curge de la data când cel vătămat în drept a ieșit din pasivitate, promovând cererea de chemare în judecată, respectiv data de 14.11.2007. Prin urmare de la această dată curge, în urmă, termenul legal de prescripție, de trei ani, și nu de la data pronunțării deciziei în interesul legii. Această decizie nu este una constitutivă de drepturi, ci este o decizie care vine să lămurească interpretarea unitară a unor dispoziții legale pentru a înlătura practica diferită a instanțelor de judecată.
În mod eronat reclamanții au apreciat că decizia în interesul legii reprezintă momentul de la care curge un alt termen de prescripție, întrucât legiuitorul a reglementat în mod expres și limitativ, situațiile de întrerupere și suspendare a cursului prescripției, iar acest lucru nu se regăsește printre situațiile prevăzute în această lege.
Admițând "ad absurdum" că termenul de prescripție curge de la data de 7.05.2007, acțiunea reclamanților tot ar fi prescrisă, întrucât pretențiile reclamanților vizează perioade anterioare datei de 6.05.2004.
Față de toate aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins și sentința primei instanțe menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții, G, G, împotriva sentinței civile 78/2008 a Tribunalului Covasna.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 16 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Cu opinie separată
în sensul admiterii recursului reclamanților și admiterii acțiunii.
Judecător,
- -
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2001- 29.01.2004 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursurile pârâților sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
" judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe.(pag.5, fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6- "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, " după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
Judecător,
-
Red.op.maj.: NG/21.04.2008
Red.op.sep.: AP/21.04.2008
Dact: MD/25.04.2008 - 2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
