Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 387/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 387/R-CM
Ședința publică din 06 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
Judecător - - -
Grefier - -
S-au luat în examinare pentru soluționare recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIEI SI JUSTITIE și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.227/CM din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât, recurentul-chemat în garanție, intimații-reclamanți, intimatul-pârât Guvernul României și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal înE.ită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantele, și (disjunsă acțiunea pentru reclamanta, formându-se un nou dosar nr-) au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție, cu citarea obligatorie a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în cele 3 etape: 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna dec.2006, 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din sept.2007, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii se arată că prin acte normative, respectiv OG nr.6, 10 și 11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii. În acest fel, s-a creat o discriminare care poate fi înlăturată prin acordarea creșterilor salariale în cauză și celor două categorii care au fost exceptate.
Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întemeiată pe faptul că această instituție răspunde doar de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, dar și pe faptul că și Ministerul Justiției este ordonator principal de credite, cum este și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Guvernul României prin întâmpinarea depusă a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția lipsei capacității juridice civile a sa și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat prin întâmpinare excepția de necompetență materială a instanței, iar pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Potrivit art.137 cod pr.civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii și prin încheierea din 05.03.2008 a soluționat excepțiile invocate.
Prin sentința civilă nr.227/CM/7.03.2008 a fost admisă acțiunea și a fost obligat pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justitie să plătească reclamantelor diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterile salariale după cum urmează: 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, toate aceste drepturi urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art.155 din Legea 53/2003, act normativ aplicabil și reclamantelor, se prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de vigoare sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația, în speța dedusă judecății se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, tribunalul a reținut că prin nr.OG10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art.1 din acest act normativ, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna dec.2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de art.5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul reține că potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal (OG nr.10/2007) precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art.1 lit. a, b și c din nr.OG10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
La cele menționate anterior se adaugă și faptul că art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
aplicabile în speță sunt și disp.art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
Pentru aceste considere,acțiunea a fost admisă.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a considerat-o întemeiată, din perspectiva art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
A fost admisă acțiunea și față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost obligat acesta să aloce fondurile necesare acordării diferențelor de drepturi salariale arătate mai sus.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința, arătând că n mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, confundându-l pe recurent cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Arată recurentul că între el și reclamanți nu există raporturi de muncă, acestea fiind stabilite între reclamanți și celălalt pârât.
Se mai arată că atribuțiile acestui recurent sunt stabilite prin Legea nr.500/2002 și că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului de Stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art.304 pct.3, 4, 7 și 9 și art.3041Cod procedură civilă, a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, respectiv tribunalul, deși potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, acțiunea întemeiată pe discriminare se face potrivit dreptului comun, ceea ce înseamnă că judecătoria era competentă să soluționeze în primă instanță prezenta acțiune.
2. Hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât pe de o parte prima instanță a respins excepția de necompetență materială invocată în temeiul nr.OG137/2000, cu motivarea că obiectul acțiunii îl reprezintă drepturi salariale rezultate din raporturi de muncă (pentru acest motiv competența aparținând tribunalului), iar pe de altă parte motivarea soluției date de instanța de fond este întemeiată pe dispozițiile nr.OG137/2000.
3. Instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, schimbând practic sistemul de salarizare al personalului auxiliar - sistem stabilit prin lege specială, respectiv nr.OG8/2007.
4. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea acestui motiv de recurs că reclamanții în calitate de personal auxiliar, au solicitat indexările salariale prevăzute de nr.OG6/2007 referitoare la drepturile salariale ale funcționarilor publici, cu toate că nu fac parte din această categorie profesională.
Mai arată recurentul că acordarea acestor drepturi salariale numai funcționarilor publici nu reprezintă o discriminare în sensul reglementat de nr.OG 137/2000 și Codul muncii, neputându-se reține nici unul dintre puterile enumerate de cele trei acte normative.
5. În mod greșit prima instanță a dispus actualizarea drepturilor bănești solicitate prin acțiune, cu toate că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar pentru anul 2007 recurentului i-au fost alocate fonduri bugetare prin Legea nr.487/2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale.
Rezultă că în sarcina recurentului a fost instituită o obligație imposibil de executat, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai cu intervenția legiuitorului.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în considerarea vreunui raport de muncă pe care reclamanții l-ar avea cu acesta.
Este un lucru evident și necontestat că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având celălalt pârât, așa cum corect susține recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totuși în mod corect instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Public, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamantei, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În lipsa rectificării cu sumele necesare, Ministerul Public se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este nefondat.
Potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, " ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Pe de altă parte, art.284 din Codul muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în timp ce art.71 din Legea nr.168/1999 prevede că instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege, iar potrivit art.2 pct.1 lit. c Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.
Coroborând toate aceste texte de lege, Curtea apreciază că tribunalul este competent să judece în primă instanță cererile privind conflictele de muncă întemeiate pe discriminare.
Faptul că într-un litigiu de muncă se invocă existența discriminării nu schimbă natura litigiului, care rămâne un conflict de muncă.
Pe cale de consecință, nu este fondat nici cel de-al doilea motiv de recurs, respingerea pe de o parte a excepției de necompetență materială (pentru considerentele arătate la motivul unu), nefiind în contradicție cu faptul întemeierii soluției pe dispozițiile nr.OG137/2000.
OG nr.137/2000 își găsește pe aplicabilitatea în speță, atât în ceea ce privește competența materială a instanței (așa cum s-a arătat deja în analiza primului motiv de recurs), cât și în ceea ce privește fondul cauzei (motivul 4 de recurs).
Al treilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea indexărilor doar pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la venitul brut lunar doar anumitor categorii de salariați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea recurentului-pârât, în sensul că instanța ar fi depășit atribuțiile judecătorești, intrând în sfera legislativului.
Al patrulea motiv de recurs este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că recurentul este în eroare cu privire la actul normativ pe care prima instanță și-a întemeiat soluția. Este vorba despre OG nr.10/2007, care reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Cu toate acestea recurentul - pârât face trimitere la nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Prin nr.OG10/2007 (act normativ invocat în acțiune și reținut de prima instanță în motivarea sa) au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și personalului auxiliar al instanțelor și parchetelor, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007 și că are o lege proprie de salarizare.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. e (i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
recurentul că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care curtea, ca și tribunalul, nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria personalului auxiliar din justiție.
Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.)și că au o lege proprie de salarizare nu pot fi considerate un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a personalului auxiliar nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale personalului auxiliar din justiție, dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru această categorie de personal, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Al cincilea motiv de recurs formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la greșita obligare la plata drepturilor bănești actualizate, este de asemenea nefondat.
Este adevărat că nu se pot face cheltuieli de către recurent decât în limita anual aprobat și repartizat acestuia, însă tocmai de aceea tribunalul a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate în acțiune. Numai după executarea obligației de către acest pârât, MINISTERUL PUBLIC va avea fondurile necesare și își va putea la rândul său executa obligația de plată a drepturilor salariale către reclamanți.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIEI SI JUSTITIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.227/CM din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
TC/2 ex.
7.05.2008
jud fond.
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță