Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 387/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 387
Ședința publică din data de 25 februarie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, G, -, -, OG, (), -, G, OG, toți prin reprezentant legal mandatar, cu domiciliul ales la. D, cu sediul în T, nr.166, județ D, împotriva sentinței civile nr.2006 din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, P, cu sediul în T, nr.166, județ D și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3,.2, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți reprezentanți de mandatar, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta recurenților-reclamanți având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatar având cuvântul pentru recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe fond admiterea acțiunii, susținând în esență că aceștia sunt agenți fiscali și îndeplinesc aceleași atribuții de serviciu ca și colegii lor funcționari publici din cadrul administrației financiare, condiții în care apreciază că sunt îndreptățiți de a beneficia de prima de vacanță, așa cum și funcționarii publici beneficiază.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza
lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamanții, G, -, -, OG, (), -, G, OG, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, P, cu sediul în T, nr.166, județ D și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3,.2, sector 1, prin reprezentanții lor legali pentru a fi obligați la plata drepturilor bănești neacordate reprezentând primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2007 -sume egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și care urmează a fi actualizate cu coeficientul de inflație.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au susținut că sunt salariați ai Direcției Generale a Finanțelor Publice D, încadrați cu contract de muncă-personal contractual și își desfășoară activitatea alături de funcționarii publici ai direcției care au dreptul, conform art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Funcționarii publici, cărora acest drept le-a fost suspendat începând cu anul 2001, au obținut în instanțele de judecată recunoașterea și plata primei de concediu pentru perioada 2001-2006.
Reclamanții au mai susținut că în conformitate cu art.1 din OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor pentru personalul contractual din sectorul bugetar, pentru activitatea desfășurată, acest personal primește un salariu de bază precum și celelalte drepturi salariale prevăzute prin dispozițiile legale corespunzător fiecărui domeniu de activitate, între care și prima de concediu care constituie un drept de remunerare a muncii și asigură înlăturarea discriminării lor față de funcționarii publici, făcând parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, astfel că se impune admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
In drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.1 din OUG nr.24/2000, ale art.34 alin.2 din legea nr.188/1999, art.20 din Constituția României și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și art.6 alin.2 din codul muncii.
Pârâții au fost legal citați.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin reprezentantul său legal, a formulat întâmpinare (filele 80-85) prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive motivat de împrejurarea că în raport de art.16-20 și 27 din nr.137/2000 nu poate fi obligat, în cazul admiterii cererii de a plăti reclamanților drepturile solicitate, fiindcă nu are nici un raport juridic cu aceștia.
Ceilalți pârâți nu și-au formulat nici un fel de apărări în cauza de față.
Prin sentința civilă nr.2006 pronunțată la data de 27 noiembrie 2008, Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au formulat acțiunea pentru acordarea drepturilor bănești cu titlu de prime de vacanță în temeiul Legii nr.188/1999, considerându-se discriminați față de funcționarii publici întrucât fac parte din personalul contractual al instituției publice.
Tribunalul a mai reținut că Legea nr.188/1999 nu reglementează drepturile salariale pentru personalul contractual din sectorul bugetar, iar instanțele judecătorești nu au competența să anuleze, să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create interpretând prin asimilare, dispoziții legale având efectul depășirii competenței puterii judecătorești și substituindu-se puterii legiuitoare.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării( denumit în continuare CNCD) prima instanță a constatat prin considerentele sentinței pronunțate, că într-adevăr această instituție nu are competența de a soluționa sesizările privind măsuri legislative cu efect pretins discriminatoriu, în temeiul art.18 alin.3 din.nr.137/2000 ci doar fapte cu un asemenea caracter, motiv pentru care a considerat că excepția urmează a fi admisă, fără însă a se pronunța expres în acest sens și în dispozitivul hotărârii.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal, reclamanții au exercitat recurs (filele 9-10) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții-reclamanți au susținut sub un prim aspect că instanța de fond, deși a analizat în considerente excepția invocată de CNCD, nu a dat dezlegarea acesteia, deoarece nici în minută nici în dispozitivul sentinței, tribunalul nu s-a pronunțat în vreun fel asupra excepției.
O altă critică vizează fondul raportului juridic dedus judecății, recurenții-reclamanți susținând că sentința este netemeinică deoarece instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art.6 alin.2 din codul muncii, ale art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocate drept temei juridic al acțiunii lor.
Recurenții-reclamanți au susținut, ca și la instanța fondului, că potrivit acestor prevederi legale, prima de concediu constituie un drept de remunerare a muncii și asigură înlăturarea discriminării lor față de funcționarii publici care lucrează în aceeași instituție, dreptul revendicat făcând parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, ce nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Pentru aceste considerente, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în fond admiterea acțiunii, invocând cazurile de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9 și art.3041cod pr.civ.
Intimații-pârâți au fost legal citați însă nu s-au înfățișat la judecata recursului și nici nu au formulat întâmpinare.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de reclamanți este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește critica nesoluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a CNCD, Curtea constată că într-adevăr prima instanță nu s-a pronunțat asupra acesteia prin dispozitivul sentinței, deși a cercetat-o și soluționat-o în sensul admiterii sale prin considerentele hotărârii pronunțate.
Cu toate acestea, în conformitate cu dispozițiile art. 3041cod pr.civ, Curtea constată că nepronunțarea asupra excepției nu afectează legalitatea și temeinicia sentinței, câtă vreme indiferent de modul de dezlegarea a acesteia, în sensul menținerii sau îndepărtării din proces a CNCD, fondul dreptului dedus judecății a fost soluționat de tribunal în contradictoriu cu ceilalți pârâți față de care o asemenea excepție nu s-a ridicat, iar interesul recurenților-reclamanți, prin promovarea recursului de față este justificat de efectuarea controlului de legalitate și temeinicie referitor la însuși dreptul revendicat și care le-a fost refuzat de instanța de fond.
Sub acest aspect, Curtea constată că în esență acțiunea reclamanților este fundamentată juridic pe dispozițiile legale care reglementează discriminarea, în concret aceștia invocând faptul de a le fi restrâns dreptul constituțional la muncă, prin neacordarea drepturilor bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu și care le-au fost recunoscute și achitate funcționarilor publici, categorie profesională în raport de care se consideră discriminați.
În mod corect, cercetând aceste împrejurări, tribunalul a stabilit că Legea nr.188/1999 reglementează exclusiv salarizarea funcționarilor publici și nu conține nicio referire la personalul contractual din sectorul bugetar care primește salariul și celelalte drepturi corespunzătoare domeniului de activitate potrivit art.1 din OUG nr.24/2000.
Pretinsa discriminare săvârșită între categoria profesională a funcționarilor publici și cea a personalului din sectorul bugetar este rezultat al reglementarii diferite prin actele normative sus-citate iar nu al unor fapte, împrejurări sau practici care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute în art.2(1)din. Nr.137/2000.
Potrivit Deciziei nr.820 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale a României, instanțele de judecată nu au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care, persoana care s-a adresat instanței, se consideră discriminată.
Astfel fiind, Curtea reține că în raport de această decizie definitivă și general obligatorie, instanțele judecătorești nu se pot substitui puterii legiuitoare, care are autoritatea de a legifera prin acte normative, salarizarea anumitor categorii profesionale, chiar dacă acestea dezavantajează alte categorii profesionale, așa încât discriminarea invocată de recurenții-reclamanți să poată fi considerată temei juridic pentru acțiunea acestora, care în mod legal și temeinic a fost respinsă de instanța de fond.
În acest context, nici critica referitoare la faptul că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.6 alin.3 din codul muncii nu este justificată, întrucât potrivit acestora toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egală iar pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare. În cauză nu s-a susținut și nici probat că reclamanții-intimați nu au beneficiat de drepturile salariale cuvenite în mod egal pentru muncă egală, elementele cu caracter pretins discriminatoriu fiind raportate la o altă categorie profesională, cea a funcționarilor publici, astfel cum s-a reținut și de instanța fondului.
În consecință, pentru toate considerentele care preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul exercitat de recurenții-reclamanți, în temeiul art.312 alin.1 cod pr.civ.și va menține în totalitate, ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr. 2006 pronunțată la data de 27 noiembrie 2008, Tribunalul Dâmbovița.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, -, -, OG, (), -, G, OG, toți prin reprezentant legal mandatar, cu domiciliul ales la. D, cu sediul în T, nr.166, județ D, împotriva sentinței civile nr.2006 din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, P, cu sediul în T, nr.166, județ D și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3,.2, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25 februarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex.
2009-03-13
Trib.D nr-
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
