Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 386/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 386/R-CM
Ședința publică din 06 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
Judecător - - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICE-DGFP, împotriva sentinței civile nr.214 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finantelor Publice-DGFP V, în baza delegației de la dosar, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți și intimații-pârâți.
Procedura este legal înE.ită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - DGFP V, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă, constatând lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
CURTEA
Deliberând, asupra recursurilor de față:
Constată că la data de 14 ianuarie 2008 numiții, și, au formulat cerere de intervenție în interes propriu în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL VÂLCEA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții să le plătească drepturile reprezentând creșterile salariale prevăzute de OG nr.10/2007, la art.1 alin.1 începând cu 1.01.2007 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, actualizate la data plății efective în trei etape astfel; cu 5 % începând cu data de 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11 % începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007; obligarea pârâților 1-4 și la plata creșterii salariale în cuantum de 4 % prevăzute de nr.OG3 / 2006 pentru perioada 1.02.2006 - 1.04.2006; obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor, să vireze către pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturilor bănești.
Prin încheierea de ședință nr.14 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr- s-a dispus disjungerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții de mai sus și formarea de către, serviciul arhivă, un nou dosar și s-a înregistrat dosarul nr-.
În motivarea acțiunii se arată că prin acte normative succesive, respectiv OG 6, 8, 10 și 11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii.
În acest fel, se arată de către reclamanți, s- creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat doar prin acordarea creșterilor salariale în cauză categoriilor profesionale care au fost exceptate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG 137/2000, astfel cum a fost modificată și completată.
Pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților arătând că, prin acțiunea de față se face referire la acte normative care reglementează salarizarea altor categorii profesionale; dispozițiile OG 3/2006 au fost abrogate prin OUG 27/2006; pretențiile reclamanților sunt cu atât mai nefondate cu cât în anul 2006 indemnizațiile magistraților au fost substanțial majorate prin noua grilă de salarizare; reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor; în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul OG 137/2000; orice diferență de tratament nu semnifică, automat, încălcarea art. 14 din Convenție, referitor la discriminare.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr.214 din 10.03.2008 a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea,Curtea de APEL PITEȘTI la plata creșterilor salariale prevăzute de OG10/2007, respectiv de 5%, 2%,11% și în cuantum de 4% prevăzute de nr.OG3 /2006 pentru perioada 1.02.2006 - 1.04.2006, sume actualizate cu indicele de inflație, până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către ceilalți pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturi.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe că, că prin Ordonanța de Guvern nr. 10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art. 1 din acest act normativ salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și magistraților, motivându-se, printre altele, și prin aceea că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Această apărare nu poate fi primită de vreme ce creșterile salariale prevăzute de Ordonanța 10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică în această categorie intrând Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim Procurorului general și acestuia.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de dispozițiile art. 5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din OG 137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin. 2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal (OG 10/2007) precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prev. de art. 1 lit. a, b și c din OG 10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
S-a reținut de asemenea că, dispozițiile art. 4 și art. 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art. 20 din legea fundamentală, art. 23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
aplicabile în speță sunt și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.
Se arată în recursul formulat de Ministerul Justiției că sentința este nelegală și netemeinică, față de motivul de casare prev. de art.304 pct.4, 7 și 9 Cod procedură civilă.
1. Pronunțând această sentință prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare prin acordarea unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit prin acte normative în vigoare.
Prin Legea nr.45/2007 de aprobare a OUG 27/2006, legiuitorul nu a mai acordat procurorilor și judecătorilor creșteri salariale pentru anul 2007, situație în care prin acordarea acestor drepturi instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Pe de altă parte, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-un act normativ este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, trebuie invocată în fața instanțelor judecătorești de către persoana interesată excepția de neconstituționalitate a respectivei prevederi legale, însă nici chiar Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări
2. Hotărârea primei instanțe este nelegală, deoarece modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii sau nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unor categorii profesionale, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Chiar dacă s-ar aprecia că se poate formula o acțiune întemeiată pe nr.OG137/2000, în speță magistrații și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar nu se află într-o situație similară sau comparabilă, deoarece în anul 2007 veniturile salariale ale magistraților s-au majorat prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006, prin mărirea coeficienților de salarizare, sporului de fidelitate și prin introducerea unor noi drepturi de salarizare.
3. Din motivarea făcută de instanța de fond nu rezultă considerentele pentru care intimații reclamanți sunt mai îndreptățiți să beneficieze de disp. OG 3/2006 și OG 10/2007 și nu de dispozițiile altor acte normative care acordă indexări salariale, hotărârea necuprinzând astfel motivele pe care se sprijină.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința sub aspectul greșitei aprecieri de către prima instanță a calității sale procesuale pasive, cu toate că între Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâți nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției - nu a acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu-i conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea chematului în garanție.
Ambele ministere sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite, nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au celelalte instituții pârâte, iar raporturile de muncă existau între reclamanți și aceste instituții, fără ca recurentul să fie implicat în vreun fel.
Pe fond, acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, întrucât aceștia sunt salariați în temeiul unei legi speciale neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, ci în favoarea altor categorii de bugetari.
Ca atare, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul OG 137/2000, deoarece orice diferență de tratament nu semnifică automat încălcarea art.14 din Convenție, referitor la discriminare.
Din lecturarea dispozițiilor legale în materie rezultă că reclamanții nu se încadrează în categoria acestor majorări salariale, aceștia solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună extinderea dispozițiilor legale respective.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea indexărilor doar pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea pârâtului, în sensul că instanța ar fi depășit atribuțiile judecătorești, intrând în sfera legislativului.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției, care vizează aplicarea greșită legii, cât și cel de-al doilea motiv de recurs formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și care vizează tot aplicarea greșită legii este de asemenea nefondat, urmând a fi analizate împreună.
Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și judecătorilor, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. e (i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
recurenții că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care curtea, ca și tribunalul, nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților.
Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anul 2007.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Și cel de-al treilea motiv formulat de Ministerul Justiție este nefondat, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de fond a arătat considerentele pentru care s-a admis acțiunea reclamanților și pentru care aceștia sunt îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile OG 3/2006 și OG 10/2007, pentru aplicarea indexărilor salariale.
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat, acesta având calitate procesuală pasivă în cauză.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
De asemenea potrivit art.2 din OUG nr.22(2002 ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlu executoriu.
De altfel, prin sentința pronunțată recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat numai la alocarea către ceilalți pârâți fondurilor necesare achitării drepturilor bănești.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 codul muncii, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICE-DGFP, împotriva sentinței civile nr.214 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 6.05.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex/7.05.2008
Jud. fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță
